ceaiul, berea și cafeaua

[oltima trăzmaie  făcută pe FB; GATA! – m-am potolit]

cafeaua și berea închinară (se atinseseră ușor, adică) cu un oftat:

ne așteaptă vremuri grele!..”

ceaiul nu se putuse abține:

– asta sună ca în finalul primului volum ”Copiii din Arbat”

– ce Arbat, care arbat, ce-i aia arbat?

– un cartier din Moscova

– acolo să mergeți cu toții, aștia care votați orbește,

– este cartierul lui Bulat Okudyava

– vezi? O spune pe față, e cu rușii, e clar!

– dar Okudyava este un mare artist, nu se lăsase intimidat ceaiul

– țara, statul de drept, democrația sunt în pericol, iar lui și alor săi le arde de poezie, pe deasupra și bolșevică!

– dar nu e deloc așa cum credeți

– ia mai lasă-ne cu prostiile tale, hai, cară-te, ia-i pe toți ai tăi și oprițivă-n Siberia

– cînd vă veți liniști și veți asculta baladele sale veți înțelege altfel

– hai, gata! pleacă!

– în democrație poezia și muzica sunt libere; pînă la vot și după aceea, noi toți să fim sănătoși


și Cehov și CELLA și Flavius

ieri (luni) seara am revăzut la TVR2 Pescărușul lui A P Cehov, în regia lui Sava Băleanu cu o distribuție fabuloasă (care acum ar putea să pară imposibilă, dar și dureroasă pînă la limita imposibilului); o piesă de teatru care cu ani în urmă, tot la televizor mi-a marcat nu doar adolescența, dar și anii care au urmat;

peste sentimentele amestecate trăiteîn timpul revederii cu toți cei care erau acolo în drama Ninei și frîngerea dragului meu Kostea, mi-am amintit cuvintele lui George Banu:

Cehov este cel care este mereu în spatele nostru, ne urmărește în permanență”

astăzi, pe stradă, prin casă, prin magazine, pe balcon am simțit o privire și de fiecare dată cînd am întors capul am zîmbit ușor și cu o mulțumire discretă

decît să fiu urmărită de BigBrother sub orice formă perversă și malefică, prefer să văd chipul blînd cu monoclu și barbă îngriită

și îi mulțumesc TVR-ului pentru unele emisiuni, pentru că astăzi a trebuit să aleg o perechre de blugi noi și destul de scumpi în locul a două cărți și o revistă

nici la radio nu scap de campania electorală cu accente tot mai rinoceriza(n)te, încă nu știu să fie lansate ”imnurile” sau melodiile care însoțesc clipurile fiecărui candidat, dar cînd deschid radoul, televizorul sau netul pentru a aflaa ce se întîmplă în țară sau în lumea largă, eu aud ca un leit-motiv un cîntec compus cu un deceniu și mai bine în circumîstanțe cam asemănătoare

dar mai am cărți de terminat, scrisori de trimis, ecuații de rezolvat și cuvinte de găsit sau de păzit

dar acum știu că îmi va fi mai ușor și le mulțumesc celor care au trecut pe la blogul meu, ignorîndu-mi capriciile copilărești, dar doi dintre vechii mei prieteni, CELLA și FLAVIUS, mi-au arătat că mă cunosc mai bine decît las eu să fiu ”întrevăzută”

acum nu mă mai tem nici de toamnă și nici de graba nemiloasă a Timpului

prietenul bun te simte dincolo de cuvinte (acelea de care nu am uitat)

–––––––––––

nu este postul meu preferat ,  îl urmăresc destul de rar, dar le doresc mult SUCCES realizatorilor de la Antena3 nominalizați la Premiile Emmy – sunt de-ai noștri

blog de împrumut

Domnul Jourdain, consecvent cu sine și cu ambițiile sale a dorit să cunoască spațiul virtual. Iar pentru a accede în High-life-ul blogosferei, pentru a se famiariza mai bine  cu blogolumea s-a hotărît să își creeze un blog, apelînd la Maestrul său de filozofie.

Domnul Jourdain:- Da, o să fie ceva foarte galant!

Maestrul de filozofie:- Nu  mai încape vorbă. Doriți să scrieți în versuri ?

–        nu, nu, fără versuri…

–        nu vreți decît proză.

–        Nn vreau nici proză, nici versuri.

–        Nu, dar trebuie să fie ori una, ori alta.

–        Da’de ce ?

–        Fiindcă, domnule, ca să ne exprimăm, există doar proza și versul.

–        Nu există decît proza a și versul?

–        Desigur. Tot ce nu e proză e vers și invers.

–        și cum vorbește omul, ce e ?

–        proză

–        Pe legea mea, de patruzeci de ani spun proză, fără să știu! Îți sunt îndatorat!

(…) dar vorbele astea le-aș dori mai galante, mai bine întoarse.

–        Trebuie spuse mai pe larg lucrurile.

–        Ți-am spus nu!nu vreau decît cuvintele astea, dar întoarse după modă, așezate cum trebuie. Te rog să-mi spui feluritele chipuri în care le-am putea turna.

 

(Moliėre – Burghezul gentilom, editura ESPLA)

Celui inițiat în Logică și dicție, în morală și în fizică, chiare dacă sunt, oarecum, întortocheate, cel care a învățat că în muzică aria trebuie potrivită cu textul, celui care a plătit lecțiile de dans și de scrimă, i s-a părut destul de ușor să se miște prin lumea asta încă nouă pentru el, să se strecoare   printre bloguri și să își amintească de seratele ori de recepțiile care  se organizează miercurea sau joia, respectînd noile cerințe

respectîndu-și (re)numele, de care nu era foarte sigur dacă îl cîștigase/ obținuse pe deplin, voia să facă și să aibe un blog altfel, deosebit de cele pe care le văzuse cam superficial, aspect care nu avea importanță din moment ce și el intrase în rîndul lumii: nu voia povești în proză, nu voia lirisme sentimentale, nu voia nicidecum să-si însemneze zilele într-un soi de jurnal, așa, în văzul tuturor, deși știa că asta l-ar fi ajutat, iar Maestrul de filozofie i-a explicat că blogul este    tot un fel de jurnal.

Bine, bine, dar dacă nu e nici proză, nici versuri, ce mai rămîne?

Maestrul de filozofie a pomenit de ceva ce s-ar numi retorică și că de aici pînă politică este mai puțin decît o jumătate de pas; la  nu prea l-a interesat asta pînă acum, dar –se pare- că în chestiunea aceasta toată lumea își dă cu părerea și dacă îi este de folos, de ce nu ?

acum, că are un ecran ultramodoern, pe care și prin care poate să vadă și să observe totul în 3D, cum a auzit că se spune, este superformidabil.

trebuie să înceapă la modul serios, cum le face pe toate celelalte, treaba asta cu bloggeritul; cum se descurcă alții, el de ce nu ar reuși ?

–––––––––––––

așadar, un nou blogger , cu un blog ce pare a fi inedit.

nu sunt convinsă că merită, dar, cînd și cît voi putea, îl voi urmări și pe acesta, doar aparține unui gentilom…!…

și –cine știe?- poate îl voi împumuta.

numai  de nu s-ar auzi  prea des ”dara, dara, bastonnara”

gustul dulce-ademenitor al schimbării

Îmi amintesc că era una dintre acele zile (19 august 1991) libere pentru mine, ”în contul zilelor de sîmbătă și duminică lucrate”; mă trezisem pregătită sub toate formele (cum se spune) să merg la  Sibiu și urma să trec pe la sediul Tribunei , să-i las domnului V Domșa două articole (încă mai mergea colaborarea cu ei, iar acasă  încă nu  aveam internet; deschid print-un gest rreflex radio-ul și aflu grozăvia – lovitură de stat la Moscova, Gorby sub arest la domiciliu; cîteva telefoane, fiecare cu părera sa, pierd trenului, iar în autobuz nu mă pot obișnui cu vorbele, discuțiile, poveștile, preocupările celorlalți călători – cules, săpat, conserve, tractor, cal, pămînt, bani pentru pastile, alți bani pentru caite noi, de parcă eu aș fi auzit în vis sau am văzut un film despre puci; zilele trec cu treburile obișnuite la servici, acasă, radioul și tv-ul merg non-stop, ziarele țin loc de mîncare și totul se termină cu un fel de izbîndă a binelui– Gorby, marele reformator se întoarece ca să plece defintiv, unele teorii aveau să se adeverească în scurt timp, adică prăbușirea colosului URSS; începe să se simtă și în  acea parte a lumii sau de lume gustul libertății și al independenței, de care unii se vor sătura destul de repede, umbra Țarului Petru fiinnd ori mai prelungă, ori mai protectoare

și la fel ca pînă în acele zile, din acel an, tot așa și după aceea mirajul libertății, sub oice formă sau nume s-ar arăta,- eliberare, independență, legitimă apărare, stitpirea răului –ademenește o parte sau alta a acestei lumi către o mereu necesară schimbare, ademenitor fiind gustul și mirosul florilor,  al petrolului, al  prafului auriu de nisp, ori al boabelor de cafea, chiar dacă, uneori, schimbarea se dovrdește a fi o re-intoarcere la mai răul de dinainte;

dar acel movens mundi își cere și își arogă, totodată drepturile

și are, spre satisfacția sa, susținători fideli : politicieni,  afaceriști grupați  mai mult sau mai puțin discret,i armatori, analiști de profesie sau de ocazie, dar și  oameni obișnuiți, care dintr-un motiv  de frustrare sau de revoltă sinceră își arată cu patimă oful

 

iar alături de aceștia, există și trăiesc OAMENII cei mulți, tăcuți și așezați  în   firescul lor  liniștit

acestora le asociez acea atît de frumoasă și de sinnceră  imagine a libienilor – poate fi atribuită oricui de pe această  planetă neliniștită- de către Carmen Gavrilă în catea sa Revolta Orientului, apărută la Editura Polirom. s-au obişnuit să reconstruiască şi, mai ales, să trateze cu umor uşor resemnat perspectiva de a fi nevoiţi să o ia de la capăt, să revină la o viaţă normală…nu se ştie pentru cîtă vreme.

… cîtă vreme? Cît mai mult timp, pînă cînd răul nu-i atinge direct

și cum este  încă o vară frumoasă,, greul poate fi suportat, nu și ignorat, azi am însăilat ceva pentru invitația la P.A. oferit și găzdui/ăt de Călin, nedezmințindu-mă, adică lăsînd un comm neverificat si plin de greșeli

întrebîndu-mă nu fără un junghi unde au dispărut Invitațile Euterpei ?

de Seratele Muzicale nici TVR-ul nu-și mai aduce aminte

aștept să mă contrazică cineva

zile, săptamîni amăgit(oar)e

( O, nu! prea sună sau pare a titlu de cu totul altceva decît de un simplu titlu de blog !…)

amăgite de la amăgind, care… de la a amăgi

de fapt, ce am vrut să amăgesc? Timpul , cel de imposibil de prins, dar atît de ușor de risipit ?

orice  sau aproape orice

facturile de/cu regularizările trimestriale – plătite pînă la ultimul bănuț – cu jenantul rest de pe card – un bonus autoacordat într-un magazin în care nu am înaintat spre raioanele scumpe ;

flacoanele cu pastile și siropuri, cu fructe și ierburi  pe cît de bine știute, pe atît de mult timp …neglijate… și ‘redescoperite’ ca o nouă ramură a farmacologiei (sîc !) – nu scriu/pomenesc de tratament ”naturist” ori homeopat(ic?…) pentru că sună prea modern sau cel puțin actual ;

neputința de a citi o carte pînă la ultima pagină cu răsfoirea revistelor mondene, dintre care unele chiar își merită prețul cam exagerat și ”indicația” pentru femei deștepte ( doar voiam să mă  amăgesc, nu-i așa ? ) ;

evitarea răspunsului la inevitabila întrebare ”cu cine votezi ?” cu resemnarea calmă că mai este timp pînă ajung la urnă;

inexplcabila mea lipsă de interes pentru politica autohtonă, cu toate schimbările din ultimele săptămîni și căutarea pe diverse căi (este mai corect ”prin diverse mijloace” ?) a evenimentelor din Franța sau de pe alte meridiane mai mult sau mai puțin îndepărtate, cu propria-mi nedumerire : unde este stînga politică modernă, nu cea făcută/altoită nu doar la noi, ca hibrid ?

dorința de a citi reviste  la noi sau străine, care, dacă se găsesc, sunt inaccesibile venitului meu mediu, cu răbdarea mea extinsă aproape de limita timpului meu pentru net (despre noua revistă Historia și vechiul Magazin Istoric, ori despre Foreign Policy, alături de diverse … suplimente cu caracter ce se vrea politic și revista din alte vremuri, Lumea, altă dată, poate…)

și uite-așa din film în film tot mai dulce și ușure, (rog frumos a nu mi se aminti de teatru, deoarece eu anul acesta nu…), cu înghețată și apă plată sau de la robinet, am ajuns din nou pe blogul ăsta negru, cel mic este mai răbdător, fiind mai …. special…[aiurea ! ]; cît și cum voi sta pe aici, zău că nu știu;

dacă aș fi ascultat de sfatul sau de semnale astrelor, cred că ar fi fost mai înțelept să nu fi scris astăzi vreun cuvînt

astfel că celor care trec și celor care nu au traiectoria clickului pe aici, TUTUROR Vă doresc o Duminică de florar așa cum V-o doriți

–––––––––

(încă mai caut apa de izvor, iar ieri am putut să îmi amintesc HASTA SIEMPRE! )

curiozităţi

Were  it left to me to  decide whether we should  have a government without newspapers, or newspapers  without  a government,I should not hesitate amoment to prefer the latter.

– Thomas Jefferson-

Sunt curioasă cum  se vor poziţiona unii dintre ziariştii cu semnături consacrate şi tastaturi sonore  după alegeri, adică după primele zile sau săptămîni care vor urma după 6 Decembrie (păcat pentru Moş Nicolae că are o misiune atît de ingrată pentru români, dar copiii tot îşi vor pregăti ghetuţele –vechi sau noi- pentru că ei pot ignora încă tot felul de crize reale sau inventate).

DA! Recunosc: am unele obsesii faţă de unii ziarişti  cu o traiectorie  cel puţin ciudată în aceşti douăzeci de ani – de la creştin-democraţie la social liberalism, trecînd printr-un extaz năucitor (doar este extaz, nu-i aşa?) faţă de Casa Regală.

Si cum unii au scris în aceşti ani doar despre politcă (politichie?), despre sondaje, deşi mă întreb dacă au noţiunile elementare de statistică şi sociologie, sunt chiar curioasă  cum vor asista şi vor comenta jocul zarurilor aruncate nu întîmplător, cum şi cît vor înţelege din logica algoritmilor (sper că s-a reţinut pentru totdeauna ceea ce Doamna Mona Muscă voia să nu înţeleagă: într-o matrice pătrată suma pe orizontală este egală cu suma pe verticală) .

Şi vom asista din nou, mai calmaţi, dar mai apăsaţi de grija zilei curente pentru noi şi pentru cei de lîngă noi, la reaşezarea pozitiilor, la redefinirea doctrinelor –  de parcă ar mai conta!- iar cei norocoşi se vor reîntoarce la ’meseria lor de bază’: la scris, la catedră,  pe scenă, la şevalet,  sau la birou, mai puţin pe cîmp sau la un pupitru de comandă; alţii, vor rămîne coloraţi la fel, adică îşi vor păstra culoarea  şi este de preferat , cred eu această situaţie,  cameleonismului).

De ce sunt curioasă? Pentru că este dreptul meu de cititor fidel care dau banii pe ziar sau consum electricitate citind ediţiile on line, peentru că, întîmplător şi insignifiant, ba chiar ridicol pentru unii, mi-am permis să îmi exprim şi eu opiniile, pentru că a fost o perioadă cînd scriam şi eu în presă (doar colaborator, e adevărat),  pentru că am încercat să nu mă las acaparată doar de politic.

Şi pentru că îmi pasă! (tocmai pentru că eu cred în puterea cuvîntului şi în forţa argumentului!

DIXIT!

[  dar astăzi este o mare sărbătoare creştină, iar mîine este  1 Decembrie ! –– La Mulţi Ani! ])


Ţara unde totul este posibil, ’iar asta ne ocupă tot timpul’

Am ajuns să aud şi să văd şi asta sau aşa ceva: cum o vedetă tv, cu talente nu doar aparente, cred, care realizează o emisiune gen-pamflet se preface că nu ştie cine este Mircea Vasilescu, un băieţaş cu ceva anişori mai mult, totuşi, decît falimentarul în chibrite ce selectează cu voit  ’umor’de prin gazete fragmente de articole care îi convin – este dreptul său, desigur!!!– nu prea vrea să  ştie ce este cum este cu Dlema, nouă sau veche, aşadar nu are cum să ştie că este editor senior al uneia dintre foarte puţinele publicaţii civilizate din presa românească.

Fiiind plecată, cîteva zile, după acea seară, nu am reuşit să aflu evenntualele replici, contra-replici sau ecouri din mass-media sau din blogosferă.

Am citi articolul Domnului Andrei Pleşu din Adevărul, ca de obicei, ’în esenţă’ are dreptate, dar  de data aceasta îi împărtăşesc mai puţin sau nu în totalitate ideile exprimate.

Sunt de acord– indrăznesc !-

că în viaţa multora, încruntătura prevalează asupra bucuriei. Seară de seară, ecranele televizoarelor noastre sînt pline de tot soiul de inşi nervoşi, care trăiesc din atac în atac, din lătrătură în lătrătură.

Dau palme în dreapta şi-n stînga, fac ordine, iau peste picior, cer socoteală, incriminează, demolează, condamnă. Nu se tem de icter, de inimă rea, de apoplexie, de cronicizarea bilei negre. Îşi riscă sănătatea, buna dispoziţie, echilibrul.

„Liniştiţi-vă!” – îţi vine să spui. Măcar din cînd în cînd. Uitaţi-vă, măcar o dată pe săptămînă, la Stan şi Bran, sau la Benny Hill. În cel mai rău caz, citiţi ceva, vreo carte fără legătură cu „actualitatea” imediată.

De exemplu „Ochii Beatricei” (un eseu despre Dante) de H.R. Patapievici. O să descoperiţi miraţi (dacă sînteţi de bună-credinţă) că autorul nu poate fi expediat în iad cu trei citate polemice şi un ponei roz. ‘,

Dar, nu  pot să cred că ‘că Păunescu e un calup de moralitate, iar ceilalţi intelectuali nişte scursori.’

Oare cine  pomenea în anii  ’90 de mase inculte,  cine făcea apel la golani ? Sincer, eu cred că acum Domnul Liiceanu, ar trebui să reînnoiască acel lapel la lichele, fiind –poate- şi mai actual şi avînd  mai mulţi adepţi (nedeclaraţi, deocamdată)

Cu toată admiraţia mea faţă de Andrei Pleşu-cărturar, om politic, sau vremelnic aşa-zis ‘formator de opinie’ pe lateleviziuni, cu simpatia faţă de frumuseţea cu care mînuieşte ideile în dialog Dl Patapievici, uneori îmi esste greu să fac deosebirea dintre ceea ce eşuează în glume de prost-gust şi mesaje care, ‘bine-intenţionate’ care îşi pierd valoarea prin radicalismul lor.

Am mai scris: eu cred că pot să disting între ‘un tip mişto’ şi  ‘a face mişto’.

De aceea îmi este greu să disting între zeflemeaua lui M Badea şi  indignarea încruntată a celor rămaşi înregimentaţi sub falduri portocalii [Domnul Pleşu, nu este ! ]

azi aş vrea să scriu ceva, dar nu reuşesc….

.. încerc mai tîrziu  sau poate   …

să încerc să scriu , dar ce anume ?

metamorfoze (fotografie primită – nu cunosc, deocamdata autorul)

că Blogosfera salveză ziarele si presa, în general, pe timp de criză ? – că dacă nu mai cumpăr ziarul sau revista de la chioşcul de ziare obişnuit, unde nu mai e nevoie să las bacsişul de rigoare, găsesc ceea ce mă interesează nu doar pe editiile on-line, ci pe bloguri respectabile şi nu doar pe unul, ci pe două sau chiar trei, atît cît reuşsesc eu să caut şi să citesc (în afara listei afişate din blogroll-ul meu,

cel care era ‘la vedere’ pana astazi, 19.08.2009);

că nu se stinge sau nu se  ‘finalizează concluziile’ unui scandal politic că imediat apare altul şi mai ‚spectaculos’, parcă anume pentru a-l estompa pe celălalt; că se înfiinţează comisii de anchetă care sunt asemănate -după preferinţă sau după interes cu- cele staliniste sau, chiar onorabil, aş spune, cu afacerea Wategate, deocamdată de Mc Carthy s-a uitat;

că se regrupează din nou intelectualii, politicienii, oamenii de afaceri, că apare din nou noţiunea de ‚gaşcă’, ’golan’, şi altele cconsacrate şi parafate la nivel oficial; că eşti demn de luat în considerare dacă aparţii uneia sau alteia dintre grupări; era o perioadă cînd ‚dădea bine, era de bun simţ să fii antiprezenţia(bi)l, acum, situaţia s-a mai schimbat, fără nuanţe, însă ; eu încerc să disting, încă între a fi ’un tip mişto’ şi a fi miştocar;

că în luna obişnuită pentru concediul politicienilor, aceştia -guvernanţi şi parlamemntari deoptrivă- lucrează de zor la întocmirea planurilor de concediere saau somaj tehnic; că pentru a afla ce se îmtimplă în lume trebuie să cumpar reviste scumpe cu banii pe care i-aş da pe un album de artă sau pe o pereche de pantofi buni sau să stau ore bune pe net; eu, cel puţin nu mai prind nici CNN, nici RAI, nici TVE, nici BBC, cu toate că plătesc acelaşi preş al abonamentului de cablu, ca şi cei care au parte de asemenea programe; să fac  sesizare la OPC?– aşşşş!- egeaba…

că a fi sanătos sau mai puţin bolnav a devenit un lux greu de permis

că săptămînal constat că trebuie să aleg intre o carte bună, editată în condiţii care mă fac să o compar cu cele lăsate de ai mei bunici şi părinţi, scoase cîndva de o editură ESPLA şi alte plăceri sau bucurii la fel de necesare, dar care trec la opţionale;

că pînă şi cinematografele nu numai teatrele şi televiziunile au intrat în vaacanţă; chiar şi posturile de radio s-au aliniat vara asta…

Si dacă nu (mă) mai intreb unde este Societatea Civilă din anii ’90, nu mai întreb nici unde este Radio-Vacanţa, pentru că stiu că Vama Veche de acum nu este Costineştiul de odinioară;

Şi pentru că tot mă afund -se pare- în amintiri, cred că atunci cînd mîna mă va asculta aşa cum vreau,

voi urma ideea sau sugestia lui Andi şi dau timpul înapoi cu X ani că vor fi zece sau că aleg un număr sau o cifră din acel X (ics ?) va trebui, să scad, totuşi 2 sau 3 ani… şi tot va fi frumos in mintea mea….

––––––––

Este August, se simte sfîrşitul verii şi zilele acestea am încercat să ascult un cîntec despre dragoste şi primăvară, să privesc o fata frumoasă cu ochi negrii, dar nu am reuşit
Am obosit de atîtea plecări