ceea ce nu am spus vreodată

Încă nu s-a sfîrșit ziua acesta în care totul și toate au luat forma aceea a părții din noi, fără de care noi, oamenii, nu am putea să existăm – și stropii de ploaie și fulgii răzleți de zăpadă, razele dimineții și umbra înserării, și zîmbetul și lacrima oprită între pleoape, căutarea din privire și regăsirea în împletirea brațelor, totul a stat sub semnul său, al acelei stări care ar trebui să fie fără de sfîrșit; ar trebui…

Și nici astăzi nu ți-am spus acel „te iubesc”, nu l-am rostit; m-a speriat mereu înercarea de a cuprinde inefabilul în acele doua sau trei cuvinte; de fiecare dată când simțeam sa o spun mă ajutam cu versuri din poezii si din cântece cu Poezia, iar acum ce mai pot eu sa fac în câteva minute?

Și in care dintre limbile pe care le vorbești as putea sa ma încumet, când eu cunosc cât de cât doar…? Tocmai te-ai întors de la a doua ta casă și din a doua ta țară, cum îți place să spui, așa că îți întind o ceașcă cu ceai si o aud pe Ana Ahmatova „iarăși ai venit, dar nu ca un iubit”, iar de aici până la Andrei Mitckievichi, alături de care să șoptesc „sa ma desprind de tine, nicand n-aș fi in stare„, nu este prea departe ; pe la anglo-saxoni nu opresc, îmi sunt dragi mie, mai puțin ție, dar acolo, ar trebui să de altfel peste tot este suveran marele Will, de la care ar trebui să auzi „but never doubt my love”; fac un salt cam mărișor pentru că nu vreau să îți ating teritoriul fără îngăduință și cu poemele lui Pessoa, trec peste întinderea de apă și acea licoare mai limede ca apa, a Emilliei Dickinson o beau/bem în iarba lui Wordworth, doar cunoaștem prea bine urmarea; e greu sa reziști.tentatiei cănd ești destul de mare aproape de Cortazar, iar noi mereu suntem asemeni celor care merg fără , știind caă se vor întâlni „; nu mai este timp pentru o cană de vin persan, nici pentru un hai ku; se aude, învălutor, o melodie pe care o asculți adeseori, tu, latin incurabil și conservator în ale muzicii

Am trecut deja într-o alta zi și am apăsat pe butonul de programare, asa ca nu știu dacă și cam cât se va vedea din aiurelile tastate în miez de noapte

Și până ne reîntâlnim de Dragobete, îți repet și acum, tot în felul meu ca te iubesc : ai grija de tine ❣️

” yet it will come—the readiness is all”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

– escapadă de toamna, asta voiai? și pretindeai că pe tine, pe timpul iernii, nu…

– nu cred că mai prindem iarna, așa se pare; dar unde vezi tu lipsă de armonie, de estetică, de morală? ba, chiar, dimpotrivă, aș zice

– mda! Și ce facem? alergăm pînă acolo?

– nu avem de ales, dar putem să mergem în pas normal;, finișul este același

– așaaa, mi-am lipit spetele sau îl sprijin, habar nu am; si-acum ce facem?

– așteptăm plutonul de execuție și ordinul scurt; iarna tot va veni

eu nu am veston , iar buzunarele-s necusute, nu am nimic …

– tu vrei posteritate? pînă.., pînă atunci, hai să ne jucăm – spune un cuvînt

– încalci regulile! și nu te-ai săturat de cuvinte? cel din spate e bun?

– altul!

– oboseală

– tristețe

– stare

– dorință

– ochi

– purpură

– gradină

– nocturnă

– trecut

– profet

orizont

– neant

– chemare

– tăcere

-îmbrățișare!

 – Trișezi! ia-ți cuvintele și lasă-mă să sfîrșesc liniștit

– știu eu unul care a spus că viteazul doar o dată gustă moartea

– tu chiar crezi că mai impresionezi pe cineva acum și aici?

reusești și aici să mă surprinzi, amuzîndu-mă; scuze, dar…

– este foarte aproape, nu simți ? vorba celui omniprezent pentru tine: dacă se va intîmpl acum

– nu va veni pe urmă. dacă nu va veni pe urmă, se va intîmpla acum.

if it be not now, yet it will come

the readiness is all.

2789771-CXYDEQUI-7

– ai reușit să păstrezi ceva?

– mesajele lasate ca spam-uri necitite

– de fiecare dată strici totul sau aproape!… hey, unde ești?

their story for this year? ––For ever!!!

 

and came cordial, not poison!

 

 

 

 

ion-barbu-1-martie

 

 

What’s is a name? That which we call a rose

by any ** other name would smell as sweet!

––––––––––-

and I know well, Sir, that words pay not debts

MEA CULPA!

 

””””””””””””””””!

** corecție pentru care îi mulțumesc prietenei Mél@nie.

 

 

as you like it… ahora y para siempre

 

 

           Sunt creștin botezat(ă) ortodox și îmi păstrez interesul, curiozitatea și respectul față de celelalte religii; aș vrea să cred, însă, că locul de unde tocmai m-am întors și unde  mă voi întoarce nu chiar de bună voie cît mai curînd, acela unde, am învățat cam prea devreme – cu o plăcere ce părea atunci a fascinație, că pierzînd ce trece de la sine, trebuie să mă înalț ”spre cele ce-n veci nu trec, cînd trec în țări divine” (PURGATORIUL- Dante, trad G Buznea)
Acolo am înțeles să vorbesc mai puțin despre despărțiri și despre plecări definitive, să gîndesc altfel despre ele, așa că nu voi căuta urmele sîngelui pe zăpadă înbtr-o toamnă a patriarhului, nici într-o clipă, nici într-un veac, nici într-un mileniu de singurătate…
Acolo, într-o zi de miercuri, 23, ce s- a nimerit a fi în Săptămîna Luminată, mi-am amintit că 450 de ani pentru unii este prea un număr ce pentru unii pare prea mic, pentru alții, prea lung, iar pentru cei care cunosc un anume secret, este o eternitate;
un secret? care secret? – iată:

Oleg Shupliak- Shakespeare

 

Oleg Shupliak- Shakespeare

                                                                                                      

Doubt thou, the stars are fire,
Doubt, that the sun doth move,
Doubt truth to be a liar,
But never doubt I love.

(Hamlet, II, 2)

Tu poți să te-ndoiești de soare
De focul ce străluce-n stea,
De legile nemuritoare
Dar nu și de iubirea mea

(trad Ion Frunzetti)

To be wise and ove exceeds man’s might; that dwells with gods above
(Troilus și Cresida,III, 2 )

A fi-nțelept și a iubi e mai presus de oameni; doar zeii pot aceasta, sus

 

  O revistă răsfoită online ( m-am obișnuit cu abonamente plătite pe care Poșta Română le  ignoră) m-a obligat într-o zi de Duminică să iau ncaietele și dicționarul pentru a înțelege o limbă pe care am înceut cu puțin timp în urmă să o învăț singură

100 de ani? sau o clipă sunt ”eternitatea noastră fagilă”, pentru că dincolo de iubire

 

 

 

toate ne ameninţă:

timpul care împarte pe viu,

precum macetele vipera,

pe cel care-am fost de cel ce voi fi,

conştiinţa şi transparenţa străbătută,

ochii, orbiţi de lumină,

numele noastre ce se înalţă între tu şi eu,

aidoma unor pustiuri neînvinse de vreo trompetă

nici visul cu imaginile răzbite,

nici delirul cu spuma-i profetică,

nici iubirea cu dinţi şi cu unghii,

nici ele nu ne ajung.

dincolo de noi,

la frontierele lui a fi şi a se afla,

ne cheamă o viaţă mai blîndă.

*

  ascultă-mă cum ascultăm ploaia, 

 

          anii trec, clipele revin, 

 

          auzi paşii din camera vecină? 

 

          nici aici, nici acolo: ascultă-i 

 

          într-un alt timp care este clipa asta, 

 

          ascultă paşii timpului 

 

          inventator de locuri fără greutate sau spaţiu

 

-versuri de Octavio Paz-

și în timp ce tastez privesc fereastra cu pagina princială a blogului, văd antetul și mă încumet să cred și eu că cineva ”înalţă flacăra roşie a erotismului, iar aceasta, la rândul ei, susţine şi înalţă altă flacără, albastră şi tremurătoare – cea a dragostei. Erotism şi dragoste – dubla flacără a vieţii.”

și înțeleg că nu am nevoie, nu avem nevoie nevoie de scrisori de acreditare

 

 Octavio Paz

 

porque

 

 

hilo conductor y transformador de la corriente poética, crea: una obra.

 

y

 

u poema es una obra. La poesía se plariza, se congrega y aísla en un producto humano: cuadro, canción, etc.