ceea ce nu am spus vreodată

Încă nu s-a sfîrșit ziua acesta în care totul și toate au luat forma aceea a părții din noi, fără de care noi, oamenii, nu am putea să existăm – și stropii de ploaie și fulgii răzleți de zăpadă, razele dimineții și umbra înserării, și zîmbetul și lacrima oprită între pleoape, căutarea din privire și regăsirea în împletirea brațelor, totul a stat sub semnul său, al acelei stări care ar trebui să fie fără de sfîrșit; ar trebui…

Și nici astăzi nu ți-am spus acel „te iubesc”, nu l-am rostit; m-a speriat mereu înercarea de a cuprinde inefabilul în acele doua sau trei cuvinte; de fiecare dată când simțeam sa o spun mă ajutam cu versuri din poezii si din cântece cu Poezia, iar acum ce mai pot eu sa fac în câteva minute?

Și in care dintre limbile pe care le vorbești as putea sa ma încumet, când eu cunosc cât de cât doar…? Tocmai te-ai întors de la a doua ta casă și din a doua ta țară, cum îți place să spui, așa că îți întind o ceașcă cu ceai si o aud pe Ana Ahmatova „iarăși ai venit, dar nu ca un iubit”, iar de aici până la Andrei Mitckievichi, alături de care să șoptesc „sa ma desprind de tine, nicand n-aș fi in stare„, nu este prea departe ; pe la anglo-saxoni nu opresc, îmi sunt dragi mie, mai puțin ție, dar acolo, ar trebui să te simmti  altfel pest, căci peste tot este suveran marele Will, de la care ar trebui să auzi „but never doubt my love”; fac un salt cam mărișor pentru că nu vreau să îți ating teritoriul fără îngăduință și cu poemele lui Pessoa, trec peste întinderea de apă și acea licoare mai limede ca apa, a Emilliei Dickinson o beau/bem în iarba lui Wordworth, doar cunoaștem prea bine urmarea; e greu sa reziști tentatiei când ești destul de mare aproape de Cortazar, iar noi mereu suntem asemeni celor care merg fără … , știind că se vor întâlni „; nu mai este timp pentru o cană de vin persan, nici pentru un hai ku; se aude, învălutor, o melodie pe care o asculți adeseori, tu, latin incurabil și conservator în ale muzicii

Am trecut deja într-o alta zi și am apăsat pe butonul de programare, asa ca nu știu dacă și cam cât se va vedea din aiurelile tastate în miez de noapte

Și până ne reîntâlnim de Dragobete, îți repet și acum, tot în felul meu ca te iubesc : ai grija de tine ❣️

” yet it will come—the readiness is all”

 

– escapadă de toamna, asta voiai? și pretindeai că pe tine, pe timpul iernii, nu…

– nu cred că mai prindem iarna, așa se pare; dar unde vezi tu lipsă de armonie, de estetică, de morală? ba, chiar, dimpotrivă, aș zice

– mda! Și ce facem? alergăm pînă acolo?

– nu avem de ales, dar putem să mergem în pas normal;, finișul este același

– așaaa, mi-am lipit spetele sau îl sprijin, habar nu am; si-acum ce facem?

– așteptăm plutonul de execuție și ordinul scurt; iarna tot va veni

– eu nu am veston , iar buzunarele-s necusute, nu am nimic …

– tu vrei posteritate? pînă.., pînă atunci, hai să ne jucăm – spune un cuvînt

– încalci regulile! și nu te-ai săturat de cuvinte? cel din spate e bun?

– altul!

– oboseală

– tristețe

– stare

– dorință

– ochi

– purpură

– gradină

– nocturnă

– trecut

– profet

– orizont

– neant

– chemare

– tăcere

-îmbrățișare!

 – Trișezi! ia-ți cuvintele și lasă-mă să sfîrșesc liniștit

– știu eu unul care a spus că viteazul doar o dată gustă moartea

– tu chiar crezi că mai impresionezi pe cineva acum și aici?

– reusești și aici să mă surprinzi, amuzîndu-mă; scuze, dar…

– este foarte aproape, nu simți ? vorba celui omniprezent pentru tine: dacă se va intîmpl acum

– nu va veni pe urmă. dacă nu va veni pe urmă, se va intîmpla acum.

– if it be not now, yet it will come

– the readiness is all.

– ai reușit să păstrezi ceva?

– mesajele lasate ca spam-uri necitite

– de fiecare dată strici totul sau aproape!… hey, unde ești?