alegerea zilei

astazi nu am coborat pe faleza; de ce? – pentru ca nu vreau sa fiu fericit; nu am reusit sa raman sifratat si nu, nu cred in fericirecamus

dar este ceea ce se cauta prin vremuri in toate formele pe care le are Arta – acel „mijloc/ mod de a birui o soarta dificila”

oare chiar “invatam din ea sau cu ea matematica vietii” ?

Factorialul de la numitor se cunoaste, problema este cu aranjamentele de la numarator

Anunțuri

mărțișor pentru Greta

mică, veselă, vioaie și zburînd-săltînd ușor,

de pe migălosul șnur, cel al  dragostei și-al vieții,

ce topește cu făptura-i colorată ceara gheții,

sărutînd prima petală, ea devine mărtișor

martisor1

[Greta, te rog frumos, lasă-mi puțin timp și voi încerca să scriu povești pentru tine ❤ ]

firul care unește două povești

eu evit înmormîntările (cel cu care am împărțit mai mult decît copilăria, colacul-covrig din Piața Romană sau suta de lei a avut grijă să nu suport tragismul acelor clipe, durerea, oricum, nu se…..) și ocolesc cimiterele

ziua de Sâmbătă, 13 august, o zi în care am ales să aflu din alte surse decît de pe net ce întîmplă mai aproape sau mai departe de mine, iar ziua ar fi trecut aproape ”domestic”, dar seara am revăzut după treisprezece ani un înteviu cu amprenta inconfundabilă a profesionalismului Eugeniei Vodă, un dialog ce va rămîne peste timp un reper despre virtuțile adevăratei nobleți aristocratice (nu, nu cred că este un pleonasm)

sunt și rămîn, așa cum am recunoscut, un om cu opțini de stînga, un republican convins, am crescut într-o familie unde se întîlneau adeseori la aceeași masă ilegaliști comuniști autentici și monarhiști care au crezut pînă în utima clipă a vieții lor în sistemul monarhiei constituționale

și mi-au rămas în minte, în mod deeosebit, două fraze spuse de către cea care, dincolo de controversele celor care ciuruiesc istoria, rămîne, prin distincție și dezarmantă naturalețe, Regina ANA

întotdeauna trebuie să oferi dragoste, daca poți

a plînge la moartea cuiva ar fi prea simplu

azi dimineață, căutînd, nu chiar întîmplător, o carte a unui scriitor sud american, am deschis la o pagină pe care am citit :

că moartea este altă poveste, delicată și profetică, unică și personală, subtilă și profundă ne-a demonstrat ieri prin singurătatea imensă pe care balerina a reușit să o creeze în jurul ei: o galaxie de durere și de pustiire.

ceea ce ar putea uni, într-un anume fel – și nu cred că forțat…- cele două posibile povești de viață ar fi acel element inexorabil pe care nici istoria nu-l poate anula și nici măcar nu-l mai poate îmblînzi: exilul.

pentru că acum doare

(nu puteam să o las pe FaceBook)

Elegie
a Marianei Marin
mă grăbesc înspre moarte fără un înţeles anume
fără rochie de mireasă fără zestrea de aur
fără mine. mă grăbesc senină şi amară
de-a latul patriei. parcă ar fi fost mîine.
–––––––––
am citit-o pentru prima dată în anii cînd cunoscusem, deja, una dintre măștile morții (sau, poate una dintre fețele sale neascunse), începusem să îmi ”asum” vina pentru greșelile mele și pentru ale altora, dar prețul îl resimt cu adevărat și il plătesc înzecit abia acum, în ultimul timp; zilele acestea mi-am amintit-o chiar și în clipele cînd concentrarea ar fi trebuit să fie mai bună, nu neapărat ”maximă”, repetam versurile și echilibrul interior îi devenea suveran celui exterior; dacă aș schimba ceva ca să mi se potrivească … perfect? poate doar patria cu orașul și -eventual- mîine cu azi, dacă mă conving pe mine însămi să aștept primăvara (aici, acum nu mai am poze… )

cuvinte pe care nu le voiam

NU credeam că voi spune și că voi simți vreodată : nu mai pot!

nu îmi mai spun zilnic rugăciunea pentru că mă tem ca, ridicînd ochii spre cer, să nu îmi scape întrebarea : pînă cînd, Doamne, pînă cînd?!?

nu am întrebat ”de ce?” sau ”pentru ce?”, le consider și acum încercări pe care trebuie să le trec;

dar acum mă simt ca o rufă prea mult lăsată la muiat și stoarsă cu centritfuga mașinii mele de spălat performante, cică, însă care nu știe de cîteva zile să facă altceva decît să centrifugheze (în orașul ăsta locul meu tot cam pe la margine este, așa că degeaba mă mir!)

mă simt prizoniera tuturor cablurilor din casă care fac să cedeze prizele pe rînd, țininîndu-mă pe mine în șocuri electrice, de parcă nu m-am iradiat și cu rost și fără noimă anul ăsta,

DA! – sunt momente in care aș avea – am!!- nevoie de certiudine(a) că există ceva mai mult decît suntem,facem și izbutim în lumea asta, pentru putea crede în dreptate, chiar sau mai ales în cea divină;

în această după-amiază mi-am amintit ( eeiiiiiiiiii, nu chiar înttîmplâtor) de Krzysztof Kieslowski și de răspunsul dat îmtr-un interviu:

Dumneavoastră nu credeți, nu sunteți credincios?” ~Ba da, sunt și tocmai de aceaa pun întrebări~

(aici nu îmi aminntesc sigur dacă exprimarea exactă era ”pun întrebări” sau ”am îndoieli”)

și totuși, întrebarea nu aduce de fiecare îndoiala…

acel cuvînt

Fetal by Pnina Evental

Fetal by Pnina Evental

e prea devreme? ori iar e prea tîrziu?

pentru noi niciodată nu va fi momentul potrivit”

acum! ––– sinapsele sunt fixate perfect

primul pas, prima întindere a mîinii – armonioasă coordonare și nu voi obosi auzind strivitor-obsedant

mișcare, mișcare, mișcare

iar ritmul vieții’n pas de dans îl voi deprinde lesne, oricum ar fi: ușor sau complicat; știi bine, doar c-am învățat, deja, mersul pe valuri în picioare”

vălul să nu-l înlături vreodată, căci sufletu-mi ți-e taina