să scriem

Să scriem

adică să scriu

orice

nu contează, să apară acele semene care să ”ateste” că sunt, că încă (mai) sunt

 

de parcă ar avea vreo importanță

ei bine, pentru mine, în toamna asta, are

pentru că vrea să mă urîțească și pe din(l)ăuntru, iar eu mă încăpățînez să-i rezist (deocamdată!)

și cum nu sunt înțeleaptă și nici dreapta măsură (cum exagerat scria cineva ca răsspuns pe un alt blog, ca pe orice exagerare am luat-o ca pe o glumă ori ca pe ironie …..subtilă….), deci/așadar, pentru că nu am măsură cumpătată în ceea ce fac,

am ales să reactivez vechea stare, adică prostia de  a avea un blog

și scriu

scriu orice nerozie care îmi  trece prin cap (habar nu am  prin care emisferă sau prin care lob)

că o fi original, adică formulat de și în  propriile sinapse, dezvăluindu-mi rușinos IQ-ul, că o fi vreo metaforă sau vreo parabolă rămasă într-o circumferință de pe undeva pe unde am întîlnit-o, eu cînd nu citesc bloguri mă plimb cam mult prin aer liber și pe pagini tipărite sau electronice

și ce-i dacă îi dezamăgesc pe cei care caută pe blogul meu lucruri cît de cît serioase – există, totuși și așa ceva- ?

ce-i dacă am să  cotrobăiesc prin cutiile mai de la îndemînă, nu prin lăzile prețioase din pod ? voi găsi poze și ilustrate comerciale (cum să le spun altfel ca să mă feresc de cuvîntul kitsch ?), le voi posta cu un citat celebru, fără a pretinde că sunt ale mele!!!, mă voi hazarda să ”explic” de ce nu îmi place cutare personaj politic(hiu), voi reîncepe să las comm de bon-ton pe blogurile pe care le citesc –dacă vor fi acceptate-, voi face cam tot ce se cere în bloggeritul obișnuit

și voi găsi –poate suficient curaj de a comenta articole pe care le caut si le citesc pentru confortul interior, care suplinesc lipsa  lecturii a vreo două reviste independente hiperpolitizate (articolele și cărțile semnate de Angelo Mitchievich sunt  pentru mine un astfel de adjuvant [cuvînt totalmente neinspirat]   binefăcător –adjectiv întru totul adevărat),

voi comenta, în felul meu, desigur, filme aici, pe blog, pentru că unele de specialitate par să parafrazeze un vers  dintr-o poezie de-a lui Mihai Ursachi, adică este un cerc care permite ochilor doar să admire

voi reîncepe să număr de la 1001 plus ceva, dar găsind și frămîntînd alte dileme, dar în altă parte decît pînă acum

voi trece peste regretul de a fi lăsat prea ușor să îmi fie luată de către vîntul de toamnă o scrisoare de pe un drum interzis ce a zburat, se pare, într-o direcție nu tocmai potrivită

și voi scrie p(r)oVEști(i)

tot se aprind focurile prin odăi care trebuiesc încălzite, lumina zilei se împuținează, vine repejor vremea torsului și a poveștilor

lagurasobei

**

o poveste este și cea spusă de către copiii din postarea anterioară

cînd voi avea timp, dispozițiea necesară, o zi în care mîna va fi mai odihnită, poate o voi spune și în cuvinte

dar fiecare poate să o înțeleagă în felul său

și pentru că tot suntem amenințați cu o iarnă grea, eu mă gîndesc să plec în Kamceatka, unde sper să înțeleg cum se pot scrie în japoneză mailuri de pe site-uri rusești, ”căci” chiar cred că sunt  simpatice mesajele  pe cae le găsesc ca spam-uri

O Toamnă de poveste să aveți  (nu doar cei care treceți pe aici)

–––––––––––––

**    (reproducere  rămasă  de la mama, nu se disting decît inițialele R G )

greșit-am oare ?

micul coșar

locul unde am sprijinit scara ca să mă odihnesc nițel ?

mi se spune micul coșar și cred că ar fi trebuit să ajung pe un blog mai mic (ca titlu, cel puțin…)

aici e  prea greu de făcut curățenie, e negru aproape peste tot, iar durerea, tristețea, deznădejdea și năduful scăpat cîteodată cu ocară eu nu mă pricep să le oblojesc

pe celălalt ar fi mai simplu și de zăbovit că sunt poze mai mult sau mai puțin reușite sau frumoase (nu știu cum se spune corect pentru că eu nu mă pricep  la artă – văd și dacă îmi place mă simt bine pe moment, dacă nu, trec mai departe, fără a da cu pămătuful meu) și cîntece vechi, niște vechituri de pe vremea străbunicii, dar acolo se poate respira mai bine, parcă…

aici, colbul s-a așezat mai mult pe texte nepublicate și păstrate ca ciorne ori ca ”private” (habar nu am ce-i cu forma asta de privatizare, eu mi-s singurul patron și salariat și nu mă plîng deloc, îmi este chiar bine)

acolo, mai sus, scrie că o să fie altfel decît pînă acum, dar nu se simte nici o schimbare în bine, dimpotrivă, fotografii si vorbe lăsate într-un fel de  orînduială greu de priceput, cîte un of sau o jelanie care, oricît or fi ele de adevărate, nu au leac și nici doftor să le vadă

așa că m-am hotărît să dau olecacă  pe aici cu uneltele mele, poate, poate se va scrie și cîteva rînduri despre treburi mai serioase (am coborît cu scărița pînă mai jos, pe la începuturi, cînd parcă era altfel și altceva)

dar nu cred că va apărea curînd sau destul de repede  vreo schimbare față de ceea ce  este acum, cu toate că vine primăvara

ei, vedeți –cine să vadă? ăia sau Cei care trec/eau pe aici? pe unde am mai umblat eu am înțeles că ești citit și vizitat și chiar și lăudat dacă faci tu la rîndul tău asta, un fel de reciprocitate cum ar veni, că eu la școli nu  am apucat să merg ca să  șttiu cum e cu chestia aia de-i zice feedback, sunt liste cu nume, de unde se întîmplă să apari dar să și dispari într-un ceas, ori să aluneci din vîrf pe la subsol, așa că eu cred că se poate și fără, dar nu te alegi cu vreun cent – păi da, mă învîrt fără rost, ca și gîndurile de pe placa asta neagră ce seamănă mai mult a platoșă și uit ce vreau să zic

ziceam și zic și io ceea ce simt și alții, că uite – vine primăvara

acum ați înțeles de ce eu, micul coșar, sunt vesel ?

      (dar numai eu….) 

am fost rugat să las postarea de mai jos să apară prima, dar  în ungherele bloggeritului cu editări, setări, actualizări, eu nu cotrobăiesc, nu din teama că mătura mea ar fi cam aspră, dar…)

Ceea ce nu se cuvine să fac

dar, totuși, fac:

să  scriu cu greșeli

și

să  pomenesc despre boală și alte probleme pe care le am

să nu mai fiu atît de …”întunecată”în scris

să  las comm fără răspuns

dar

boala și problemele există (însă suynt doar ale mele)

de scris, scriu așa cum pot atunci cînd pot, mai greu de scuzat  este punctuația

sunt zile, sunt postări și sunt comm-uri cînd și unde nu găsesc răspunsul potrivit,

deși/cu toate că se cuvine un mulțumesc

mi-au priins bine PA-urile lui Călin… nu știu de ce m-am lăsat

voi exersa singură, poate

(inutil de reamintit: nu dau click contra click, blogul meu nu este inregistrat pentru trafic)

sunt bloguri pe platforma blogspt.com unde, momentan, din cauze/motive ce țin de setările mele neactualizate, nu pot lăsa un rînd… se va remedia mai repede decît freezing rain

De ce ? –––––– de frică

Zilele trecute am lasat pe o foaie on-line un fel de … ‚comentariu’, ca intr-un feel de joaca, cu toate ca fata de scriitura autoruluii textului respectiv am o mare dragoste, nu doar respect;

astăzi la ora cînd ar fi trebuit și mi-aș fi dorit să fiu la Biserică,(mai sunt și unii cu opțiuni de stînga care își pun nădejdea în puterea Credinței…), din motive care m-au ținut în casă, fiind și sărbătoare, am luat telecomanda și cum, în ultima vreme caut doar telenovele mai vechi și documentare vechi si noi, am văzut ceea ce știam, dar și ceva mai multă istorie decît credeam eu că știu, dintr-un excelent serial-documentar-film de pe TVR Cultural; din greșeală am lăsat un telefon deschis și am răspuns la a un apel pe care nu-l puteam respinge; am fost întrebată dacă am văzut festivitățile de Ziua Marinei, apoi mi s-a spus despre niște incidente din care nu am înțeles nimic, nefiind atentă; colegul meu m-a întrebat ce citesc – nimic, apoi de ce nu mai scriu – de frică; ‚azi glumești ?’ –‚da și nu prea’;

și pentru că, deși accept că viața este și trebuie să rămînă incultă(despre moarte, nu știu), am izbucniri de salvare în filmele vechi – astăzi aleg ”La răscruce de vînturi”;

dacă reușesc să îl văd pînă la ultima secvență, cu generic, cu tot,

ma înscriu în PPP – astfel nu voi putea repeta ‚îmi este frică, din ce în ce mai mult îmi este frică, îmi este foarte frică’

și voi putea citi trei articole dilematice în același timp

(mirindu-mă eu însămi că am tastat nepermis de mult aici)

 

 

Si daca pina astazi mai exista tentatia si dorinta de a ma reintoarce mai devreme sau mai  tarziu pe blog,

ieri am inteles si mai bine –ajutata fiind, nesperat chiar de catre un prieten  virtual de la care am spus mereu ca am invatat multe- da, am inteles ca nu pot sa revin la scris  si pentru ca imi este frica de ridicol

atunci cind virtualul, in nemarginirea sa va fi mai generos cu mine, cine stie, poate ca ma va ajuta sa imi ‚exersez’ scrisul si exprimarea;

       – oricum, blogosfera  este prea satioasa pentru mine, iar eu blogolumii nu pot sa cred/consider ca ii apartin; fac eforturi sa imi regasesc locul in lumea reala;

A Rodin - The Shade-L'ombre

Da! Cred in continuare in ceea ce am scris despre nevoia de virtual

========================

[am eliminat orice restrictie la eventuale comentarii]

sa fiti  veseli,  frumosi si sanatosi

INCEP SA IMI URASC SCRISUL

chiar daca NU credeam sa mi se intimple, oricit de  ‘nemultumita’  as fi fost eu de ele, sau de unele dintre ele ;

dar speram ca -atit cit am incercat-  printre textele ce mai cautate sa nu fie cele scrise mai ‘lejer’, ca o scrisoare de vacanta, insa, probabil, tocmai asta ma ‘caracterizeaza’…

iar daca  este asa,
o perioda, cind si cit imi va fi ingaduit sa scriu, cometariile vor fi inchise, ceea ce cred ca nu afecteaza blogroll-ul.

multumesc penteu cele care au fost pina acum,

multumesc pentru eventualele vizite si lecturare;

Not all ... is B&W

eu voi continua sa citesc blogurile obisnuite si –    -in masura in care pot-  si pe celelalte aflate in blogfroll-ul meu;

speram si mai sper inca in nuantele blogosferei;

un MULTUMESC sincer si cu respect fata de TOTI!

fotografie de Pnina Evental

nedumerire

pentru ca totul  imi merge azi pe dos, nu caut calmant sau altceva pe blog,

dar

vreau sa inteleg de ce postarea cu acea fotografie de vara, facuta cu mintea si tastatura este cautata acum chiar si de cei care ma cunosc de la aterizarea mea pe wordpress ….

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2009/05/25/o-vedere-sau-o-fotografie-facuta-cu-mintea-si-cu-tastaura-intr-o-zi-de-vara/

repet:   eu am  scris-o, am postat-o mai intii pe un site unde, din cauza astarii cu greseli, eram considerata analfabeta, (aici par altfel, cel putin ‘increzuta prosteste’,  stiu!)

si daca este nevoie, cind ma ajuta mina, pot  incropi una, despre alt anotimp;

eu nu cred ca este cel mai bun text scris de mine…   [ nu iau nimic ce nu imi apartine sau nu primesc!]

acum, ca tot am facut boacane in bucatarie, incerc sa repar ce se mai poate, dupa care, sper, speeeeeeer, sa reusesc sa revad    SOLARIS .

si cu asta cred ca am lamurit totul si nu mai este nevoie de explicatii nu inutile, ci urite si ridicole.

–––––––––––––––––

DUMINICA FRUMOASA, TUTUROR!

și cam asta și cam atît a fost pe acest blog

Sunt orgolioasă ? – DA.

Sunt invidiosă? – nu cred, nu mi-aș dori să par așa

Sunt – încrezută? – probabil că da, într-o oarecare măsură

Sunt rea? – nu știu să fi făcut rău cuiva nici aici, nici în viața reală

Sunt inegală și cam împrăștiată în gîndire ? – recunosc

Scriu amestecat și cu greșeli? – DA!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Dar sun tot eu și in povestirile încropite privind o imagine, tot eu sunt și in acele țfotografiiț de vară și în instntaneele cind surprindeam lumea in luna septembrie, tot eu am ramas împătimită de film și de poezie

(si tot al meu si de mine scris este acel stingaci blog al lui Sisif, de adevărul căruia nu mă jenez, doar că ar fi trebuit să fiu mai atenta la forma si expresie.. )

Am incercat sa imi exprim parerile deschis și sincer

Am avertizat că dezamăgesc, iar unii au considerat, pe bună dreptate, că i-am neglijat in favoarea altora

Am evitat – pe cit am putut-situații ‚critice;’ care nu mă priveau direct

Mi s-a reprosat ca evit raspunsuri incomode, dar nu am înțeles pînă acum de ce unii trebuiau să afirme că nu se jenează să recunoască vizitarea blogului meu

Am – ca fiecare- bloguri preferate, iar unele nu  sunt trecute in blogroll, altele, vai!,

mi-am permis să  le trec aici fără o relație biunivocă [le vizitez des, iar blogroll-ul  este mai comod decit semnele de carte]

atuci cînd am putut am citit cit mai multe bloguri, dar comentarii sau ”opinii personale”

am lăsăt cam rareori, nu doar din teama scrisului/tastării cu greșeli, ci și din grija de a nu părea obstentativă

cu lepșele, am explicat deja, sper că s-a înțeles; aș fi avut și eu oarecare ‚idei’, dar nu am îndrăznit….

am cunoscut persoane și personaje minunate, dar și talente  în ale scrisului care rămîn pt mine doar amintirea scrisului la care revin nu de putine ori

nu mi-a placut cind s-a pomenit  pe blog/bloguri despre micile  ‚surprize’ trimise prin mail

rămîn cu impresia-connvingere că bloglumea – cum o definește frumos și inspirat Flavius Obeadă- este asemenea lumii reale: cu grupuri și prietenii ce țin sau se formează în jurul breslei căreia îi aprții, iar atunci cînd ai șansa să fii  ‚observat’ ești bine-primit, dacă se întîmplă să nu displacă stilul/ modul tău de a scrie, ești tratat ca un prieten, ceea ce nu este putin; dar este bine să știi care îți este locul dacă nu te-a ajutat soarta, viața talentul să ai decît un blog:

citesc bloguri, dar nu îmi sunt suficiente ca lectură și informații, cu toate că lectura unora  sau simpla privire a altora mă îmbogățește cu adevărat

cam asta a fost aventura mea pină acum in ale bloggeritului

nu cred ca nu voi mai scrie, de fapt, cu sigurantă, atunci cind pot, o voi face, poate chiar și pe acest blog,  nu il închid, nu îl abandonez și nu șterg pe nimeni din blogroll

cine este curios cum voi mai scrie va putea ‚observa’ și aici și pe noul blog.

Tocmai pentru că aici, printre Voi am înțeles că se poate crede în puterea argumentului, deși nu am aflat încă la ce temperatură arde sau poate fi nimicit,

Eu VĂ MULȚUMESC PENTRU TOT CEEA CE MI-AȚI OFERIT

și

…. la o nouă citire, mai devreme sau mai tîrziu

Aș dori să nu fiu aspru judecată, dar imediat ce mă va ajuta mîna, voi trece fiecare NUME din blogroll cu același tip și aceeași mărime de caractere!!!


Neînțelesuri scrise de ne-acasă

            Scriem mai devreme decît ar fi trebuit și decît ne-am propus.   Ar fi fost preferabil să o fac(em) la întoarcerea acasă;

dar

 Nu ne vom aminti nici de vremurile  frumoase și vesele ale copilăriei,

   Nici de adolescența și anii tinereții proapete, trăite intens, cînd iubeam marea și ne împlineam la munte, răstignindu-ne dragostea pe o anume Cruce – sau așa credeam pe atunci- nici că am cunoscut în real o lume, care aici, în virtual pare  ‘închisă’ pentru noi;

 

Nu ne vom gîndi că erau vremuri cînd visam să facem cercetare și am ajuns  să ștergem printr-o semnătură munca unor ani, care ar fi putut să ne dea iluzia că putem să ne apropiem prin perseverență și de ceeea am fi dorit să facem;

 Nu ne vom gîndi nici la sănătatea neglijată și pe care acum nu o mai putem recupera;

 Nu ne vom aminti nici bucuriile și nici tristețile strînse într-un suflet care este obișnuit, chiar dacă unii l-au îndrăgit și născocesc și acum tot felul de șiretlicuri pentru a  nu-l lăsa pradă deznădejdii și cîte alte posibile suflete nu ne-ar învidia dacă s-ar ști cu adevărat cine este acel mag al sufletelor prin cuvinte– dar nu se va ști niciodată!

 

[ pt a evita speculții ieftine: acel magician al vorbelor nu se află în blogroll-ul meu, ci doar în / pe blog]

    Nu ne vom gîndi nici la copilăria mamei, spulberată de război, nici la refugiul bunicilor care, rămași doar cu fetițele și cu o ladă cu  cărți ( pe cei care au spart vagoanele cu lucrurile înghesuite  acolo, se pare că nu îi preocupau cățile…) au reînceput o ‘altă viață’ pe care s-au străduit să o trăiască demn și fără resentimente;

 Nu ne vom amintri nici că mîine  este o zi în care tata poate a ajuns mai departe decît l-a impiedicat boala atunci cînd a fost nevoit să renunțe la pilotat;

 Nu ne vom aminti ca în urmă cu cîtva timp – nu mult- a fost un sertar, dar  și acel ‘ajunge’, însoțit de  scuze care nici acum nu au atenuat duritatea literelor-sunete;

 

  Ne vom închipui că scriem  de acasă,  cu spatele la bibliotecă, neobservî nd nici o carte lăsată aiurea prin cameră,

 Pentru că nu putem înțelege  cum s-au scris atitea jurnale și memorii, chiar dacă unele poate nu s-ar fi vrut a fi publicate și din care am citit și noi ceva-ceva fără să fi înțeles măcar vreo idee ;

 Nu am înțeles că nu toți au darul și îngăduința/permisiunea de a-și mărturisi deschis  trăirile, de a-și face cunoscute preocupările, de a dialoga cu sine însuși….

 

 și pentru că tot nu am înțeles enirea un ui blog, ajunsă acasă îl voi lăsa așa, nu îl voi șterge, nu îl voi peria de scamele sentimentale, îmi voi aminti, poate, că astăzi cineva mi-a spus că unora dintre noi, cei mai fericiti, Dumnezeu le dă un dar magnific: să rămină toată viața copii. Ferice de ei, căci nu văd răutatea lumii…

      sau, acasă fiind, îmi voi re-aminti, ceea ce citisem cîndva––- hmmm, pe un mail ;

    viața fără singurătate ar semăna  a  bîrfă ;

    nu îmi place bîrfa, aleg, așadar, singurătatea.

 

 

 

 

    Iar atunci cînd voi redeschide blogul pentru a scrie, îmi voi aminti, cu siguranță și de Speranță și de Omenirea omeniei dar și de Omenia  omenirii din cotidianul real sau așa cum apare în blogolumea din blogosferă.

 

    și cam atît.

 

 

 

–––––––––––––––––––––––––––-

 

    mi-a fost greu să aleg între cele  două posibile ‘semne’ din ”calendarul meu” și care cred că  s-ar putea regăsi în însemnările de mai sus

BLOGUL meu

între  ceea ce s-ar fi vrut/dorit, la începutul iernii trecute

             și ceea ce se pare că a ‘rezultat’

  Prin toamna trecută, cînd mi-am exprimat o nedumerire de a mea pe pe propriu-mi blog, s-a crezut că aș avea un sentiment de frustrare din lipsa așa-zisei popularități

 și cineva, nu știu nici acum cine anume  (sau știu, cumva?  🙂  ) m-a întrebat ce anume vreau:  poziție în top (ceea ce, după părerea mea,  pentru cei care vor și reușesc așa ceva, ested absolut firesc și lăudabil), mă preocupă traficul, ‚audiența’ și a făcut o comparație pe care am găsit-o  și atunci și acum, forțată: vreau ca blogul meu să fie un fel de OTV, sau vreau să  păstrez ceea ce încercasem pînă atunci – să pomenesc în scris despre preocupările mele, ceva mai … ‚culturale’;

 nu am răspuns direct, pentru că nu știam precis cui anume, deși am încercat. Orgoliul meu a mai avut răbufniri, dar mai mult din respect față de ceilalți și îndeosebi față de oameni/bloggeri am încercat să mă mai ”civilizez” și am continuat să scriu;  cum? – se poate observa de pe  blog.     NU cred că am un blog reușit, dar știu că nu mă jenez cu el, nu arată precum mi-aș dori, dar se poate îndrepta, am căutat să nu jignesc, am încercat să mă apropii de unele bloguri cu  subiecte si cu un stil de a scrie și  cu o exprimare mai familiare, mai comune cu preocupările și cu ”gusturile” mele; de cele mai multe ori am fost primită cu înțelegere și chiar mai mult decît atît…;

   dar, la un moment dat am călcat, fără să vreau, granițe nepermise (oare chiar trebuie să fac dovada că am lucrat ca și colaborator în presă? aș putea, deși mi s-ar părea jenant față de mine insămi, în primul rînd)

     cred că este mai bine să las  frămîntările să se domolească, gindul să se așeze în tihnă la citit, iar cînd voi putea să scriu, voi reveni, deși voi fi mult mai singură, doar eu și blogul meu, probabil.

     –––––––

   și o rugăminte : așa cum nici mie nu îmi place să figurez pe blogul cuiva ca un link sau ca un click ,VĂ  ROG să lăsați la comentarii numele celor care se simt nu tocmai  confortabil că apar/ sunt trecuți  în blogroll-ul meu. MULȚUMESC!

                          pe cei  care știu sau bănuiesc că au domeniu și traficul înregistrat, iar click-ul sau vizita mea le folosește, îi asigur că o voi face  mai bine decît pină acum

 și da, fiind blogul meu, voi mai scrie, nu știu cînd, dar voi mai scrie.