rugăminte de sărbători/ holiday request(s) 

as long as this blog will be „active”, I will continue to write here, please be keen not to leave messages as spam, some seem normal, some may have a banner under 12, and most are so” laudable „, that they instantly send  me to the 2 liters of recommended water; I respect the blogs wich I reading, even if I like more or less (messages are written in three languages, but the IP is rarely changed)

I want you all to receive the gift you want

☺❤☺

Anunțuri

cea mai frumoasă tastatură

 

e1eaa06b75ae6248462bf549231107a7.jpg

eu o găsesc foarte ”aparte” și aș folosi-o și eu, dacă…

dacă atunci cînd observ că blogul meu devine ”inspirational   ”, (cum ar spune RăzVanusha) ,

în loc să mă bucur, îmi stăpînesc cu greu răbufnirile

[ dar despre aceasta, mai tîrziu, sau, poate niciodată]

acum, cînd , încă NU știu ce surprize mai are Timpul pentru mine, eu încerc să revin pe blog (am înțeles că a-l ține închis, nu este cea mai potrivită metodă de a-l proteja) și indifernt dacă voi cîștiga lupta cu Timpul sau nu (”chestia” asta înseamnă pentru fiecare altceva), blogul acesta va rămîne deschis;

le mulțumesc celor care îmi citesc uneori blogul și care nu sunt pestte 140,,,. așa cum apare într-o listă a wordpressului pentru că eu nu  fac schimb de linkuri, nu dau like-uri în schimbul celor primite, iar atunci cînd se întîmplă să o fac, obișnuiesc să explic de ce și ce anume mi—a plăcut; nu consider blogul meu ca pe o condică pe care trebuie să o semnez în fiecare zi sau la anumite intervale; are multe note și aspecte prea personle, dar, în general, cum se obervă din ”meniu”, reflectă preocupările mele 

nu vreau să nedreptăesc pe nimeni și totuși, trebuie să o recunosc acum, când   încă mai pot, că revenirea pe lespedea asta neagră și rece o datorez cîtorva persoane, față de care afecțiunea/ prețuirea mea rămîne dosebită; Domnului Vasile Gogea, precum și acelui spirit ”polivalent”și poliglot (și fără blog …!…), pe care eu îl consider îngerul meu păzitor în virtual, lui Paul Gabor, cu mirificele sale miniaturi, dar și prietenei mele Cristina, care, sincer, nu știu cum mai are timp pentru FaceBook. Și nu pot să uit cu cîtă răbdare și înțelegere mi-a suportat Luis capriciile și răutățile.

acestea fiind scrise, Vă rămîn îndatorată tuturor (recunoștința se arată și se dovedește mai greu)

cu prietenie,

de-a valma

așa cum este blogul meu, cam tot astfel mă mișc eu printre lucrurile împrăștiate prin casă și care se vor a fi adunate într-un mic bagaj de vacanță

un an de zile mi-am dorit și chiar am crezut că voi revedea orașul de cristal, cum îmi place mie să-i spun, cred că unul dintre cele mai frumoase și cuceritoare orașe de pe continent; nu a fost să fie, poate toamna viitoare…; despre culorile toamnei am tot pomenit și scriu alții mult mai inspirat decît mine; în locul cuvintelor, al amintirilor și al regretelor, am ales trei fotografii (îmi amintesc foarte bine că în primul an, cînd am ajuns în Praha doar aparatul foto nu era reglat și așa a rămas, în timp ce mintea și sufletul puteau fi dereglate doar de prea multă uluire în fața frumuseții riguroase)

Picture 129 PRAHA   Picture 146

praha de pe mobil

locul unde merg l-am văzut, pînă acum, doar de două ori, primăvara și vara, dar cred că în orice anotimp își păstrează o nuață anume de verde – acel verde care întreține speranța, de fapt, este locul unde renaște Speranța

a fost o vară în care nu am citit și nici nu am tastat (fie și numai pentru digitație…) nici mult și nici cu folos, în schimb m-am distrat, în felul meu: mici escapade, surpriza unor cărț de anticariat, cîteva filme, douaă zile la Sibfest, înghețată  si cam atît

eu știu că am un prieten , un fel de înger păzitor, în blogosferă, căruia nu-i cunosc adevăratul chip (oare??…) că doar suntem în virtual (ce termen neadecvat!), mă cam încurc în nickname-urile sale, este superocupat, dar își face timp pentru aiurelile mele și la aniii pe care îi am acum am priceput cum e dojana pentru cele făcute în răspăr

ei bine, recunosc anostitatea din ultimele texte care sunt plictsitoare, expresii și imagini neinspirate și altele și altele

știu că despre Scrisorile lui Ceaadaev se pot umple ecrane întregi și nu ar fi de ajuns, știu că nu am explicat nici pînă acum ce legatură are Delon nu cu TIFF-ul (asta e știe), ci cu matematica și structuralismul și nu amintesc alte restanțe; pentru orgoliul meu (sic!) voi încerca să le rezolv cît mă pricep și cum pot, mai ales că deunăzi m-am intersectat cotangențial într-un unghi de 45° cu un reformator al postmodernismului, mai mult decît al structuralismului, cum îi plăcea să fie considerat

și probabil, îmi va fi de folos și FaceBook-ul, unde,în cele cîteva zile în care m-am plimbat pe acolo, am descoperit lucruri/ site-uri interesante cu vorbe sau citate celebre și am aflat, citindu-le sau recitindu-le, cît de proastă/ limitată sunt

dar am găsit și ste-uri de artă, unde am găsit imaginile din postarea următoare

plicul din bagaj

Îți scriu acum pentru că

1. mi-am amintit ceva important mai mult pentru mine

2. am făcut prostii/ răutăți și tocmai astfel, mi-am amintit că trebuie să știi și să cauți, de vrei și ai chef, ceva anume

nu te întreb nici unde ești, nici ce faci, nici cum ești, ci întreb simplu- cînd te întorci?

Caută în buzunarul mijlociu al valizei, și cred că vei găsi un plic doar cu adresa pe care o cunoști foarte bine, fără adresa destinatralui, ar fi fost… ; înlăuntrul plicului sunt foi cu fascinantele și miistuitoarele închipuiri ale aceluiași destinatarar; am preferat să e ai îîn acest fe cu tine pentru că de data asta nu vreau să le imparți cu altcineva. Era vară, ne știam deja de un an, cînd ți-am dat un volum cumpărat pe pile, sub alte cărți librăria de lîngă Simeza, iar foarte surprinsă am fost eu cînd mi-ai spus că îți este puțin cunoscut Vasile Voiculescu. Cu timpul și în timp, ai ajuns să știi toate sonetele, precum și povestirile Iubirii Magice; și tot în timp ai pprins obiceiul de a impresiona, găsind ușor la momentul oportun versul potrivit, tachinîndu-mă cum că tu știi mai bine poezia sa (asta să nu o crezi nici acum!)

 

și aproape uitasem, dar-am dat în stambă, cum se spune, pe FaceBook, (a)părînd și chiar fiind iritată de tot felul de grupuri ci pagini cu citate celebre, puse pe slide-uri mai mult sau mai puțin inspirate. Cînd mi-am amintit de plicul făcut în grabă și pus pe ascuns în bagaj, am vrut să corectez ceva, cumva, dar s-a schimbat programul. O voi face în alta zi. Săptămâna asta mica și vioaia mea prietenă asteaptă o poveste promisă

și încă ceva foarte important: atunci cînd am creat antetul blogului m-am gîndit pur și simplu la … Blogul meu.

Și totuși, cînd vii acasă ?

un alt început, totuși

🙂

….. și totuși…. nu am ratat ”apariția” pe blog în ultimele zile ale primei luni din acest an… totuși…ce aș fi ratat, de fapt, ce aș fi pierdut? mă întreb dacă timpul conjugării este cel potrivit pentru o stare care, în afara blogului, s-a prelungit mai mult sau mai puțin cu voia mea; cînd nu pot să-mi controlez și să-mi stăpînesc stările (unele tot mai dependente de altele) ce rost mai are să pomenesc despre ratări? și după ce am pierdut, cu un refuz politicos, spectacolul unor artificii și convenționalul urărilor printre sărutări și licori de tot felul, liniștea dorită nu a izbutit să amîne mai mult de două zile amestecul de speranțe ale unui (nou) început cu grijile și nemulțumirile concrete, alături de toate cele rămase neterminate dintr-un an trecut, deja, din teancul de pe măsuță, din fișierele virtuale sau din dosarele și caietele reale dintre care prea puține au reușit să își schimbe locul; nu a fost nici bucuria unui cîntec nou, neauzit de mine pînă acum, nu a fost binefăcătoarea respirare a unui poem încă necitit, însă revederea unor filme mai vechi și atît de greu de găsit, a mai calmat ceva din neliniștile aflate din sursele de știri rămase credibile, dar și din disperarea unor breaking news-uri care trimit problemele grave la periferia ridicolului; sincer, fără vreun motiv anume, acum, la sfîrșit de ianuarie, am eșuat într-o încercare pe care mai demult o evitam – aceea de a prelungi un somn mai lung

image1

iată-mă trezită și cu simțurile treze, dezmorțite bine de tot, cu problemele mele care mi-au rămas fidele, trecînd alături de mine dintr-un an într-altul, privind de la înălțimea unui început peste zarea, încă încețoșată, la zbuciumul unei lumi bulversaNte și îmi spun că va fi un an interesant, totul este ca sateliții să funcționeze, conexiunile să fie bune, cerneala din stiloul clasic, tusul din pixuri și din cartuș să fie în cantități suficente, căci fiecare zi, fiecare oră, fiecare clipă, fiecare întîmplare putînd să fie … o poveste

și așa, ca pentru început ( deși începuturile mele se aseamănă cam prea mult între ele), încerc să mă desprind de neajunsurile cotidiene, de aspectele tot mai perfide sub care lumea se lasă prea ușor acaparată sau copleșită de rău, mă rotesc odată cu Pămîntul, căutînd ceva, un punct de reazem cît voi mai rezista pe acest colț de spațiu de refugiu, cam întunecat (punctul acela -sentință al lui Arhimede, pentru mine a rămas în caietele vechi…) și dintr-o dată vreau să fiu la mare

magig....

dar locul este deja ocupat, o siluetă înaltă la marginea plajei, profilată pe întinderea valurilor într-o lumină greu de intuit pentru mine dacă este răsărit sau apus, este de o frumusețe care trimite gîndul la dunele deșertului; dar oare nu spuneau grecii că frumusețea este aspră? și mă întreb cum arată insula Thassos iarna

la mine și începuturile sunt ca niște ratări

dar altfel cum aș fi putut să nu pierd ocazia de a mulțumi celor care au trecut (și vor mai trece, poate) în lipsa-mi, pe aici?

după cinci ani

zilele acestea WordPresuul mi-a amintit că de cinci ani chinui tastatura însăilînd mai mult sau mai puțin inspirat, cuvinte care par întregi sau știrbite

nu sunt pe deplin și nici foarte mulțumită de blogul meu, dar nici atît de ingrată sau -poate cum s-ar putea considera- ipocrită, încît să mă jenez cu el;

multe dintre texte acum cred că le-aș scrie altfel dar rămîn două (de fapt, trei, unul fiind continuarea altuia) care îmi rămîn dragi și pe care, mărturisesc sincer, nu cred că acum le-aș mai putea scrie:

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2010/04/22/cereul-instelat-intre-carl-sagan-si-stanislav-lem/

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2010/05/04/%E2%80%A6-daca-noi-suntem-o-modalitate-pentru-cosmos-pentru-a-se-cunoaste-pe-sine-insusi-2/

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2010/08/22/drum-interzis/

(uneori commentariile lăsate pe alte bloguri cred că îmi ”exprimau” mai bine gîndurille din acele momente; unele, poate cele mai bune, au fost șterse de pe un blog la cererea mea)

blogul acesta, așa cum este, nu ar fi rezistat fără sprijinul unor oameni aflați în spatele unor nume reale sau nu,

de aceea știu și simt că se cuvine să MULȚUMESC TUTUROR CARE AU TRECUT PE AICI, CELOR CUNOSCUȚI ȘI MAI PUȚIN CUNOSCUȚI, CELOR CARE AU AVUT CURIOZITATEA DE A MĂ CUNOȘTE, CELOR CARE CARE MI-AU FOST O PERIOADĂ MAI APROPIAȚI ȘI PE CARE PROBLEMELE LOR PERSONALE ȘI ALE MELE NE-AU AȘEZAT/ ÎNDREPTAT PE DRUMURI DIFERITE,

LE MULȚUMESC ÎN MOD DEOSEBIT CELOR CARE AU ȘTIUT ȘI AU REUȘIT SĂ MĂ SPRIJINE MORAL ATUNCI CÎND MI-A FOST GREU

BLOGUL MEU VĂ MULȚUMEȘTE MULT ȘI FRUMOS TUTUROR !