incercare de re-alunecare inspre … normal

astăzi, printr-un ‘concurs de împrejurări’, (parcă așa se spune….), mi-am reamintit că in urmă cu cîțiva ani, am scris cam așa –- și acum rămân de o crudă actualitate!…

le-am urcat, rugîndu-mă

le-am coborît, căutîndu-mă

le-am mîngîiat, rănindu-mă

le-am cunoscut, intersectîndu-mă

le privesc dintr-o a l u n e c a r e

într-o altă geometrie

(august 2012)

iar acum, ANĂ, revino la scrisul normal și detșează-te de prolemele personale, tocmai ca să le poți depăși

…. și totuși

    după câteva ezitări (m-am) hotărît să deschid blogul intr-un an care nu știu cum va fi, un an în care și/sau de la care nu îmi doresc altceva decît sănatate și limpezimea gîndului, a minții, iar dacă va fi să fie un dram de Bine în plus, recunoștința va fi rostită și -atît cît se va putea- exprimată tacit;

 nu știu nici cum va arăta blogul meu pentru că nu știu cum și cît voi reuși să scriu/ să tastez; mi-ar plăcea, desigur, să am și să simt acea dorință și nevoie din anii de început, cînd învățam bloggeritul cu o plăcere și o conștinciozitate pe care care le credeam cel puțin uitate, dar nici eu, nici ceea ce este în jurul meu nu mai suntem cum eram atunci și este firesc, dar nu și mai bine: eu nu mai sunt atât de senină și de încrezătoare, lumea , planeta asta cu viața ce o animă, totul și toate s-au schimbat si nu neapărat peste ani, ci mai degrabă aproape peste noapte, în câteva luni, zile , ore, clipe

 nu am ales o ‘temă’ pe blogul meu pentru anul acesta, nu știu când, cât și cum voi apărea, dar cu siguranță nu voi putea să mă desprind sau să mă depărtez de unele dintre obsesiile și preocupările mele mai vechi; la fel de bine știu că se va simți mai mult sau mai puțin felul în care întîmplările, evenimentele pe care le voi percepe, fie că vreau eu sau nu, mă vor … „atinge” (sîc!)

 

  și pentru că nu am ales cea mai bună zi de „ieșire” pe blog, adică în lume, cum s-ar zice, cred că mai bine ar fi sa las harul celor doi mari artişti să afle răspunsuri la (im)posibile întrebări

 

 

everyone, thanks friends

              După o pauză destul de mare, mai mare decât mi-am dorit, încerc să revin încet, încet pe blogul meu.
Am avut surpriza, mai mult decât plăcută, să observ că au apărut persoane, adică cititori noi, alături de cei pe care ii știam și cărora le mulțumesc, deopotriva, atât celor stiuti, cât și celor mai noi.
Este foarte reconfortanta , chiar tonica as spune, bucuria ca ești cautat pentru a fi citit și aceasta în condițiile în care eu nu prea reușesc să răspund așa cum se cuvine, cu o vizita, cu un like, cu un comentariu; și totuși, sper ca după o scurtă și necesară perioada de acomodare, să îmi regăsesc disponibilitatea pe care o aveam în primii ani de bloggerit și voi reuși să vizitez mai des cât mai multe bloguri și sa las un semn de trecete

Vă mulțumesc încă o dată mult tuturor și fie ca Timpul și provocările acestor vremuri sa ne ajute sa învingem distantele de orice fel și sa ne regăsim mereu bucuroși de întâlnirile de aici, împăcati cu noi înșine și – mai ales- sănătoși ❣️🙏🙏🙏


             Constantin Brâncuși – Pasărea de aur ( Institutul de Artă, Chicago)           


After a long break, longer than I wanted, I try to slowly return to my blog.

I was surprised, more than pleasant, to notice that people appeared, that is, new readers, along with those I knew and whom I thank, both the known and the newest.
It is very comforting, even tonic I would say, the joy that you are wanted to be read and this in the conditions in which I manage to respond
as it sould be, with a visit, with a like, with a comment; and yet, I hope that after a short and necessary period of accommodation, I will find the availability I had in the first years of blogging and I will be able to visit as many blogs as possible and leave a mark.

Thank you once again to everyone and may Time and the challenges of these times help us to overcome distances of any kind and to always find ourselves happy with the meetings here, reconciled with ourselves and – especially – healthy

❣️🙏🙏🙏

 

rugăminte de sărbători/ holiday request(s) 

as long as this blog will be „active”, I will continue to write here, please be keen not to leave messages as spam, some seem normal, some may have a banner under 12, and most are so” laudable „, that they instantly send  me to the 2 liters of recommended water; I respect the blogs wich I reading, even if I like more or less (messages are written in three languages, but the IP is rarely changed)

I want you all to receive the gift you want

☺❤☺

cea mai frumoasă tastatură

 

e1eaa06b75ae6248462bf549231107a7.jpg

eu o găsesc foarte ”aparte” și aș folosi-o și eu, dacă…

dacă atunci cînd observ că blogul meu devine ”inspirational   ”, (cum ar spune RăzVanusha) ,

în loc să mă bucur, îmi stăpînesc cu greu răbufnirile

[ dar despre aceasta, mai tîrziu, sau, poate niciodată]

acum, cînd , încă NU știu ce surprize mai are Timpul pentru mine, eu încerc să revin pe blog (am înțeles că a-l ține închis, nu este cea mai potrivită metodă de a-l proteja) și indifernt dacă voi cîștiga lupta cu Timpul sau nu (”chestia” asta înseamnă pentru fiecare altceva), blogul acesta va rămîne deschis;

le mulțumesc celor care îmi citesc uneori blogul și care nu sunt pestte 140,,,. așa cum apare într-o listă a wordpressului pentru că eu nu  fac schimb de linkuri, nu dau like-uri în schimbul celor primite, iar atunci cînd se întîmplă să o fac, obișnuiesc să explic de ce și ce anume mi—a plăcut; nu consider blogul meu ca pe o condică pe care trebuie să o semnez în fiecare zi sau la anumite intervale; are multe note și aspecte prea personle, dar, în general, cum se obervă din ”meniu”, reflectă preocupările mele 

nu vreau să nedreptăesc pe nimeni și totuși, trebuie să o recunosc acum, când   încă mai pot, că revenirea pe lespedea asta neagră și rece o datorez cîtorva persoane, față de care afecțiunea/ prețuirea mea rămîne dosebită; Domnului Vasile Gogea, precum și acelui spirit ”polivalent”și poliglot (și fără blog …!…), pe care eu îl consider îngerul meu păzitor în virtual, lui Paul Gabor, cu mirificele sale miniaturi, dar și prietenei mele Cristina, care, sincer, nu știu cum mai are timp pentru FaceBook. Și nu pot să uit cu cîtă răbdare și înțelegere mi-a suportat Luis capriciile și răutățile.

acestea fiind scrise, Vă rămîn îndatorată tuturor (recunoștința se arată și se dovedește mai greu)

cu prietenie,

de-a valma

așa cum este blogul meu, cam tot astfel mă mișc eu printre lucrurile împrăștiate prin casă și care se vor a fi adunate într-un mic bagaj de vacanță

un an de zile mi-am dorit și chiar am crezut că voi revedea orașul de cristal, cum îmi place mie să-i spun, cred că unul dintre cele mai frumoase și cuceritoare orașe de pe continent; nu a fost să fie, poate toamna viitoare…; despre culorile toamnei am tot pomenit și scriu alții mult mai inspirat decît mine; în locul cuvintelor, al amintirilor și al regretelor, am ales trei fotografii (îmi amintesc foarte bine că în primul an, cînd am ajuns în Praha doar aparatul foto nu era reglat și așa a rămas, în timp ce mintea și sufletul puteau fi dereglate doar de prea multă uluire în fața frumuseții riguroase)

Picture 129 PRAHA   Picture 146

praha de pe mobil

locul unde merg l-am văzut, pînă acum, doar de două ori, primăvara și vara, dar cred că în orice anotimp își păstrează o nuață anume de verde – acel verde care întreține speranța, de fapt, este locul unde renaște Speranța

a fost o vară în care nu am citit și nici nu am tastat (fie și numai pentru digitație…) nici mult și nici cu folos, în schimb m-am distrat, în felul meu: mici escapade, surpriza unor cărț de anticariat, cîteva filme, douaă zile la Sibfest, înghețată  si cam atît

eu știu că am un prieten , un fel de înger păzitor, în blogosferă, căruia nu-i cunosc adevăratul chip (oare??…) că doar suntem în virtual (ce termen neadecvat!), mă cam încurc în nickname-urile sale, este superocupat, dar își face timp pentru aiurelile mele și la aniii pe care îi am acum am priceput cum e dojana pentru cele făcute în răspăr

ei bine, recunosc anostitatea din ultimele texte care sunt plictsitoare, expresii și imagini neinspirate și altele și altele

știu că despre Scrisorile lui Ceaadaev se pot umple ecrane întregi și nu ar fi de ajuns, știu că nu am explicat nici pînă acum ce legatură are Delon nu cu TIFF-ul (asta e știe), ci cu matematica și structuralismul și nu amintesc alte restanțe; pentru orgoliul meu (sic!) voi încerca să le rezolv cît mă pricep și cum pot, mai ales că deunăzi m-am intersectat cotangențial într-un unghi de 45° cu un reformator al postmodernismului, mai mult decît al structuralismului, cum îi plăcea să fie considerat

și probabil, îmi va fi de folos și FaceBook-ul, unde,în cele cîteva zile în care m-am plimbat pe acolo, am descoperit lucruri/ site-uri interesante cu vorbe sau citate celebre și am aflat, citindu-le sau recitindu-le, cît de proastă/ limitată sunt

dar am găsit și ste-uri de artă, unde am găsit imaginile din postarea următoare

plicul din bagaj

Îți scriu acum pentru că

1. mi-am amintit ceva important mai mult pentru mine

2. am făcut prostii/ răutăți și tocmai astfel, mi-am amintit că trebuie să știi și să cauți, de vrei și ai chef, ceva anume

nu te întreb nici unde ești, nici ce faci, nici cum ești, ci întreb simplu- cînd te întorci?

Caută în buzunarul mijlociu al valizei, și cred că vei găsi un plic doar cu adresa pe care o cunoști foarte bine, fără adresa destinatralui, ar fi fost… ; înlăuntrul plicului sunt foi cu fascinantele și miistuitoarele închipuiri ale aceluiași destinatarar; am preferat să e ai îîn acest fe cu tine pentru că de data asta nu vreau să le imparți cu altcineva. Era vară, ne știam deja de un an, cînd ți-am dat un volum cumpărat pe pile, sub alte cărți librăria de lîngă Simeza, iar foarte surprinsă am fost eu cînd mi-ai spus că îți este puțin cunoscut Vasile Voiculescu. Cu timpul și în timp, ai ajuns să știi toate sonetele, precum și povestirile Iubirii Magice; și tot în timp ai pprins obiceiul de a impresiona, găsind ușor la momentul oportun versul potrivit, tachinîndu-mă cum că tu știi mai bine poezia sa (asta să nu o crezi nici acum!)

 

și aproape uitasem, dar-am dat în stambă, cum se spune, pe FaceBook, (a)părînd și chiar fiind iritată de tot felul de grupuri ci pagini cu citate celebre, puse pe slide-uri mai mult sau mai puțin inspirate. Cînd mi-am amintit de plicul făcut în grabă și pus pe ascuns în bagaj, am vrut să corectez ceva, cumva, dar s-a schimbat programul. O voi face în alta zi. Săptămâna asta mica și vioaia mea prietenă asteaptă o poveste promisă

și încă ceva foarte important: atunci cînd am creat antetul blogului m-am gîndit pur și simplu la … Blogul meu.

Și totuși, cînd vii acasă ?