cuvinte(le) de azi permutate ale lui Sisif

astăzi ar trebui să credem că Sisif este fericit acolo, pe plaja sa

înainte de a ne îndemna să ni-l închipuim fericit pe cel care a fost stăpînul Corintului, Cineva ne reamintea că ”lupta însăşi contra înălţimilor e de-ajuns spre a umple un suflet omenesc”. El nu a ajuns de bună voienurile i acolo sus, pe munte, aproape de stele, nu a cutezat, asemenea lui Icar, să-și recîștige libertatea zburînd fascinat prea aproape de soare, prăbușindu-se cu aripile sale de ceară topite și nici nu a avut curajul lui Prometeu de a sfida zeii și de a-i ajuta pe oameni, suferind zilnic chinurile cumplitei pedepse.

Nu, Sisif nu se luptă, aparent nici ca într-un fel de joacă cu focul; el, cel renumit ca fiind șiret și descurcăreț, îl păcălește, se ”joacă” cu Thanatos pînă va fi pedepsit acolo, sus, pe munte, cu una dintre pedepsele care ard/e orice speranță; și totuși, acel(ași) Cineva

ne reamintește că ”Sisif ne învaţă fidelitatea superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile”

acum nu se gîndește la soarta sa și nici la ceea ce ar putea fi considerat ca o dramă a sa personală, ci, uitîndu-se trist și cutremurat în jur, obsedat de mult invocata cifră 3 cu multiplii ei, cu tot, se întreabă dacă în triunghiul echilateral sau inegal format de iraţionalul, nostalgia umană şi absurdul care rezultă din înfruntarea lor, înlăuntrul acestei triade se va afla ceva sau cineva anume, o vină, un regret sincer, o caznă care va fi dusă pînă la epuizarea sufltească

umilit de semenii săi el presară niște

umilit de semenii săi el presară niște puncte în loc de cuvinte îndoindu-se, el însuși de rostul lor

Rugul aprins

a ars stupid și nemilos

întreținut de inconștiența unora care se folosesc conștient sau nu pe suferința celor atinși de flăcări

oare câți dintre aceștia au habar de mișcarea ”Rugul Aprins” sau de filmul ceh cu același titlu (asta, așa, ca să ocolesc tangenta politică)

și ca într-un joc al unui străin într-o lume neînțeleasă a celor drepți murmură cuvintele lui 

Kierkegaard: ‘nulla dies sine lacrima

Anunțuri

cuvintele altora!

într-o toamnă care și-a mai păstrat, pe ici, pe colo, culorile, Sisif surîde trist, mîngîind piatra încălzită la piept, între palme și nu o aruncă în(spre) stele

(Vă mulțumesc pentru vzite și pentru like-uri; revin de îndată ce pot)

 

 

––––––––––––––––––

Sisi (f) nu uită nopțile de octombrie   –––- dar asta ar fi sau va fi un alt/fel de text  și cu certitudine, al meu  (n.b.)

nu, Ana, NU! – ba da!

„In prima sa dragoste,  o femeie isi iubeste iubitul, in celelalte , tot ceea ce iubeste este iubirea.” –Lord Byron

dincolo degriji și de  probleme -nu puține și cîtuși de puțin de neglijat, a le ignora este i m p o s i b i l – ale sale și/ sau ale celor din jur(ul său, știuți sau nu),

Ana  trebuie să redevină pentru o scurtă vreme, fie și doar pentru cîteva clipe,Sisi (f)

pentru că este a doua dimineață în care simte că nu mai este posibilă vara în noiembrie, luna care pentru ea știa că daca nu-i o amăgire, ne este un senin veșmînt.

și se-nvelește strans în taină, ca vara sîngelui să nu se piardă, ca vraja basmului mereu sa ardă

  

știe că nu mai poate întreba o anume  stea

ce sărbătoare scuteşti? ce ceas împlinit?
aperi un mare mormînt, sau vreo apă vindecătoare?
păzeşti un norod, o cetate, sau numai o floare?

   – Lucian Blaga-

  trezită pe o plajă pustie, într-o dimineață răcoroasă,

o dungă roşie-n zări se iscase
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.

mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele

Nichita-

        și mă voi cufunda din nou preț de-un gînd în abisul tău

acum, deocamdată, îți las aici ceva ce ar putea fi (dintr-)un preludiu, un altul

cu ani in urmă am citit ciclul lui Augustin Buzura si desi mi-a placut mai mult Drumul Cenusii, acum imi amintesc destul de bine -cred- fraza din Refugii : .”.. ar trebui să fac în așa fel ca îîncepînd de azi să nu mai fiu obligată să mă detest

sunt convinsă că nici nu te vei mira și nici nu vei zîmbi

(nu mă-ntreba întunecat de ce nu am rămas pe blogul mic…)

Ziua în care trebuie să fiu fericit

sau

o zi în care trebuie     să încerc să știu cum este fericirea

pentru că astăzi, redevenind Sisi(f), cel care mă vede fericit

îmi spune :

Je dois m’occuper d’être heureux    

și îmi va fi destul de greu

pentru că eu, pe muntele meu, devenit între timp un zid negru subțire și alunecos, pe care las să alunece cuvinte mai grele decît piatra aceea veche, știu pea bine că

 

          Un homme est plus un homme par les choses qu’il tait que par celles qu’il dit.

       și chiar dacă mai mult decît în oricare altă zi îmi repet

La pensée d’un homme est avant tout sa nostalgie

 

 

   acum eu am nevoie de o certitudine, tocmai pentru că știu prea bine:

 

          Une seule certitude suffit à celui qui cherche.

și oricît mi se va reproșa că trăiesc în trecut, că mă hrănesc din amintiri, astăzi voi replica

Collectionner, c’est être capable de vivre de son passé

și astfel, neputînd să rămîn decît pentru o zi ceea ce am fost cîndva, nu chiar de mult…,  îmi voi aminti acum și aici că cineva m-a ademenit odată, demult, într-un straniu paradis, refuzînd să creadă în moartea lui Orfeu, iar eu urmînd ecoul acelui SOS  invocat pe vreme de noate și frig m-am rătăcit lăsîndu-mă pierdut (speram că pentru totdeauna) în FASCINAȚIA iubirii

și tot mai aud un alt glas care strigă în șoaptă

și, totuşi, pe pământul îngheţat,

lumina lunii drepturile-şi cere

și-n stupi lucrează vechiul dor de miere

și vânturile primenirii bat

și, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntîmplat,
e prea puţin o singură-Nviere.

 

    iar un alt mare însingurat într-o ciudată înviere se întreba dacă

prețuieste oare fericirea trainică și adevarată a varstei mature cît visele incîntătoare ale tinereții, cînd totul este infrumusetat de atotputernicia imaginației?

și totuși, astăzi încerc să-i  zîmbesc eu  fericirii

semnat       Sisi(f)

pentru că nu…

poate pentru că
eu nu pot să fiu asemeni acelui Pescăruş cehovian,

pentru ca nu pot să cred nici acum că el, Kostea, a avut atîta curaj !

pentru că eu, rămasă la vîrsta adolescenţei, îl mai iubesc pe acel Cehov tînăr

pentru că am fobie de păsări şi nu pot să zbor (să fie , oare, pedeapsa frîngerii zmeului meu din hîrtie ?)

pentru că este luna mea din an cea mai dragă şi nu îmi este permis orice

pentru că nu pot să mi-o închipui Valeria Seciu atinsă de aripa timpului

Valeria Seciu şi Dan Nuţu în Pescăruşul de Cehov

pentru că nu mai pot să culeg literele de pe tastatura

pentru că
… mi s-a spus cîndva că nu am voie să conjug verbul nu pot

luna aceasta aş vrea să redevin copil sau cel puţin să fiu năpădită de poveştile şi amintirile acelor vremuri…

si aş vrea să nu mă mai pot întoarce

[iată cum blogul meu devine… şi stînca mea o ia la vale, iar eu nu stiu dacă mai vreau să îmi reiau urcuşul]

sisif ratat