început (ul)

intermittent și mereu contradictoriu

întimpinat abrubt cu întrebarea

Qu’as-tu fait, ô toi que voilà

pleurant sans cesse,

dis, qu’as-tu fait, toi que voilà,

de ta jeunesse ?

și dat fiind răgazul unui an întreg (așa sperăm) vom căuta să dăm posibilul răspuns prin ceea ce-am avut, în cele ce-am găsit și cîteodată, prea sincer, poate, lăsat împărtășit aici, iar lucruri, gînduri, simțiri cuprinse în cuvinte și adunate în povești, le vom păstra ca vamă, de ni se va cere

răspunsul îl vom da păstrînd în cea mai de taină umbră tristețea, durerea într-o blîndă șoaptă, căci, nu-i așa, doar zîmbetul este Lumina fără-nceput și fără vreun sfîrșit

n‘est-ce pas ? nous irons, gais et lents, dans la voie

modeste que nous montre en souriant l’Espoir,

peu soucieux qu’on nous ignore ou qu’on nous voie.

Discrete TIME by Olivia LENNON

[Discrete TIME by Olivia LENNON ]

eventuale comentarii, aici, la rubrica din meniu; multumesc! 🙂 ❤

Anunțuri

music_gerona.gradual.th

 

nu este potrivită pentru Săptămîna Patimilor

…și totuși… eu azi am descoperit-o, întîmplător (oare?…)

pictura aflată la Muzeul Civici d’Arte Antica, Bologna și realizată după un procedeu mai special, redă sistemul de notație muzical(ă) folosit în Evul Mediu (scris în limba latină, se pare că aproape pe toată perioada cunoscută sub acest nume); textul scrisorii (sau a manuscrisului”) , se deschide cu…. Gaudeamus și cuprinde sau desfășoară mai departe, în trei părți, întreaga Liturghie a anului, în stil bizantin

(mai multe, acum, nu știu să spun/ scriu… o păstrez pentru Marea Sărbătoare ,cînd se va putea spune cu sufletul senin și mintea limpezită, ”să ne bucurăm!”)

cuvinte rănite

cuvinte zdrobite de alții și rănite de ele însele

durerea lor o simt ca pe propria–mi rană

caut un leac și-mi vin nepotrivit în minte

ce-mi dai, să nu mor azi, să mai rezist?

leac pentru îngeri, cântecul meu trist

(versuri ale Constanței Buzea)

The Nonsense Speech by Ben Gossens

( The Nonsense Speech by Ben Gossens )

și cer, așa cum mi-a îngăduit Maestrul rimelărilor cu brumă de paiete și confetti, o clipă de răgaz pentru-a fi acolo unde nu ”recad în mine însămi…și-n marea hulă nu se-aude plînsu-mi”

iar pînă cînd voi afla Psihanaliza lui Corinne la temelia de la Pierre și sensul marelui mister,

voi lua aminte la vorba unui cărturar adevărat în viață

atât de multe lucruri se pot face,

dar nu-i momentul şi nici veacul nu-i:

am apucat cărarea gândului ce tace,

lipsit de slove, vorbindu-i nimănui.

[acum și-aici mai multe nu pot să dezvălui, vor trebui deschise alte FILE noi]

un fel de invitație

deocamdată amîn ”explicația” existenței mîinillor pictate de Albrecht Dȕrer pe blogul meu pentru că am găsit un commentariu din partea Katiei interesant și incitant, totodată; mie așa mi s-a părut
îi cer și acum, aici, scuze Kaței pentru că am șters rîndurile sale, dar erau lăsate la o postare care, fiind scrisă dintr-o ”răbufnire” care ar fi putut părea răutăcioasă, nu și neîntemeiată în ceea ce mă privește, trebuia să fie ștearsă
(dezamăgirea mea rămîne, dar cui folosește? nici măcar mie; arta este pentru toți, nu-i așa?.. mda! cam așa….)

Katia a scris astfel:
scris în 2014/09/15 la 21:20
(Am vazut in Atena, pe peretele unui bloc oarecare, pictate mainile doar ca oarecum invers: http://www.iefimerida.gr/sites/default/files/grafiti-prosxeyxi-660.jpg
Sa se implore de sus in jos, n-as prea crede. A fost prima idee care mi-a venit in minte vazand opera, m-a revoltat putin, recunosc. M-am mai domolit zilele trecute cand am revazut-o. Poate ca ceva curge din căuș, ca mainile dau fara sa ceara nimic altceva decat atentie. Ca nu sunt maini obisnuite, au o mare incarcatura – emotionala – asa pline de personalitate cum le inteleg eu.)

imaginea adusă de Katia este aceasta
grafiti-prosxeyxi-660 (1)   (dați click pe imagine)

iar alături de gîndurile sale cred că unii -de fapt, toți, dintre cei care trec pe aici, din în ce mai puțini, este și acesta, poate, un semn pe care mi-l dă Timpul, așadar, fiecare vizitator al blogului meu are interpretarea sa personală
pe care, dacă binevoiește, o poate face cunoscută, o poate împărtăși cu alții

eu le mulțumesc și Katiei și celor care trec întîmplător sau nu pe aici

(și regret sincer, dar chiar nu reușesc în aceste zile să vizitez vreun blog, dar poate că totuși…)

dandelă(resele)

(pentru că nu s-a oferit cineva să mă ajute, încerc eu…)

un fir subțire, dintr-un material mai mult sau mai puțin scump, prins în vîrful unui ac și petrecut ori împletit peste un altul cu atenție, răbdare și migală ce au devenit obișnuință și îndemînare, mîna care ține acul, uneori mai multe ace prinse-ntr-o bobină, urmînd un desen inchipuit mai dinainte sau altul instantaneu, iar la sfîrșit, iată – dantela

este greu de imaginat sau și mai greu de înțeles astăzi că aventura dantelei ca accesoriu vestimentar a început ca fiind (considerată) o extravaganță, abia pe la sfîrșitul secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea, în timpul domniei Reginei Elisabeta a Angliei, acest ”detaliu” al îmbrăcămintei, devenind un semn comun și totodată distinctiv de apartenență la o clasă socială: cea de mijloc sau cea aristocratică

[sincer, mi-am propus ca, atunci cînd voi avea timp și dispoziție pentru așa ceva, să caut în cărți, albume de artă, reviste si ce-oi mai găsi…, pentruu a mă convinge de adevărul privind povestea dantelei]
oare de cîte ori se întîmplă ca atunci cînd folosim –sub o formă sau alta- ori doar o privim ne gîndim la acea figură aplecată cu vădită preocupare asupra acelor și a firelor de pe suportul de lucru, cunoscută sub numele simplu Dantelăreasa lui Vermeer ? desigur că Jan Vermeer van Delft nu este singurul pictor flamand, în speță olandez, la care se întîlnește./ regăsește imaginea femeii făcînd dantelă – un frumos tablou, chiar dacă mai puțin cunoscut, a realizat Nicolaes Maes, este o perioadă cînd artiștii în general, dar mai ales pictorii, aduc mai aproape mișcările cotidiene, cu personaje surprinse în mișcare, punîndu–le în valoare formele corpului, insistînd asupra lor, prin acel joc de lumini și umbre, atît de diferit la fiecare artist, cunoscut vazi sub … numele… de clarobscur;

nu mă hazardez în a explica motivația prezenței subiectelor, a temelor ”domestice” la majoritatea picturilor olandezi (eu nu sunt specialist și nici pe departe ”exeget” în ale artei, dar nu icolesc, atunci cînd am ocazia o expoziție sau un muzeu și îmi dau cu bucurie micile eonomii pe albume);

o surpriză poate fi desenul semnat de Rembrandt, Portetul Titiei (Tietje) van Uylendburgh, probabil sora soției sale, mult iubita Saskia, un desen care deși contrastează destul de puternic cu cele ale Saskiei, atît prin înfățișare, atitudine, îmbrăcăminte și cromatică, relevă acel obicei încetățenit în clasa mijlocie a acelor timpuri;

chiar și Velasquez, cel care se numea pe sine însuși ”cel mai pictor dintre pictori”, cunoscut ca pictor al Curții, dar pentru care pe pînzele sale regii, bufonii, cerșătorii , animalele sunt cam pe același ..rang…, surprinde într-un cald și delicat tablou o femeie cosînd, de fapt, împletind cu acul o dantelă;

încîntat pînă la obsesia de a atîrna pe peretele camerei sale o copie făcută de către el însuși după tabloul lui Vermeer, Dali spune despre Dantelăreasa olandeză că deși a fost întotdeauna considerată o pictură foarte liniștită, foarte calm, pentru el este un tablou posedat de puterea esteticului cel mai violent, ba mai mult, dacă ar trebui să existe o luptă,între un rinocer și acea(stă) Dantelăreasă, ea ar câștiga, pentru că Dantelăreasa lui Vermeer este punct de vedere ca morfologic un corn de rinocer; pictorul suprarealist
toate suprafețele curbate sau aalte forme folosite de căte pictori în și peste timpuri, în descrierea corpului uman au același loc geometric în comun, cel găsit într-un con cu vîrful rotunjit curbat spre cer sau spre pămînt, în cornul de rinocer….

lupta unei dantelărese cu un rinocer?! – ciudată poveste! dar poate că nu este chiar așa…

oricare dintre femeile surprinse în tablourile amintite (cu destulă ”cutezanță”, recunosc!) are povestea ei, dincolo de calmul aparent odată cu mișcarea acului sau a acelor, poate că își mută milimetric, poate că își înfruntă cu acea discreție pe care numai firile delicate și puternice o au, așteptările, teama, grija, dezamăgirea, resemnarea;

și oare care ar fi (fost) reacția lor în momentul în care , pregătindu-se să facă nodul final, constată că nu mai este firul ?

și din nou îmi amintesc cuvintele lui Manon, cea de la începuturile mele pe wordpress: ”viață fără ață”

acum îmi este greu să găsesc o poveste comună între dantetelăresele barocului și femeia tînără închipuită de către Claude Goretta, Pascal Lainé și Isabelle Huppert (pentru mine o Meryl Streep europeană)

și totuși

il sera passe à coté d’elle, just à coté d’ellle, sans la voir. Parce qu’elle etait des ces âmes qui ne font aucune signe, mais qu’il faut patiemment interroguer , sur lelquels il faut savoir poser le regard. Elle aurait été
Lingière
Porteuse d’eau
ou Dentellière.

doar ei –sau poate și altcineva?…- pot să alăture imaginile din treillerul filmului cu ultima imagine

bscap0021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(dar despre film, altă dată, nu acum)