gînd pentru Moșul cel bun și darnic

dsff

 

 

 

 

 

anul acesta nu pot să îți scriu o scrisoare, dar îndrăznesc să îți spun cele trei  dorințe:

 

să fiu sănătoasă

să pot să simt bucuria frumosului din jurul meu și să știu să prețuiesc darul primit

să am întelepciunea de a-mi stăpîni orgoliul și să am priceperea de a-mi păstra                        prietenii

 

 

 

aș vrea ca anul viitor să ne găsești și pe mine și pe toți ceilalți mai veseli și mai                            senini

 

 

iată, am deschis fereastra

ghjjjh5vymzso33

MULȚUMIM, MOȘ CRĂCIUN!

 

cuvintele unor poduri și măști

– ecco te! avete riapparso dopo una giornata; nu am înțeles bine de pe căsuța vocală

– de ce-om fi luat telefoanele cu noi? în vremurile astea nu poți evada cu adevărat nicicum, nicăieri

– totuși, dacă nu sunt prea curios, unde?

masca1– am dat o fugă pînă la SanRemo, încercînd cu greu să îmi rezerv un loc pentru Gala finală de sîmbătă; nu am reușit, poate merge și acolo biletul în plus al cuiva

– aha, așadar, mergi la ediția aniversară,; am auzit că sunt invitați unul și unul; ai vreun preferat, vreau să spun, vrei să vezi și să aculți pe cineva în mod cu totul și cu totul … deosebit?

– vin sau mai corect, sunt anunțați mulți, așa că e greu; scuză-mă, poate se vor găsi chiar două bilete, dar știu că pe 14 februarie trebuie să fi în alt loc; cum te-ai distrat ieri?

– o, da, voiam să…; bine, char foarte bine, doar pentru asta suntem aici, nu-i așa? cred că am reușit ceea ce pretinzi tu că aș ști să fac eu cel mai bine; am cucerit nu una, ci două perechi de ochi ce nu puteau fi ascunși de vreo mască, o pereche precum mierea, cealaltă precum cărbunele abia aprins; seara, firește că am fost la bal, dar peste zi am savurat două baloane comestibile pe care le-am prins și nu am recunocut nici unul dintre gusturile pe care le știam, m-am uitat amuzat la jonglerii, l-am convins pe un menestrel să îmi împrumute pentru cîteva minute lira lui, am improvizat ceva și am primit ca răplată cîteva aplauze firave și zîmbete îngăduitoare, sincer pînă la capăt, recunosc că am degustat tot ce mă ademenea, astfel încît, voi sta cît mai mult la munte, tot am schiuri noi, nu știu dacă ți-am spusmasca2b

– frumos! și azi? ce facem, vrei să ne plimbăm?

– desigur, să caut o gondolă

– nu, te rog, hai să mergem pe jos pe străduțele și pe podurile vechi, pe care le știm

– bine, dar pune-ți mănuși mai groase, altfel te va durea mîna și mai tare, iar sîmbătă seara…

– să organizezi minunăția asta în plină iarnă, dar, de…, asta e; este greu să îmi închipui orașul de azi pe vremea lui Antonio și Bassanio

– uiți de Shylock

– este plină lumea de cei ca el, sunt cei care se adaptrază din mers cel mai bine oricărei situații; așteaptă o clipă, te rog – priveam la ghivecele de flori de la fereatra de peste drum și mă întrebam, mă întreb cum pot rezista în atîta umezeală și pe un zid invadat de igrasie;

– tu chiar crezi că este un oraș care moare puțin cîte puțin?

– vino pe podul de pe cealaltă parte

– ce faci? nu este o fîntînă, doar dacă vrei tu să crezi astfel

– am găsit în buzunarul mănușii trei monede; un franc elvețian, o liră veche și un eurocent

= trei dorințe? și un gînd de răzbunare??

=- fără dorințe și fără răzbunări, oricum, eu nu am economii în bănci

– nu ai obosit? am încercat să mă stăpînesc, dar tot întreb: ce încălțări ai, pentru că se aude un zgomot ciudat?

– cizmele cu pinteni, împrumutate de la onorabila Doamnă Mervyn Talboys, doar nu se putea să nu ți se amintească de compatrioți

– și cravașa?

– – aici nu este nevoie de așa ceva, doar de bunătate, bucurie și împăcare cu tine însuți, cu mine însămi

– mergem să cumpărăm cîte o lumînare și să spunem rugăciunea ?

– aș vrea tare mult, dar…

– nu vei auzi Concertul în D minor al lui Marcello, crede-mă, a fosst ieri, în alță parte a orașului

– sună telefonul tău, nu răspunzi?

– o, da, scuză-mă o clipă…; va trebui să mă îerți sau să mă renegi, dar sunt nevoit să plec deseară, au apărut probleme urgente și…

– da, am înțeles, nu explica nimic, te tog la rîndul meu și poate este mai bine așa

– mergem să ne facem fiecare bagajul și privim mai atent cetatea

– ce facem cu măștile?

– le păstrăm, dacă tot ne-au fost dăruite

– se potrivesc la fel cum ne sincronizăm noi timpul, adică deloc

– să vii iarna la Veneția… ”singura dragoste care contează e cea pentru care ești gata să mori”

cum ai spus?

– nu eu, e o frază din Veneția iarna, scrisă de E Robles

– oare cum arată și cum m-aș simți eu vara la Veneția?

– deschide palma și nu închide ochii: se spune că poartă noroc

– un trifoi cu patru foi !

– este un fel de mărțișor pe care nu ți-l voi putea da de 1 Martie…

– mulțumesc, dar eu…, eu nu am…

– tu îmi vei arăta în felul nostru cum a fot la SanRemo, ok?

– Ok!!

– și ai mai multă grijă de tine

– da, am înțeles; cu bine.

Veneția, iarnă, munte, măști, SanRemo, cîntec, dorințe, dor

cred că în Muntele vrăjit al lui Thomas Mann am citit că depărtarea este ca vîntul stinge focurile mici și le întețește pe cele mari ”

nu se înserase pe deplin cînd am început să caut pe telefon preferatul meu pentru Oscar –Boyhood (și nu doar pentru replicile din final)

[ da, aud: ar fi bine să folosești ciorna, tastele-radieră și să nu mai lași atîta tranparență]

m-ai învins, tîrg nenorocit!

sau trebuia să scriu sau să te recunosc ca oraș sau vechi burg, ceea ce  pe drept ești?

nu ne-am împăcat prea bine niciodată, încă de pe la începutrile mele pe aici ți-am simțit ostilitatea

senzația de …disconfort… o puneam pe seama climei, deși pe atunci chiar nu mă durea nimic

veneam dintr-o lume puțin  mai mare în care  regăsisem ușor valorile unei  lumi mai mici,  unde am copilărit și am crescut frumos, uneori spre mirarea unora din lumea mare a celor două mari orașe dragi mie

aici, m-am izbit de alte criterii, alte concepte și principii  …primordiale…, justificate, într-o bună măsură, prin natura situației în care mă aflam – eram deja om al muncii, cu obligații și dreptturi, dar și cu banii proprii cîștigați din muncă

a fost destul de ușor atunci slalomul printre prejudecățile, reacțiile vizibile sau cu neîndemînare ascunse, bună-voință ori respingere aproape violentă, acceptare civică ori mirare adeseori stupidă pentru aspecrte, interese, preocupări absolut normale

nu mi-a fost greu, aveam anii aceia frumoși,pe care îi triam intens, nu mă simțeam singură deși eu rămăsesem întinsă pe străzile de pe lingă Național și Romană, așa s-a nimerit să fie, unde mă întorceam de cîte ori voiam, pentru că nu plecasem cu adevărat niciodată de acolo

apoi, încet-încet am cunoscut oameni minunați, de vîrste și profesii diferite, dar cu care reușeam să comunic fie și numai din priviri și nu cred că hazardul, întîmplarea a făcut ca unii dintre ei aveau să-mi fie și mi-au răams aproape în clipele cele mai grele de mai tîrziu (de mai aproape de această perioadă ingratîă care pare să nu aibe sfîrșit) în ciuda timpului și a distanțelor (nu scriu ”spațiu” !)

am întîlnit și indivizi (ar trebui să fiu mai atentă la substantive și la adjective !!!) care  au știut sau au avut pur și simplu șansa să valorifice oprtunitățiile libertății nu doar de exprimare și și-au creat în multe cazuri pe merit o carieră frumoasă, chiar dacă unii mai ced și acum că ei au descoperit presa locală, ori că au fost primii care au intrat într-un amfiteatru de filozofie sau într=o sală de film sau teatru comentat, sau au avut bucuria de a cunoaște aevea actori și artiști, istorici si scriitori

știam că nu e loc pentru mine aici, simteam ostilitaea, în ciuda momentelor bune și a oamenilor care au reușit pentru că au vrut să mă cunoască,  dar cînd am hotărît să plec, a apărut … conjunctura urîtă, nu doar nefavorabilă, apoi m-am resemnat că trebuie să îmi ”ispășesc” greșelile nu multe dar imposibil de ignorat sau de pus pe orice fel de margine

am încercat să rezist și în condițiile în care boala – neglijată cam prea mult- s-a agravat, iar drumurile mele se  micșorau ca număr și distanță, vizuitele se răreau, telefoanele se auzeau tot mai rar, ușile mi se închideau politicos sau mai violent în față,ba într-un loc   trebuia să ”cobor” nivelul redactării textului, ba în altul,, după săptămîni de satisfacții, dar și de ”laude”exagerate care nu-și aveau rostul, am devenit peste noapte , ba prea subtilă ba prea caustică( sincer, foarte sincer, acum le prefer și mi-ar prinde bine ambele, dar nu cred că le pot împăca pe amîndouă, mai ales acum)

… acum cînd nu mi-a mai rămas nimic în afară de dorința de a mă însănătoși într-atît  încît să pot să mai ajung ușor, ca în alte dăți, în locurile mele dragi sau în altele la fel de mult dorite

ce mi-a venit să mă iau la harță cu tine? cu  indiferența ascunsă sau nu în răutăți, invidie, al prejudecăți ?  e o ”încercare-întrecere-joacă”inegală, iar eu am cam obosit să mai lupt

este mărțisorul pe care mi-l ofer singură

(cel mai drag mărțișor dintre toate care mi-au rămas este cel primit în clasa  a II-a::  un măgăruș trist lîngă o tablă pe care scrie 1×1 =? )

pensia în binar

(sau o încercare de P.A., după o propunere a lui Călin

sau

un fel de exercițiu personal de digitație

rămîn un outsider)

Pentru unii se începe cu zero, pentru alții, cu unu.

În buzunarul hainei vechi de toamnă găsi un bilet LOTO, de anul trecut și de atunci, în acel un alt început, s-au adunat rețete, economiile date la rata apartamentului pentru copii, călătoriile rămase ca dorințe și ideea c-ar fi putut fi mai rău; dar tot semăna a gol, a zero. Oare de ce așteptase acel an ?

Cînd își simți brațul atins, zîmbi, mîngîie creștetul copilului, îi luase ghiozdanul și porniseră spre casă. NU, viața nu este un zero barat.

încă valabil


gînd


(din 29 aprilie 2010)


DOAMNE,


Nu vreau trandafiri de aur sau de argint, nici unul natural, ca pe vremuri, in loc de premiu la curtea șahului, așa ccum mi s-a povestit cîndva chiar de către un nepot al ultimului Șah;


eu am încercat să concurez doar cu VIAȚA;


și nu vreau nici trandafiri sau alte flori ’cît timp sunt în viață’;


mereu mi-am dorit să las măcar o frază de care să nu îmi fie  mie  însămi rușine și să nu fie judecată prea nedrept;


și pentru că din tot ceea ce mi-am dorit – și poate, în parte, aș fi meritat- nu îmi rămîne  decît acest  talmeș-balmeș de blog,


nu ÎȚI cer decît un răgaz


ceea ce rămîne din această încercare la care te/ne provoacă  permanent VIAȚA nu știu dacă depinde întotdeauna și sau totul de noi înșine


			

Bun găsit în 2011 !

    Să fie pentru toți si pentru fiecare anul bun și frumos!

             ****************************

      eu, oricît am incercat,nu am reușit să evit greșeli și gafe, încă din prima zi

           am vrut să mă liniștesc, neaducând neliniști altora, am căutat prin ”arhivă” și amgăsit o minune de imagine, o frântură de vis, care nu-mi va mai fi permis vreodată

 

                      nu cunosc titlul original, dar eu i-am spus astfel : ‚jocul visului în iarnă’

acum, altceva decât tristețe,Vă rog!

Cîțiva centimetrii mai jos îmi propusesem să îmi imaginez cum ar fi și cum am putea să facem noi, trăitorii, un an cu zîmbete și fără tristeți ori ca acestea sa fie mai puține

și mă tem că nu voi reuși

așa cum multe nu am reușit anul acesta care păsește pe o cărare lăturalnică tot mai obosit și tare împovărat de grijile și nevoile lăsate în urmă … și poate nu a fost vina lui…

atît i s-a îngăduit   a face

eu nu am reușit nici să schitez un ”bilanț”, care, oricît l-aș fi ‚aranjat’, tot cu minus ar fi fost    – și este!

de zîmbit, zîmbesc tot mai rar, dar uneori reușesc sincer, altfel nu o fac, de grimase se amuză doar idioții;

și totuși, ca sa nu  mă întristez  tot mi se sugereaza că am o ”aplecare” înspre tristețe,

îmi voi aminti  de acei oameni minunați și gîndurile lor născătoare și tămăduitoare, deopotrivă, care m-au ajutat să nu mă prăbușesc

și multe aș putea să înșir ca fiind ceea sau cele ce îmi doresc, dar nu prorocirile a tot felul de vizionari mă opresc să iau puncte, numere, liniuțe sau alte (în)semne,

ci grija pentru mîna care își dorește să mai scrie

dar mai altfel,

chiar dacă nu va regăsi   nici ritmul și nici ”felul” de odinioară, neaflat nicicum pe acest paralelipiped îngust, la care nu va renunța, chiar dacă va părea vetust, nu va încerca să facă bani pentru că știe că nu are cum, nu va lăsa mai multe amprente decît pînă acum, nu va închide ușa nimănui care va păși pe pragu’i cu gînd curat,

va încerca să nu-și mai neglijeze prietenii virtuali și reali,

eeiii, acum trebuie să mulțumească celor care au ajutat-o să treacă granița aceea imperceptibilă și știe că a avut dreptate atunci cînd scria despre nevoia de virtual,

și cum nu are nici timp permis și nici prea multe unități numărabile, nu cuantificabile în prezent, nu i-au mai rămas din această dimensiune,

ca semn care  să-i poarte noroc alege un As de treflă,

cuprinde gîndurile voastre intr-unul în care se va regăsi mereu cu recunoștiință

și Vă dorește UN AN MAI BUN !

(da, să ne bucurăm, să zîmbim, să iubim, să trăim… )

\”La Traviata\” – Angela Gheorghiu & Roberto Alagna

alte frînturi de vis, mai senine

şi am visat şi că am regăsit un album primit pe care erau scrise cuvintele lui Borges: ’ Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.’

Am mai visat şi că am primit mai multe fotografii de undeva, din Africa, mai mult decît acestea două

Şi am mai visat că pot să îmi doresc orice, un mouse ascultător şi o mînă sănătoasă pentru că astăzi, cu ajutorul multora de aici, se împlineşte un an de cînd mi-am deschis/ ‘creat’ acest blog

Aşa că pot să alerg sau să mă plimb agale printre mesteceni