așa, de dragobete

Adrian Paunescu – Prin tine

Mă-ntorc bolnav cu fața care stele,

Ma dau luminii lunii împrumut,

Dar pe deasupra gîndurilor mele

Acelasi gong de noapte a bătut.

*

Si orișicît m-as depărta de tine,

Povara amintirii e mai grea.

Să mă arunc in univers – imi vine,

Dar mă scufundă-n aer, umbra ta.

*

Nu-iț cer nimic, imi știu prea bine firea

Si simt că nu te pot instrăina

Si-acum, cînd mi-a rămas numai iubirea

 

Eu nu te chem : ci-ti spun : rămîi așa!

Imi răsucesc privirea printre astre,

Spinarea se pravale la pămînt

Si ca pe vremea armoniei noastre

Cînd mă gîndesc la tine… simt că sunt

Printre greșeli aproape ordinare

Dispar din calendar fără motiv,

Mereu te voi trăda pentru oricare

Ca să te pot iubi dfinitiv

.Căutare

de Veronica Porumbacu

Spune : știi tu ce-i dorul de duca ?

Nu știi.

Dac-aș fi pasăre, mi-aș lua zborul in stoluri,

să intru cu ele-n iernatic.

Urmele toate se sterg,

numai dorul mușcă sălbatic.

Dac-as fi gînd,

aș cutreiera toate țărînile.

De-aș fi cărăuș

aș bea apa din toate fîntînile.

Dac-as fi vers,

n-ar mai fi cînt necîntat.

De-aș fi catarg,

aș vrea mările sa le sparg.

Dar ce sunt ? Nu știu …

In mine e tot ce așteaptă să fiu.

Tu sau eu, sau orice

-Ilarie Voronca-

Ziua, distanţa-nchisă în pupilă

Aici, acolo-n amintire iarăşi

Ca două ape întâlnite care-şi

Topesc oglinzile pe-aceeaşi filă.

Uniţi sau dezuniţi. Duşmani. Tovarăşi,

Nu-s eu. Sunt tu. Obrazul de copilă

E-al meu. Sau nu e. Dragoste e? Milă?

Ca-n orice clipă sieşi altul pară-şi.

M-apropii sau mă depărtez? O tristă

Şi bucuroasă, laolaltă, voce,

Acuma e şi nu e. O batistă.

Şi-o iederă de fum suind pe roce

Sau sus pe pisc cât soare mai există

Şi versu-acesta-i eu sau tu. Sau orice.

Continuă lectura

Anunțuri

Like, Like, Like

pe ritm de rock, de hip-hop, de blues, de country, de vals, de menuet, de tango s.a.m.d. agățate,
pardon!, așezate pe orice gamă în minor sau major
într-o armonie care ține loc de argumente

aceste cuvinte-argument le vreau eu acum la întrebările rĂstite astăzi javrei de viață pentru ceea ce mi se întîmplă în ultimul timp
cred, însă, că tot eu va trebui să le aflu și să le accept într-un gînd cuviincios, dar nu spășit

nu, nu m-am molipsit de boala ce tulbură high-life-ul

la nevoie, cred și sper ori invers, să găsesc un titlu, o propoziție, o combinație de cuvinte care să pară, cel puțin în cazul în care nu reusește să fie în întregime original/ă

și nu îmi va fi teamă că primesc, garantat 100 %, o bilă albă sau una neagră de la Cătălin Ștefănescu (un excelent realizator tv!) pentru că nu îmi am intesc toate interviurile din cartea lui Adrian Păunescu, Sub semnul întrebării

dar grave, în ceea ce mă privește, sunt îndoielile mele în privința dreptății de aici și de dincolo și asta în timp ce priveam toate iconițele sfințite primite (aduse) de la muntele Athos

Ănă, nu uita că nu prea mai Timp și mîinile acelea cer și ele anumite cuvinte, iar tu ți-ai oprit oftatul în clipa în care ai rugat-o pe Olguța lui Moș Gheorghe să te ierte, așteptîndu-te

zîmbetul din fereastră

  am adormit, nu știu dacă am visat ceva, m-am  trezit ca de obicei  photo by Jasmin Merdan

  m-am îmbrăcat și înainte de a mă pregăti de plecare la școală, am privit spre fereastră; 

  m-am apropiat ușor și nițel curios pentru că mi s-a părut că zăresc ceva acolo, după perdea

   nu mi s-a părut, chiar am găsit un desen mare cu un zîmbet larg care, în ciuda dimensiunii, era frumos și convingător, alături de o nuielușă argintie, dar fără șnurul de altădată

  am răspuns în felul meu Zîmbetului colorat și luînd nuielușa între degete, m-am întrebat dacă este acolo conform … obiceiului… sau este un fel de avertisment și pentru ce

   în clipa următoare acea voce cunoscută m-a lămurit: te joci cam mult, cauți printre lucruri care nu ar trebui atinse sau deranjate, îți neglijezi lecțiile și celelalte preocupări, risipindu-te în lucruri și activități minore, printre fleacuri; nu, nu te-ai maturizat suficient; îți reamintesc că astăzi ai teză la matematică

    am înțeles, cred, destul de bine ceea ce trebuia să fi înțeles mai demult; nu m-am putut desprinde  de tot de blogul Anei și de cîteva zile mă tot uit la o prismă care seamănă cu un ochean plin cu mărgele, care la fiecare rotire arată altă imagine, așa cum prisma își schimbă mereu forma bazei, dar nu este niciodată cerc, pentru a fi un con, deși se apropie Sărbătorile (sau au început deja ?!) și mi-ar fi fost de folos la carnaval

    OK! cînd mă întorc de la școală îmi pregătesc stiloul, nu pixul, nici markerul, voi căuta o foaie curată și netedă pe care să-i scriu lui Moș Crăciun o scrisoar, că tot a devenit o îndeletnicire generală

     Îmi iau ghiozdanul (rucsacul ușor și frumos) și  ies pe ușa casei murmurînd niște versuri dragi, tare dragi mie

pe geamuri mîini de sloi

își ţes în gheaţă ia

noi ne jucăm de-a noi

și de-a copilăria.

 

atîtea-nstrăinări
și inutile toate
ni-i dor de adevăr
și de intimitate

 

hai, Moşule, apari
să-ţi cînte vechiul nume
copii cu ochii mari
privind în altă lume

se arată timpul cînd
din epoca săracă

un om pe Moş jucînd
devïne ce se joacă

 

                                                                                                        -versuri de Adrian Păunescu-

      și sunt foarte sigur că știu ce să scriu în postarea de mai jos (pentru încă o dată, o ultimă oară, poate că Ana îmi va permite;  oricum, am înțeles de la ea că s-au întîlnit aici, pe blogul ei negru, Moșii, iar ea se pregătește să încheie cit mai repede joaca de-a bloggeritul pe anul acesta; cine știe ce va mai fi și dacă va mai fi anul viitor..)

       oare mai știe cineva ? Voi știți ?

                              [ceea ce voi scrie eu în Scrisoare]

Prostia mea de a avea un blog

… mi-ar fi plăcut să scriu altfel decît sau decum  o fac

cam așa:

 În întunericul albăstriu, uriașele siluete își regăsesc solemnitatea sacerdotală și cele mai profunde sensuri ale existenței. Prin aerul pur, stelele se văd cum numai în munți se pot vedea, necrezut de mari și vii, strălucind sub roua de diamant a eternității lor.

   Sub roua de diamant a eternității, necrezut de mari și de vii, vor strălucistele peste mormînntul mioritic de la Păltiniș.

 

Geo Bogza despre Consrantin Noica    –– o gură de rai

sau așa:

Demult, în îndepartata-mi tinerete, circula urmatoarea definitie a subtilului: un intelectual care niciodata nu citeste o carte, ci o reciteste. Mai târziu, a aparut o foarte generoasa recolta de subtili. În timp ce în jurul lor se murea în închisori, în munti cu arma în mâna, la Canal sau în adâncul minelor, nimic din toate acestea nu razbatea în  prozele sau în numeroasele lor jurnale. Ei respirau, chipurile, prin Horatiu si Virgiliu sau urmareau cu satisfactie cum îsi bea Socrate ultimele picaturi de cucuta. Sigur, nu erau chiar atât de orbi cum se straduiau sa para si, mai ales, nu erau deloc subtili cum se pretindeau, dar le era frica, fapt de înteles: nu toti au curaj, nu pe toti îi doare soarta celorlalti.

Augustin Buzura –- blestem ( 2011)

 

și mi-ar fi plăcut să înlătur ”sentimentul”/senzația de … prudență (cum să-i spun altfel, mai puțin exact? ) și să îmi mai exprim părerile, nemulțumurile, îndoielile, dezamăgirile, așteptările sau chiar și nevoia de a participa, în felul meu la viața cetății [a celei mici, a celei mijlocii, a celei mari, deopotrivă],dar nu doar lipsa de entuziasm și nici efervescența vîrstei de atunci, care înlătura(u) orice reținere în fața unui pericol real s-au atenuat atît de mult încît mă întreb dacă a mai rămas o …brumă… din ceea ce a(u) fost cîndva, ci, alături de alte motive, este teama de a nu  repeta ceea ce se spune/scrie/strigă/șopteșe (…|!!!…) de multe ori de către alții, astfel că prefer să citesc ceea ce se scrie pe la noi și prin alte părți, chiar dacă uneori îmi reprim cu greu întrebarea de ce nu suntem și noi asemeni grecilor sau spaniolilor, ori chiar germanilor neguvernanți

[îmi amintesc că în urmă cu cîteva zile am lăsat pe un blog un fel de comm legat de mituri și arhetipurile acestora, blogul Ginei amintindu-mi de Mircea Eliade

și parcă aș  vrea să alung gîndul că ar exista o oarecare sau o anume legătură …]

și mi-ar fi plăcut să am îndemînarea de a trece de la portretul Saskiei a (ea, Saskia, nu el, tabloul) lui Rembrandt (unul dintre ele…) la dantelăreasa lui Cl Goretta, mai puțin a celei imaginate de către   Vermeer Van Delft

și am mai crezut/sperat că pe acest cvartal virtual, oferit cu generozitate de către WordPress și luat în schimbul a … nimic, voi reuși să găsesc atunci cînd ascult Concertul pentru violoncel al  lui Mendelssohn Bartholdy voi ”auzi” altceva, mai potrivit, decît adevărul lui Paul  Valéry , acela că omul este singur cu sine însuși

și tare mult (nu, nu cred că e pleonasm…) aș vrea ca bucuria cît se poate de firească  adusă de succesul lui Cristi Mungiu de la Cannes să nu fie …umbrită… de interpretări care să depășească granițele largi ale ortoxosimului adevărat (am întîlnit cîteva bloguri care nu prea mă conving că democrația se îndreaptă spre religie….), ”căci” –scuze,,!- mă voi simți (ca și cum aș fi) răstignită între calmul și seninătatea de pe blogul teologic al lui Vania și  religia lui Descartes

… și tot așa cum nu reușesc să îmi întîlnesc nici cel puțin aici, pe blog, Risipitorii adunați pe și nu în Locuri comune, într-o Vreme a întrebărilor, unde și cînd Cultura face diferența(*),

nu reușesc să îmi explic mie însămi de ce  perseverez în încăpățînarea prostească de a păstra acest blog

iar pînă voi reînvăța să scriu  corect, mai ales fără greșeli de ortografie, pînă voi găsi radiera eletronică ( este o simplă tastă sau o combinație, cumva?), încerc să îmi răspund singură ce se vrea acest … colț de spațiu virtual, care nu e nici jurnal și nici ”forum”, privind dincolo de amuzament fotografia găsită pe net și care chiar cred că mi se potrivește a naibii de bine

Imagine

––––––––-

(*) – SIBFEST 2012

Ziua în care trebuie să fiu fericit

sau

o zi în care trebuie     să încerc să știu cum este fericirea

pentru că astăzi, redevenind Sisi(f), cel care mă vede fericit

îmi spune :

Je dois m’occuper d’être heureux    

și îmi va fi destul de greu

pentru că eu, pe muntele meu, devenit între timp un zid negru subțire și alunecos, pe care las să alunece cuvinte mai grele decît piatra aceea veche, știu pea bine că

 

          Un homme est plus un homme par les choses qu’il tait que par celles qu’il dit.

       și chiar dacă mai mult decît în oricare altă zi îmi repet

La pensée d’un homme est avant tout sa nostalgie

 

 

   acum eu am nevoie de o certitudine, tocmai pentru că știu prea bine:

 

          Une seule certitude suffit à celui qui cherche.

și oricît mi se va reproșa că trăiesc în trecut, că mă hrănesc din amintiri, astăzi voi replica

Collectionner, c’est être capable de vivre de son passé

și astfel, neputînd să rămîn decît pentru o zi ceea ce am fost cîndva, nu chiar de mult…,  îmi voi aminti acum și aici că cineva m-a ademenit odată, demult, într-un straniu paradis, refuzînd să creadă în moartea lui Orfeu, iar eu urmînd ecoul acelui SOS  invocat pe vreme de noate și frig m-am rătăcit lăsîndu-mă pierdut (speram că pentru totdeauna) în FASCINAȚIA iubirii

și tot mai aud un alt glas care strigă în șoaptă

și, totuşi, pe pământul îngheţat,

lumina lunii drepturile-şi cere

și-n stupi lucrează vechiul dor de miere

și vânturile primenirii bat

și, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntîmplat,
e prea puţin o singură-Nviere.

 

    iar un alt mare însingurat într-o ciudată înviere se întreba dacă

prețuieste oare fericirea trainică și adevarată a varstei mature cît visele incîntătoare ale tinereții, cînd totul este infrumusetat de atotputernicia imaginației?

și totuși, astăzi încerc să-i  zîmbesc eu  fericirii

semnat       Sisi(f)

leacurile mele

m mai scris/spus că eu  atunci cînd  eu sunt supărată  sau nu mă simt bine  îmi caut ‘alinare’  într-un (aparent) talmeş-balmeş;

astfel fac şi acum ( doar este blogul meu)

Leagăn pentru toată copilăria

de Adrian Păunescu

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,

Te-asteaptă vise, prunc adormit,

În vise viaţa este eternă,

Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.

Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,

Nici nu e bine tu să le şti,

Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,

Şi, lângă tine suflet, cor de copii.

Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,

Tu pâinea asta o muşti firesc,

Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,

Eu, legănându-te, îmbătrânesc.

Trupul tau fraged ca un mesteacăn

Să se îndoaie galeş în somn,

Ca să creşti mare, plâng şi te leagan,

Copile dulce, prea tinere domn.

La geam lumina lunii ţi-o scapăr

Luminii tale să-i dau ecou,

Dormi, fericitule, că eu te apăr,

Că eu în tine mă nasc din nou.

Capu-l pe perna pune-l, copile,

Totul e bine, ai tai sunt vii

Şi mai au viaţă şi mai au zile,

Să crezi că pururea ei vor trăi.

Mama şi tata ţie-ţi vor face

Leagăn de stele şi de ninsori,

Să-ţi fie bine, să dormi în pace,

Să ai lumina la ursitori.

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,

Dormi şi viseaza bunul tău vis,

Că-n vise viaţa este eternă,

Visul e lumea ce eu ţi-am promis.

Pat de rachită mirositoare,

Leagăn albastru şi-ncondeiat,

Pentru copilul care răsare

Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.

Mama te leagană, veghează tata,

Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,

Dormi şi visează că lumea-i gata

Şi te asteaptă numai să creşti.

Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,

Poate că mâine îţi va fi greu,

S-accepti ca astăzi eu ţi-am spus nani,

Dar nani-nani, frumosul meu.

 

vedere din Praha

 

şi o baladă superbă, cu imagini ca’ntr-o poveste

\’ORIUNDE-AI FI\’ – O-ZONE