their story for this year? ––For ever!!!

 

and came cordial, not poison!

 

 

 

 

ion-barbu-1-martie

 

 

What’s is a name? That which we call a rose

by any ** other name would smell as sweet!

––––––––––-

and I know well, Sir, that words pay not debts

MEA CULPA!

 

””””””””””””””””!

** corecție pentru care îi mulțumesc prietenei Mél@nie.

 

 

Anunțuri

restanță de nota 7

29, adică 9-2=7, deși ar părea mai bine 2+5=7, dar aceea este o zi cu totul specială, așa încît, cum au mai rămas doua zile (și un pic) , m-am gîndit că nu e bine să ramîn în anul acesta urît și greu (pentru mine) cu multe restanțe                   cifre

promisesem că cel puțin de una voi încerca să scap

și este una de nota 7 (cu riscul de a fi considerată, judecată, etichetată în fel și chip, în școală preferam notei 7 chiar și pe cele de 4 sau 5, deh, la noi în clasă nota de trecere era 8…)

s-au scris multe despre acesată cifră, acest număr 7, unii, cu bloguri pretențioase, afirmă că s-au documentat zile și chiar săptămîni la rînd; eu nu am nici timp și nici nu înțeleg rostul unui asemenea …efort… pentru un blog, cînd se ivește ocazia și am timp, citesc, da, cu interes, uneori se întîmplă să rămîn(a) cu ceva și trec mai departe

așa-zisa restanță este, de fapt, un fel de promisiune (și așa este prea mult spus) de a răspunde unei măgulitoare provocări, cînd m-am lăsat prinsă poate în cel mai frumos joc pentru mine în anul acesta [iar jocul s-a prelungit prin săptămîni și anotimpuri, nițel altfel, dar tot seducător a rămas]

și pentru că blogul meu nu este pentru texte exhautive, nu mă voi hazarda în dizertații și nici în variațiuni pe o temă dată, dar este mult prea generos Meșterul Făurar, provocatorul, ca să nu ”divulg” cum am ajuns eu să pomenesc despre șaptele cu pricina (… cîndva, aici,pe blog, pomeneam de puterea unei litere …)

despre acel număr matricol, de la care a început pentru mine să se rostogolească de la puterea a șaptea ori, s-a scris emoționant și nu patetic, aici

iar ”jocul” meu este acesta, de mai jos:

bolovanu’ luiSisif – Sambata, 25 Aprilie 2015, 23:57

pe pietroiul meu am scrijelit cîndva, într-o primăvară adevărată, durerea unor cuvinte care nu au cum să fie șterse: ”atît de mult eu te-am visat, atat am mers, atîta am vorbit, atît de tare umbra ți-am iubit, încît nimic nu mi-a rămas din tine”; de rămas au rămas multe căutări și multe întrebări fără răspuns;

am găsit acum, aproape de miezul nopții, poemul cifrelor sau al acelei cifre, astfel încît ”în seara aceasta nu cînt ceea ce mi s-ar cuveni să înfrunt, ci ceea ce ar trebui să aparăm, plăcerile vieții”;

eu fiind prieten cu absurdul, degeaba aș căuta cifra magică, acel 7 care mi-e străin, privesc cifrul înscris/închis în numărul matrticol și-am înțeles: pentru mine acesta este ”refrenul pe care-l cîntam cînd umblam pe drum ”

MULȚUMIRI de dincolo de orice autoritate și de alte reguli decît ale Parnasului clasicizant, Maestre Foarță!

@ bolovanu’ lui Sisif

Şerban Foarţă – Duminica, 26 Aprilie 2015, 17:42

E prea frumos mesajul Dvs, pentru care mulţumescu-vă adânc, ca să mai scrijelesc ceva în stâncă…

Mai puţin 7-le care rezultă fie din 8 – 1, fie din 4 + 3, respectiv primele şi ultimele cifre matricole ale lui Desnos…

Iertaţi-mi, rogu-vă, numerologia cvasi-fantezistă, ce, în context, poate părea frivolă!

fascina N t!

bolovanu’ luiSisif – Duminica, 26 Aprilie 2015, 18:41

Maestre Foarță, acum eu revin cu mulțúmiri ce nu pot fi cuprinse-n șiruri, dar și cu scuze pentru ceea ce ar putea să pară ceva dincolo de insistență,

și nu știu dacă este fair-play să Vă devoalez cuvintele unui boier al scrisului nu doar la scara blogului, atîta vreme cît nu am cerut încuviințarea Domniei Sale– și totuși :”Magistrul Foarţă rămâne acelaşi… vrăjitor al cuvintelor şi atunci cînd… numără! Mai ales, atunci cînd „face socoteli” cu destinul – al său propriu, sau, cel mai adesea, cu al altora.”

oricît de familiar mi-ar fi zi de zi jocul cu cifre, acel 7 alunecă de peste tot în hău; la Dumneavoastră, care îmi știți oarecum povara, jocul este fascinant și fascinează

@ bolovanu’ lui Sisif

Şerban Foarţă – Duminica, 26 Aprilie 2015, 21:22

V-aş ruga, dacă e posibil, să fiţi puţin mai explicit. N-am înţeles prea multe din ceea ce mi-aţi scris. Oricum, nu sunt atât de „vrăjitor” încât să pot „face socoteli cu destinul” (propriu, – ba chiar şi cu al altora, „cel mai adesea”).

În rest, nu înţeleg „hebdofobia” Dvs, – începând cu Sacrum Septenarium, dacă vreţi, şi terminând cu săptămâna însăşi…

O sentinţa a lui Hippocrat (care,-n cazul unor medici, astăzi, s-ar cădea să se numească… Hippocrit!) cuvântă după cum urmează: „numărul şapte, prin virtuţile-i ascunse, menţine toate cele-ntru fiinţă; dăruie viaţă şi mişcare; înrâureşte până şi entităţile celeste.”

Sunt sigur, însă, că acestea toate vă sunt preabine cunoscute…

Maestrului Foarță

bolovanu’ luiSisif – Duminica, 26 Aprilie 2015, 23:00

eu nu am darul de a-mi juca gîndul prin cuvinte fermecător împerecheate…;

vrăjitor al cuvintelor care face socoteli cu destinul a apreciat o persoană pe care cred că o cunoașteți și care Vă apreciază; eu mi-am permis doar să îi împrumut cuvintele și ideea pe care o împărtășesc și care nu cred că Vă supără…;

despre hebdofobia mea se pot scrie și mult și puțin; la începutul unei săptămîni care nu știu dacă va fi atît de … încărcată… cum se anunță, (eu sunt nascută într-o zi de Vineri, dar îmi place Sîmbăta) prefer să amintesc doar cîteva aspecte, cît mai succint posibil, atunci cînd voi avea și timp și mîna odihnită;

cifra mea este 2, deși ar fi fost mai firesc să aleg 1, fiind născută într-o zi de 10 a unei luni de iarnă;

știu din copilărie despre şirul lui Fibonacci şi raportul de aur, iar în școală și nu numai, am aflat despre rolul lor în artă, nu am reușit să ajung pe treapta a șaptea și nici pe a saptea ramură, dar știu că dacă virtuțile și ”păcatele” respectă ordienea în care sunt enumerate, da, recunosc: trufia poate fi asimilată orgoliului meu nemăsurat, iar sîrguința, m-a ajutat să trec peste multe încercări; dintre cele șapte simțuri antice, da, mișcarea este vitală pentru mine, iar eu mă mișc sub semnul celei de-a șasea planete:; la Hipocarte, totul se potrivește îngrozitor de… exact; dar despre visul nevisat, despre combinațiile dintre 3 și 4, despre magia acestei cifre, despre ceea ce am acceptat sau nu din ceea ce am reușit să aflu, Vă promit că Vă voi da de știre atunci cînd voi scrie mai mult; este o idee mai mult decît binevenită;

cu mulțumiri și cu o mare considerație,

Misivă către „bolovanu’ lui Sisif”

Şerban Foarţă – Luni, 27 Aprilie 2015, 01:03

Un participiu feminin („născută”) vă trădează genul, – greu, foarte greu de bănuit, altminteri, sub pseudonimul „bolovanu’” (fie, acesta, şi al lui Sisif).

Sunteţi, deci, o doamnă/domnişoară, cu care ar fi trebuit să fiu mai tandru, spiritului geometric, prea tranşant, fiindu-i, în ocurenţă, preferabil acela de fineţe, „de finesse”, – măcar că nu mai ştiu nici eu, acum, dacă un vol-au-vent este mai nobil decât miraculoasa „ciorbă de bolovan” (a lui V. Voiculescu).

Încerc s-o dreg, în fine, într-o limbă mai cantabilă decât româna, dar nu atât de afectată ca franceza, – anume în italiana-mi aproximativă:

Io son’ un troglodita que ignora

si nella bella lingua di Dante

un’ lettera comicia per Signora

oppur’ per Mia Donna… Grazie tante!

Maestrului, un mult prea stîngace răspuns

bolovanu’ luiSisif – Luni, 27 Aprilie 2015, 12:28

Maestre Foarță,

încerc să Vă răspund acum, în grabă, altminteri în aste zile o clipă de răgaz; iar dacă mai amîn mă voi simți precum oropsiții (din poezia) lui Voiculesecu;

scuze cer pentru cuvintele ciuntite și pentru neconcordanțaele gramaticale, cît despre punctuație, rămîne un punct gol, ca de inflexiune sau ca un semicerc, (tot ați pomenit de spiritul geometric care este chiar sensibil, dreptate are, poate, Kepppler cînd spune că ”geometria a existat înainte de crearea lumii. Dumnezeu a luat-o drept model când a creat lumea” ), iertare nu știu dacă voi primi pentru scăparea cu bună știință a unui simplu participiu ce mi-a trădat iubirea pentru cel care privește împăcat și puțin obosit stelele, în timp ce alții îl cred fericit…. (am încercat cîndva, pe blog să explic …, cîndva…);

eu Vă mulțumesc pentru scrisoarea în limba lui Dante, dar ca și el, mă tem de tot ce pierzi atunci cînd înșeli pe cel ce crede-n tine; am reușit de cîteva ori să ignor acel avertisment al său și poate că și acum, există, mai nutresc speranța că pot să mă bucur și să las pe blogu-mi, acea superbă ”poezie, nu-ţi cer să-mi răspunzi dacă ţi-e bine, căci te simt teafără şi-ntreagă”, dar eu nu cer un ban de aur și nici vreun țechin de argint,

ci ”să număr pîn’la zece sau pînă la șapte și totu-i altfel, , parcă mîngiată, – vasta întindere-i ciudat de uluită-n joaca asta”

și nu am curaj să-ntreb pînă la capăt. ”ce formă, poate-i ,va fi dat”

cu profundă recunoștiință,

acum, după un an, pe care-l începeam, tot chibițînd lîng-un Tandem cu soft autohton, sub semnul lui Esenin, trecînd, astfel, mai ușor prin/tre anotimuri amestecate între ele, nici Timpul nu-l simt ca aliat și nici mîna nu mi-e mai odihnită, iar rîndurile de atunci pe care-am îndrăznit să le aduc acum aici, știind preabine ce e o dojană în verset…., rînduri despre multiplele semnificații ale cifrei 7, uitînd, vai!, îndemnul către Sacrum Septenarium 

eu, cea ca care nu știu dacă mi-am visat sufletul pereche, dar știu că Viața m-a ajutat să-l simt aevea, în secunda mărită dintre La și Si încerc să străbat curcbeul pînă la capăt, mă opresc pe prima treaptă a Sălii Tronului, cu doi dintre arhanghelii care-l păzesc mă înțeleg bine, ușor buimăcită de aurora boreală mă întreb dacă Marele Zid Chinezesc se vede mai bine din Turnul din Pisa sau invers, imi amintesc vag despre acele chakre-uri învățate de la Profesorul SUren Goyal, mă întreb cu un fel de îngrijorare amuaza(n)t/ă cîtă dreptate au astrologii atunci cînd analizează cifra de destin – a mea este …. 7!- și pentru că tebuie să mă grăbesc, repet timid, apoi tot mai cu nădejd ceea ce am  aflat de la un mare Spirit, poate deloc întîmplător, cineast: ”suntem legați prin numeroase legături de trecut si

viitor si că fiecare individ înnoadă prin destinul sau o legătură cu destinul uman in general” și astfel, de la cel sau împreună care îi pune alături în filmele sale, nu îi opune, pe Teofan Grecul și pe Giotto, se reîndreaptă gîndul spre rolul jucat de daruri ale Duhului Sfânt în zidirea perfecțiunii sufletului.

3+4=7

cifra Divinității și cifra Punctelor Cardinale – cifra Desărvîrșirii

pe acest blog in acest an s-au prelins cuvinte

să aleg, oare chiar trebuie să aleg?

 

coborîrea Duhului Sfînt(frescă bizantină veche)                                          (icoanăbizantină veche – Coborîrea Sfîntului Duh)

CREDINȚĂ

   SPERANȚĂ

       IUBIRE

         SĂNĂTATE

             LIBERTATE

                PRIETENIE

                    SINCERITATE

cuvintele – un(ui) număr matricol

 

(fragment din Sumare Glosse, [sar peste substantivul potrivit, ”articol”, probabil?…] scris de Șerban Foarță și care este publicat în numărul 769 din 24.04.2015 în revista Observatorul Cultural)

mai avînd încă doar puterea să îngaime: „Da, da, Robert Desnos, poetul, da, eu sînt…“.

Studentul şi o infirmieră francofonă, cu preţul vieţii, îl veghează, încercînd zadarnic să-l readucă-n fire.

În dimineaţa zilei de 8 iunie, la ora 5, Desnos închide ochii.

În zeghe, pe un braţ de paie, el e acum un simplu număr.

1 8 5 4 4 3 DESNOS
Acesta este număru-i matricol:
el începe
cu 1
şi se termină cu 3,
care,-n suită, reprezintă
cifra (cifrul),
la jocul de tarot,
a(l) Morţii.
Între acestea se înşiră:
8, 5, 4, 4.
Se observă lesne
că 4 + 4 = 8.
A treia cifră, 5,
plus cea din urmă, 3,
egal tot 8.
Acelaşi 5
plus incipientul 1
egal 6.
Luna a VI-a, iunie,
ziua 8,
cînd anul intră-n
anotimpul cald.
Cît despre an,
acesta, citind mezii
pe dos,
e ’45.
Tot 45, etatea
poetului Robert Desnos
(mezin al celor „patru fără gît“!),
transferat la Terezin, din Buchenwald,
şi mort de tifos tocmai cînd
umanitatea
se bucura de pace, cît de cît.

––––––––––––––––––––

eu fiind prieten(ă) cu absurdul, degeaba aș căuta cifra magică, acel 7 care mi-e străin, privesc cifrul înscris/închis în numărul matricol și-am înțeles: pentru mine acesta este ”refrenul pe care-l cîntam cînd umblam pe drum

Ei și ei, ei despre ei

cînd m-am uitat ultima dată –înainte de a scrie rîndurile acestea- pe ultima ediție on-line observatorcultural.ro constatam cu bucurie că cel mai citit și mai comentat articole era(u) cele cinci Valentine (tălmăcite fermecător de către Șerban Foarță)

acum, ordinea s-a inversat: din nou, într-o publicație cu un caracter declarat cultural,pe primele două locuri în top, se regăsesc articole cu un vădit și pînă la sațietate

sincer, m-am săturat de omniprezența CNSAS-ului și a personajelor discutate, discutatible, disputate și tot disputabile

[ un fel de paranteză îmi este –cred!- permisă pe blogul meu – ieri searăm-am hotărît cu greu să răpund la un apel insistent pe mobil: dacă vrei să te distrezi într-un mod mai altfel, uită-te pe Antena3 și promit că  nu redeschidem discuția de dimineață, avută pe articolul din reviste’, ‘sorry,  mă  uit la serial, la Lumini și umbre‘ , ‘glumești? e bine!, ‘deloc! Atunci am pierdut multe episoade, îmi place și acum, e bine lucrat sub toateectele, încerc să regăsrsc Mediașul și figuranții de atunci, cînd s-a filmat și nu pprea reușesc’ , ești incorijibilă!’ . ‘…’ ‘te-ai amuza, crede-ma!” ‘posibil, dar…, vorbim mai tîrziu sau mîine, mulțumesc, oricum. ……..’

chiar m-am cam săturat de subiectul și de peronajele aduse din nou, ptr acîta oară?, de articolul din ziar și din emisiunea tv, cum aveam să aflu  a doua zi de la cei care o văzuseră, ce încredere poată să îmi inspire un organism necesar însă tot mai controversat?]

cît despre polemica dintre Dorin Tudoran şi Vladimir Tismăneanu,  doi intelectuali  cu un scris cultivat și talentat, ale căror bloguri și diverse articole  le citesc atunci cînd am timp și disponibilitate, este un schimb de idei și opinii mai mult decît divergente, dar interesant(e) din care oamenii politici situați/aflați în taberele pe care fiecare dintre cei doi le ”repprezintă”, ar merita  să le înțeleagă, măcar să încerece să le înțeleagă;

personal, mie îmi este mai familiar Dorin Tudoran, chiar dacă  nu i-am înțeles unele … opțiuni politice; recitesc/ răsfoiesc în ultimul timp, sporadic, volumul  de articole scrise și publicate în anii  ’90,  Kakistocrația,  volum cu un nume a cărui etimologie explicată de  către autor conform dicțioanarelor limbii engleze, este  dureros de actuală; pe coperta a patra a cărții este  o frază scrisă de către   Mircea Mihăeș, cuvinte care exprimă un adevăr crud, cuvinte  pe care este greu de închipuit că le-ar așterne acum scriitorul bănățean alături de un rînd al celui care exersa mai demult o Respirație artificială

  scria în 1998 Mircea Mihăeș : ”lovită dureros în fibra   morală, spoliată fără rușine, tocmai de cptre cei care trebuiau s-o apere, această Românie nu există decît în proiecțiile utopice ale poetului. Tragedia noatră e eșecul viziunilor lui Dorin

chiar și atunci  cînd încearcă să pătrundă în laboratoarele de distrugere, de anulare treptată a  individului de către sisstem sau a lichidare a elanului firesc evoluției, poetul face recurs la Idee:

cel ce vrea nsă mă-nvingă,

aștepte pînă-i va crește în palmă

o armă transparentă, ucigătoare –-

ca o idee

de aceea, cred – sunt convinsă!!!-  că de aceea am starea asta de disconfort cînd, după farmecul oferit și trăit de patinajul artistic, după știrile auzite la radio (eu ded aici îmi iau informațiile despre evenimentele la zi) am comutat pe cele cîteva posturi care se prertind de știri, posturi de nișă, cu  figuri care se rotesc și mă întreb dacă și cum și cu cît sunt… retribuite…,

de aceea îmi este greu să cred că că , oricîte divergențe ar fi într ei, poeții și cei mai mulți dintre scriitori  și-ar arunca în față au prin intermediari atîtea invective: minciună, hoție, lașitate, corupție, șantaj

de curînd am descoperit manuscrisele din exil  ale unui alt poet drag mmie: Ion Caraion

și am citit o frază uluitoare :

  poezia este un fel de trancendență și semnal  de alarmă; ca și Dumnezeu; ca toate anotimpurile în infern

            

 

dincolo de blog – între opacitatea virulenței și naunțe

Abia începusem să  citesc zilele trecute dialogul sau dialogurile Domnului Daniel Cristea Enache cu Profesorul  Paul Cornea, adunate în volumul Ce a fost – cum a fost, apărut la editura Polirom, și am avut surpriza să găsesc în recentul număr al Observatorului Cultural două articole   dedicate aniversării istorcului și eseistului, cu ocazia împlinirii unei foarte frumoase  vîrste.

   Mărturisesc că nu este printre eseiștii și nici printre istoricii mei preferați, că am citit puțin din scrierile Domniei Sale, dar studiul despre Originile Romantismului m-a cucerit de la primele fraze.

Convorbirea cu Dl Daniel Cristea Enachete ”prinde” și ssurprinde prin naturalețe, sinceritate și ineditul –pentru unii dintre noi, cei care citim- (al) faptelor, întîmplărilor, conjucturilor și -de ce nu?- al surprinzătoarelor dezvăluiri a ceea ce s-a trăit și s-a simțit de către un spirit cultivat într-o viață care a străbatut un secol, prelungindu-se în celălalt, cel prezent, adică.

atunci cînd reușesc citesc ediția tipărită a unei publicații,   abia pe urmă, dacă am timp, mă uit peste eventualele opinii.

și de această dată am întîlnit comentarii pertinente, gînduri frumoase către/ pentru Profesorul Paul Cornea, cele în dezacord mi se par, de regulă, la fel de firești într-un schimb de opinii în cadrul libertății de exprimare.

  dar unele au depășit atît de mult perimetrul subiectului, al temei  în cauză, de o violență a limbajului și de un radicalism greu de închipuit că fi apropiate de preocupări intelectuale.

și m-am aventurat și eu să mă ”prind în horă”

   ”….. timpul disidenţei încă nu venise. Singura posibilitate rezonabilă ce-mi stătea la îndemînă era (o spun cu tristeţe, dar acesta e adevărul) să continui a juca dublu în spaţiul public, aşa cum deja mă învăţasem, cum făceau toţi prietenii mei, cum făcea toată lumea“.  (din textul Dlui Ovidiu Șimonca)

oare cîți dintre neștiuții, necunoscuții dizidenți, aprigi și convinși anticomuniști apăruți și autodescoperiți după 1989 se pot regăsi sincer în cuvintele, in amăraciunea din cuvintele Profesorului ?

 nu întenționez să întru in polemică cu cineva la comentariile dintr-o revistă, la un articol care are meritul de a aduce mai aproape un intelectual veritabil

dar să înțeleg din comentariile unora că acei care formau crema întelectualității de după 1989 și corifeii lor, care se recunosc cu emfază anticomuniști, sunt:

nişte „intelectuali” MOTOTOI, intelectualii de azi, nişte „Epave” doldora de cărţi şi de clişee teoretice, şi doar ATÎT ! Fără pic de SEVĂ şi ZVÎC !”

 

???

 

cu respectul cuvenit fiecăruia,

 

Eastman Color – Duminica, 3 Noiembrie 2013, 22:42

Cu tot respectul Doamnă AnaMaria Deleanu,

Nu este CLAR şi Limpede ce se întîmplă-n România de după decembrie 1989 ?

Chiar NU VEDEŢI în jurul dumneavoastră realitatea ?

Nu vă este de ajuns să remarcaţi că „intelectualii veritabili” NU au ştiut şi NU au pregătit nici Adevăraţii Intelectuali care să preia continuarea Educaţiei tineretului acestui Neam şi nici nu au fost în stare să producă o emulaţie în jurul Adevărului şi ieşirii României de sub imperiul fostei nomenklaturi care controlează azi oligarhic mafiotic întreaga ţară.

Poate reuşiţi dvs. un exemplu clarificator, concret realist cu rezultate fiabile, viabile, valabile ?

Oare ştiţi ce înseamnă un OM ADEVĂRAT , „intelectual veritabil” sau nu ?

Nu am pus la îndoială deloc calităţile „intelectualului veritabil” Paul Cornea .

Am ATINS cu totul altă nuanţă a condiţiei de „intelectual veritabil” şi urmările „dezastruoase” în mersul istoriei României .

Dovezi aveţi la Tot Pasul ! Priviţi în Jur ! Vă place ce „vedeţi” şi ce se întîmplă

 

 

 

anamariadeleanu – Luni, 4 Noiembrie 2013, 12:27

[@ Eastman Color]

pentru care ar trebui să vă mulțumesc = și  o fac

dar oare nu s-a înțeles că observ și simt dureros unele aspecte ale vieții pe care o trăim

sau ceea ce se întimplă în jur?

însă eu cred că volumul Dlui Daniel Cristea-Enache încearcă și reusește – și în cazul de față – să ne dezvăluie mai bine calităţile „intelectualului veritabil” Paul Cornea, pe care afirmați că nu le puneți la îndoială.

sunteți ori prea dezamăgit ori prea radical pentru a mai da o șansă generațiilor care

au supraviețuit cum-necum prin cultura – de multe ori cu un rol ”subversiv” -, dar și generațiilor tinere,

răsfoiți atent revista: aceasta și altele și veți observa niste raze plăpînde de lumină

în rest, poate timpul îmi va îngădui să ”explic” și să nuanțez în altă parte,

 

fie și numai pentru mine însămi

 

 

 

iar acum, dacă aș încerca să…. explic… aici – cui? Ce anume?- aș resimți durerea și neputința pe care le-am avut la    atacurile împotriva memoriilor adunate de către Prosesorul Ion Ianoși în tomul care stă pe masa cu laptopul (încă nu i-am făcut loc în bibliotecă….) Internaționala mea; dar cum să îndrăzneșcsă-i răspund   ori să încerc un contraargument dnei Dorli Blaga fiica, Marelui Poet și al suffletului meu?…

și în locul unor așezări pe aceeași linie a unor cunoscuți intelectuali, de profesii diverse, atît de stînga cît și de dreapta, contemporani într-o perioadă fără de care nnu ar mai i posibile confruntările mai cavalerești ori mai virulente de astazi,

mă gîndesc cu oarecare surprindere că dacă aș relua unele dintre așa-numitele lepșe, inspirate din chestionarul lui Proust, aș alee ca personaj preferat pe Helgomar  din Dumul Cenușii al lui Augustin Buzura și o carte citită  de  mine în toamna anului 1989 – Însoțitorul, romanul lui Constantin Țoiu

de ce doar atît? de ce nu merg mai departe, argumentînd și nuanțînd?

pentru că în vacarml stresant în care ne zbatem să supraviețuim nu mai este nici timp,

nici apetență și nici loc pentru așa ceva

și pentru că este o toamnă frumoasă, cu o ofensivă benefică a festivalurilor de tot felul la care eu asist de pe margine

fără ochelari şi (nu) cu mintea aiurea

gohome1aScriam în urmă cu cîteva zile că blogosfera salvează presa pe timp de criză, fără să menţionez atunci că am regăsit pe bloguri apartinînd unor personalităţi foarte cunoscute articole reproduce integral din reviste sau ziare centrale; desigur, motivele preluării lor pe blogurile respective, le-am înţeles.

Fără cea mai inofensivă idée sau pretenţie de a mă ’inspira’ din aceste lecturi sau acest tip de postare –am rămas doar cu plăcerea sau cu întelegerea, după priceperea mea, a lecturii — şi lipsindu-mi motivaţia acelor reproduceri- eu incerc acum să transcriu (este uşor cu Copy/Paste  🙂  ) unele texte care mi-au atras atenţia din ultimele lecturi din ziare şi reviste (nu îmi voi face un obicei).

Am ales doar cîteva, chiar şi aşa postarea fiind cam lungă:

’Am citit săptămîna trecută, în Evenimentul zilei, un text năucitor al lui Horia-Roman Patapievici, intitulat „Cultura democratică şi consensul urii“.(…)să consideri, cum face domnul Patapievici, că toţi cei care nu-l mai vor preşedinte pe Traian Băsescu, sau îl critică, sînt atinşi de ură e prea mult. Să găseşti similitudini între „ura“ faţă de Traian Băsescu şi ura „din mediile antisemite, în Germania anilor ’20“, e deja hiperdimensionat’ – si  dacă mă gîndesc ce bucurie sau satisfactie spirituala îţi oferă dialogurile lui H R Patapievici , cînd vorbeşte despre Copernic sau devoaluează experienţa de viaţă a interloctiorului său…

Întreg articolul este scris cu măsura bunului-simţ şi l-aş fi reprodus nu doar selecttiv aici, dar nu doar din considerente de spaşiu nu o fac. Cred că fraza următore, din finalul textului redă sau sintetizează o stare a unei părţi a spcietăţii’ în care eu, personal, mă regăsesc

‘Chiar atît de mărginiţi sîntem, să ne punem toate speranţele şi ţelurile doar intr-un preşedinte? Atunci, ne anulăm individualitatea şi spiritul critic.’ [Patapievici, Băsescu şi ura – Autor: Ovidiu ŞIMONCA, Observatorul Cultural, Numarul 488 din 20.08.2009]

Ce mă dezgustă în orice revoluţie este caracterul ei necruţător. Am citit un studiu despre derapajul democratic al Spaniei lui Franco, în care ideea principală era aceea că acolo au practicat amnezia şi amnistia. Nimeni din jurul meu nu l-a citit, iar dacă îl rezumam, toţi se uitau la mine ca la un nebun inofensiv. Ştiu că la noi nu se poate, dar eu nu-mi voi învinovăţi mama că a fotografiat la prima comună colectivizată, nici tatăl pentru că a lucrat la cenzură. Bine că m-au lăsat să cresc cum am vrut. Am altă obiecţie la prezent, fiindcă numai el mă interesează. (…)

Am fost şi la lansarea cărţii lui Adam Michnik, am întîlnit acolo cam acelaşi public ca la Antologia ruşinii, i-am ascultat pe vorbitori şi după ce am început să citesc cartea mi-am dat seama că nici unul nu ar fi capabil să-i pună în practică ideile. Ei nu-i pot pricepe antianticomunismul. Ei nu-l înţeleg cînd el cere să se renunţe la căutarea adevărului în dosarele Securităţii care deformează totul. Ei nu sînt în stare să judece ca el legea marţială din 1981 şi rolul lui Gorbaciov. Ei nu dau nici o importanţă faptului că el, fost comunist, cu tată comunist, nu se angajează la dreapta lor. Poate că el nu ar fi fost de acord nici cu apariţia Antologiei. În fond, lăudîndu-l teoretic, ei se dezic de el în practică, motivînd că Polonia nu e România. Nu e, dar în practică ei sînt mai aproape de fraţii Kaczynski decît de Michnik. Un Michnik e cvasi-imposibil la noi, tot aşa cum nu am putut avea un Havel care să-l ia lîngă el, la putere, pe un Dubcek. Cînd aud în 2009 că încă se mai întreabă de ce nu am avut un Havel, îmi vine să strig: din cauza ta, din cauza mea! Dar sînt un timid care nu se pricepe decît la rezistenţa materialelor.

[Dilema Veche – Anul VI, nr.287 2009-08-13, Radu Cosaşu]

Presa britanică
„Faust”, de la grandios la egocentrism
Primele reprezentaţii ale spectacolului sibian „Faust” la cea de–a 63–a ediţie a Festivalului Internaţional de la Edinburg fac valuri în presa britanică* Publicaţii binecunoscute, precum The Telegraph, The Independent, The Guardian, consideră că „Faustul” montat de Silviu Purcărete este grandios, cea mai ambiţioasă producţie a festivalului sau, dimpotrivă, o montare „egocentristă”* Transformarea Ofeliei Popii în Mefisto este văzută ca una excepţională*
„Faust”, spectacolul pe care Silviu Purcărete l-a montat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” în 2007, a făcut deja să curgă destulă cerneala în presa britanică, în publicaţii de prin rang. The Telegraph, The Independent, The Guardian sau BBC a alocat spaţii generoase spectacolului cu care România se prezintă în selecţia oficială a celui mai mare festival de artele spectacolului, cel de la Edinburgh.
Memorabil, senzaţional, grandios…
… sunt doar câteva dintre epitetele ce au fost aşezate de presa britanică în dreptul spectacolului de la Sibiu. Redactorii publicaţiei The Guardian s-au declarat impresionaţi de „cel mai ambiţios proiect teatral” al Festivalului de la Edinburgh, informează Mediafax.
[Tribuna, 25,08,2009]