FILE (din 2013)

2013!

Hmmm….

grozav început de an

încurajator, aș putea să cred

l-am ”marcat” cu verde; ca pe o undă de speranță

și cît de urît m-a găsit pe mine

starea aia rea și nedreaptă  pentru un început a trecut

cîte vor mai fi, de cîte ori se  vor repeta, voi/m vedea

eu nu mai scriu, abia deschid mașina asta de chinuit litere

gîndurile încerc să le stăpînesc eu să mă lase oleacă în pace

și mă într4eb:

să mă bucur?

să mă amuz?

să mă enervez?

nu doar pentru a minți convingător este nevoie de memorie bună

iar eu, aici, pe lespedea asta neagră nu am mințit și nci nu pot să o fac

într-o viață ca a mea, cea de acum, la ce bun să (mă) mint ?!?

observ -sau …constat…- că e bine, totuși, că nu am șters blogul

am întîlnit/regăsit formulări de ”urări” făcute altora de  către mine, iar acum se vor a părea originale

asta, nimic grav, dimpotrivă

dar să întîlnesc într-o postare  idei și…elemente… din vreo trei de ale mele, e o performanță de care eu nu sunt capabilă

și de  ce să mă supăr?

doar nu dețin drepturi de autor (OARE ????!!!)

e un an al semnelor de apă?

nu știu dacă e bine sau mai puțin aducător de bine

eu sunt un semn de pămînt

și ca de  sau pentru început alung sonetul superb închipuit al  CLXXXIII -lea

și las prin gerul lui Ianuar’

din tot ce mi-a-nflorit vreodată,
ea singură purta-va roade,
azi, cînd grădina-i scuturată
și toată floarea stearpă-mi cade

-Vasile Voiculescu-

sună telefonul ,

cartea deschisă neglijent e pe colțul  măsuței

trebuie să aleg între peștele cu legume din  bucătărie și un flm de pe un canal bun de pe la tv

ce aleg?

un singur click pe un  singur blog

LA MULȚI ANI!

[scris azi, 4 ianuarie 2013]

–––––––––––––––––-

9 ianuarie 2013

absolut încîntătoare și ușor nostalgică, totodată, ”ancheta” realizată de Marius Chivu în Dilematica din decembrie anul deja trecut, cu privire la Cărţile preferate de copiii scriitorilor

părinții mei nu au  fost scriiitori dar au avut grijă ca eu săîndrăgesc lectura pînă la dependență (singura acceptattă de către ei), iar  lucrurile cele mai valoroase care mi-au rămas de la părinți și bunici sunt cărțile –simple, cu un preț la îndemîna oricui, pe vremea aceea, sau în colectii de lux, cum era ESPLA, de exemplu

de cîteva zile, printre treburi serioase sau ….domestice…, încerc să fac  ”ierarhie” a cărților citite și preferate în sau din timpul copilăriei (un timp, o perioadă niciodată încheiată pentru mine) , un fel de demers greu, aproape imposibil pentru mine

am mai spus/scris că eu am legat pimele litere într-un cuvînt articulat și mai apoi prima propoziție pe o revistă Cinema din colecția mamei, pe cînd revista avea cam 70-80 pagini, cred, aveqa un fel de dosar pe pagini mai gălbui, restul erau lucioase, dar atracția era fotografia sau fotografiille de la mijocul revistei, obligatoriu colorate

și totuși ce să aleg și cum ?!?

am avut toate numerele din colecția Povești nemuritoare, dar prefeam poveștile lui Vladimir Collin, am cunoscut destul de devreme legendele cu/și dramele zeilor din Olimp, în timp ce o preferam pe Marguerite Gautier lui Manon Lescot,

în clasa I domnul învățător de la Școala nr 4 (pe atunci) din curtea Bisericii Negre din Brașov m-a (sur)prins citind pe ascuns Puiul lui Emil Gârleanu, iar obiceiul l-am păstrat ca pe o îndeletnicire și în anii de școală din Copșa_Mică, unde  harul dascălilor deschișși înspre toate, de care am avut parte și noroc! , s-a simțit peste ani, iar mai tîrziu, la cursurile unde învâțam după manual, nu doar după notițe, revistele Lumea  și Viața Studențească nu erau prea bine mascate/ascunse sub caietele mari

și totuși ce aș fi ales atunci? dar acum, după atîția ani, oare ce a rămas cel mai bine … fixat… ? dintr-o lume în care se amestecau copii și oameni mari, prinți și cerșători, detectivi și cavaleri pragmatici sau obsedați de fantasme și iluzii

am gustat din mărul domnesc al lui Moș Ghorghe și m-au amețit  florile de zarzăr din curtea Medelenilor cam în același timp cînd hoinăream făcînd ocolul lumii, făcînd cîte un popas lîngă Mowgli și ursul Baloo

am intrat pentru totdeauna în lumea Cireșarilor și m-am apropiat odată cu ei mai bine de durerea calmă  a lui Ovidiu și de răvășitoarele și niciodată pe deplin înțelesele lumi ale lui Dante și Petrarca

l-am iubit pe Artur-Tăunul și nu am mai putut zîmbi vreodată la vederea unui clown, l-am însoțit peste tot pe Colț-Alb, iar peste ani aveam să mă prind într-un joc periculos cu cel mai talentat dintre pinguini într-un Labrador cam prea propriu acaparat și …colorat

o lume care a rămas întreagă și frumoasă și curată în timpul în care eu urmam meandrele altei lumi, mai puțin oneste, mai puțin generoase, dar pe care o iubesc la fel de mult– lumea reală

iar între cele două lumi, mereu două cărți Făt frumos din Lacrimă și Povestiri după piesele lui Shakespeare

––––––––-

10ianuarie-4februarie

File intrerupte, file nedeăsfăcute ?

trec peste ziua mea și celelate vreo trei-patru, urîțite de o  răceală sau o viroză,  ori ce-o fi fost, căci mă resimt și acum, cînd se răzbună altele, prin alte  părți ale organismului (am obosit!– am mai spus și ? nu s-a întîmplat nimic mai bine…)

anul acesta am trecut pe lîngă ziua SA cu o cărticică în mînă (în anul în care am cumpărat-o, aproape că obligam pe cei care veneau la mine să citească această povestioară din Cartea cu prieteni a lui Mircea Micu)

să-i ție de cald

nu am reușit săă văd Gala Globului de Aur, dar cînd am văzut premiile nu am regretat nici măcar  parada de pe covorul roșu

și nu cred că starea mea de ….convalescență… este singura ”vinovată” că nu am nici o preferință pentru Oscarul de anul acesta, pur și simplu nu m-a impresionat în mod deosebit nici unul dintre filmele nominalizate pe care am reușit să le văd pînă acum, cît despre actori, regizori, muzică, alte categorii, aș fi avut sau am alte ”opțiuni”

mă mir supărată și înciudată că nu citesc o carte, dar  amestec foile revistelor de nu le mai  aliniez decît după numele afișat mare în susul sau în josul paginii, manșetă se spune parcă, nu ? ;(cele mondene se păstrează cartonate și lucioase… sîc!)

presa e în criză? – se știe și se recunoaște, cît mai rezistă televiunile de la noi? – atît cît le suportăm inepția și prostia, dacă nu se va da, cumva,  în urma viitorului MVC o lege a presei; ieri am auzit din nou că sunt doar unul sau doi, cel mult, care știu cumsă citeacă și înțeleg ceea ce trebuie;

într-o revistă, la un nr aniversar, am întîlnit o formula(re) cam uzată, dar citind-o m-am umplut de amintiri, de întrebări, de melancolie, de neliniști binevenite așa cum se întîmplă cînd dai timpul înapoi…. dar despre asta sau despre astea, într-o filă nouă

––––––––––––––––-

Anunțuri