un colind și o stea

 

 

 

 

 

 

 

 

       

 

 
                                     

 

                      Da! Eu știu că la ora potrivită voi auzi și anul acesta un colind în timp ce privirea-mi va căuta o anume stea

 

 

o rație cît un univers

   într-un Decembrie ca acesta, în care este atâta tristețe, boală și  moarte în jurul meu, eu mă încăpățânez să cred că  anumite înscripții din acel Decembrie nu ar fi trebuit să fie şterse vreodată

sursa – captura ecran din fimul documentar „De Crăciun ne-am luat rația de libertate „

    porția din acele zile și nopți a fost (tot mai) mare, cât o farfurie, cât  un platou, cât un continent, cât o planetă, cât un univers;

atunci și de atunci, am înțeles-o și am prețuit-o după putința și priceperea fiecăruia

    [OARE?!!??!?!?]

literă de brumar

 

fără urmă de răsfăț trece și luna lui Brumar, în jur aud adesea ceea ce știu prea bine nimic nu va mai fi ca înainte; o nouă vară indiană rămâne-n veci  aducere aminte. O literă primită azi în dar, o salt ușor pe gândul clipei înspre tine

și-am înțeles ceva: un zâmbet printre  lacrimi nu e  în zadar

 

            elp   

       H  ope              or/and Holiday

            azard

 

 

 

 

                       [după o pauză cam mare, acum și aici am ales un fractal din fabuloasa galerie a prietenului nostru drag,  Andrei Pavel]

everyone, thanks friends

              După o pauză destul de mare, mai mare decât mi-am dorit, încerc să revin încet, încet pe blogul meu.
Am avut surpriza, mai mult decât plăcută, să observ că au apărut persoane, adică cititori noi, alături de cei pe care ii știam și cărora le mulțumesc, deopotriva, atât celor stiuti, cât și celor mai noi.
Este foarte reconfortanta , chiar tonica as spune, bucuria ca ești cautat pentru a fi citit și aceasta în condițiile în care eu nu prea reușesc să răspund așa cum se cuvine, cu o vizita, cu un like, cu un comentariu; și totuși, sper ca după o scurtă și necesară perioada de acomodare, să îmi regăsesc disponibilitatea pe care o aveam în primii ani de bloggerit și voi reuși să vizitez mai des cât mai multe bloguri și sa las un semn de trecete

Vă mulțumesc încă o dată mult tuturor și fie ca Timpul și provocările acestor vremuri sa ne ajute sa învingem distantele de orice fel și sa ne regăsim mereu bucuroși de întâlnirile de aici, împăcati cu noi înșine și – mai ales- sănătoși ❣️🙏🙏🙏


             Constantin Brâncuși – Pasărea de aur ( Institutul de Artă, Chicago)           


After a long break, longer than I wanted, I try to slowly return to my blog.

I was surprised, more than pleasant, to notice that people appeared, that is, new readers, along with those I knew and whom I thank, both the known and the newest.
It is very comforting, even tonic I would say, the joy that you are wanted to be read and this in the conditions in which I manage to respond
as it sould be, with a visit, with a like, with a comment; and yet, I hope that after a short and necessary period of accommodation, I will find the availability I had in the first years of blogging and I will be able to visit as many blogs as possible and leave a mark.

Thank you once again to everyone and may Time and the challenges of these times help us to overcome distances of any kind and to always find ourselves happy with the meetings here, reconciled with ourselves and – especially – healthy

❣️🙏🙏🙏

 

EL, Timpul, joacă (și) așa

 

Şi cad în genunchi lângă focul ce moare
Şi vreau să-l întreb de mai e vreo scăpare
Şi el îmi răspunde c-un sclipăt spre uşă
Şi-mi lasă în palme o caldă cenuşă.
Te-aş cere-napoi însă n-am cui te cere
Şi restul e numai Chopin şi tăcere.

versuri de Adrian Păunescu

și totuși, va fi tot o remiză, acolo, dincolo de …, de ce anume?, de o altă viață, desigur

am revenit la portul de plecare,cu doruri atârnate de catarg,

mi-e cercul pribegie în tot mai larg și ‘ntoarcerile semn de întrebare

   [rămîne-un veșnic semn de exclamare: nu mi-ai spus ale cui sunt versurile; sau… ]

de la o nedumerire la…

Care o fi diferența dintre cămătărie și ajutorul (dez)interesat?

Să nu mi se aminteacă de morală, pentru că nu prea mai cred în așa ceva! – trăiesc în România anului 2020…., sau cea de după 1989;

astăzi am înțeles, dacă mai era nevoie, că oricât ar fi de greu – iar acum, chiar îmi este- tot este de preferat să încerci să te descurci singur.

Habar nu am de ce am ieșit cu prostia asta pe blog, cînd am la îndemînă filme, cărți, muzică și -după o curățenie cruntă, dar necesară, au rămas cu foarte puțini prieteni.

Și într-adevăr, este liniștitor, dar și copleșitor, să descoperi, mai mult sau mai puțin intâmplător că Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apei

[ce frază neghioabă de început și ce idee înaltă mai spre ‘final’….]

categoric, în mișcarea Cosmosului nu există vreo legătură între cămătăria practicată de suflete mărunte și legile imuabile ale matematicii vegheate și guvernate, intr -o relație biunivocă, de către mințile sclipitoare.

{în loc de mulțumesc, mă cufund sau plonjez în povestea unui film}