(pornind) de la o stea

m-am obișnuit cu venirile și cu plecările neanuțate și care par tot mai neașteptate.

Nu mai reușim să ne sincronizăm, dar nici nu încercăm; te simt mai bine de departe, cînd suntem în același spațiu, mai corect, perimetru, aerul devine un perete transparent – nooroc că s-au inventat materialele transparente necasabile; și acum știu unde ești sau pot intui destul de exact; nu mă gîndesc ce anume faci, este ultima zi și ultima Duminică din luna aprilie, din nou este vreme ploioasa, mă încearcă un soi de egoism și după ce m-am prostit pe FaceBook, în loc să reiau lectura nu tocmai ușoară, dar dătătoare de satisfacții, am găsit niște semne și am deschis blogul.; ca să continui lectura nu pot sa opresc calculatorul ori să mă desprind de el, pentru că singura posibilitate de a citi Scrisorile lui L Euler către Principessa germană este calculatorul,iar pînă săptămîna viitoare am rămas fără tuș în cartuș; nu cred că te intersează cum am ajuns din nou și taman acum la geniul matematicii și nu numai, ar fi și complicat de explicat, dar tot la tine ajung chiar și de la fizica și filozofia celui care nu a luat nici un premiu Nobel (oare de ce nu ar exista și un Premiu Euler?…) și asta nu pentru că este renascentist de-al tău, cum se spune, sau aproape, ci și pentru că, în prima prte a cărții, sau primul volum, mi-am amintit că am hotărît să (îți) scriu scrisori aici, pe placa asta neagră, după ce, tot într-o Duminică, am văzut trei filme, unul dintre ele fiind o ecranizare după Steaua fără nume a lui M Sebastian

acum mă întreb dacă acea carte pe care Miroiu o aștepta cu atîta înfrigurare era cumva asta și dacă desenele și calculele lui Euler l-au ajutat să se apropie mai mult de steaua sa de lîngă Ursa Mare, care își va continua imperturbabil/ă drumul pe orbita sa

nu, nu-ți voi pomeni de matematică, de numere complexe, nici de diferențiale și nici de dragile mele integrale, ci despre altceva, mai aproape de meseria ta (în liceu, ai urmat, totuși, realul)

este vremea căpșunilor, așa că acum pun etichetele, categoriile și merg să îmi umplu o cupă – anul acesta sunt mari, frumoase și dulci, iar eu sper să apuc să mănînc o prăjitură făcută de tine.

[ be continued]

prolog pentru povestea din scrisoare

recunosc, scriu mai rar, nici nu răspund la scrisori sau la semnele lăsate și găsite unde mă aștept mai puțin

am recitit cu altă stare lăuntrică povestea despre care îți pomeneam, plăcerea lecturii a rămas aceeași, întrebările de altădată s-au accentuat, dorul de noi parcă doare mai tare (unde ai ascuns rețetarul,care nu cred că mi-ar fi fost de mare folos?)

ca să pot să leg din taste cîteva cuvinte despre cei doi nordici care se regăsesc pentru a se pierddde definitiv într-o țară unde frumusețea și iubirea sunt sau par nemuritoare, nu merg nici la Botticelli, nici la Bocaccio, nici la filmele lui Castellani, nu, pentru că astă seară, găsind poezia de mai jos, mi-am amintit că starea de bine și poate ceea ce alții numesc fericire, se află în lucrurile firești, acelea pe care noi le considerăm, pe nedrept, mărunte;

Primavera

de Diego Valeri

Una distesa d’orti. In primo piano,
selvette d’insalata ricciolina,
viali d’aglio, qualche testolina
di fagiolo che spunta a far cucù;
dietro: tappeto di varia verdura
distesi in simmetria, tende pezzate,
molli trapunte, scure, fiocchettate
di verze gialle e cavolfiori blu;
nello sfondo: robinie che la guazza
ha ingioiellate di puri di amanti,
un filare di pioppi palpitanti
e il cielo azzurro… la serenità.

si mi-am amintit că într-o dimineață m-ai întrebat dacă eu cred în fericire, iar răspunsul meu nu te-a surprins; în acea clipă mi-ai devenit drag, chiar dacă din boxele radioului se auzea

am o săptămînă grea, așa că acum: Buongiorno!