îl știu și mi-e drag de la inceputurile carierei sale și ale adolescenței mele
și tot el este și atunci și acum și oricînd (în)cîntă:
”uneori nu e nimeni care vrea să m-asculte,/sunt mulţi care ascultă ce nu vreau alteori”
[ nu puteam să o las doar pe FaceBook]
Apa Mării
de Federico García Lorca
-traducere de Teodor Bals-
Marea, albastru giuvaer,
A surâs în departare.
Dinţi de spumă albă-n soare,
Buze umede de cer.
Tu ce vinzi, tulburătoare,
Tânără cu sânii-n vânt?
Apa mărilor străine,
Domnule, eu vreau s-o vând.
Tânăr negru, ce amestec
Porţi in sânge, curcubeu?
Apa mărilor străine,
Domnu’, -n sânge, o port eu.
Şi aste lacrime sălcii,
Spune mamă, cin’ le strânge?
Apa mării, apa mării,
Domnule, în ele plânge.
Cine naşte-amărăciunea
Inimii apăsătoare?
E atât de amară apa
Mărilor tremurătoare.
