și singurătatea are Povestea ei

îl știu și mi-e drag de la inceputurile carierei sale și ale adolescenței mele

și tot el este și atunci și acum și oricînd (în)cîntă:

”uneori nu e nimeni care vrea să m-asculte,/sunt mulţi care ascultă ce nu vreau alteori”

[ nu puteam să o las doar pe FaceBook]

Anunțuri

”apa mărilor străine, Domnu’, -n sânge, o port eu”

 

 

Apa Mării

de Federico García Lorca

-traducere de Teodor Bals-

Marea, albastru giuvaer,

A surâs în departare.

Dinţi de spumă albă-n soare,

Buze umede de cer.

Tu ce vinzi, tulburătoare,

Tânără cu sânii-n vânt?

Apa mărilor străine,

Domnule, eu vreau s-o vând.

Tânăr negru, ce amestec

Porţi in sânge, curcubeu?

Apa mărilor străine,

Domnu’, -n sânge, o port eu.

Şi aste lacrime sălcii,

Spune mamă, cin’ le strânge?

Apa mării, apa mării,

Domnule, în ele plânge.

Cine naşte-amărăciunea

Inimii apăsătoare?

E atât de amară apa

Mărilor tremurătoare.

De iubire, de ziua ta

  

      Ne știm dintoteauna

                            de la începuturile mele   

   te știam frumoasa, acum ești tristă

        este un an în care așa suntem:

  pline de griji,  copleșite de nevoi, de necazuri

   cu sănătatea șubrezită și ne gîndim cu grreu că ne vom reveni în bine

   eu sunt doar eu, o ființă obișnuită, care acum chiar nu mai ‚reprezint’/ nu mai contez decît ca un număr de CNP, care încă mai figurează in unele evidențe:

 Tu trebuie să reziști la tot, la toate, la  toți și la toate:

    te-au invadat răutatea, prostia,  ura, s-au jucat de-a experimentele cu tine, implementîndu-și toți inepții și incompetenții visele lor nebunești de grandomanie pînă  te-au urîțit

 ești (și suntem) singure și sărăcită/e

     în copilărie tata-mare îmi spunea despre tine că ai fost cîndva, nu chiar foarte demult, frumoasa și rotundă precum o pîine coaptă în vatră

              … vatra… Vatra ești tu însăți

  te  iubesc fără a putea explica de ce sau pentru ce, dar știu că altfel sau altceva nu aș putea simți fată de tine, decît o dragoste ce nu se așează lîngă celelalte iubiri sau feluri de iubire

    ești și rămîi reperul meu principal în lumea asta mare, de unde, în vremurile cînd puteam să o văd, să o cunosc, să mă bucur de surprizele sale, în clipa cînd îți simțeam marginile toate celulele mele se așezau mai bine în lăcașul lor – eram din nou acasă

                        aceasta ești Tu: A-casa mea, a noastră

               îngăduie-ne, mi mult sau mai puțin buni, înăduie-ne pe fiecare și adăpostește-ne, căci ai tăi rămînem, chiar dacă nu te merităm

                                     La Mulți Ani, ROMÂNIA!