alegeri pe un fir de praf

în urmă cu câțiva ani am încercat o schiță de portret de alegător pe care am postat-o si aici, pe blog; cred că dacă aș „actualiza-o”, nu ar fi mult diferită,deși… m-am auzit întrebându-mă,de una singura și retoric, desigur, care o fi diferența dintre”a fi dus cu pluta” şi „a fi dus cu p_______l”

https://wordpress.com/stats/post/2525/anamariadeleanu.wordpress.com

Anăăă, Anăă, ce faci? ai luat bricheta pentru țigară si te joci din nou cu focul!!
neah! chiar dacă am atâtea probleme,deloc ușoare, iar alegerile de peste câteva zile (adică mâine) nu mai au pentru mine acel grad de implicare ca în alți ani, este firesc să fiu „conectată” la agitația mutată aproape în totalitate in spațiul virtual,iar dacă nu frecventezi rețelele de socializare si alte site-uri familiare tot nu ai /am scăpat, televizorul, radioul, fluxul de știri de pe telefonul mobil au grijă să îți amintească de datoria / obligația (?!) cu un accent mai puternic decît dreptul civic de cetățean onest și cât de decisiv/ă este votul /alegerea ta pentru destinul tău si al societății… Ei, bine, la avertismentul ăsta cu destinul, după treizeci de ani de mers la vot, am căpătat un fel de crustă, ca o formă de autoapărare și în astfel de situații și nu numai, îmi amintesc cuvintele lui Carl Sagan auzite pentru prima dată in adolescență, când urmăream acea încântătoare și copleșitoare Călătorie în univers

„Suntem pulbere de stele care și-a luat destinul în mâini”
“We are star stuff which has taken its destiny into its own hands.”

iar când într-una din serile trecute l-am revăzut cu bucurie pe Sean Penn amintind o crâmpeie dintr -un alt gând al aceluiași Carl Sagan, am căutat in arhiva mea personală și am găsit întregul fragment care, cred eu, se potrivește atât de bine și zilelor, dar şi vremurilor pe care ne este dat să le trăim

Look again at that dot. That’s here. That’s home. That’s us. On it everyone you love, everyone you know, everyone you ever heard of, every human being who ever was, lived out their lives. The aggregate of our joy and suffering, thousands of confident religions, ideologies, and economic doctrines, every hunter and forager, every hero and coward, every creator and destroyer of civilization, every king and peasant, every young couple in love, every mother and father, hopeful child, inventor and explorer, every teacher of morals, every corrupt politician, every „superstar,” every „supreme leader,” every saint and sinner in the history of our species lived there-on a mote of dust suspended in a sunbeam.”

Uită-te din nou la acel punct. Asta e aici. Asta e acasă. Aceia suntem noi. Pe el se află toată lumea pe care o iubești, toată lumea pe care o cunoști, toată lumea de care ai auzit vreodată, fiecare ființă umană care a fost vreodată, și-a trăit viața. Agregatul bucuriei și suferinței noastre, mii de religii, ideologii și doctrine economice încrezătoare, fiecare vânător și căutător, fiecare erou și laș, fiecare creator și distrugător al civilizației, fiecare rege și țăran, fiecare tânăr cuplu îndrăgostit, fiecare mamă și tată, copil plin de speranță, inventator și explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare „superstar”, fiecare „lider suprem”, fiecare sfânt și păcătos din istoria speciei noastre a trăit acolo – pe un fir de praf suspendat într-un rază de soare.

― Carl Sagan, Pale Blue Dot: A Vision of the Human Future in Space

poate că pentru o posibilă redare sau / și concluzie actualizate ar fi fost mai bine să mă gândesc la Scrisoarea a II-a a lui Mihai Eminescu, dar cam motivele mele să rămân cu sau în Cosmosul lui C Sagan
nu am reușit să aflu dacă profesorul de la Universitatea Cornell, i-a cunoscut pe acei astronauți pionieri, prietenii Orianei Fallaci; în aceste luni mi s-a făcut din nou tare dor de Slayton și aș vrea și să îl întreb dacă el știe cine iubește atât de puțin, adică deloc, planeta asta frumoasa și dacă noi, cei care trăim pe fragilitatea firului de praf, mângâiați de razele soarelui, putem să ne hotărâm atât destinul nostru, cât si pe al ei

Nu încalc legea, parol!

s-a terminat … oficial…  campania electorală pentru alegerile parlamentare , care „campanie” a fost cum a fost, adică dezbaterea de și dintre sau cu programe care să convingă dincolo de promisiuni și amăgiri care depășesc atît limita  de încredere, cît și pe cea a bunului simț, nu a existat, sau, cel puțin eu nu am fost în stare să o ‚sesisez’

în cei 26 de ani a, votat de cîteva ori¸ dar cu convingere doar de 2(două)  ori – în 1990 și 1996 și de fiecare dată cînd nu am mers am regretat, amintindu-mi că există și varinta anulării votului, ceea ce nu este chiar ok, dar este, cît de cît, democratic –- mult mai democratic, cred eu, decît să refuzi prin proteste mai mult sau mai puțin subversive, rezultatul final, atîta timp cît dovada unei ‘fraude’ nu există

și voi merge mîine să votez chiar dacă nu am o opțiune foarte bine conturată și pentru că sper că nu voi mai auzi, nu voi mai vedea, nu voi mai auzi cum o mulțime care ar reprezenta mai puțin de 10% din populația cu drept de vot a unui mare oraș   din țară, va contesta rezultatul final, oricare ar fi acesta ( din cite am observat, la noi extremismul nu are, spre binele țării, șanse…), impunîndu-și  doleanțele peste milioane de alte voturi mai tăcute;

în locul rîndurilor de mai sus, mai bine lăsam acolo, mai puțin vizibile, pe o nume pagină din blog, cele scrise imediat ce am citit articolul scris de Radu JÖRGENSEN ,  referitor la legerile recente din Statele Unite

nu am făcut și nu fac publicitate electoral, așadar nu  încalc legea

Cu reminescențe rămase din adolescență, cînd citeam revista LUMEA, mai apoi cu ceea ce prezumțios s-ar numi, cred eu dar și unii-alții, ”convingeri”, ani și ani am urmărit alegerile din Statele Unite; cu interes și opțiune pentru tabăra democrată, cea albastră, adică, pînă la a doua candidatuă a lui Obama, cînd mi-a fost indiferent cine cîștigă și asta pentru modul în cae a tratat administrația sa, în primul mandat, relația cu România. Dezbaterile și confruntările electorale din acest an mi-au dat uneori fiori, dar au reușit să-mi alunge refuzul pînă la limita față de vodevilul authton, deși ….

americanii au ales, întrebările, nemulțumiile, îngrijorările încă rămîn și nu sunt puține, nu doar pentru americani; am citit articolul semnat/scris de Dl Radu Jörgensen cu interesul, atenția și acea plăcere pe care ți-o dă/ dau (mi-o dă, o găsesc) nuanța potrivită și verbul chibzuit, cu care îi citesc și cărțile și aticolele, fără a-i împărtăși de fiecare dată opiniile; la noi vom ști peste cîteva săptămîni cine va fi sau vor fi cîștigătorii în alegerile parlamentare; dincolo de unele ”apecte”/ situații precum ‘ valuri de furie în unele campusuri universitare radicalizate şi consternare în redacţiile marilor cotidiene aservite’ or ’militanţi de profesie, radicalizaţi sau chiar plătiţi, unii dintre tinerii „educaţi“ ai Americii ’, pe care Domnu R Jörgensen le cunoaște prea bine, trăindu-le, simțindu-le cu propria ființă în anii ‘90; atît cît am reușit să citesc în presa americană ( N Y Magazine își afișase la vedere, deschis, spijinul față de D Trump) eu nu am găsit o frază jignitoae la adresa americanului simplu, de condiție modestă, în schimb în mass-media românească etichetările pentru toate categoriile sociale sunt într-o cursă care le depăsește pe cele ale candidaților. Și chiar dacă nu putem ignora ceea ce se petrece pe valea Potomacului, pentru binele nostru soluția ne aparține mai ales dacă în geanși, în costum de firmă sau ”obosiţi, prăfuiţi, transpiraţi, cu nodul cravatei lărgit, abia coborîţi din metrou” vom merge la vot și îl vom respecta, oricum sau oricare va fi rezultatul final.

în limita timpului legal

nu mi-a plăcut niciodată Caragiale (cînd aveam posibilitatea, la teze sau la examene, alegeam celălalt subiect), pînă de curînd, cînd am aflat cum este Caragiale după Caragiale [minunata carte a lui Angelo Mitchievici]

se spune – cu prea multă ușurință, cred eu- ”Caragiale, contemporanul nostru”; personal, cred că nici Domniei sale și nici personajelor sale nu le-ar conveveni, nu le-ar place asemenea contemporani ca noi, cei din toamna lui 2014;

cea mai intersantă propoziție în această campanie electorală am auzit-o rostită chiar de Șeful Statului – Dl Traian Băsescu:

în democrație poporul alege, nu justiția”

mda!

Poporul a ales de fiecare dată, iar de cîteva ori s-a ales praful de votul său, de decis, au decis alții

acum, pentru că știu foarte bibne cu cine nu voi vota, îmi amintesc un film văzut înn vara din 2013, cînd scriam cam așa

dacă acelea erau posterele, spoturile si tehnica de atunci, de la sfîrșitul anilor ’80, atunci campaniile noastre electorale din secolul XXI par … desuete…. [greu de închipuit/imaginat o campanie mai dezagreabilă – eufemism !!!- decît cea caredse încheie la miezul nopții; de luni, intrăm în faza a doua, sau în … prelungiri]

și mi-aș dori, mi-ar place să văd pe la noi o imagine a bucuriei ca aceasta

bucuria_victoriei-no

dar mai contează? – desigur că nu!

SUCCES TUTUROR !

😉

curiozităţi

Were  it left to me to  decide whether we should  have a government without newspapers, or newspapers  without  a government,I should not hesitate amoment to prefer the latter.

– Thomas Jefferson-

Sunt curioasă cum  se vor poziţiona unii dintre ziariştii cu semnături consacrate şi tastaturi sonore  după alegeri, adică după primele zile sau săptămîni care vor urma după 6 Decembrie (păcat pentru Moş Nicolae că are o misiune atît de ingrată pentru români, dar copiii tot îşi vor pregăti ghetuţele –vechi sau noi- pentru că ei pot ignora încă tot felul de crize reale sau inventate).

DA! Recunosc: am unele obsesii faţă de unii ziarişti  cu o traiectorie  cel puţin ciudată în aceşti douăzeci de ani – de la creştin-democraţie la social liberalism, trecînd printr-un extaz năucitor (doar este extaz, nu-i aşa?) faţă de Casa Regală.

Si cum unii au scris în aceşti ani doar despre politcă (politichie?), despre sondaje, deşi mă întreb dacă au noţiunile elementare de statistică şi sociologie, sunt chiar curioasă  cum vor asista şi vor comenta jocul zarurilor aruncate nu întîmplător, cum şi cît vor înţelege din logica algoritmilor (sper că s-a reţinut pentru totdeauna ceea ce Doamna Mona Muscă voia să nu înţeleagă: într-o matrice pătrată suma pe orizontală este egală cu suma pe verticală) .

Şi vom asista din nou, mai calmaţi, dar mai apăsaţi de grija zilei curente pentru noi şi pentru cei de lîngă noi, la reaşezarea pozitiilor, la redefinirea doctrinelor –  de parcă ar mai conta!- iar cei norocoşi se vor reîntoarce la ’meseria lor de bază’: la scris, la catedră,  pe scenă, la şevalet,  sau la birou, mai puţin pe cîmp sau la un pupitru de comandă; alţii, vor rămîne coloraţi la fel, adică îşi vor păstra culoarea  şi este de preferat , cred eu această situaţie,  cameleonismului).

De ce sunt curioasă? Pentru că este dreptul meu de cititor fidel care dau banii pe ziar sau consum electricitate citind ediţiile on line, peentru că, întîmplător şi insignifiant, ba chiar ridicol pentru unii, mi-am permis să îmi exprim şi eu opiniile, pentru că a fost o perioadă cînd scriam şi eu în presă (doar colaborator, e adevărat),  pentru că am încercat să nu mă las acaparată doar de politic.

Şi pentru că îmi pasă! (tocmai pentru că eu cred în puterea cuvîntului şi în forţa argumentului!

DIXIT!

[  dar astăzi este o mare sărbătoare creştină, iar mîine este  1 Decembrie ! –– La Mulţi Ani! ])


profil de alegător – (dialog în schiţă sau invers)

–            Servus, Vasile!

–          Servus, Nelule!

–          Ce faci?  Incotro  ?

–           Am fost pin’ la policlinica sa iau medicante pt muiere, ca tare s’or  scumpit; amu ma duc la piata.

–           Da, ce, îi bolnava, Veta?

–           Apai, asa cum stii… ca ea cum îi vremea. Tu unde meri ?

–           Da’ vreau sa gat de trotuarul din curte si caut ciment, ca ma tot bat copiii la cap sa  asfaltez , de parca nu la bloc la ei , nu stau toata ziua pe asfalt.

–           Las’ ca de cind cu primarul asta , or mai plantat ceva pomuleti, s’o mai facut ceva locurid e joaca pentru aia mici.

–           Da, asa-i, dapai, tu stii ce iarba faina am io in curte; vecinul mei Sorin tot la mine face chefuri cind ii vin sefii  si discuta politica.

–           Care, ala de la PDL? De la  Compania  ZZZ?

–           Da,da, el. Io ma retrag in casa sau in gradina, ca nu vreausa creada ca’s curios ce  vorbesc ei; eu le duc vinul, ei ma intreaba nu doar asa ca din intimplare banui io, ce cred despre unul despre altu, despre aia mari de la Bucuresti.

–           Si?

–           Si io le zic asa  in graba, ca nu le am cu politica, ca nu ma intereseraza. Unu’ odata m-o cam luat la zor ca nu-i bine, catreb sa ascult, sa    ma uit la tv sa am incredere in Domn Basescu , ca el numai binele nostru il vrea.

–          Da acuma, daca tot veni vorba, tu ce crezi despre tăţi astia  ?

–           Toti o apa si’un pamint; nu-i nici unu mai breaz.

–           Ma uit ca de cind is impreuna la guvernare parca si-au apropiat sediile si aici.

–           La postul nos’ de tv, nu vezi in consiliu, ca se contrazic, dar voteaza la fel?

–          Vad ca inca n’o aparut nici un afis cu alegerile.

–           Pai la 1 oct incepe campania, dar in cutia de posta nu ai gasit tat felul de  reclane, fluturasi sau cum le zice

–           Ba ie, da’ cin’ le citeste, ca nici de’mpachetat ceva nu’s bune.

–           Tu ce crezi? Cine  o sa cistige ?

–          apai daca ma iau dupa  ce vad pe la tv si aud oe aici n oras si judet, tot Basescu; vecinul tau care e ceva sef la ZZZ, ce zice

–           zice si el ca si sefii lui , ca basesscu e cel mai bun si c’ar fi pacat sa nu candideze. Ca nimic nu’i adevarat din ce se zice rau despre el.

–           Dar la ZZZ aia toti is  de-ai lui, cu PDL-ul.

–           Las’ ca nici aialalti nu’s mai buni, am vrut sa angajez fata ca o gatat facultatea la XZX  si psd -istul de’acolo o zis ca nu are post liber, ca peste 2 zile sa angajeze pe baiatul unuia din consilu, de la ei, de la partid.

–          Vasile, o fi adevarat ca  la noi Eba , fata lui Baselu, cum ii zice baietul ala simpatic, M Badea, a luat cele mai multe voturi de la noi, in Ardeal ?

–           Da’ la noi 70% din oras is cu ei, ma; la Gaz, si la transporturi, comert,  tot ei is peste tot.

–           Lasa ca nu sunt ei mai puternici decit ala de la YYYD. Cam ei intre ei si-au impartit si conduc orasul;

–           Liberalii si Taranistii mai exista?

    –        Da, dar is putini si slab organizati.

–           De liberali nu stiu, la taranisti, de cind nu mai sunt aia batrini, a mai ca nu mai exista; se zbate un  baiet tinar, tot de la XZX, unul din satul de peste deal, ca au si primar acolo, dar cam degeaba

–           De, cind nu mai esti la smintina  si la miere, nu ai cu ce ademeni, cu muzica folk , saracii de ei se mai  amagesc singuri.

–          Servus Gyuri, vezi ca deseara trec pe la tine sa imi imprumuti storcatorul pt struguri.

–           Fiindca veni vorba, de UDMR ce zici ?

–            Ei is organizati si disciplinati. Aici nu avem pb cu ei, io chiar am prieteni din copilarie multi unguri si nu am treaba cu ei, nu discutram politica.

–           Si tu crezi ca ei acolo, intre ei nu discuta, despreTokes, M Bela s, Verestay si ailalti?

–           Bada, ma, cum sa nu, daer aici, cel putin nu razbate  sovinismul

–           Deocamdata

–          Da, deeocamdata, dar nu cred

–           Aia  de la Bucuresti, daca e apropie alegerile, isi mai amintesc si ca Ardealul e romanesc, in rest…

–           Asta cam asa e.

–           Tu cu cine votezi  ?

–           io? Nu stiu daca ma duc la vot, desi baiatul imi zice sa votez cu Crin sau, daca nu vreau, sa anulez buletinul, punind stampila aiurea…

–           Dar pe Crin asta cine il sustine in oras ?

–           in oras, nu, dar e la nivel de tara, asa ca se pare ca are sanse

–           Il toaca Basescu.

–           Da, e cam plapind fata de marinar.

–           Dar de Geoana,ce zici ?

–           E fara caracter, pacat de capul lui, ca se pricepe la politica exerna, dar se lasa condus de altii, nu cu ajutorul lui l-au infundat pe Nastase ?

–           Da, si io cred ca e slab sa conduca un parid asa  de  mare.

–           De Oprescu ce zici, cica ar candida si el….

–           Am auzit; nu stiu ce sa zic, nu stiu ce sanse are in afara Bucurestiului, pe aici doar doi am auzit ca l’ar vota

–           Crezi ca e independent, sau tot se uita catre PSD si Iliescu

–           Cam tot, dar si sa vrea, ca independent nu prea are sanse

–           Da, asa e; si primarul nostru a cistigat ca independent a doua oara, apoi, ca sa reziste, a trecut la PDL.

–           Se aude ca  ar aparea in ult moment si Iohannes, primarul ala, din Sibiu.

–           E o moda, pare-se sa fii primar si sa vrei  jiltul de la Cotroceni.

–           Io ma gindesc ca dupa ce o fost Oprescu in Sibiu s’or fi inteles intre ei.

–           Da ca doi buni gospoidari, dar cam atat, ca la nivelul tarii…

–           Si sasii?

–           Atitia cit mai sunt stiu ce vor : si-au recuperat casele, desi au luat ceva o data pe ele, dar sa ceri inapoi scoli, gradinite, spitale, e cam…

–           Las’ ca macar ei nu cer autonomie…

–           Deocamdata.

–          Da, ca bine zici.

–           Mai,  omule, noi ne-am luat cu politica si am uitat de noi.

–           tre’ sa ajung si la piata; anul asta o fost buna si destul de ieftina piata..

–           Ti s-or facut strugurii?

–          Je,je, s’or facut

–           Atunci ne vedem la un pahar.

–           Da, neaparat.

–          Sau dupa  ce votezi, treci pe la mine.

–           Bine, trec si daca nu ma duc la vot. Servus!

–           Servus, sanatate!

–           Asta conteaza, numai ca  de asta nu se ingrijeste nimeni

–           Acum 4 ani am votat sa traim bine.

–            Si traim mai prost. Asa ca,  hai la ale noastre. Servus si numai bine.

–           Cu bine. Servus!