alegeri pe un fir de praf

în urmă cu câțiva ani am încercat o schiță de portret de alegător pe care am postat-o si aici, pe blog; cred că dacă aș „actualiza-o”, nu ar fi mult diferită,deși… m-am auzit întrebându-mă,de una singura și retoric, desigur, care o fi diferența dintre”a fi dus cu pluta” şi „a fi dus cu p_______l”

https://wordpress.com/stats/post/2525/anamariadeleanu.wordpress.com

Anăăă, Anăă, ce faci? ai luat bricheta pentru țigară si te joci din nou cu focul!!
neah! chiar dacă am atâtea probleme,deloc ușoare, iar alegerile de peste câteva zile (adică mâine) nu mai au pentru mine acel grad de implicare ca în alți ani, este firesc să fiu „conectată” la agitația mutată aproape în totalitate in spațiul virtual,iar dacă nu frecventezi rețelele de socializare si alte site-uri familiare tot nu ai /am scăpat, televizorul, radioul, fluxul de știri de pe telefonul mobil au grijă să îți amintească de datoria / obligația (?!) cu un accent mai puternic decît dreptul civic de cetățean onest și cât de decisiv/ă este votul /alegerea ta pentru destinul tău si al societății… Ei, bine, la avertismentul ăsta cu destinul, după treizeci de ani de mers la vot, am căpătat un fel de crustă, ca o formă de autoapărare și în astfel de situații și nu numai, îmi amintesc cuvintele lui Carl Sagan auzite pentru prima dată in adolescență, când urmăream acea încântătoare și copleșitoare Călătorie în univers

„Suntem pulbere de stele care și-a luat destinul în mâini”
“We are star stuff which has taken its destiny into its own hands.”

iar când într-una din serile trecute l-am revăzut cu bucurie pe Sean Penn amintind o crâmpeie dintr -un alt gând al aceluiași Carl Sagan, am căutat in arhiva mea personală și am găsit întregul fragment care, cred eu, se potrivește atât de bine și zilelor, dar şi vremurilor pe care ne este dat să le trăim

“Look again at that dot. That’s here. That’s home. That’s us. On it everyone you love, everyone you know, everyone you ever heard of, every human being who ever was, lived out their lives. The aggregate of our joy and suffering, thousands of confident religions, ideologies, and economic doctrines, every hunter and forager, every hero and coward, every creator and destroyer of civilization, every king and peasant, every young couple in love, every mother and father, hopeful child, inventor and explorer, every teacher of morals, every corrupt politician, every „superstar,” every „supreme leader,” every saint and sinner in the history of our species lived there-on a mote of dust suspended in a sunbeam.”

„Uită-te din nou la acel punct. Asta e aici. Asta e acasă. Aceia suntem noi. Pe el se află toată lumea pe care o iubești, toată lumea pe care o cunoști, toată lumea de care ai auzit vreodată, fiecare ființă umană care a fost vreodată, și-a trăit viața. Agregatul bucuriei și suferinței noastre, mii de religii, ideologii și doctrine economice încrezătoare, fiecare vânător și căutător, fiecare erou și laș, fiecare creator și distrugător al civilizației, fiecare rege și țăran, fiecare tânăr cuplu îndrăgostit, fiecare mamă și tată, copil plin de speranță, inventator și explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare „superstar”, fiecare „lider suprem”, fiecare sfânt și păcătos din istoria speciei noastre a trăit acolo – pe un fir de praf suspendat într-un rază de soare.

― Carl Sagan, Pale Blue Dot: A Vision of the Human Future in Space

poate că pentru o posibilă redare sau / și concluzie actualizate ar fi fost mai bine să mă gândesc la Scrisoarea a II-a a lui Mihai Eminescu, dar cam motivele mele să rămân cu sau în Cosmosul lui C Sagan
nu am reușit să aflu dacă profesorul de la Universitatea Cornell, i-a cunoscut pe acei astronauți pionieri, prietenii Orianei Fallaci; în aceste luni mi s-a făcut din nou tare dor de Slayton și aș vrea și să îl întreb dacă el știe cine iubește atât de puțin, adică deloc, planeta asta frumoasa și dacă noi, cei care trăim pe fragilitatea firului de praf, mângâiați de razele soarelui, putem să ne hotărâm atât destinul nostru, cât si pe al ei

Nu încalc legea, parol!

s-a terminat … oficial…  campania electorală pentru alegerile parlamentare , care „campanie” a fost cum a fost, adică dezbaterea de și dintre sau cu programe care să convingă dincolo de promisiuni și amăgiri care depășesc atît limita  de încredere, cît și pe cea a bunului simț, nu a existat, sau, cel puțin eu nu am fost în stare să o ‚sesisez’

în cei 26 de ani a, votat de cîteva ori¸ dar cu convingere doar de 2(două)  ori – în 1990 și 1996 și de fiecare dată cînd nu am mers am regretat, amintindu-mi că există și varinta anulării votului, ceea ce nu este chiar ok, dar este, cît de cît, democratic –- mult mai democratic, cred eu, decît să refuzi prin proteste mai mult sau mai puțin subversive, rezultatul final, atîta timp cît dovada unei ‘fraude’ nu există

și voi merge mîine să votez chiar dacă nu am o opțiune foarte bine conturată și pentru că sper că nu voi mai auzi, nu voi mai vedea, nu voi mai auzi cum o mulțime care ar reprezenta mai puțin de 10% din populația cu drept de vot a unui mare oraș   din țară, va contesta rezultatul final, oricare ar fi acesta ( din cite am observat, la noi extremismul nu are, spre binele țării, șanse…), impunîndu-și  doleanțele peste milioane de alte voturi mai tăcute;

în locul rîndurilor de mai sus, mai bine lăsam acolo, mai puțin vizibile, pe o nume pagină din blog, cele scrise imediat ce am citit articolul scris de Radu JÖRGENSEN ,  referitor la legerile recente din Statele Unite

nu am făcut și nu fac publicitate electoral, așadar nu  încalc legea

Cu reminescențe rămase din adolescență, cînd citeam revista LUMEA, mai apoi cu ceea ce prezumțios s-ar numi, cred eu dar și unii-alții, ”convingeri”, ani și ani am urmărit alegerile din Statele Unite; cu interes și opțiune pentru tabăra democrată, cea albastră, adică, pînă la a doua candidatuă a lui Obama, cînd mi-a fost indiferent cine cîștigă și asta pentru modul în cae a tratat administrația sa, în primul mandat, relația cu România. Dezbaterile și confruntările electorale din acest an mi-au dat uneori fiori, dar au reușit să-mi alunge refuzul pînă la limita față de vodevilul authton, deși ….

americanii au ales, întrebările, nemulțumiile, îngrijorările încă rămîn și nu sunt puține, nu doar pentru americani; am citit articolul semnat/scris de Dl Radu Jörgensen cu interesul, atenția și acea plăcere pe care ți-o dă/ dau (mi-o dă, o găsesc) nuanța potrivită și verbul chibzuit, cu care îi citesc și cărțile și aticolele, fără a-i împărtăși de fiecare dată opiniile; la noi vom ști peste cîteva săptămîni cine va fi sau vor fi cîștigătorii în alegerile parlamentare; dincolo de unele ”apecte”/ situații precum ‘ valuri de furie în unele campusuri universitare radicalizate şi consternare în redacţiile marilor cotidiene aservite’ or ’militanţi de profesie, radicalizaţi sau chiar plătiţi, unii dintre tinerii „educaţi“ ai Americii ’, pe care Domnu R Jörgensen le cunoaște prea bine, trăindu-le, simțindu-le cu propria ființă în anii ‘90; atît cît am reușit să citesc în presa americană ( N Y Magazine își afișase la vedere, deschis, spijinul față de D Trump) eu nu am găsit o frază jignitoae la adresa americanului simplu, de condiție modestă, în schimb în mass-media românească etichetările pentru toate categoriile sociale sunt într-o cursă care le depăsește pe cele ale candidaților. Și chiar dacă nu putem ignora ceea ce se petrece pe valea Potomacului, pentru binele nostru soluția ne aparține mai ales dacă în geanși, în costum de firmă sau ”obosiţi, prăfuiţi, transpiraţi, cu nodul cravatei lărgit, abia coborîţi din metrou” vom merge la vot și îl vom respecta, oricum sau oricare va fi rezultatul final.