nu, Ana, NU! – ba da!

„In prima sa dragoste,  o femeie isi iubeste iubitul, in celelalte , tot ceea ce iubeste este iubirea.” –Lord Byron

dincolo degriji și de  probleme -nu puține și cîtuși de puțin de neglijat, a le ignora este i m p o s i b i l – ale sale și/ sau ale celor din jur(ul său, știuți sau nu),

Ana  trebuie să redevină pentru o scurtă vreme, fie și doar pentru cîteva clipe,Sisi (f)

pentru că este a doua dimineață în care simte că nu mai este posibilă vara în noiembrie, luna care pentru ea știa că daca nu-i o amăgire, ne este un senin veșmînt.

și se-nvelește strans în taină, ca vara sîngelui să nu se piardă, ca vraja basmului mereu sa ardă

  

știe că nu mai poate întreba o anume  stea

ce sărbătoare scuteşti? ce ceas împlinit?
aperi un mare mormînt, sau vreo apă vindecătoare?
păzeşti un norod, o cetate, sau numai o floare?

   – Lucian Blaga-

  trezită pe o plajă pustie, într-o dimineață răcoroasă,

o dungă roşie-n zări se iscase
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.

mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele

Nichita-

        și mă voi cufunda din nou preț de-un gînd în abisul tău

acum, deocamdată, îți las aici ceva ce ar putea fi (dintr-)un preludiu, un altul

cu ani in urmă am citit ciclul lui Augustin Buzura si desi mi-a placut mai mult Drumul Cenusii, acum imi amintesc destul de bine -cred- fraza din Refugii : .”.. ar trebui să fac în așa fel ca îîncepînd de azi să nu mai fiu obligată să mă detest

sunt convinsă că nici nu te vei mira și nici nu vei zîmbi

(nu mă-ntreba întunecat de ce nu am rămas pe blogul mic…)

Reclame

ultimul amestec aberant pe un blog care se vrea a deveni normal și -poate- serios

   *

Lucian Blaga – RISIPEI SE DEDĂ FLORARUL
Ne-om aminti candva tarziu
de-aceasta intamplare simpla,
de-aceasta banca unde stam
tampla fierbinte langa tampla.

De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se deda Florarul.

Polenul cade peste noi,
in preajma galbene troiene
alcatuieste-n aur fin.
Pe umeri cade-ne si-n gene.

Ne cade-n gura cand vorbim,
si-n ochi cand nu gasim cuvantul.
Si nu stim ce pareri de rau
ne tulbura, piezis, avantul.

Ne-om aminti candva tarziu
de-aceasta intamplare simpla,
de-aceasta banca unde stam
tampla fierbinte langa tampla.

Visand, intrezarim prin doruri –
latente pulbei aurii-
Paduri ce ar putea sa fie
si niciodata nu vor fi.

latente pulbei aurii-
Paduri ce ar putea sa fie
si niciodata nu vor fi.

*

 

 

 Daca îndrăznesc să mă gândesc  ce  îţi place mai mult din Bacovia, nu aş şti sigur să răspund, insă fără efort – dar cu teama de  a nu te « jigni » (nu am alt cuvînt)- îmi vin în minte :
Iată, sunt clipe când toate le am…
viaţa se duce-n şir de cuvinte –
un cântec de mult… înainte…
momente când toate le am…

Sau poate :
Şi astfel,
din mersul meu,psihologii, diverse,
mă-ndreptau,în marşul greu
al străzii.

     *

sâmbătă, 16 mai 2009
trecut
 
am crezut in prieteni

au ramas numere in agende

am crezut in vise

privesc sine pustii

de cale ferata

am crezut in dragoste

a ramas doar amagirea

 unui dor

neostoit

am crezut in floarea de colt

 si a rama o alga

am crezut in sinceritate 

si am simtit gustul

pelinului

amar

al unui banut

de alama

aruncat in cutia

orbilor care canta
da, cred!

cred in Dumnezu

Publicat si scris de un altul si acelasi, totusi, sisif la 08:35

                     [ adus de pe blogul simplu]

*