Nu încalc legea, parol!

s-a terminat … oficial…  campania electorală pentru alegerile parlamentare , care „campanie” a fost cum a fost, adică dezbaterea de și dintre sau cu programe care să convingă dincolo de promisiuni și amăgiri care depășesc atît limita  de încredere, cît și pe cea a bunului simț, nu a existat, sau, cel puțin eu nu am fost în stare să o ‚sesisez’

în cei 26 de ani a, votat de cîteva ori¸ dar cu convingere doar de 2(două)  ori – în 1990 și 1996 și de fiecare dată cînd nu am mers am regretat, amintindu-mi că există și varinta anulării votului, ceea ce nu este chiar ok, dar este, cît de cît, democratic –- mult mai democratic, cred eu, decît să refuzi prin proteste mai mult sau mai puțin subversive, rezultatul final, atîta timp cît dovada unei ‘fraude’ nu există

și voi merge mîine să votez chiar dacă nu am o opțiune foarte bine conturată și pentru că sper că nu voi mai auzi, nu voi mai vedea, nu voi mai auzi cum o mulțime care ar reprezenta mai puțin de 10% din populația cu drept de vot a unui mare oraș   din țară, va contesta rezultatul final, oricare ar fi acesta ( din cite am observat, la noi extremismul nu are, spre binele țării, șanse…), impunîndu-și  doleanțele peste milioane de alte voturi mai tăcute;

în locul rîndurilor de mai sus, mai bine lăsam acolo, mai puțin vizibile, pe o nume pagină din blog, cele scrise imediat ce am citit articolul scris de Radu JÖRGENSEN ,  referitor la legerile recente din Statele Unite

nu am făcut și nu fac publicitate electoral, așadar nu  încalc legea

Cu reminescențe rămase din adolescență, cînd citeam revista LUMEA, mai apoi cu ceea ce prezumțios s-ar numi, cred eu dar și unii-alții, ”convingeri”, ani și ani am urmărit alegerile din Statele Unite; cu interes și opțiune pentru tabăra democrată, cea albastră, adică, pînă la a doua candidatuă a lui Obama, cînd mi-a fost indiferent cine cîștigă și asta pentru modul în cae a tratat administrația sa, în primul mandat, relația cu România. Dezbaterile și confruntările electorale din acest an mi-au dat uneori fiori, dar au reușit să-mi alunge refuzul pînă la limita față de vodevilul authton, deși ….

americanii au ales, întrebările, nemulțumiile, îngrijorările încă rămîn și nu sunt puține, nu doar pentru americani; am citit articolul semnat/scris de Dl Radu Jörgensen cu interesul, atenția și acea plăcere pe care ți-o dă/ dau (mi-o dă, o găsesc) nuanța potrivită și verbul chibzuit, cu care îi citesc și cărțile și aticolele, fără a-i împărtăși de fiecare dată opiniile; la noi vom ști peste cîteva săptămîni cine va fi sau vor fi cîștigătorii în alegerile parlamentare; dincolo de unele ”apecte”/ situații precum ‘ valuri de furie în unele campusuri universitare radicalizate şi consternare în redacţiile marilor cotidiene aservite’ or ’militanţi de profesie, radicalizaţi sau chiar plătiţi, unii dintre tinerii „educaţi“ ai Americii ’, pe care Domnu R Jörgensen le cunoaște prea bine, trăindu-le, simțindu-le cu propria ființă în anii ‘90; atît cît am reușit să citesc în presa americană ( N Y Magazine își afișase la vedere, deschis, spijinul față de D Trump) eu nu am găsit o frază jignitoae la adresa americanului simplu, de condiție modestă, în schimb în mass-media românească etichetările pentru toate categoriile sociale sunt într-o cursă care le depăsește pe cele ale candidaților. Și chiar dacă nu putem ignora ceea ce se petrece pe valea Potomacului, pentru binele nostru soluția ne aparține mai ales dacă în geanși, în costum de firmă sau ”obosiţi, prăfuiţi, transpiraţi, cu nodul cravatei lărgit, abia coborîţi din metrou” vom merge la vot și îl vom respecta, oricum sau oricare va fi rezultatul final.

și totuși, refuzul de a mai bea apă

 

să mă tem, oare, că este altceva, mai mult decît un titlu de text pe un blog?

de ce m-aș teme, cînd eu nu am știut să rămînă mai mult ?

                                                                                               10 septembrie 2010

                  ‘aveam nevoie de atît de puține lucruri pentru a fi fericit…’ scrie în jurnalul său Mihail Sebastian;

Eu nu mi-am dorit niciodată să cunosc fericirea– este o stare prea înaltă sau o   (stare de) plenitudine pe care eu însămi nu mă simt nici să o înțeleg și nici să o ating, fie pentru a o simți cel puțin o clipă [ motive? multe sau suficiente, greu de și inutil de explicat, este suficient că ele există]

și dacă acel ‚beata solitudo, sola beatitudo’ întîlnit, poate, prea devreme, mi-a plăcut atît de mult, încît a devenit (inconștient ?!?) un mod de a fi [nu, nu am citate, maxime sau cugetări după care să îmi orînduiesc sau să îmi fi orînduit viața], de (prea) multe ori a  trebuit sau am fost nevoită să recunosc ceva în care chiar și acum îmi este greu să cred : ‚in minimo eget mortalis qui minimum cupit’.

am scris ‚a crede’ ?

Da! – am crezut în liniștea interioară și resursele pe care le are și le dă  rugăciunea șoptită în lăcașul de cult sau gîndită în orice loc și în orice clipă; am crezut în puterea spiritului și în forța rațiunii: am crezut că atunci cînd ne este greu, foarte greu ne putem salva pe noi înșine, făcînd bine și ajutîndu-i, după posibilitățile fiecăruia, pe ceilalți:

am crezut că teama, frica și groaza pot fi învinse prin acel zid ridicat din gînduri, cuvinte și fapte împotriva răului, orice formă perfidă ar avea; am crezut că a trece stringînd din dinți sau înnăbușind orice geamăt la provocările vieții nu se pedepsește ( a aștepta o recompensă nu mi se părea/pare firesc); am crezut  în prietenia sinceră și dezinteresată, rămasă sau păstrată dincolo de realizările mai mult sau mai puțin conjucturale; am crezut că orice boală ce atige fizic trupul lasă sufletul intact, întreg și frumos, apărîndu-l și conservîndu-l, chiar; am fost învătată, obișnuită și lăsată sa cred  că atunci cînd îți dorești ceva foarte tare, chiar ți se îndeplinește visul sau, mă rog, dorința; am fost convinsă, pînă  nu demult, că nu voi ști vreodată să  pizmuiesc, cu atît mai puțin să înjur.

Anul trecut, tot pe acest blog, scriam cam așa: ‚astăzi mi-am dat seama sau, mă rog, am înţeles că pentru unii oameni a nu (mai) gîndi sau refuzul de a (mai) gîndi este asemănător, dacă nu chiar identic cu acela de a nu mai bea apă (fără paranteze)

 

greu sau uşor sfîrşit? sincer, nu ştiu!’

nici acum nu știu foarte exact dacă este greu au ușor, însă  știu destul de bine că este o ‚formă’, o modalitate a unui sfîrșit asumat sau asumarea uui sfîrșit [tot este verbul a(-și)  asuma la modă…]

dar știu că te izbește o CLIPĂ-OBIECT-SENTIMENT-STARE(neprecizabilă ca formă dintre cele  cunoscute!)-sau te izbești/lovești tu însuți de așa ceva;

atunci cînd nu scapi de acel ,bilanț,,,,,,,,,,,,,,’ la cea mai neașteptată oră din zi sau din noapte – ce și cît ai realizat din ceea ce ar fi trebuit să ai ca să  fii împăcat cu tine însuți; poți să fii sigur sau să  crezi cel puțin  că ai ,smuls vieții acel semn pe care moartea să nu ti-l poată răpi,’ ?

atunci cînd soneria interfonului sau cea a telefonul nu sună zile în șir, cînd e greu de înțeles de ce și cum s-a ajuns aici de la vremurile cînd soneriile se înroașeau de la atîta utilizare și casa era mereu neîncăpătoare;

atunci cînd îți faci curaj și suni o rudă sau un prieten și cu puțin noroc ti se răpunde sec si politicos, sau se invocă nu lipsa de timp, ci … ibricul cu apă de pe foc sau un film care ruleaza pe un DVD-player modern, ce are și buton/opțiunea pentru ‚pauză’;

atunci, cînd rămas singur-singurel  prin jocurile hazardului, ale sorții sau prin aranjamentelee nevăzute ale unui Joker, îți găsești  ”tovarășii” fideli în bibliotecă sau, dacă poți pe strada plină – cînd nu este destul de tristă-  sau pe tastatură, dacă nu mai poți, deși nu ai uitat să  folosești creionul,dar mîna sau coloana strigă STOP!

atunci cînd, nefiind obișnuit(ă) să  numeri banii din portofel sau să verifici soldul de pe card, ajungi să nu îti pese prea tare sau  chiar deloc de ce se mai găsește în frigider, în schimb trebuie să te hotăresști/decizi între un consult la medic, sau medicamwentele STRICT NECESARE pentru a te aamăgi că încă te poți considera un om cu o viață … … ’normală’ , nu mai ai pretenția la stanardul decent, ei bine, alegi să dai ultimele bacnote pe un bilet în plus sau săcumperi o carte, cu bucuria de a participa la o lansare de carte, pentru că – nu-i așa?- doar o singură dată pe an ai ocazia unui asemenea festival, aproape de tine, care mai ,îmblînzește’ amăraciunea de a nu fi putut ajunge nici cu gîndul la altele, atît de dorite, dar …  rămase acolo, departe, dincolo de linia unde îti este îngăduit orice vis și dacă tot te-ai înțeles cu marele autor necunoscut să scrieți epilogul, atunci să simțui că nu regreti ultima silabă;

atunci cînd te simți foarte rău și  ți se  răspunde ceva de genul ”încearcă să nu respiri să vezi cum e”, nu mai are importanță că, într-adevăr te sufoci din multe motive și înțelegi ceea ce ești capabil în acea clipă: că a  te autosufoca ar fi o soluție;

atunci cînd ani și ani nu ocoleai o biserică, atunci cînd îți era cumplit de greu găseai sprijin în rugăciune și lumnarea aprinsă întotdeauna la sau pentru cei vii, pentru toți cei prezenți lîngă tine pe pămînt sau nu, îti rămînea în toată ființa, te pomenești într-o zi de mare sărbatoare să spui cu glas tare că dacă nu te-a ajutat să mergi la Biserică, atunci Dumnezeu să își țină și să împartă dreptatea pentru ai săi aleși;

atunci cînd nu ai trăit în lux dar nu ți-au lipsit cele necesare minții, sufletului și ceea ce pretindea menținerea unei condiții fizice destul de … pretențioase (a se citi fragile)…, ți-ai neglijat sănătatea și orgoliul ca și  teama de prejudecata celorlalți au fost atît de mari, incît…,oricum, asta este altă poveste….

credeai că răul nu te poate atinge;

atunci cînd…

…  cînd am ocolit cărțile de pe măsuță, tocmai pentru că fiind noi, devin deja o rezervă prețioasă, m-am uitat înspre bibliotecă: poate din întîmplare privirea mi-a rămas în primele clipe pe raftul cu literatura sud-americană, în mare parte publicată înainte de 1990, în colecția Secolul XX, dar în vremurile de acum, o carte de acest gen mi-ar fi accentuat/ adîncit starea deloc bună și deloc familiară mie, pînă cînd boala s-a accentuat atît de urît; am privit un raft mai sus și am ales să recitesc o carte scrisă într-un stil  fascinant, de o bogăție de idei, cunoștiințe, meditații filozofice, sentimente, trăiri, de-a dreptul cuceritoare: Herzog, scrisă de  Saul Bellow. Lectura acestei minunate  cărți nu mi-a înlăturat supărarea că nu am reușit să văd spectacolul lui Peter Brook și alte încîntări greu de imaginat că se pot întîmpla într-o țară lovită de criza economică și nu numai. Cartea mi-a adus mai aproape drama unei tradiții intelectualecare încearcă asă supraviețuiască prin biblioteci, ca un fel de simulare a vieții. Umanistul Herzog își trăieste drama  în deriva secolului XX. Pentru intelectualul sau pentru orice spirit deschis, ea este, din păcate, valabilă și astăzi, în secolul XXI, sau la inceputurile acestuia, să adaug, așa, ca o speraanță… deorece ‚într-o epocă nebună, a se crede neatins de nebunie este o formă de nebunie’.

 

Eu am ales ca atunci cînd nu voi mai putea să cred că am rămas sau că sunt normală și stăpînă pe viața mea să nu mai gîndesc, să  nu m ai beau apă.,

in cartea lui S Bellow se spune: “Trăiește sau mori. Dar nu otrăvi totul!”

Nu este o postare de sau pentru weekend

ci  una care, poate şi-ar fi avut rostul sau locul mai potrivit altă dată, dacă ceva anume, întîlnit undeva, aici, în blogosferă, pe un blog care mie îmi place mult, nu mi-ar fi amintit  de o realitate pe cît de  dură, cu atît mai mult aducătoare de  nelinişti

nu mi-ar fi amintit deceeea ce repetam doar in

Nicolae Labis

Nicolae Labiş - din Albumul Memorial editat de revista Secolul 20

gînd în urmă cu douăzeci de ani şi  care se vor, se cer, parcă, a fi rostite răspicat acum, pentru a alunga temerile care devin tot mai acut simtite,în condiţiile în care minciuna, răutatea şi impostura devin tot mai agresive şi ameninţătoare;

speram -şi încă  mai sper- ca Timpul să mă lase să scriu un gînd/rînd  despre cel care credea  că „s’a născut într-o zodie bună”, dar  priveşte de-acolo, de sus ‘ împietrit şi mut’, încercînd să înţeleagă ‘o clipă neînţelesul grai/ plin de jalea unui veac trecut

Noi, nu!

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

Anda Călugăreanu – Noi Nu. versuri N Labiş

am încercat, dar…

9256874-sm

am incercat şi am sperat că voi reuşi să revin la scris, iar prin scris să îmi găsesc, aşa cum se întîmpla altă dată liniştea şi echilibrul interior, să găsesc răspunsuri, dar şi mai multe întrebări;

se pare că nu am reuşit;

am observat că ‘postările’  cu muzică sunt mai  ‘vizionate’, ‘ vizitate’  decît celelalte ;

OK !  este nevoie de o pauză mai mare la scris, cred, iar între timp, eu citesc blogurile cu care m-am obişnuit deja;

şi nu  că nu aş mai găsi alte cuvinte,dar, din lipsă de timp, retranscriu un text scris tot de  mine,  valabil, mereu în ceea ce  ma priveşte

Viata mea cuprinsa
intre zarzarii din curtea medelenilor si lumea ciresarilor;
noptile de sanziene si Solaris;
intre integrale Gamma si conjugari la diateza pasiva si reflexive;
intre epitaful lui Ovidiu si sonetele inchipuite de Voiculescu;
intre If-uri si do until;
intre bucuria de a-l fi vazut pe Monet intr-un album vech, dar si intr-un muzeu adevarat si dorinta de vedea candva autoportretul lui Dürer;
intre Fragii salbatici si Pas in doi;
intre cautatul unei hartii prin dosare prafuite si valul spart la picioare, pe o plaja;
intre Cantofabulele cîntate pe un mugur de fluier si Sonata 111
intre convingerile mele de stanga si admiratia fata de liberalismul authentic;
intre elanul de a vrea si durerea neputintei;
intre incercarea de a pacali uneori viata si dojana ingaduitoare a acesteia;
intre sustinerea interesata si prietenia ca reazem pentru cei naufragiati din dragoste;
intre farmecul coplesitor al vietii pe ‘acea scandura nascatoare’ si hidosenia mastilor crapate pe o alta scena,mai mare;
intre dragostea fata de viata si refuzul de a mai face ceva;