astazi nu am coborat pe faleza; de ce? – pentru ca nu vreau sa fiu fericit; nu am reusit sa raman sifratat si nu, nu cred in fericire
dar este ceea ce se cauta prin vremuri in toate formele pe care le are Arta – acel „mijloc/ mod de a birui o soarta dificila”
oare chiar “invatam din ea sau cu ea matematica vietii” ?
Factorialul de la numitor se cunoaste, problema este cu aranjamentele de la numarator
in aceste săptămîni am încercat să mă reîntorc la Legendele Olympului și am găsit, din întîmplare (cu noroc), o minunăție care, descoperită în primul secol după Hristos, se pare că are o ‘finalizare’ artistică în epoca Victoriană
(imagine scanată )
despre aceasta sper să reușesc să mai adaug cîteva rînduri; acum las antichitatea, modernitatea și pstmodernitatea, mă depărtez de istorie și de artă și reiau lectura unui roman polițist.
pe curînd!
(urare, adresată cui?…)
ajunsesem cu cîteva minute acasă și soneria așteptată mi-a alungat și oboseala și nevoia de a bea o gură de apă: știam ce era în pachetul adus de curierul pe care l-am rugat să mă ajute să-l desfac mai repede și mai ușor; erau două cărți – o antologie de versuri rarisimă și rarisime despre care îți voi scrie altădată (un poet român drag ție) și asta
am deschis-o și aproape am scăpat-o din mînă: nu am crezut vreodată că neajunsurile, grijile, un soi de jenă pentru niște răutăți comise voit politicos (dar…) mă vor face să uit această dată 4 aprilie 1952 la Zavrajieace
este ziua sa
pe un colț de canapea, neatentă la poziția coloanei, am început să răsfoiesc la întîmplare ceea ce se citește ca pe o carte de rugăciuni
nu pot să transcriu acum tot ceea ce cuprind intr-o alergare flămîndă ochii sufletului meu, unele dintre ele le-am mai întîlnit și în alte cărți scrise despre viața sau despre sculpturile sale in Timp
Istoria nu este încă Timp. și nici evoluția. Este continuitate. Timpul este o stare. Este flacăra în care trăiește saamandra sufletului omenesc (pg72)
Arta susține cele mai bune lucruri de care este capabil omul : Speranța, Iubirea, Rugăciunea… sau la ce visează el, la ce speră… Cînd oml nu știe să înoate este aruncat în apă, corpul lui, nu el însuși, începe să facă mișcări instinctive, încercînd să se salveze. La fel și arta, ca un corp uman aruncat în apă, există ca instinct al omenirii de a nu se îneca în plan spiritual. Iar în creație apare aspirația omului spre eternitate și spre sublim, spre înaltul cerului, adesea în ciuda păcatelor artistului însuși
ce este arta? este Bine și Rău? este de la Dumnezeu sau de la diavol? din puterea omului sau din slăbiciunile lui? oare în ea este cuprinsă imaginea armoniei sociale? și în asta constă funcționalitatea ei? ca o recunoaștere a dependenței de alți oameni? ca o declarație de dragoste. Mărturisire. Act inconștient, dar care reflectă madevăratul sens al vieți: Iubirea și Sacrificiul.
(pg 303)
un capitol aparte este despre al său (și film) SACRIFICIU (rămîned preferatul meu dintr-ale sale, toate…)
[dar aici tu te pricepi mai bine ]
povestea sculpturilor sale (pr)in TIMP nu are sfîrșit
nu au putut rodi la /în umbra sa …
Sora cea mare a poetului Paul Claudel, Camille, fiica unei familii mic burgheze crește într-un ținut fascinant pentru literatura franceză și se va simți mereu atrasă de cărțile lui La Fontaine, Racine sau Alexandre Dumas. Încă din copilărie Camille frămînta lutul cu un instinct feroce, inspirată și incitată de monștrii de rocă văzuți în Geyn, pădurea din apropiere. În anul 1897, odată cu ascensiunea/ promovarea profesională a tatălui, familia se mută în Nogent-sur-Seine, unde Camille îl va cunoaște pe Alfred Boucher, un sculptor local, cel care o va ”iniția” în mesteșugul sculpturii; acum ea va încerca primele sale lucrări inspirate din eroi …. cuceritori (Napoléon, Bismarck, David et Goliath). La șaptesprezece ani Camille, se mută cu familia -mai puțin tatăl- la Paris .
Înainte de plecareasa în Italia, Alfred Boucher, il roagă pe Auguste Rodin să vegheze aupra talentului tinerei Camille, care între timp urmase l’Académie Colarossi. Rodin este vrăjit de frumusețea și de talentul tinerei. și astfel, trecînd peste prejudecata diferenței de vîrstă de duăzecișipatru de ani dintre ei, se infiripă și se dezvoltă o legătură aparte : în atelierul de pe strada Universității, Camille devine elevă, practicantă, model, amantă și iubită.În primii ani mîinile Camillei se confundă adesea cu cele ale maestrului; schițe sau chiar lucrări precum La Tête d’esclave sau l’Homme penché apar ca ”înrolați” printre conDAMNAȚII lui Rodin.
Alături de Rodin realizează Cacountala, care îi va aduce și recunoașterea meritelor din partea breslei. Îl iubește și îl respectă pe cel care îi este mai mult decît un maestru, îi suportă capriciile, sunt pasionați sau împărtășesc aceleași teme, dar dacă pentru Rodin dragostea este un act erotic, pentru Camille înseamnă nu doar un schimb reciproc de trăiri, de sentimente, ci o adevărată trăire împărtșită, chiar dacă au viziuni diferite asupra unei posibile despărțiri ori asupra trecerii timpului peste om, a bătrîneții, Camille rămîne alături de mentorul său pînă cînd un urma unui eveniment tragic, greu de suportat pentru ea , se hotărește să îl părăsească.
În atelierul său de pe bulevardul Italian, acei ani ai singurătății vor fi, de fapt, perioada cea mai bună, mai productivă din cariera sa, acum va definitiva l’ Âge mur, o viziune proprie a trădării iubirii; va sculpta în bronz, în onyx, în marmură, va cunoaște cultura orientală, ale cărei influențe se vor regăsi în lucrările sale:Rêve au coin du feu sau les Causeuse.
În acești ani, cînd își schimbă de cîteva ori domiciliul, se încăpățînează să își găsească un stil propriu, cît mai îndepărtat de al lui Rodin; dar, oare va reusi ?…
și apar capodopere : la Valse, Clotho, la Petite Châtelaine, la Niobide blessée, la Vague en onyx (sunt doar cîteva dinte cele multe)
rămasă tot mai singură după plecarea fratelui său, Paul, în China, obsedată de amintiri și de figura lui Rodin, neînțeleasă de către restul familiei, Camille se retrage tot mai mult în sine însăși, neglijînd faptul că ciudățeniile comportamentului său ar putea fi interprete ca o boală și astfel, după moartea tatălui, nimeni nu se mai opune internării ei într-un azil.
a supraviețuit primului război mondial, dar s-a stins în timpul celuilalt război într-o lume care, într-adevăr, înnebunise.
personal, eu nu cred că a mai ținut nici cu gîndul dalta în mînă.
(… și poate că toți trei sau fiecare dintre ei, și Camillee și Rodin și Brâncuși ar fi spus ceea ce am întîlnit citind și bucurîndu-mi ochii și sufletul cu și despre Camille Claudel :
”nevoia de a atinge cu o bucurie aproape maternală pămîntul moale între mîini” )
––––––––––––––––––––––––––––––––––
–––––––––––
(un rînd care nu ar fi trebuit scris
și tot6uși: aveți grijă de sănătatea Voastră pînă cînd nu este prea tîrziu; blogul și blogosfera cu blogolumea sa pot să fie și rămîn o aventură frumoasă, uneori necesară și binefecătoare )
http://www.youtube.com/watch?v=Th-XBWtvY6E&feature=related
nu o pămîntească vină
te-mbrăca-n lumina mută
ci o tainică lumină
cu podoaba ne’ntrecută-i
Nikoloz Baratașvili – Cercelul
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 