Nu încalc legea, parol!

s-a terminat … oficial…  campania electorală pentru alegerile parlamentare , care „campanie” a fost cum a fost, adică dezbaterea de și dintre sau cu programe care să convingă dincolo de promisiuni și amăgiri care depășesc atît limita  de încredere, cît și pe cea a bunului simț, nu a existat, sau, cel puțin eu nu am fost în stare să o ‚sesisez’

în cei 26 de ani a, votat de cîteva ori¸ dar cu convingere doar de 2(două)  ori – în 1990 și 1996 și de fiecare dată cînd nu am mers am regretat, amintindu-mi că există și varinta anulării votului, ceea ce nu este chiar ok, dar este, cît de cît, democratic –- mult mai democratic, cred eu, decît să refuzi prin proteste mai mult sau mai puțin subversive, rezultatul final, atîta timp cît dovada unei ‘fraude’ nu există

și voi merge mîine să votez chiar dacă nu am o opțiune foarte bine conturată și pentru că sper că nu voi mai auzi, nu voi mai vedea, nu voi mai auzi cum o mulțime care ar reprezenta mai puțin de 10% din populația cu drept de vot a unui mare oraș   din țară, va contesta rezultatul final, oricare ar fi acesta ( din cite am observat, la noi extremismul nu are, spre binele țării, șanse…), impunîndu-și  doleanțele peste milioane de alte voturi mai tăcute;

în locul rîndurilor de mai sus, mai bine lăsam acolo, mai puțin vizibile, pe o nume pagină din blog, cele scrise imediat ce am citit articolul scris de Radu JÖRGENSEN ,  referitor la legerile recente din Statele Unite

nu am făcut și nu fac publicitate electoral, așadar nu  încalc legea

Cu reminescențe rămase din adolescență, cînd citeam revista LUMEA, mai apoi cu ceea ce prezumțios s-ar numi, cred eu dar și unii-alții, ”convingeri”, ani și ani am urmărit alegerile din Statele Unite; cu interes și opțiune pentru tabăra democrată, cea albastră, adică, pînă la a doua candidatuă a lui Obama, cînd mi-a fost indiferent cine cîștigă și asta pentru modul în cae a tratat administrația sa, în primul mandat, relația cu România. Dezbaterile și confruntările electorale din acest an mi-au dat uneori fiori, dar au reușit să-mi alunge refuzul pînă la limita față de vodevilul authton, deși ….

americanii au ales, întrebările, nemulțumiile, îngrijorările încă rămîn și nu sunt puține, nu doar pentru americani; am citit articolul semnat/scris de Dl Radu Jörgensen cu interesul, atenția și acea plăcere pe care ți-o dă/ dau (mi-o dă, o găsesc) nuanța potrivită și verbul chibzuit, cu care îi citesc și cărțile și aticolele, fără a-i împărtăși de fiecare dată opiniile; la noi vom ști peste cîteva săptămîni cine va fi sau vor fi cîștigătorii în alegerile parlamentare; dincolo de unele ”apecte”/ situații precum ‘ valuri de furie în unele campusuri universitare radicalizate şi consternare în redacţiile marilor cotidiene aservite’ or ’militanţi de profesie, radicalizaţi sau chiar plătiţi, unii dintre tinerii „educaţi“ ai Americii ’, pe care Domnu R Jörgensen le cunoaște prea bine, trăindu-le, simțindu-le cu propria ființă în anii ‘90; atît cît am reușit să citesc în presa americană ( N Y Magazine își afișase la vedere, deschis, spijinul față de D Trump) eu nu am găsit o frază jignitoae la adresa americanului simplu, de condiție modestă, în schimb în mass-media românească etichetările pentru toate categoriile sociale sunt într-o cursă care le depăsește pe cele ale candidaților. Și chiar dacă nu putem ignora ceea ce se petrece pe valea Potomacului, pentru binele nostru soluția ne aparține mai ales dacă în geanși, în costum de firmă sau ”obosiţi, prăfuiţi, transpiraţi, cu nodul cravatei lărgit, abia coborîţi din metrou” vom merge la vot și îl vom respecta, oricum sau oricare va fi rezultatul final.

ceaiul, berea și cafeaua

[oltima trăzmaie  făcută pe FB; GATA! – m-am potolit]

cafeaua și berea închinară (se atinseseră ușor, adică) cu un oftat:

ne așteaptă vremuri grele!..”

ceaiul nu se putuse abține:

– asta sună ca în finalul primului volum ”Copiii din Arbat”

– ce Arbat, care arbat, ce-i aia arbat?

– un cartier din Moscova

– acolo să mergeți cu toții, aștia care votați orbește,

– este cartierul lui Bulat Okudyava

– vezi? O spune pe față, e cu rușii, e clar!

– dar Okudyava este un mare artist, nu se lăsase intimidat ceaiul

– țara, statul de drept, democrația sunt în pericol, iar lui și alor săi le arde de poezie, pe deasupra și bolșevică!

– dar nu e deloc așa cum credeți

– ia mai lasă-ne cu prostiile tale, hai, cară-te, ia-i pe toți ai tăi și oprițivă-n Siberia

– cînd vă veți liniști și veți asculta baladele sale veți înțelege altfel

– hai, gata! pleacă!

– în democrație poezia și muzica sunt libere; pînă la vot și după aceea, noi toți să fim sănătoși


în limita timpului legal

nu mi-a plăcut niciodată Caragiale (cînd aveam posibilitatea, la teze sau la examene, alegeam celălalt subiect), pînă de curînd, cînd am aflat cum este Caragiale după Caragiale [minunata carte a lui Angelo Mitchievici]

se spune – cu prea multă ușurință, cred eu- ”Caragiale, contemporanul nostru”; personal, cred că nici Domniei sale și nici personajelor sale nu le-ar conveveni, nu le-ar place asemenea contemporani ca noi, cei din toamna lui 2014;

cea mai intersantă propoziție în această campanie electorală am auzit-o rostită chiar de Șeful Statului – Dl Traian Băsescu:

în democrație poporul alege, nu justiția”

mda!

Poporul a ales de fiecare dată, iar de cîteva ori s-a ales praful de votul său, de decis, au decis alții

acum, pentru că știu foarte bibne cu cine nu voi vota, îmi amintesc un film văzut înn vara din 2013, cînd scriam cam așa

dacă acelea erau posterele, spoturile si tehnica de atunci, de la sfîrșitul anilor ’80, atunci campaniile noastre electorale din secolul XXI par … desuete…. [greu de închipuit/imaginat o campanie mai dezagreabilă – eufemism !!!- decît cea caredse încheie la miezul nopții; de luni, intrăm în faza a doua, sau în … prelungiri]

și mi-aș dori, mi-ar place să văd pe la noi o imagine a bucuriei ca aceasta

bucuria_victoriei-no

dar mai contează? – desigur că nu!

SUCCES TUTUROR !

😉

Cuvinte(le) de miercuri

Grîu pazit de maci

 

Poetul daca doarme netulburat în flori

treziti-l voi prieteni caci vin seceratori

cu palme înrosite ascunse printre maci

daca eu tac tu mîine n-ai nici un drept sa taci.

De mii de ani pamîntul precum un ceas e-ntors

aceiasi cai manînca mereu acelasi orz

unde mormîntul tine în brate alt mormînt

ning oase de luceafar pe-o gura de pamînt

si dragostea se duce mai sus de noi mai sus

iubim chiar rasaritul ce ne-a promis apus

cum ne-am întins în zare cu trupul ca un pod

si-am îmblînzit zapada venind din Polul Nord

si fiarele varsate de prea straine curti

(tîrziu în loc de gloante ardeau cuvinte-n pusti)

le-om arata o țară cu grîu păzit de maci,

 

cînd eu nu tac tu mîine n-ai nici un drept sa taci.

poezie Mircea Dinescu (din volumul Proprietarul de Poduri)

versurile poetului de la care (eu) am învățat ”sentimentul măsurat cu o riglă” într-o superbă ”fugă în doi” mi le-am amintit în ziua în care am …improvizat acea joacă de vară, pornind de la mesajul Ginei; atunci am preferat alte versuri pentru început, iar apoi, am crezut că e mai bine să nu ”încarc” așa-zisa postare cu ele; într-un fel sau altul, în zilele trecute de atunci, acum, însă, încalc pactul făcut cu mine însămi de a nu mă ”afișa” nîn această perioadă sau, mai corect, o perioadă –de timp- pe blog și mi s-a părut potrivit să le aștern aici, nu doar din dragostea mea pentru poezie;

am spus și voi spune mereu că eu cred în puterea cuvîntului, în rostul nuanțelor sale, poate de aceea  m-am simțit aît de atinsă de duritatea și sensul schimbat al multora dintre cuvintele  auzite în ultimele săptămîni; cei mai înțelepți dintre bloggerii cunoscuți de mine preferă să nu se … exprime… pînă la limpezirea apelor învolburate ieșite din matcă  și trebuie să recunosc că îi invidiez….

ce m-a ”apucat” să tastez taman acum, în loc să îmi văd iniștită de treburi, de lecturarea  nelogată a blogurilor, a cărților primite – adevărate bijuterii, mulțumesc și pe această cale!-  ori să ascult dvd-ul cu muzică de Jazz la care nici nu visam, sau să urmăresc la televizor, atît cît reușesc, (întrecerile de la) Jocurile Olimpice  [știu, corect ar fi fost expimarea ”din cadrul Jocurilor Olimpice”…], dar de cîte ori deschid un ziar, tipărit sau online, aproape de fiecare dată cînd ajung prin telecomandă pe un alt program sau pe diverse canale românești, mă izbesc sau mă simt izbită de cîteva cuvinte devenite omnipotente din omniprezente, dintre care două cred că ar trebui ocolite o vreme, după ce-și vor fi epuizat sau nu efectul scontat…: referendum și boicot

mă tem, însă, că într-o țară în care lașitatea  ajunge sau este  ridicată la rang de virtute, cuvintele își vor afla/regăsi cu greu  locul cuvenit în pagina tipărită sau cea virtuală, cu rostul lor firesc de  cunoaștere, relevare, comunicare;

și totuși, de ce tastez? Ce mi-a venit să obosesc mîna cu cîteva săptămîni înainte de operație ? chiar și pentru mine însămi este greu de explicat, chiar dacă e mai puțin greu de înțeles, s-ar putea crede (aș  putea crede eu însămi….) că încerc un fel  de… ”justificare” , inutilă, de altfel;

dar există și un altfel de ”boicot”, pardon, de absență motivată de la vot;

există libertatea, opțiunea d e  m o c r a t i c ă de a vota sau nu, fără ideea sau intenția unui partizanat; așa cum există dorința de a-ți exercita dreptul de a-ți spune tacit, dar clar, părerea, dar împiedicată  de diverse … obstacole…sau așa cunoscutele ”cauze/motive obiective”; unii au reale probleme de rezolvat,  pentru alții există piedici greu de trecut, cum ar fi boala sau alte probleme grave ale celor apropiați,; ori se poate ca unii au luat în serios fraza amenințătoare scăpată –așa  îmi place să cred!-   în euforia bezmetică (?!?…) a unui miting electoral  și s-au gîndit că fiecare CNP se înregistrează  pe listele bifate, alții, pur și simplu au preferat să rămînă cu desăvîrșire nepăsători la  viața societății, considerînd că luptele politice nu  sunt o preocupare  pentru ei; cu siguranță se pot invoca și alt cauze/motive, mai mult sau mai puțin ușorsau greu de susținut sau de justificat de  către fiecare …

și uite-așa, atenți la frazele belicoase (scuze!, voiam să tastez ”fraze dure”) , la fluturarea unor dovezi care ar fi trebuit căutate și aduse la timpul potrivit,  pierdem nu doar bucuria unor exemple de fair-play adevărate, nu mimate, nu ne mai gîndim la cei care au trudit pentru noi toți în primăvară cu speranța la o toamnă cu mese, poduri și pivnițe bogate, dar  care acum nu mai au puterea să întrebe neputicios Cerul pe care-l credeau mereu generos, de ce le-a uscat și munca și  nădejdile; nu mai distingem, în gălăgia (hărmălaia) generală diferența dintre calibrul și distincția personalității lui H R Patapievici de/și cea a lui Mihai Neamțu ( în dezbaterile de la TVR în sau pentru simpla mea părere, era/părea  mai convingător); nu mai obsertvăm argumentul este înlocuit cu injuria; nu mai observăm, prea multe trec ușor și în grabă pe lîngă noi, sau două lumi se desfășoară paralele una față de cealaltă

(eu să nu fiu asimilată celor 100-46,23=53,77 (%)  !!!)

unii, cei mai mulți, dintre oamenii pe care îi prețuiesc îmi vor reproșa, într-un fel sau altul,  că am făcut publică această ….postare…, aș fi putut să o țin ascunsă, ca ciornă

așa cum aș fi putut  să evit situația/eventualitatea de a mi se spune că rup/scot din context versurile

…şi ne visăm ba prinţi, ba cerşetori,

pe când cei mulţi dorm surâzând pe blide

iar restul mai înalţă piramide,

toţi sub cortina putrezilor nori

(același) Mircea Dinescu –  spectacol

 

(mulțumesc acum, cu o întîrziere greu de scuzat, tuturor celor care au trecut pe blogul meu!–-  pe cei mai nou-veniți îi asigur că îi voi saluta mai bine și mai ”direct”, citindu-le blogurile cu răbdare și atenți  🙂    )

sper să fiu bine şi corect înţeleasă

am crezut că s-a înţeles din ceea ce am scris pînă acum cu cine nu votez.
am mai scris astăzi, răspunzînd la un comentariu, că eu cred că este păcat că blogosfera este la fel de divizată şi de încrîncenată ca şi societatea în care trăim; eu sper că după alegeri ne vom regăsi normalitatea.

am scris cele de mai sus, ca postarea anterioară, conştientă că atrag antipatii declarate sau nu şi nu scriu acum mai mult şi nici altădată.
sunt convingerile mele, aşa cum fiecare le are pe ale sale.
oricum, politicul nu a acaparat şi nici nu a înlăturat preocupările obişnuite, aşa cum  se poate observa şi pe blog

nu sunt convinsă că am făcut bine postînd aşa ceva, dar…
eu îl aştept pe Moş Nicolae, chiar dacă cizmuliţele sunt cele de anul trecut.

(şi) sentimente

Speranţă ….. dezamăgire

şi

milă

(resentimentul nu se mai simte)

[aş fi putut scrie ca ‘titlu’     sentimente electorale, dar….]

––––––––––––––––––––––––––––––-

I've been trying to get this image for years. But since it so rarely snows by Jesse Young

I've been trying to get this image for years. But since it so rarely snows by Jesse Young

Era într-un sfîrşit de săptămînă din noiembrie 1989, cînd beneficiam de ceea ce se numea pe atunci ’săptămîna de lucru redusă’, adică, aveam  ziua de sîmbăta liberă şi eram tineri, fragezi voioşi, aşteptînd  pe un peron al unei gări din provincie trenul care să ne ducă într-o minivacanţă la Sinaia. Nu îmi amintesc dacă era frig sau cald, dar îmi amintesc altceva : că printre glume şi alte vorbe spuse atunci cu nerăbdarea de a  simţi aerul de munte, am început să observăm că noi şi cei care veneau /ajungeau după noi în gară,  contrastam oarecum cu figurile celorlalţi călători sau pasageri-trecători  de acolo, pe care încremenise o crispare care nu ştiam dacă era nedumerire, neînţelegere sau spaimă; unul dintre noi, mai curios, deh, ale tinereţii nebune vicii sau virtuţii…, avea să ne lămurească cîteva minute mai tîrziu, după ce întrebase în felul său, în dreapta, în stînga, in nord-est şi sud-vest:– cu puţin timp în urmă fusese  ridicat de  către doi ofiţeri în civil un băiat despre care circula zvonul că protestase prin manifestele pe care le împrăştia, împotriva regimului. Despre acel băiat, eliberat pe 22 Decembrie avea să se amintească într-un interviu  în presa din primele luni de după Revoluţie;  şi cam atît ştiu despre acel băiat.

Bine’nţeles că a venit trenul,  că am băut toată cafeaua cu năut, care ar fi trebuit să ne ajungă pînă seara, cel puţin, că după ceva neînţelegeri cu cazarea, rezolvată printr-o sumă de lei adunaţi de la fiecare dintre noi, am uitat de toate neplăcerile (necazurile nu intraseră încă în viaţa noastră), ne-am bucurat de tot ceea ce bne oferea staţiunea şi  îmrejurimile; îmi voi  aminti mereu că a doua zi, Duminica, cei 15 sau cîţi km sunt exact pină la Pîrîul Rece, străbătuţi pe jos au fost răsplătiţi de surpriza colosală de  vedea pe viu Holograful acelor ani, că am dansat, că am băut cafea adevărată şi că am găsit table mari (normale, de fapt) de ciocolată, că unii au avut şansa, norocul, chiar, să plece cu un autograf…

Seara, am plecat spre casă, eu oprindu-mă la Braşov, pentru două zile, programul, aranjat din vreme, permiţîndu-mi acest lux. Am nimerit în Braşov în ajunul zilei de 15 Noiembrie: ştiam că prudenţa trebuie să fie maximă în acele zile la doi ani de  la ceea  ar fi putut să fie pentru români  o cotitură de destin, dar nu a fost să fie…;  într-o staţie de troleibuz am întrebat în şoaptă pe un prieten vechi cum se justifică  pentru oameni prezenţa  miliţienilor şi a bastoanelor din mîinile lor, o imagine care mi-a rămas atît de puternic fixată pe retină, încît îmi revine mereu cu diverse ocazii, fie că e vora de lectură, de film sau de viaţa reală, cît se poate de reală.

Aş putea să amintesc, să scriu despre un telefon de la un  prieten de suflet:  ’le-au găsit’…  ’cum? Cînd ?’  –  erau nişte schiţe de manifeste lăsate din neglijenţă sau din grabă pe  măsuţă, dar despre acestea, cît şi  despre  ceea ce a făcut acest tînăr bărbat cam ‚rebel’ –- şi care a riscat mult  mai mult decît oricare dintre grupul nostru de prieteni–  nu îmi permit să o fac fără acordul său.

Acum, în timp ce ascult la TV discursul Domnului Preşedine la un miting electoral -hmmm, în apropiere- aceleaşi fraze pe care deja le ştiu, mă gîndesc că în acel an, peste o lună, la ora 5 dimineaţa aveam   să aud la Radio Europa Liberă primele  informaţii despre ceea ce se întîmpla la Timişoara; acum, îndrăznesc să mă întreb şi să îmi răspund singură că poate nu a fost chiar întimplător– este desigur, doar  în imaginaţia mea;  nu cred în scenarii sau/şi scenarite, dar  în coincidenţe, uneori, da…

Untitled by David Maisant

iar peste o saptămînă  suntem chemaţi şi ar trebui să mergem la vot ;  nu este obligatoriu, dar cred că cei care vor si cer ceva de la societate şi de la conducătorii săi, eu cred ca trebuie să îşi exercite acest dreept.

Şi va veni un alt 22 , în Decembrie….

Cred că depinde de cel din Noiembrie dacă vom şti să respectăm ziua fără de care, poate, nici  accesul nostru în universul blogosferei nu ar fi fost atît de  uşor .

profil de alegător – (dialog în schiţă sau invers)

–            Servus, Vasile!

–          Servus, Nelule!

–          Ce faci?  Incotro  ?

–           Am fost pin’ la policlinica sa iau medicante pt muiere, ca tare s’or  scumpit; amu ma duc la piata.

–           Da, ce, îi bolnava, Veta?

–           Apai, asa cum stii… ca ea cum iivremea. Tu unde meri ?

–           Da’ vreau sa gat de trotuarul din curte si caut ciment, ca ma tot bat copiii la cap sa  asfaltez , de parca nu la bloc la ei , nu stau toata ziua pe asfalt.

–           Las’ ca de cind cu primarul asta , or mai plantat ceva pomuleti s’o mai facut ceva locurid e joaca pentru aia mici.

–           Da, asa-i, dapai, tu stii ce iarba faina am io in curte; vecinul mei Sorin tot la mine face chefuri cind ii vin sefii  si discuta politica.

–           Care, ala de la PDL? De la  Compania  ZZZ?

–           Da,da, el. Io ma retrag in casa sau in gradina, ca nu vreausa creada ca’s curios ce  vorbesc ei; eu le duc vinul, ei ma intreaba nu doar asa ca din intimplare banui io, ce cred despre unul despre altu, despre aia mari de la Bucuresti.

–           Si?

–           Si io le zic asa  in graba, ca nu le am cu politica, ca nu ma intereseraza. Unu’ odata m-o cam luat la zor ca nu-i bine, catreb sa ascult, sa    ma uit la tv sa am incredere in Domn Basescu , ca el numai binele nostru il vrea.

–          Da acuma, daca tot veni vorba, tu ce crezi despre tăţi astia  ?

–           Toti o apa si’un pamint; nu-i nici unu mai breaz.

–           Ma uit ca de cind is impreuna la guvernare parca si-au apropiat sediile si aici.

–           La postul nos’ de tv, nu vezi in consiliu, ca se contrazic, dar voteaza la fel?

–          Vad ca inca n’o aparut nici un afis cu alegerile.

–           Pai la 1 oct incepe campania, dar in cutia de posta nu ai gasit tat felul de  reclane, fluturasi sau cum le zice

–           Ba ie, da’ cin’ le citeste, ca nici de’mpachetat ceva nu’s bune.

–           Tu cre crezi? Cine  o sa cistige ?

–          apai daca ma iau dupa  ce vad pe la tv si aud oe aici n oras si judet, tot Basescu; vecinul tau care e ceva sef la ZZZ, ce zice

–           zice si el ca si sefii lui , ca basesscu e cel mai bun si c’ar fi pacat sa nu candideze. Ca nimic nu’i adevarat din ce se zice rau despre el.

–           Dar la ZZZ aia toti is  de-ai lui, cu PDL-ul.

–           Las’ ca nici aialalti nu’s mai buni, am vrut sa angajez fata ca o gatat facultatea la XZX  si psd -istul de’acolo o zis ca nu are post liber, ca peste 2 zile sa aangajeze pe baiatul unuia din consilu, de la ei, de la partid.

–          Vasile, o fi adevarat ca  la noi Eba , fata lui Baselu, cum ii zice baietul ala simpatic, M Badea, a luat cele mai multe voturi de la noi, in Ardeal ?

–           Da’ la noi 70% din oras is cu ei, ma; la Gaz, si la transporturi, comert,  tot ei is peste tot.

–           Lasa ca nu sunt ei mai puternici decit ala de la YYYD. Cam ei intre ei si-au impartit si conduc orasul;

–           Liberalii si Taranistii mai exista? Da, dar is putini si slab organizati.

–           De liberali nu stiu, la taranisti, de cind nu mai sunt aia batrini, a mai ca nu mai exista; se zbate un  baiet tinar, tot de la XZX, unul dinsatul de este deal, ca au si primar acolo, dar cam degeaba

–           De, cind nu mai esti la smintina  si la miere, nu ai cu ce ademeni, cu muzica folk , saracii de ei se mai  amagesc singuri.

–          Servus Gyuri, vezi ca deseara trec pe la tine sa imi imprumuti storcatorul pt struguri.

–           Fiindca veni vorba, de UDMR ce zici ?

–            Ei is organizati si disciplinati. Aici nu avem pb cu ei, io chiar am prieteni din copilarie multi unguri si nu am treaba cu ei, nu discutram politica.

–           Si tu crezi ca ei acolo, intre ei nu discuta, despreTokes, M Bela s, Verestay si ailalti

–           Bada, ma, cum sa nu, daer aici, cel putin nu razbate  sovinismul

–           Deocamdata

–          Da, deeocamdata, dar nu cred

–           Aia  de la Bucuresti, daca e apropie alegerile, isi mai amintesc si ca Ardealul e romanesc, in rest…

–           Asta cam asa e.

–           Tu cu cine votezi  ?

–           io? Nu stiu daca ma duc la vot, desi baiatul imi zice sa votez cu Crin sau, daca nu vreau, sa anulez buletinul, punind stampila aiurea…

–           Dar pe Crin asta cine il sustine in oras ?

–           in oras, nu, dar e la nivel de tara, asa ca se pare ca are sanse

–           Il toaca Basescu.

–           Da, e cam plapind fata de marinar.

–           Dar de Geoana,ce zici ?

–           E fara caracter, pacat de capul lui, ca se pricepe la politica exerna, dar se lasa condus d e altii, nu cu ajutorul lui l-au infundat pe Nastase ?

–           Da, si io cred ca e slab sa conduca un parid asa  de  mare.

–           De Oprescu ce zici, cica ar candida si el….

–           Am auzit; nu stiu ce sa zic, nu stiu ce sanse are in afara Bucurestiului, pe aici doar doi am auzit ca l’ar vota

–           Crezi ca e independent, sau tot se uita catre PSD si Iliescu

–           Cam tot, dar si sa vrea, ca independent nu prea are sanse

–           Da, asa e; si primarul nostru a cistigat ca independent a doua oara, dar ca sa reziste, a trecut la PDL.

–           Se aude ca  ar aparea in ult moment si Johanes, primarul a la, din Sibiu.

–           E o moda, pare-se sa fii primar si sa vrei  jiltul de la Cotroceni.

–           Io ma gindesc ca dupa ce o fost Oprescu in Sibiu s’ori inteles intre ei.

–           Da ca doi buni gospoidari, dar cam atat, ca la nivelul tarii…

–           Si sasii?

–           Atitia cit mai sunt stiu ce vor : si-au recuperat casele, desi au luat ceva o data pe ele, dar sa ceri inapoi scoli, gradinite, spitaale, e cam…

–           Las’ ca macar ei nu cer autonomie…

–           Deocamdaata.

–          Da, ca bine zici.

–           Mai,  omule, noi ne-am luat cu politica si am uitat de noi.

–           treb sa ajung si la piata; anul asta o fosst buna si destul de ieftina piata..

–           Ti s-or facut strugurii?

–          Je,je, s’or facut

–           Atunci ne vedem la un pahar.

–           Da, neaparat.

–          Sau dupa  ce votezi, treci pe la mine.

–           Bine, trec si daca nu ma duc la vot. Servus!

–           Servus, sanatate!

–           Asta conteaza, numai ca  de asta nu se ingrijeste nimeni

–           Acum 4 ani am votat sa traim bine.

–            Si traim mai prost. Asa ca,  hai la ale noastre. Servus si numai bine.

–           Cu bine. Servus!