mi-e sufletul precum o scoarță de mestecăn desfrunzit
cuvinte nu mai am s-arunc în zarea făr’ de rost
în recea și alba pădure am găsit vremelnic adăpost
din nodul netăiat, prezentul e trecutul prelungit
desăvîrșind dezmățul dansului departe de prieteni
visat-am pentru o clipă pădurea de mesteceni
9 noiembrie 2017
[mi-e drag Olbrychski, dar Heruvimul e frate cu Vysotsky]
L Euler , Suflet , poezia sufletului , 
și aici este poezie ,
despre poezia Sufletului
(despre care nu te-am întrebat nciodată ce folosești în locul stetoscopului pentru a-l asculta și nici cu ce medicamente îl tratezi ; poate pentru că într-o oarecare măsură, am înțeles și de la tine)
sunt pagini disparate, dar, oricum, limba o stăpînești mai bine decît mine, doar nu oricine se poate lăuda că Villon îi este prieten
*
știi bine că nu am timp pentru mai mult și te rog să mă aștepți nu cu flori, ci cu o tartă cu cireșe și cu dulceață de vișine; am uitat ceva? Nu, încă nu te uita la postarea de mai sus
[ abbilbal a lăsat, cîndva, aici, pe blogul meu, un poem superb]
de ce îmi pierd cuvintele ?
pentru că ale tale nu păstrează taina
dar există o răsplată pentru taina sufletului
prea tîrziu ai aflat înSEMNUL
te-am așteptat, iar acum îți spun Bine ai venit!
te aștept în fiecare an și îmi redescopăr de fiecare dată copilăria;
știi? eu am multe copilării, le am pe toate, de fapt, cuprinse într-una singură, veselă, jucăușă, neastîmpărată și adevărată; restul etapelor sau al vîrstelor nu mai contează;
tu esti aceeași pe care o vedeam, o admiram și cu care mă înfrumusețam și în grădina mare, cu nimășel, de lîngă Borsec și în parcurile sau pe cărăruile de sub Tâmpa și în poienița de lîngă izvor, cu apă limpede și rece, care, spre mirarea multora, ținea mereu proaspăt sufletul meu și al celor din micul orășel cu negru de fum, Copșa-Mică
și ca și atunci, îmi împletesc codițele cu tine, te pun la butoniere, te împrăștii pe fustă, te așez pe catarama de la pantofii de lac ori te leg la de șiretul tenișilor,
ești inelul cu care mă logodesc în fiecare an cu PRIMĂVARA
aș vrea – acum, poate mai tare, mai mult decît altădată- ca lumea mea mică, dar și lumea cea mare și zgomotoasă din jurul meu să împrumute ori chiar să ia pentru totdeauna, lumina di miezul tău și seninătatea din petalele tale
BINE AI REVENIT!
Prima dată am cîntat-o printre ai mei. Acum, aici, în prima parte, le-a plăcut veselia și bucuria sărbătorilor noastre. Oare cum ne vor înțelege mai departe? Ce vor percepe din întregul suflet al neamului cuprins în notele care se repetă, ca un ritual? vor auzi buciumele peste obcine, vor vedea chiar ritualul unei zile obișnuite, dar și pe cel de la biserică, frumusețea și nuanțele de pe icoane și fresce, vor auzi jelania și vor înțelege dorul? Nu rămîn la dineu; încă mai prind trenul spre casă.
–––––––––––––––––––––––––
pentru etapa a treia a concursului P.A. – George Enescu
(sunt un outsider grăbit să mă am o după amiază puțin liniștită, în fața unei săptămîn cam… ; mulțumesc !)
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 