mărțișor pentru Greta

mică, veselă, vioaie și zburînd-săltînd ușor,

de pe migălosul șnur, cel al  dragostei și-al vieții,

ce topește cu făptura-i colorată ceara gheții,

sărutînd prima petală, ea devine mărtișor

martisor1

[Greta, te rog frumos, lasă-mi puțin timp și voi încerca să scriu povești pentru tine ❤ ]

Cizmulița Gretei

Greta s-a întors de la joacă mai devreme decît de obicei. Cu obrajii roșii, cu mînuțele reci, cu mănușile   atîrnînd pe sub mînecile paltonașului, s-a dezbrăcat în grabă, a mîncat tot ce-i pregătise mama, a mai răsfoit cărțile colorate, s-a uitat cu un aer plictisit la desene, a mînuit cu îndemînare tableta, neterminînd nici  un joc, apoi, spre mirarea celor din jur, a  hotărît să doarmă somnul de amiază;   întrebată dacă se simte bine,  Greta i-a liniștit- voia ca ziua să treacă mai repede, să vadă cînd vine Moșu’.  Seara, ghetuțele pe care Greta le pregătise meticulos, cu ajutorul mamei, așteptau, deja, pe pervazul ferestrei. Dimineața, fetița cu ochii negri și veseli le va găsi pline, bucurîndu-se de darul Moșului.

 

cizmulite

 

Greta, nuielușa găsită alături nu este o dojană sau un „avertisment”  pentru tine, ci  o poți folosi pentru a îndruma căluții de la săniuța ta fermecată. Și să nu fi supărată dacă acum nu ai găsit schiurile și nici patinele pe care le doreai atît de mult – le vei primi, cu siguranță, iarna viitoare, cînd tu vei fi și mai frumoasă și mai înaltă și vei putea concura cu mama pe patinoar și cu tata pe pîrtia de schi.

 

Pînă atunci, bucură-te de darul primit, joacă-te cu fanteziile iernii.  Zîmbește mereu, copil fumos și vesel. Tonifiant și binefăcător este zîmbetul tău!    bucuria-darului

 

 

 

 

 

șiragul de mărgele

Greta mergea grăbită spre banca unde mama ei lăsase cartea alături și își bucura privirea cu soarele blînd și culorile toamnei răsfirate peste tot. Fetița puse pe geanta mamei castanele din mînuțe, iar apoi își goli buzunarele.

– Uite, mama, am găsit pe jos castane. Mă ajuți?castane

– La ce să te ajut? Sigur, cu mare drag, dar cum îmi spui cum, scumpa mea.

– Am adunat castane, vezi?

– Da, zîmbi mama; ce vrei să faci sau să facem cu ele?

– Mărgele, tu ai o brățară din castane, tata are una la cheile de la mașină, dar eu vreau mărgele.

– Bine, facem împreună mărgele, dar cred că vor fi puțin cam grele pentru tine.

Peste cîteva minute Greta se întoarse la tobogan și la celelalte jucării și era convinsă că toți cei care o priveau îi admirau măgelele.

Cînd se apropie ora plecării spre casă, mama o strigă ușor și la sosirea fetiței o privi mirată și o întrebă zîmbind:

– Ce s-a întîmplat? S-au rupt mărgelele și s-au împrăștiat castanele?

– Nu, mama. Am întîlnit un alt copil care părea supărat, l-am întrebat de ce nu vrea să se joace și mi-a spus că îi e foame. V-am văzut pe tine și pe tata că mîncați castane de pe care luați coaja și i-am dat lui mărgelele. Poate că îi plac și îi trece foamea. Tu ce crezi, mama?

– Da, cred că îi plac, deși…

– Ce vei să spui?

– Așa, prinse în mărgele erau prea tari, ar fi trebuit să fie coapte.

– Bunica face piure de castane, mama, adunăm altele, le coacem, aducem și piure de acasă și i le dau pentru că vreau să se joace și el cu noi. E bine, mama?

-Este foarte bine, fetița mea bună.

Mulțumită, Greta mergea cu doi pași înainte, căutînd cu privirea castane mari și frumoase.

 

[Greta, nu te-am uitat, doar că am o peioadă mai grea, care va trece 🙂 ]

pălăria de turtă dulce

era cald și frumos, în curte și prin grădini ghioceii tîrzii se amestecau printre frunzele de iarbă cu toporașii, zambilele și alte flori. Hansel și Gretel se hotărîseră să meargă pînă la casa aceea pe care nu puteau să o uite – cum ar fi putut uita o asemenea aventură?!? Cînd ajunseseră în apropierea casei se opriră: căsuța aceea părea și mai misterioasă. Grăbit, Hansel trecu pragul, în timp ce Gretel se uita aproape fascinată la covorul verde, mătăsos din jurul casei: erau lujeri mici și subțiri cu trei sau chiar patru frunze, toate de verde intens, aparte; desprinse cu grijă un fir pentru a-l privi mai bine, apoi, ca dintr-o obișnuință, îl gustă: avea gust de turtă dulce. Hans ieșise din căsuță, întinzînd spre Gretel o pălărie verde pe care era prins un bilet: ”pentru Gretel și Hans, un dar dulce de la Sfîntul Patrick

– Gretel, pălăria asta înaltă este tot din turtă dulce. Oare cine este Sfîntul Patrick și de unde ne cunoaște?

– nu știu, dar cu siguranță este o ființă bună. Haide să-l întrebăm pe tata.

 

the hat of ST Patrick

un dar împărțit cu drag

… nu este întotdeauna ”împărtășit” cu aceeași sinceritate

(se mai întîmplă)

mi-am amintit că am acest videoclip în ”arhiva” mea în timp ce priveam programul scurt al probei de dans  (patinaj artistic) desfăsurat  la Jocurile Olimpice de la Soci.

îmi place să primesc daruri, dar îmi face plăcere să le împart cu ceilallți

acest videoclip în format Wmf l-am împărțit cu puțini prieteni- doi foarte reali și trei de a căror prietenie m-am bucurat atît timp cît au fost pe aici, pe wordpress…

am crezut  că prietenia va dura, neputînd fiind atinsă acolo unde nu există limite de timp și nici de spațiu

așteptările, chemările, căutările, încrederea mea nu au mai găsit vreun răspuns

acum, m-am hotărît să îl  împart cu cît mai mulți, chiar dacă este bine cunoscut , farmecul rămîne

eterna fascinație

Gregory_Peck

rămasă, căutată și de fiecare dată  regăsită

de către noi amîndouă, împreună – prietena mea specială, adică Speciala mea– ori de către fiecare în parte, nu neapărat într-o Fermă, departe de bătaia tunurilor pe valurile unor vremuri, învolburate,  unde nu se ucide nici un pui de căprioară și nici nu se întrerupe cîntecul unei păsări cîntătoare, nu încercăm să topim zăpezile de pe Kilimandjaro sub un anume duel sub soare, nici nu vrem să ne îmbogățim cu o bacnotă de lire sterline, ascunsă, probabil într-un arabesc,

ci vom rămîne pe tocurile pironite în marmura mozaicată, cu speranța firavă printre coloanele unei săli prea mari și prea reci pentru gînul nostru ascuns, de care privirile noastre că(u)tînd  acoperișul înalt care parcă voia să ne strivească de tot, sufletele, nu se rușinează cîtuși de puțin

     „This is very unusual I’ve never been alone with a man before, even with my dress .. With my dress off, it’s most unusual.” –

( I D Suchianu scria cîndva despre el că este unul dintre puținii care amintesc de Garry Cooper; astăzi, oare cine seamănă cu el ???….)

[iar voi, cei dragi mie, pe care generozotatea ei

și mai specială, mi V-a adus aproape de sufletul meu, nu mă certați prea aspru: Jezebel își va găsi locul pe celălalt blog, într-o altă clipă de răgaz]

ziua frumoasă a unei prietene

nu am mai schimbat cam de mult timp un gînd sau o vorbă cu ea, dar este și rămîne prietena mea, chiar dacă am cunoscut-o aici, în blogolumea din blogosferă, cum ne-a obișuit Flavius să spunem/scriem

este frumoasă, rafinată, talentată și norocoasă – nu oricine are șansa să fie născut/ă în aceeași zi cu un mare scriitor , care știu că îi place, cel care  care ne-a lăsat cam devreme -și niciodată prea tîrziu- o scrisoare de adio ca testament pentru cîteva secole de singurătate, amintindu-ne prin toate cărțile sale că

Viata nu este ce ai trăit, ci ce îți amintesti că ai trăit și cum ți-o amintesti pentru a o povesti. – Gabriel José García Márquez

și mi-o închipui ciocnind un pahar cu vin galben de Toscana împreună cu cel care i-a fost mereu prieten de neprețuit, dar și ușor pizmuit cînd măiestria sa, a maestrului, se lăsa greu  dibuită în tainele sale, el tachininîndu-i pe cei din jurul său conștient de distanța  care-i separa :

 în dureri, o viaţă

nu m-a-ntrecut vreun om; chin, spaimă, plîns molcom; prind, pe măsura cauzei, tărie.

la fel şi-n bucurie, nu-i om și nu va fi asemeni mie–Michelangelo Buonarroti

 

odată mi-a spus că dacă i-ar fi plăcut în școală mai mult chimia ar fi făcut cele mai grozave parfumuri –și poate că nu întîmplător, născută în aceeași zi cu Mendeleev, amestecă cu atîta drag și pasiune, ca într-o joacă, culori și arome

eu obișnuiesc să-i spun Mirela sau Parfumul Galeriilor de Artă

(tot într-o zi de 6 martie se auzea prima dată bucuria acestei  muzici a  lui Verdi)

La Mulți Ani , Mirela !

 

~

mîine este Ajunul

am învățat să  nu îmi doresc nimic

ba da! Ceva, totuși, aș vrea

sănătate pentru mine și pentru cei puțini, foarte puțini, care mi-au rămas sufletește       aproape

pe coronița din crengi de brad voi așeza cîteva globuri păstatate peste ani, unele mai bine de un veac, așa cum doar lucrurile sau ”acel ceva” cu o încărcătură ori cu o semnificație  … aparte… trec rămînînd prin vreme,  prin vremuri și prin tot ceea ce (le-)au atins

și poate că nu întîmplător și-au amintit  – și cam doar ei au fost-   de mine colegii de școală, prietenii din copilărie (pentru asta pot fi ”invidiată” și nu glumesc deloc!),dar si  cîțiva dintre cei pe care i-am cunoscut aici, pe blogurile mele, sincer,cei de la care mă așteptam  cel mai puțin

și cam atît

și cam astfel a fost și rămîne aventura mea ca ….bloggger inconsecvent și neadatptat și unupdated

anul acesta

ce va fi anul viitor?

nu știu și nici  nu vreau să știu

(am ostenit să dezamăgesc și m-au obosit propriile-mi dezamăgiri)

nu voi reitera mulțumirile –sincere!- , nu mă voi scuza pentru reala ingratitudine pe care nu am mi-am impus-o,  nu voi  trece pe la fiecare să las un gînd, o urare

toate și totul le voi aduna într-un glob care nu e alb precum omătul cel curat,

ci albastru precum cerul înstelat

bleu