everyone, thanks friends

              După o pauză destul de mare, mai mare decât mi-am dorit, încerc să revin încet, încet pe blogul meu.
Am avut surpriza, mai mult decât plăcută, să observ că au apărut persoane, adică cititori noi, alături de cei pe care ii știam și cărora le mulțumesc, deopotriva, atât celor stiuti, cât și celor mai noi.
Este foarte reconfortanta , chiar tonica as spune, bucuria ca ești cautat pentru a fi citit și aceasta în condițiile în care eu nu prea reușesc să răspund așa cum se cuvine, cu o vizita, cu un like, cu un comentariu; și totuși, sper ca după o scurtă și necesară perioada de acomodare, să îmi regăsesc disponibilitatea pe care o aveam în primii ani de bloggerit și voi reuși să vizitez mai des cât mai multe bloguri și sa las un semn de trecete

Vă mulțumesc încă o dată mult tuturor și fie ca Timpul și provocările acestor vremuri sa ne ajute sa învingem distantele de orice fel și sa ne regăsim mereu bucuroși de întâlnirile de aici, împăcati cu noi înșine și – mai ales- sănătoși ❣️🙏🙏🙏


             Constantin Brâncuși – Pasărea de aur ( Institutul de Artă, Chicago)           


After a long break, longer than I wanted, I try to slowly return to my blog.

I was surprised, more than pleasant, to notice that people appeared, that is, new readers, along with those I knew and whom I thank, both the known and the newest.
It is very comforting, even tonic I would say, the joy that you are wanted to be read and this in the conditions in which I manage to respond
as it sould be, with a visit, with a like, with a comment; and yet, I hope that after a short and necessary period of accommodation, I will find the availability I had in the first years of blogging and I will be able to visit as many blogs as possible and leave a mark.

Thank you once again to everyone and may Time and the challenges of these times help us to overcome distances of any kind and to always find ourselves happy with the meetings here, reconciled with ourselves and – especially – healthy

❣️🙏🙏🙏

 

prietenilor mei / for my friends

IMG-20181028-WA0003.jpg

dragii meì prieteni, Voi, cei care mă căutați și atunci când lipsesc nepermis de mult timp, eu Vă multumesc tuturor și Vă rog să mă credeți că voi încerca să revin printre și alături de Voi, atunci când avalanșa de necazuri se va mai liniști
Vă multumesc tuturor din suflet!
Cu drag,

–-
My dear friends, You who are looking for me and when they are missed for a long time, I thank You

all and please believe me that I will try to come back and forth with you, when the avalanche of troubles wiĺl calm down
Thank you all to my soul!
Dearfully,

de Armindeni și de 1 Mai

Dimineața era frumoasă, senină, cu o răcoare încă plăcută la acea oră, ca o dimineață de Armindeni. Eu eram puțin supărată pe mine însămi și în același timp rușinată pentru că mă trezisem cam tîrziu, fetele, probabil ajutate de băieți, puseseră prin curtea mare mai multe ghivece cu flori, împodobiseră poarta cu flori de și crengi verzi, de la salcîm pînă la brad, iar acum se pregăteau să aranjeze masa; se pare că se hotărîse(ră) pentru o masă lungă, cu scaune așezate de o parte și de alta.

neața, somnorilă, îți priește aerul de aici, aseară te lăudai că te vei trezi prima, mă luase deja Elvira la rost.

– Ana, vino să bei o cafea sau un suc natural, făcut de mine, îmi spuse Aura.

M-am așezat pe scaunul de lemn, făcut de Titi, lîngă Ada, fata lor, care venise de la Lyon, pentru cîteva zile, neputînd să fie acasă de Paște, dar mi-a trimis și mie două fotografii din croaziera făcută impreună cu colegii; uneori era expansivă ca tatăl ei, dar semăna mai mult cu Aura, nu avea nevoie de ruj, rimel sau altceva, ceea ce remarcase, fără invidie, chiar și Elvira. Ada ma întrebat dacă am văzut mesteacănul mic, plantat în zori, în spatele porții, iar după ce l-am privit, am întrebat-o, așezîndu-mă din nou, de unde îl aduseseră și mi-a răspuns că l-au găsit, ea și tatăl ei, în pădure.

Gata cu pălăvrăgeala, fetelor, noi începem să pregătim cărbunii, răsunase vocea lui Titi., în timp ce se apropia Vlad de masa noastră, cerînd un pahar cu apă și gheață, admirîndu-l cu glas tare pe Titi pentru ceea ce reușise să facă la cabana cu un etaj, două apartamente și opt camere de oaspeți, Elvira temperîndu-i elanul: ‘lasă, nu a fost singur, fără Aura nu ar fi reușit nimic din toate astea’ ‘și totuși, a reușit să își impună conservatorismul sau ce-o fi, gîndindu-se, poate la noi, la copii, camere și bai separate pentru fete și băii’ adăugă cu un zîmbet ironic Ada. Poarta fusese îminsă și lipită de gard, iar Virgil, cu două sacoșe mari, îi anunță pe cei prezenți că tocmai a sosit vinul dulce și galben ca mierea din recolta veche de cîțiva ani buni de la Jidvei. S-a aigurat că sticlele sunt puse la rece, apoi s-a îndreptat spre masa noastră, cerînd o cafea rece ‘hey, salut, Ana, nu te-am văzutde un veac, mi-a fost dor de tine!’ ‘ Nu mai tare decît mie de tine, Orsino!’ (cînd îi spuneam Mercuțio, cînd îi spuneam Orsino) ‘apare și Mara, plătește taxiul, doar nu era să venim cu mașina, dacă e chef, păi, așa să fie, nu-i așa?’ și a rugat-o pe Aura să aibă grijă de o plasă alb cu negru, adusă anume pentru Dan. ‘ Mda! Preferații lui…’ nu m-am abținut eu, dar i-am auzit vocea în dreapta ‘Exact! Ce bine le știi tu pe toate; mulțumesc, Virgil!’ ‘ Acum a fost responsabilul cu dulciurile și ai făcut o treabă grozavă, serios, Dan’ a precizat Aura, îndreptîndu-se spre noi și amintindu-ne de farfurii, tacîmuri, pahare și celelalte.

Masa a fost pe gustul fiecăruia, eu după ce am luat de la Titi două bucăți de frigărui, m-am întors cu pofta din copilărie la micii bine prăjiți și cu muștar , am preferat berea neagră vinului adus de Virgil , încercînd să îi explic lui Vasile, vărul lui Titi, venit din Banat pentru cîteva zile, de ce Dan ne-a anunțat ca pe un ton de avertisment, că el va pleca peste o oră cu propria sa mașină, deoarece i-a promis unui coleg că îi va ține locul peste noapte și cred că aștfel au înțeles cu toții de ce nu se atinge nici de berea blondă și ușoară. ‘Bine, frumosule, dar noi cu ce ne întoarcem? ’ a întrebat Elvira. ‘ Există trenuri, autobuze, sunteți majori,aveți buletine…’ , dar amestecul de bunătățuri îl făcuse pe Vlad nervos: ‘Bine si nu puteai să ne spui din timp?’ ‘NU! Nu am vrut și am văzut acel zîmbet care mie îmi interzicea orice replică. La așa pretinsa siestă s-au reauzit ultimele glume virale și nu numai și s-a ascultat muzică, începînd de la cîntecul lui Ciprian Porumbescu, adus de Vasile, fără textul bine-știut, pînă la melodiile lui Bregovici, cu iz de manea, dar care mie îmi plăceau, spre mirarea unora. Și deodată, glasul lui Titi- ‘Dacă vrea cineva să vorbească și să-l vadă pe Tomas, să vină pe terasa a doua’ și firește că ne-am repezit cu toții, fiecare cu propriul elan, spre monitorul indicat.

Salutare, tuturor! Mă bucur că vă văd!

– Și noi, am răspuns fiecare, în felul său

– Ce sărbătoriți? Armindeni sau Întîi de Mai?

– Armindeni, au răspuns Vasile și Dan

– Și-și, m-am ”băgat” eu mai în față, iar toți au început să rîdă

– Amănunte despre cum vă distrați îmi dați peste zece zile cînd ajung în orașul vostru, ca să definitivez formularistica contractului de acolo, luna viitoare plec în Argentin și Chile, dar pînă atunci, mai este….

– Chiar ne părăsești, întrebă Elvira, în timp ce eu mă sprijineam de Titi

– Nu chiar, să nu dramatizăm, așa că vă întreb și eu ceea ce m-a întrebat bunica mea, în această dimineață – cui aparțin versurile: Azi e zi întâi de mai,

Azi e ziua de Armindeni:

Eu te cat, draguta mea,

Eu te caut pretutindeni.

După cîteva clie bune de tăcere, Vasile a răspuns

– Cred că sunt scrise de Eminescu, un fel de cîntec de Armindeni…

– -Este Vasile, vărul lui Titi, a făcut Aura prezentările

– Încîntat de cunoștiință, a răspuns Tomas, recunosc, eu nu am știut să răspund

-Tomas, unde ești acum? Am întrebat eu

– Acasă, cu copiii, cu toată familia, în Zurich. Anya, tu știi că astăzi este ziua de naștere a unui mare cărturar,la care tu ții enorm?

– Oh, da! Mulțumesc, Tomas! Și față de toți de aici, am curajul azi, mai ales astăzi, să îmi amintesc cu aproximație cuvintelele profesorului Ion Ianoși – acum stînga este marginală și o vreme așa va și rămine, dar nu-i un motiv suficient pentru ca un om de stinga sa-și renege asteptările, oricît ar fi ele de utopice.”

– este tot mai puțin pomenit, tu mai ții legătura cu acel Profesor de etică, unul dintre discipolii săi?

– Nu, nu am mai îndrăznit, dar îți explic atunci cînd ne vedem

Doarme și acum cu Internaționala lui Ianoși și cu Jurnalul parizian al lui Eugen Simion la cap, a zis Dan

– OK! Mă bucur că am reușit să vă văd și vă doresc o zi frumoasă în continuare. Pe curînd!

Și ziua s-a scurs peste noi liniștită și frumoasă, ca o zi de florar th

th

acele cuvinte limpezi

ce dar minunat am primit de ziua mea! un dar așa cum numai prietenii din copilărie știu să (îți) facă

și astfel am urcat nimășelul și Nimașul și Runcul, grădinile largi de la marginea pădurii, pînă unde coborau căprioarele,

pe Runc

                                                                                                     CORBU - cel al copilăriei mele

  pînă aici veneau căprioREle

am găsit și acea apă limpede de care aveam și am atîta nevoie și despre care Ana (de fapt și-n fapt, tot eu…) a mai scris pe aici

îmi plăcea să merg la izvor, să beau apă din pumni, adică din mîinile făcute căuș, era rece în fiecare anotimp, era rece si proaspătă, îmi dădea, parcă, puteri mai mari, mă simțeam bine și nu mă îmbolnăveam niciodată de la acea apă,

Bistricioara

așa cum bine îmi făcea și apa Bisticioarei în cele cîteva săptămîni petrecute în vacanța de vară, la casa de lîngă Borsec a bunicilor noștri (ai mei și ai vărului meu), niciodată regăsită pe de-a-ntregul în sufletul lor după terminarea războiului…, era atît de limpede încît se vedeau foarte bine pietrele pe care alunecam și mă udam de fiecare dată și nu era nevoie de uscător de păr și nici de prosoape mari, flaușate; exista și acolo un izvor, simplu de munte și preferam să beau apă de acolo, decît de la fîntîna din apropiere;

privind și simțind fiecare frunză, fiecare casă, fiecare fir de iarbă, fără patetism ieftin, dar cu mare drag, am înțeles că peste ani am avut resurse pentru toate încercările tocmai pentru că draga mea copilărie este foarte … ”împărțită” între Copșa, Corbu și Brașov și poate de aceea este atît de plină, de frumoasă și mereu ”vie”, tonifiantă; 

tot pe acest loc din spatțiul cel fără de sațiu m-am izbit, în urmă cu vreo 2 ani, de un zid care avertiza că nu exită drum de întoarcere spre copilărie

acum îmi vine să strig și chiar o fac :

CÎT EȘTI DE FRUMOASĂ – LA MULȚI ANI, COPILĂRIE !

și iată cum mi-am regăsit cuvintele ; curate, întregi, sincere și adevărate, despre prietenie se poate scrie privind mereu linia orizontului, despre dragoste, îți scufunzi ființa cuvintelor și vibrațiile personale (probabil că și invers…) în infinit, iar dacă reusești să le păstrezi pe acestea două – prietenia și iubirea, atunci poți să scrii despre orice, fără să ți se ceară vreun bănuț

am învățat să spun cuvintele de maii sus, scrise cu litere mari și în română și în engleza cu accent irlandez și în spaniolă și în arabă, dar ca să primesc întregul dar de ziua mea, oare voi reuși și în vietnameză ?

[offf, greu mai e să-i împaci pe unii poligloți…. 😉 ]

după aceea, vom încerca să redevină un blog cît de cît serios

după cinci ani

zilele acestea WordPresuul mi-a amintit că de cinci ani chinui tastatura însăilînd mai mult sau mai puțin inspirat, cuvinte care par întregi sau știrbite

nu sunt pe deplin și nici foarte mulțumită de blogul meu, dar nici atît de ingrată sau -poate cum s-ar putea considera- ipocrită, încît să mă jenez cu el;

multe dintre texte acum cred că le-aș scrie altfel dar rămîn două (de fapt, trei, unul fiind continuarea altuia) care îmi rămîn dragi și pe care, mărturisesc sincer, nu cred că acum le-aș mai putea scrie:

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2010/04/22/cereul-instelat-intre-carl-sagan-si-stanislav-lem/

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2010/05/04/%E2%80%A6-daca-noi-suntem-o-modalitate-pentru-cosmos-pentru-a-se-cunoaste-pe-sine-insusi-2/

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2010/08/22/drum-interzis/

(uneori commentariile lăsate pe alte bloguri cred că îmi ”exprimau” mai bine gîndurille din acele momente; unele, poate cele mai bune, au fost șterse de pe un blog la cererea mea)

blogul acesta, așa cum este, nu ar fi rezistat fără sprijinul unor oameni aflați în spatele unor nume reale sau nu,

de aceea știu și simt că se cuvine să MULȚUMESC TUTUROR CARE AU TRECUT PE AICI, CELOR CUNOSCUȚI ȘI MAI PUȚIN CUNOSCUȚI, CELOR CARE AU AVUT CURIOZITATEA DE A MĂ CUNOȘTE, CELOR CARE CARE MI-AU FOST O PERIOADĂ MAI APROPIAȚI ȘI PE CARE PROBLEMELE LOR PERSONALE ȘI ALE MELE NE-AU AȘEZAT/ ÎNDREPTAT PE DRUMURI DIFERITE,

LE MULȚUMESC ÎN MOD DEOSEBIT CELOR CARE AU ȘTIUT ȘI AU REUȘIT SĂ MĂ SPRIJINE MORAL ATUNCI CÎND MI-A FOST GREU

BLOGUL MEU VĂ MULȚUMEȘTE MULT ȘI FRUMOS TUTUROR !

și Cehov și CELLA și Flavius

ieri (luni) seara am revăzut la TVR2 Pescărușul lui A P Cehov, în regia lui Sava Băleanu cu o distribuție fabuloasă (care acum ar putea să pară imposibilă, dar și dureroasă pînă la limita imposibilului); o piesă de teatru care cu ani în urmă, tot la televizor mi-a marcat nu doar adolescența, dar și anii care au urmat;

peste sentimentele amestecate trăiteîn timpul revederii cu toți cei care erau acolo în drama Ninei și frîngerea dragului meu Kostea, mi-am amintit cuvintele lui George Banu:

Cehov este cel care este mereu în spatele nostru, ne urmărește în permanență”

astăzi, pe stradă, prin casă, prin magazine, pe balcon am simțit o privire și de fiecare dată cînd am întors capul am zîmbit ușor și cu o mulțumire discretă

decît să fiu urmărită de BigBrother sub orice formă perversă și malefică, prefer să văd chipul blînd cu monoclu și barbă îngriită

și îi mulțumesc TVR-ului pentru unele emisiuni, pentru că astăzi a trebuit să aleg o perechre de blugi noi și destul de scumpi în locul a două cărți și o revistă

nici la radio nu scap de campania electorală cu accente tot mai rinoceriza(n)te, încă nu știu să fie lansate ”imnurile” sau melodiile care însoțesc clipurile fiecărui candidat, dar cînd deschid radoul, televizorul sau netul pentru a aflaa ce se întîmplă în țară sau în lumea largă, eu aud ca un leit-motiv un cîntec compus cu un deceniu și mai bine în circumîstanțe cam asemănătoare

dar mai am cărți de terminat, scrisori de trimis, ecuații de rezolvat și cuvinte de găsit sau de păzit

dar acum știu că îmi va fi mai ușor și le mulțumesc celor care au trecut pe la blogul meu, ignorîndu-mi capriciile copilărești, dar doi dintre vechii mei prieteni, CELLA și FLAVIUS, mi-au arătat că mă cunosc mai bine decît las eu să fiu ”întrevăzută”

acum nu mă mai tem nici de toamnă și nici de graba nemiloasă a Timpului

prietenul bun te simte dincolo de cuvinte (acelea de care nu am uitat)

–––––––––––

nu este postul meu preferat ,  îl urmăresc destul de rar, dar le doresc mult SUCCES realizatorilor de la Antena3 nominalizați la Premiile Emmy – sunt de-ai noștri

e bine oare ?

nu, nu e bine pentru că eu obișnuiesc/ obișnuiam să încep zilele din Săptămîna Mare citind din cărticică două sau trei Stații sau Stări din Calea Crucii
de această dată, însă, am început săptămîna răvășindu-mi dezordinea (nedăsăvîrșind-o) în căutarea unei bacnote de 10 lei, de o necesitate acută în acele momente (dacă tot mă laud sau îmi închipui că scriu binișor de ced nu încerc să fac bani cu blogul? – pentru că bloggeritul serios are niște reguli cărora eu nu pot și nici nu vreau să mă supun)
am reușit să stau vreo patru-cinci zile fără să citesc ceva online și fără să îmi deschid blogul (ba da! am notat o aiureală răutăcioasă pe FILEle din acest an); am sunat-o pe Irina (pe Bily) ca să-i spun ce se mi întîmplă, de ce nu îmi merge bine [a părut singura pe care o interesa ”soarta mea”, deși aș fi nedreaptă față de Cella, Aghiuță, ori chiar de Gina și prietenul de suflet bun la toate și avînd mereu la îndemînă un leac spiritual, doar de aceea este amic de suflet, Andrei Pavel; hmmm– și cîți păreau a fi cîndva !…; de acolo de unde ești, Paul Gabor, precum și Domnia Voastră, Sir Dan, știu sigur că nu m-ați uitat… ] să nu-l nedreptățesc pe Bădia Culai ;
și tocmai pentru că sunt zile de limpezire interioară cu bunătate, resemnare și încredere, încerc să nu observ prea desele coincidențe cum ar fi căutarea unor postări de pe blogul meu și unele … idei… care apar mai mult sau mai puțin prelucrate în postări pe site-uri pe care le urmăresc, chiar dacă nu las vreun semn; trec puțin mai greu cînd regăsesc prin alte părți imagini(fotgrafii sau reproduceri din albumele personale primite sau cumpărate cu sacrificii uneori; da, știu și eu că arta este un dar pentru toți, dar cei care o respectă nu se molipsesc nevaccinați de boala vremurilor în care trăim, de copy&paste, mai există și site-uri de artă sau cu fotografii , iar eu, în ceeea ce mă privește, ar trebui să îmi amintesc și de anii, nu uțini, trăiți, hrăniți și respirați în informatică, atunci cînd lucram nu doar mă jucam în Corell, acum nu mă mai joc nici în photopaint, îi las pe alții, că prea a devenit o modă (Billy și Darius, nu este o aluzie la voi!…);

hey, Ană, ai grijă, începi să semeni cu cei văzuți cîteva minute pe sticla tv-ului, suficient, însă, pentru a te întreba dacă oamenii ăștia chiar se simt în Săptămîna Mare și dacă, după vorbele de ocară aruncate cu atîta ușurință se mai încumetă să meargă la Slujba  de Înviere, dacă vor simți o undă de fior atunci cînd își vor închipui că vor lua (cu adevărat…) lumină , ori atunci cînd se cuvine a saluta așa cum se cuvine în zilele care vor urma Marii Sărbători

ție ți-e greu și pentru că nu ai reușit, iar asta pentru că nu ai putut, să te pregătești așa precum ai dorit pentru taina și bucuria pe care o aduce de fiecare dată izbînda Vieții

tot ce se petrece în lumea ta interioară și în lumea asta mare care își caută anevoie reperele, chiar și în aceste zile, îți trimite – deloc întîmplător gîndul la un tablou pictat de Oleg Shuplyak, pictor ucrainean

 

oleg shuplyak - Isus

dar cred că ar fi mai bine să desschizi și o altă cărticică și să citești Întruparea Logosului
Cer coborît e pămînt,pămînt făcut Cer,
Fiu de Om-Dumnezeu și Dumnezeu Înomenit
Lumină nestinsă și Neatinsă dinainte de veac,
fără chip și mai presus de orice gînd sau închipuire omenească,
temelia întregii făpturi rin care toate s-au făcut,

E taina tainelor, cea care stă la rădăcina luminării întregii firi
și din care ne vom împărtăși abia după înviere
(fragment preluat din revista Lumea Monahilor)