de Armindeni și de 1 Mai

Dimineața era frumoasă, senină, cu o răcoare încă plăcută la acea oră, ca o dimineață de Armindeni. Eu eram puțin supărată pe mine însămi și în același timp rușinată pentru că mă trezisem cam tîrziu, fetele, probabil ajutate de băieți, puseseră prin curtea mare mai multe ghivece cu flori, împodobiseră poarta cu flori de și crengi verzi, de la salcîm pînă la brad, iar acum se pregăteau să aranjeze masa; se pare că se hotărîse(ră) pentru o masă lungă, cu scaune așezate de o parte și de alta.

neața, somnorilă, îți priește aerul de aici, aseară te lăudai că te vei trezi prima, mă luase deja Elvira la rost.

– Ana, vino să bei o cafea sau un suc natural, făcut de mine, îmi spuse Aura.

M-am așezat pe scaunul de lemn, făcut de Titi, lîngă Ada, fata lor, care venise de la Lyon, pentru cîteva zile, neputînd să fie acasă de Paște, dar mi-a trimis și mie două fotografii din croaziera făcută impreună cu colegii; uneori era expansivă ca tatăl ei, dar semăna mai mult cu Aura, nu avea nevoie de ruj, rimel sau altceva, ceea ce remarcase, fără invidie, chiar și Elvira. Ada ma întrebat dacă am văzut mesteacănul mic, plantat în zori, în spatele porții, iar după ce l-am privit, am întrebat-o, așezîndu-mă din nou, de unde îl aduseseră și mi-a răspuns că l-au găsit, ea și tatăl ei, în pădure.

Gata cu pălăvrăgeala, fetelor, noi începem să pregătim cărbunii, răsunase vocea lui Titi., în timp ce se apropia Vlad de masa noastră, cerînd un pahar cu apă și gheață, admirîndu-l cu glas tare pe Titi pentru ceea ce reușise să facă la cabana cu un etaj, două apartamente și opt camere de oaspeți, Elvira temperîndu-i elanul: ‘lasă, nu a fost singur, fără Aura nu ar fi reușit nimic din toate astea’ ‘și totuși, a reușit să își impună conservatorismul sau ce-o fi, gîndindu-se, poate la noi, la copii, camere și bai separate pentru fete și băii’ adăugă cu un zîmbet ironic Ada. Poarta fusese îminsă și lipită de gard, iar Virgil, cu două sacoșe mari, îi anunță pe cei prezenți că tocmai a sosit vinul dulce și galben ca mierea din recolta veche de cîțiva ani buni de la Jidvei. S-a aigurat că sticlele sunt puse la rece, apoi s-a îndreptat spre masa noastră, cerînd o cafea rece ‘hey, salut, Ana, nu te-am văzutde un veac, mi-a fost dor de tine!’ ‘ Nu mai tare decît mie de tine, Orsino!’ (cînd îi spuneam Mercuțio, cînd îi spuneam Orsino) ‘apare și Mara, plătește taxiul, doar nu era să venim cu mașina, dacă e chef, păi, așa să fie, nu-i așa?’ și a rugat-o pe Aura să aibă grijă de o plasă alb cu negru, adusă anume pentru Dan. ‘ Mda! Preferații lui…’ nu m-am abținut eu, dar i-am auzit vocea în dreapta ‘Exact! Ce bine le știi tu pe toate; mulțumesc, Virgil!’ ‘ Acum a fost responsabilul cu dulciurile și ai făcut o treabă grozavă, serios, Dan’ a precizat Aura, îndreptîndu-se spre noi și amintindu-ne de farfurii, tacîmuri, pahare și celelalte.

Masa a fost pe gustul fiecăruia, eu după ce am luat de la Titi două bucăți de frigărui, m-am întors cu pofta din copilărie la micii bine prăjiți și cu muștar , am preferat berea neagră vinului adus de Virgil , încercînd să îi explic lui Vasile, vărul lui Titi, venit din Banat pentru cîteva zile, de ce Dan ne-a anunțat ca pe un ton de avertisment, că el va pleca peste o oră cu propria sa mașină, deoarece i-a promis unui coleg că îi va ține locul peste noapte și cred că aștfel au înțeles cu toții de ce nu se atinge nici de berea blondă și ușoară. ‘Bine, frumosule, dar noi cu ce ne întoarcem? ’ a întrebat Elvira. ‘ Există trenuri, autobuze, sunteți majori,aveți buletine…’ , dar amestecul de bunătățuri îl făcuse pe Vlad nervos: ‘Bine si nu puteai să ne spui din timp?’ ‘NU! Nu am vrut și am văzut acel zîmbet care mie îmi interzicea orice replică. La așa pretinsa siestă s-au reauzit ultimele glume virale și nu numai și s-a ascultat muzică, începînd de la cîntecul lui Ciprian Porumbescu, adus de Vasile, fără textul bine-știut, pînă la melodiile lui Bregovici, cu iz de manea, dar care mie îmi plăceau, spre mirarea unora. Și deodată, glasul lui Titi- ‘Dacă vrea cineva să vorbească și să-l vadă pe Tomas, să vină pe terasa a doua’ și firește că ne-am repezit cu toții, fiecare cu propriul elan, spre moniorul indicat.

Salutare, tuturor! Mă bucur că vă văd!

– Și noi, am răspuns fiecare, în felul său

– Ce sărbătoriți? Armindeni sau Întîi de Mai?

– Armindeni, au răspuns Vasile și Dan

– Și-și, m-am ”băgat” eu mai în față, iar toți au început să rîdă

– Amănunte despre cum vă distrați îmi dați peste zece zile cînd ajung în orașul vostru, ca să definitivez formularistica contractului de acolo, luna viitoare plec în Argentin și Chile, dar pînă atunci, mai este….

– Chiar ne părăsești, întrebă Elvira, în timp ce eu mă sprijineam de Titi – Nu chiar, să nu dramatizăm, așa că vă întreb și eu ceea ce m-a întrebat bunica mea, în această dimineață – cui aparțin versurile: Azi e zi întâi de mai,

– Nu chiar, să nu dramatizăm, așa că vă întreb și eu ceea ce m-a întrebat bunica mea, în această dimineață – cui aparțin versurile: Azi e zi întâi de mai,

Azi e ziua de Armindeni:

Eu te cat, draguta mea,

Eu te caut pretutindeni.

După cîteva clie bune de tăcere, Vasile a răspuns

– Cred că sunt scrise de Eminescu, un fel de cîntec de Armindeni…

– -Este Vasile, vărul lui Titi, a făcut Aura prezentările

– Încîntat de cunoștiință, a răspuns Tomas, recunosc, eu nu am știut să răspund

-Tomas, unde ești acum? Am întrebat eu

– Acasă, cu copiii, cu toată familia, în Zurich. Anya, tu știi că astăzi este ziua de naștere a unui mare cărturar,la care tu ții enorm?

– Oh, da! Mulțumesc, Tomas! Și față de toți de aici, am curajul azi, mai ales astăzi, să îmi amintesc cu aproximație cuvintelele profesorului Ion Ianoși – acum stînga este marginală și o vreme așa va și rămine, dar nu-i un motiv suficient pentru ca un om de stinga sa-și renege asteptările, oricît ar fi ele de utopice.”

– este tot mai puțin pomenit, tu mai ții legătura cu acel Profesor de etică, unul dintre discipolii săi?

– Nu, nu am mai îndrăznit, dar îți explic atunci cînd ne vedem

Doarme și acum cu Internaționala lui Ianoși și cu Jurnalul parizian al lui Eugen Simion la cap, a zis Dan

– OK! Mă bucur că am reușit să vă văd și vă doresc o zi frumoasă în continuare. Pe curînd!

Și ziua s-a scurs peste noi liniștită și frumoasă, ca o zi de florar th

 

Reclame

acele cuvinte limpezi

ce dar minunat am primit de ziua mea! un dar așa cum numai prietenii din copilărie știu să (îți) facă

și astfel am urcat nimășelul și Nimașul și Runcul, grădinile largi de la marginea pădurii, pînă unde coborau căprioarele,

pe Runc

                                                                                                     CORBU - cel al copilăriei mele

  pînă aici veneau căprioREle

am găsit și acea apă limpede de care aveam și am atîta nevoie și despre care Ana (de fapt și-n fapt, tot eu…) a mai scris pe aici

îmi plăcea să merg la izvor, să beau apă din pumni, adică din mîinile făcute căuș, era rece în fiecare anotimp, era rece si proaspătă, îmi dădea, parcă, puteri mai mari, mă simțeam bine și nu mă îmbolnăveam niciodată de la acea apă,

Bistricioara

așa cum bine îmi făcea și apa Bisticioarei în cele cîteva săptămîni petrecute în vacanța de vară, la casa de lîngă Borsec a bunicilor noștri (ai mei și ai vărului meu), niciodată regăsită pe de-a-ntregul în sufletul lor după terminarea războiului…, era atît de limpede încît se vedeau foarte bine pietrele pe care alunecam și mă udam de fiecare dată și nu era nevoie de uscător de păr și nici de prosoape mari, flaușate; exista și acolo un izvor, simplu de munte și preferam să beau apă de acolo, decît de la fîntîna din apropiere;

privind și simțind fiecare frunză, fiecare casă, fiecare fir de iarbă, fără patetism ieftin, dar cu mare drag, am înțeles că peste ani am avut resurse pentru toate încercările tocmai pentru că draga mea copilărie este foarte … ”împărțită” între Copșa, Corbu și Brașov și poate de aceea este atît de plină, de frumoasă și mereu ”vie”, tonifiantă; 

tot pe acest loc din spatțiul cel fără de sațiu m-am izbit, în urmă cu vreo 2 ani, de un zid care avertiza că nu exită drum de întoarcere spre copilărie

acum îmi vine să strig și chiar o fac :

CÎT EȘTI DE FRUMOASĂ – LA MULȚI ANI, COPILĂRIE !

și iată cum mi-am regăsit cuvintele ; curate, întregi, sincere și adevărate, despre prietenie se poate scrie privind mereu linia orizontului, despre dragoste, îți scufunzi ființa cuvintelor și vibrațiile personale (probabil că și invers…) în infinit, iar dacă reusești să le păstrezi pe acestea două – prietenia și iubirea, atunci poți să scrii despre orice, fără să ți se ceară vreun bănuț

am învățat să spun cuvintele de maii sus, scrise cu litere mari și în română și în engleza cu accent irlandez și în spaniolă și în arabă, dar ca să primesc întregul dar de ziua mea, oare voi reuși și în vietnameză ?

[offf, greu mai e să-i împaci pe unii poligloți…. 😉 ]

după aceea, vom încerca să redevină un blog cît de cît serios

după cinci ani

zilele acestea WordPresuul mi-a amintit că de cinci ani chinui tastatura însăilînd mai mult sau mai puțin inspirat, cuvinte care par întregi sau știrbite

nu sunt pe deplin și nici foarte mulțumită de blogul meu, dar nici atît de ingrată sau -poate cum s-ar putea considera- ipocrită, încît să mă jenez cu el;

multe dintre texte acum cred că le-aș scrie altfel dar rămîn două (de fapt, trei, unul fiind continuarea altuia) care îmi rămîn dragi și pe care, mărturisesc sincer, nu cred că acum le-aș mai putea scrie:

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2010/04/22/cereul-instelat-intre-carl-sagan-si-stanislav-lem/

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2010/05/04/%E2%80%A6-daca-noi-suntem-o-modalitate-pentru-cosmos-pentru-a-se-cunoaste-pe-sine-insusi-2/

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2010/08/22/drum-interzis/

(uneori commentariile lăsate pe alte bloguri cred că îmi ”exprimau” mai bine gîndurille din acele momente; unele, poate cele mai bune, au fost șterse de pe un blog la cererea mea)

blogul acesta, așa cum este, nu ar fi rezistat fără sprijinul unor oameni aflați în spatele unor nume reale sau nu,

de aceea știu și simt că se cuvine să MULȚUMESC TUTUROR CARE AU TRECUT PE AICI, CELOR CUNOSCUȚI ȘI MAI PUȚIN CUNOSCUȚI, CELOR CARE AU AVUT CURIOZITATEA DE A MĂ CUNOȘTE, CELOR CARE CARE MI-AU FOST O PERIOADĂ MAI APROPIAȚI ȘI PE CARE PROBLEMELE LOR PERSONALE ȘI ALE MELE NE-AU AȘEZAT/ ÎNDREPTAT PE DRUMURI DIFERITE,

LE MULȚUMESC ÎN MOD DEOSEBIT CELOR CARE AU ȘTIUT ȘI AU REUȘIT SĂ MĂ SPRIJINE MORAL ATUNCI CÎND MI-A FOST GREU

BLOGUL MEU VĂ MULȚUMEȘTE MULT ȘI FRUMOS TUTUROR !