feeedback

ce faci atunci cînd nu ai chef de nimic?

gîndesc.

emfatic! nu ești curios?

doar politicos

nu s-ar zice

ei bine, întreb: tu ce faci?

desăvărșesc neantul

normal, e lumea ta!

preludiul unor cuvinte

nu știu dacă textierii, compozitorii și/sau interpretul acestui cîntec au citit Vara de Noiembrie a lui Blaga, nu știu nici dacă atunci (de curînd) cînd ai urcat sus, pe pisc, aveai în rucsac un volum de-al dragului tău Bacovia, dar acum, cu siguranță, gîndul meu va căuta cuvintele lăsate acolo

și chiar dacă Toamna lui Labiș îmi va fi mai … aproape…, ca să rezist mai bine, în iarna care se apropie voi fredona deloc melodramatic refrenul de culoarea verii indiene

atît știu

cuvinte amînate

nu pot să fiu însămi un tonalpouhqui,  acela care numără zilele;

poate clipa este suspendat aici….

(click pe fotografiile primite mai demult)

[eu îm amîn aici și acum cuvintele pentru că vine o zi și voi căuta taina Luminii din tăcerea pe care nu am dreptul s-o dezleg

a prins, totuși, altcineva, un prieten nou (pînă nu va fi dezamăgit), esența ei în cuvinte mai potrivite decît aș fi ”reușit”  eu

și pentru că nu s-a putut atașa imaginea în cadrul/spațiul comentariului, îl readuc eu aici

Nebănuite sînt căile, Nebănuiţi sînt Ei

––––––––––––––––-

Ancestralii vor coborî din cAER

pe fire de funigei strălucind arhaic în nevăzutul călătoriei în TIMP

Ancestralele vor aduce coloanele să le aşeze-n AX-ul ideii transformîndu-le în fire de funigei

Ancestrale sînt căutările, durerile, şi plîngerile, Mîngîieri profunde aşezate tainic pe STERN

Lacrimile spală oceanul gîndurilor înghesuite-n sinapsele inflamate de-atingeri

ARC-ul nu poate pătrunde decît aerul pe care-l străbate tăcînd

Tocmai De-aceea Versul nu poate fi decît

singurul drum „VERS”(en français!) tămăduirea DINVIS !

actualitatea unui text

 

     [variantă pentru blog]

   

 am încercat să nu observ inscripția zărită destul de aproape :”Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate”, chiar dacă nu am reușit să ajung la TIFF sau la SibFest, am izbutit să mă …sustrag… tînguirii prea des auzite și care se vrea mult prea familiară:

”Suntem ajunşi într-a durerii ţară/cu chinuite suflete apuse /   ce şi-au pierdut a minţii lor comoară.”

(Dante – Infernul, trad. G Pruteanu)

 

 

 

astfel că la îndemnul/sugestia Domnului Gogea, cam cu un an întîrziere, am început să caut printre cărți și reviste mai mult sau sau mai puțin vechi ori foarte vechi și nu știu dacă trebuie sau dacă pot să mă bucur că am ”material” ce depăsește suficientul (…?!?…) pentru un demers propus de ceva vreme, oarecum început , nu prea ușor corectat sau modificat – obișnuința de a nu folosi  radiera, bat-o vina- dar cu o finalizare atît de îndoielnică;

 

și printre atît de multele știute sau nu, uitate sau aduse mai aproape, am găsit un text, un articol minunat scris de către Profesorul Vasile Morar în anul 2008, cu adevărul ( care este unic –  așa am învățat de la Decartes) cuprins în frumusețea și nuanțele unor fraze ce respiră valențe greu de ignorat în lumea, în spațiul  în care trăim.

 

îmi permit să redau mai jos cîteva paragrafe din finalul articolului Spațiul Public și morala elementară

 

 

 

   Văzut de jos, de la nivelul său, spațiul public pare haotic, încă nerestructurat pe coordonatele valorice validate de o experiență  solidificată. Și totuși, dincolo de o mulțime de note de conținut de ordin negativ, nouă ni se pare că se întrezărește o schimbare una iminent, în anii care vin. Astfel, luăm la întîmplare cîteva semne. Primul dintre ele: se conturează o revoltă generalizată față de persistența perversă a stărilor de indeterminare a dreptului. Tot mai acut în spațiul public apare convingerea (corectă) că singurul criteriu  pentru judecător este legea  și că alte criterii sunt irelevante, ne conduc la ”indeterminarea dreptului”, sunt, prin urmare, ilegale și imorale și trebuie și ele sancționate. Tot mai des și legitim apare întrebarea : ”cine-i judecă pe judecători ?”

 Al doilea fapt: nevoia de etic în spațiul public este în creștere, nu numai în forme lamentative, ci și constructive. Au început, spontan,să apară comitete de etică,și, mai mult, ele se fac auzite cel puțin în orizontul practicilor medicale.

 Al treilea fapt demn de a fi măcar consemnat ține de o, deocamdată, puțin luată în seamă atitudine culturală. Există o vădită debalansare în orizont românesc între stînga și dreapta. Mai precisstînga solidară cu cea din America (acolo liberală) și  cea vest (dar și est) europeană(în acest caz social democrată sau socialistă), a îndrăznit prin intermediul unor gînditori să se afime curajos, ripostînd argumentat părții adverse. Deocamdată această stîngă culturală se află la primii pași.  (…) În ceea ce ne privește , nutrim convingerea că, la cotgituri-rupturi de tipul 1968, asemenea acte de îndrăzneală sunt nu numai necesare, dar și utile. Și  nu în ultiimul rînd, sunt un semn palpabil de moralitate elementară. Or, cine știe, poate că va veni momentul în care la temelia spațiului public să se pună nu morala minimă, ci morala elemtară.

(…)

   Oricum, o întrebare rămîne: care este, totuși, calea regală pentru instituirea spațiului public românesc în viitorul apropiat ?

 

–––––––

răspunsul, cu argumente și contraargumente, îl găsim nu doar în stările, pragurile sau virtuțile pe care ni le propune și –de fapt- ni le oferă cu o elegantă generozitate cărțile de un farmec copleșitor,ele, Cărțile Domniei Sale, ci și în gîndul și faptele  cotidiene sau chiar în lipsa lor, în cugetul și acțiunea fiecăruia dintre noi, mai mult sau mai puțin atenți la … o morală  elementară.

 

greșit-am oare ?

locul unde am sprijinit scara ca să mă odihnesc nițel ?

mi se spune micul coșar și cred că ar fi trebuit să ajung pe un blog mai mic (ca titlu, cel puțin…)

aici e  prea greu de făcut curățenie, e negru aproape peste tot, iar durerea, tristețea, deznădejdea și năduful scăpat cîteodată cu ocară eu nu mă pricep să le oblojesc

pe celălalt ar fi mai simplu și de zăbovit că sunt poze mai mult sau mai puțin reușite sau frumoase (nu știu cum se spune corect pentru că eu nu mă pricep  la artă – văd și dacă îmi place mă simt bine pe moment, dacă nu, trec mai departe, fără a da cu pămătuful meu) și cîntece vechi, niște vechituri de pe vremea străbunicii, dar acolo se poate respira mai bine, parcă…

aici, colbul s-a așezat mai mult pe texte nepublicate și păstrate ca ciorne ori ca ”private” (habar nu am ce-i cu forma asta de privatizare, eu mi-s singurul patron și salariat și nu mă plîng deloc, îmi este chiar bine)

acolo, mai sus, scrie că o să fie altfel decît pînă acum, dar nu se simte nici o schimbare în bine, dimpotrivă, fotografii si vorbe lăsate într-un fel de  orînduială greu de priceput, cîte un of sau o jelanie care, oricît or fi ele de adevărate, nu au leac și nici doftor să le vadă

așa că m-am hotărît să dau olecacă  pe aici cu uneltele mele, poate, poate se va scrie și cîteva rînduri despre treburi mai serioase (am coborît cu scărița pînă mai jos, pe la începuturi, cînd parcă era altfel și altceva)

dar nu cred că va apărea curînd sau destul de repede  vreo schimbare față de ceea ce  este acum, cu toate că vine primăvara

ei, vedeți –cine să vadă? ăia sau Cei care trec/eau pe aici? pe unde am mai umblat eu am înțeles că ești citit și vizitat și chiar și lăudat dacă faci tu la rîndul tău asta, un fel de reciprocitate cum ar veni, că eu la școli nu  am apucat să merg ca să  șttiu cum e cu chestia aia de-i zice feedback, sunt liste cu nume, de unde se întîmplă să apari dar să și dispari într-un ceas, ori să aluneci din vîrf pe la subsol, așa că eu cred că se poate și fără, dar nu te alegi cu vreun cent – păi da, mă învîrt fără rost, ca și gîndurile de pe placa asta neagră ce seamănă mai mult a platoșă și uit ce vreau să zic

ziceam și zic și io ceea ce simt și alții, că uite – vine primăvara

acum ați înțeles de ce eu, micul coșar, sunt vesel ?

      (dar numai eu….) 

am fost rugat să las postarea de mai jos să apară prima, dar  în ungherele bloggeritului cu editări, setări, actualizări, eu nu cotrobăiesc, nu din teama că mătura mea ar fi cam aspră, dar…)