gustul dulce-ademenitor al schimbării

Îmi amintesc că era una dintre acele zile (19 august 1991) libere pentru mine, ”în contul zilelor de sîmbătă și duminică lucrate”; mă trezisem pregătită sub toate formele (cum se spune) să merg la  Sibiu și urma să trec pe la sediul Tribunei , să-i las domnului V Domșa două articole (încă mai mergea colaborarea cu ei, iar acasă  încă nu  aveam internet; deschid print-un gest rreflex radio-ul și aflu grozăvia – lovitură de stat la Moscova, Gorby sub arest la domiciliu; cîteva telefoane, fiecare cu părera sa, pierd trenului, iar în autobuz nu mă pot obișnui cu vorbele, discuțiile, poveștile, preocupările celorlalți călători – cules, săpat, conserve, tractor, cal, pămînt, bani pentru pastile, alți bani pentru caite noi, de parcă eu aș fi auzit în vis sau am văzut un film despre puci; zilele trec cu treburile obișnuite la servici, acasă, radioul și tv-ul merg non-stop, ziarele țin loc de mîncare și totul se termină cu un fel de izbîndă a binelui– Gorby, marele reformator se întoarece ca să plece defintiv, unele teorii aveau să se adeverească în scurt timp, adică prăbușirea colosului URSS; începe să se simtă și în  acea parte a lumii sau de lume gustul libertății și al independenței, de care unii se vor sătura destul de repede, umbra Țarului Petru fiinnd ori mai prelungă, ori mai protectoare

și la fel ca pînă în acele zile, din acel an, tot așa și după aceea mirajul libertății, sub oice formă sau nume s-ar arăta,- eliberare, independență, legitimă apărare, stitpirea răului –ademenește o parte sau alta a acestei lumi către o mereu necesară schimbare, ademenitor fiind gustul și mirosul florilor,  al petrolului, al  prafului auriu de nisp, ori al boabelor de cafea, chiar dacă, uneori, schimbarea se dovrdește a fi o re-intoarcere la mai răul de dinainte;

dar acel movens mundi își cere și își arogă, totodată drepturile

și are, spre satisfacția sa, susținători fideli : politicieni,  afaceriști grupați  mai mult sau mai puțin discret,i armatori, analiști de profesie sau de ocazie, dar și  oameni obișnuiți, care dintr-un motiv  de frustrare sau de revoltă sinceră își arată cu patimă oful

 

iar alături de aceștia, există și trăiesc OAMENII cei mulți, tăcuți și așezați  în   firescul lor  liniștit

acestora le asociez acea atît de frumoasă și de sinnceră  imagine a libienilor – poate fi atribuită oricui de pe această  planetă neliniștită- de către Carmen Gavrilă în catea sa Revolta Orientului, apărută la Editura Polirom. s-au obişnuit să reconstruiască şi, mai ales, să trateze cu umor uşor resemnat perspectiva de a fi nevoiţi să o ia de la capăt, să revină la o viaţă normală…nu se ştie pentru cîtă vreme.

… cîtă vreme? Cît mai mult timp, pînă cînd răul nu-i atinge direct

și cum este  încă o vară frumoasă,, greul poate fi suportat, nu și ignorat, azi am însăilat ceva pentru invitația la P.A. oferit și găzdui/ăt de Călin, nedezmințindu-mă, adică lăsînd un comm neverificat si plin de greșeli

întrebîndu-mă nu fără un junghi unde au dispărut Invitațile Euterpei ?

de Seratele Muzicale nici TVR-ul nu-și mai aduce aminte

aștept să mă contrazică cineva

greșit-am oare ?

micul coșar

locul unde am sprijinit scara ca să mă odihnesc nițel ?

mi se spune micul coșar și cred că ar fi trebuit să ajung pe un blog mai mic (ca titlu, cel puțin…)

aici e  prea greu de făcut curățenie, e negru aproape peste tot, iar durerea, tristețea, deznădejdea și năduful scăpat cîteodată cu ocară eu nu mă pricep să le oblojesc

pe celălalt ar fi mai simplu și de zăbovit că sunt poze mai mult sau mai puțin reușite sau frumoase (nu știu cum se spune corect pentru că eu nu mă pricep  la artă – văd și dacă îmi place mă simt bine pe moment, dacă nu, trec mai departe, fără a da cu pămătuful meu) și cîntece vechi, niște vechituri de pe vremea străbunicii, dar acolo se poate respira mai bine, parcă…

aici, colbul s-a așezat mai mult pe texte nepublicate și păstrate ca ciorne ori ca ”private” (habar nu am ce-i cu forma asta de privatizare, eu mi-s singurul patron și salariat și nu mă plîng deloc, îmi este chiar bine)

acolo, mai sus, scrie că o să fie altfel decît pînă acum, dar nu se simte nici o schimbare în bine, dimpotrivă, fotografii si vorbe lăsate într-un fel de  orînduială greu de priceput, cîte un of sau o jelanie care, oricît or fi ele de adevărate, nu au leac și nici doftor să le vadă

așa că m-am hotărît să dau olecacă  pe aici cu uneltele mele, poate, poate se va scrie și cîteva rînduri despre treburi mai serioase (am coborît cu scărița pînă mai jos, pe la începuturi, cînd parcă era altfel și altceva)

dar nu cred că va apărea curînd sau destul de repede  vreo schimbare față de ceea ce  este acum, cu toate că vine primăvara

ei, vedeți –cine să vadă? ăia sau Cei care trec/eau pe aici? pe unde am mai umblat eu am înțeles că ești citit și vizitat și chiar și lăudat dacă faci tu la rîndul tău asta, un fel de reciprocitate cum ar veni, că eu la școli nu  am apucat să merg ca să  șttiu cum e cu chestia aia de-i zice feedback, sunt liste cu nume, de unde se întîmplă să apari dar să și dispari într-un ceas, ori să aluneci din vîrf pe la subsol, așa că eu cred că se poate și fără, dar nu te alegi cu vreun cent – păi da, mă învîrt fără rost, ca și gîndurile de pe placa asta neagră ce seamănă mai mult a platoșă și uit ce vreau să zic

ziceam și zic și io ceea ce simt și alții, că uite – vine primăvara

acum ați înțeles de ce eu, micul coșar, sunt vesel ?

      (dar numai eu….) 

am fost rugat să las postarea de mai jos să apară prima, dar  în ungherele bloggeritului cu editări, setări, actualizări, eu nu cotrobăiesc, nu din teama că mătura mea ar fi cam aspră, dar…)

OK! – crudul adevăr al bloggeritului

(habar nu am dacă este sau a devenit o meserie, dar am înțeles asta, adică ceea ce scriu/tastez mai jos)

dacă nu ești văzut, citit, clicik-ăit (aici am probleme cu verbul !!!)  ș.a.m.d.,

nu exiști ;

lumea din jur și de prin împrejurimi se schimbă – și ce-i cu asta? e bine și normal că (se) mișcă, nu și cum o face, nu se mai respectă rețetele tradiționale,

chiar dacă ingredientul, ca formă, este obligatoriu prezent;

și cum nici problemele mele nu par a să se fi rezolvat așa cum aș fi vrut,

chiar dacă nuam timp sufficient,

încerc să revin

cum unde? – pe foaia asta neagră ( era să tastez ”lespede” – premoniție ?!? … ei, și….)

și ce-i dacă mîine/astăzi se  pare că voi avea o zi deloc ușoară?

cu gîndul la bloggerit – mai puțin la îndatoririle  pe care acesta le presupune, sper să treacă mai ușor- adică suportabil

 deocamdată, dintre sute de restanțe, încerc acum să rezolv una, față de Domnul T Orășanu

    (și nu am ales întîmplător poemul, chiar dacă la acea data mă gîndeam la altceva)

Alone

By Edgar Allan Poe

From childhood’s hour I have not been

As others were; I have not seen

As others saw; I could not bring

My passions from a common spring.

From the same source I have not taken

My sorrow; I could not awaken

My heart to joy at the same tone;

And all I loved, I loved alone.

Then- in my childhood, in the dawn

Of a most stormy life- was drawn

From every depth of good and ill

The mystery which binds me still:

From the torrent, or the fountain,

From the red cliff of the mountain,

From the sun that round me rolled

In its autumn tint of gold,

From the lightning in the sky

As it passed me flying by,

From the thunder and the storm,

And the cloud that took the form

(When the rest of Heaven was blue)

Of a demon in my view.

-0–––––––– (punct de iunflexiune pe o dreaptă (aici TOTUL e posibil )

(cu cîteva minute mai devreme, trecerea CELLEI pe aici mi-a amintit -NE-a  amintit de primăvara lui Traian Coșovei

”bîntuie la noi o primăvară
că pe cine-l prinde
singur –îl doboară!”