ea, Lumina

de fiecare dată cînd aprind o lumînare îmi amintesc cuvintele lui Matei Vișniec

LUMINA le naște pe toate

este Săptămîna Luminată, cu sufletele mai tihnite, să ne bucurăm!

și sub semnul celor trei valori Dumnezeiești, ne vom regăsi valorile morale, prea ascunse în noi înșine și astfel, ne vom aminti mai bine străvechiul îndemn creștin: ”iubește-ți aproapele!”

Cristos a înviat!

Anunțuri

LUMINA cuvîntului

lumina de PAȘTE

 

Ni s-a dat și am luat  lumină
oare pentru cît timp vom ști și vom reuși să o păstrăm?
noi suntem conduși spre depășirea duratei între oferta iubirii Sale și răspunsul nostru, deci spre depășirea timpului, acel Timp care este intervalul între chemarea lui Dumnezeu și răspunsul nostru
(Pr Prof Dr Dumitru Stăniloaie – Teologia Ortodoxă, vol I)
dar, oare fi-vom noi în stare să găsim un răspuns pe măsura miracolului Vieții?

dincolo de

am găsit la locul știut o legătură de chei făcută din frunze legată pe o coajă incredibil de subțire de mesteacăn, cu o castană coaptă și crăpată, ca breloc,
am deschis poata unui anoTIMP

 

 

Gates of Autumn by I Zenin

dincolo de care m-a învăluit blîndețea acelei deasupra stinsului pămînt
Lumina lină Logos sfînt; Lumina lină, nunta leac
tămăduind veac dupa veac, cel intristat si sărăcit, cel plîns si cel nedreptățit

(versuri de Ioan Alexandru)

 

Into The Light by Igor ZENIN

          

 

 

și am simțit toate cuvintele

e bine oare ?

nu, nu e bine pentru că eu obișnuiesc/ obișnuiam să încep zilele din Săptămîna Mare citind din cărticică două sau trei Stații sau Stări din Calea Crucii
de această dată, însă, am început săptămîna răvășindu-mi dezordinea (nedăsăvîrșind-o) în căutarea unei bacnote de 10 lei, de o necesitate acută în acele momente (dacă tot mă laud sau îmi închipui că scriu binișor de ced nu încerc să fac bani cu blogul? – pentru că bloggeritul serios are niște reguli cărora eu nu pot și nici nu vreau să mă supun)
am reușit să stau vreo patru-cinci zile fără să citesc ceva online și fără să îmi deschid blogul (ba da! am notat o aiureală răutăcioasă pe FILEle din acest an); am sunat-o pe Irina (pe Bily) ca să-i spun ce se mi întîmplă, de ce nu îmi merge bine [a părut singura pe care o interesa ”soarta mea”, deși aș fi nedreaptă față de Cella, Aghiuță, ori chiar de Gina și prietenul de suflet bun la toate și avînd mereu la îndemînă un leac spiritual, doar de aceea este amic de suflet, Andrei Pavel; hmmm– și cîți păreau a fi cîndva !…; de acolo de unde ești, Paul Gabor, precum și Domnia Voastră, Sir Dan, știu sigur că nu m-ați uitat… ] să nu-l nedreptățesc pe Bădia Culai ;
și tocmai pentru că sunt zile de limpezire interioară cu bunătate, resemnare și încredere, încerc să nu observ prea desele coincidențe cum ar fi căutarea unor postări de pe blogul meu și unele … idei… care apar mai mult sau mai puțin prelucrate în postări pe site-uri pe care le urmăresc, chiar dacă nu las vreun semn; trec puțin mai greu cînd regăsesc prin alte părți imagini(fotgrafii sau reproduceri din albumele personale primite sau cumpărate cu sacrificii uneori; da, știu și eu că arta este un dar pentru toți, dar cei care o respectă nu se molipsesc nevaccinați de boala vremurilor în care trăim, de copy&paste, mai există și site-uri de artă sau cu fotografii , iar eu, în ceeea ce mă privește, ar trebui să îmi amintesc și de anii, nu uțini, trăiți, hrăniți și respirați în informatică, atunci cînd lucram nu doar mă jucam în Corell, acum nu mă mai joc nici în photopaint, îi las pe alții, că prea a devenit o modă (Billy și Darius, nu este o aluzie la voi!…);

hey, Ană, ai grijă, începi să semeni cu cei văzuți cîteva minute pe sticla tv-ului, suficient, însă, pentru a te întreba dacă oamenii ăștia chiar se simt în Săptămîna Mare și dacă, după vorbele de ocară aruncate cu atîta ușurință se mai încumetă să meargă la Slujba  de Înviere, dacă vor simți o undă de fior atunci cînd își vor închipui că vor lua (cu adevărat…) lumină , ori atunci cînd se cuvine a saluta așa cum se cuvine în zilele care vor urma Marii Sărbători

ție ți-e greu și pentru că nu ai reușit, iar asta pentru că nu ai putut, să te pregătești așa precum ai dorit pentru taina și bucuria pe care o aduce de fiecare dată izbînda Vieții

tot ce se petrece în lumea ta interioară și în lumea asta mare care își caută anevoie reperele, chiar și în aceste zile, îți trimite – deloc întîmplător gîndul la un tablou pictat de Oleg Shuplyak, pictor ucrainean

 

oleg shuplyak - Isus

dar cred că ar fi mai bine să desschizi și o altă cărticică și să citești Întruparea Logosului
Cer coborît e pămînt,pămînt făcut Cer,
Fiu de Om-Dumnezeu și Dumnezeu Înomenit
Lumină nestinsă și Neatinsă dinainte de veac,
fără chip și mai presus de orice gînd sau închipuire omenească,
temelia întregii făpturi rin care toate s-au făcut,

E taina tainelor, cea care stă la rădăcina luminării întregii firi
și din care ne vom împărtăși abia după înviere
(fragment preluat din revista Lumea Monahilor)

cît ești de frumoasă!

maargareta

te-am așteptat, iar acum îți spun Bine ai venit!

te aștept în fiecare an și îmi redescopăr de fiecare dată copilăria;

știi? eu am multe copilării, le am pe toate, de fapt, cuprinse într-una singură, veselă,  jucăușă, neastîmpărată și adevărată; restul etapelor sau al vîrstelor nu mai contează;

tu esti aceeași pe care o vedeam, o admiram și cu care mă înfrumusețam și în grădina mare, cu nimășel, de lîngă Borsec și în parcurile sau pe cărăruile de sub Tâmpa și în poienița de lîngă izvor, cu apă limpede și rece, care, spre mirarea multora, ținea mereu proaspăt sufletul  meu și al celor din micul orășel cu negru de fum, Copșa-Mică

și ca și atunci, îmi împletesc codițele cu tine, te pun la  butoniere, te împrăștii pe fustă, te așez pe catarama de la pantofii de lac ori te leg la de șiretul tenișilor,

ești inelul cu care mă logodesc în fiecare an cu PRIMĂVARA

aș vrea – acum, poate mai tare, mai mult decît altădată- ca lumea mea mică, dar și lumea cea mare și zgomotoasă din jurul meu  să împrumute ori chiar să ia pentru totdeauna, lumina di miezul tău și seninătatea din petalele tale

 

BINE AI REVENIT!

jocul grabei și al răbdării

(din titlu lipsește prea personal, jocul, adică)

unul pentru o miecu vreo șase-șapte ani în urmă cineva îmi spunea că răbdarea nu e o virtute care arde ca lumînarea

mi s-a părut nu doar că ”sună” frumos sau că e o idee frumoasă, de reținut, dar am început să și cred; se întîmpla pe cînd  eram ademenită să ies din starea de izolare pe care mi-o impusesem și să aterizez pe diverse rețele de socializare, ajungînd, în cele din urmă, pe wordpress

între timp, răbdarea mai avea oscilațiile ei, dar lumînarea continua să ardă cu  o flacără plăpîndă

[ Na! hai, că am alunecat pe un limbaj de care mă feresc ca de cîinii care mușcă]

și poate că nu întîmplător imaginea sau figura dintr-o frumoasă librărie bucureșteană, Dacia, avea să mă urmărească multă vreme după ce înainte cu două zile ascultasem un fel de prelegere despre Andrė Brėton; uneori am avut senzația că o întîlnesc și aici, în lumea virtuală, mai exact, în blogosferă

alteori am convingerea că m-am înșelat

cît de ademenitoare, cuceritoare, înșelătoare și acaparatoare este blogosfera, am recunosct în ai multe rînduri, de mai multe ori, tot așa cum am recuoscut și recunosc și acum că am avut și am parte de surprize minunate, că am avut dezamăgiri și că am dezamăgit la rîndu-mi, că în unele cazuri am reușit să trec/ trecem linia  de granîță imperceptibilă în real, iar satisfacția a devenit bucurie

eu nu sunt de felul meu o fire rebelă, deși mi-ar fi plăcut ipostaza asta, dar regulile scrise sau nescrise de aici, ori cele impuse de alții nu le-am respectat și nu cred că voi reuși atîta timp cît voi mai sta pe aici

ziua mea nu se măsoară – din păcate, probabil- în  orele petrecute aici,  nu-mi permit nici programul și nici sănătatea

încerc să îmi păstrez blogurile și nu prea găsesc suficiente argumente să o fac în continuare, dar mă încăpăținez să tastez mai mult sau mai puțin satisfăcător pentru mine

așa cum încerc să nu jignesc sau să încomodez vreun blogger, oricîte bloguri și sub oricîte  nume sau/și gravataruri ar apărea

îmi amintesc o frază citită într-o revistă primită pe mail; sper să traduc cît mai corect

 

        ”decît să înjuri întunericul, mai bine aprinzi o lumînare”       lumînare

știu că nu sunt eu cea  mai îndreptățită să ”afirm”/ scriu rîdul care urmează, dar eu cred în ideea cuprinsă în el

sunt mii, zeci de bloggeri, se cunosc sau se intersectează întîmplător, dar poate că fiecare poate să aprindă lumina înspre și/sau către ceilalți

fără animozitate, fără ranchiună și fără patimă

SCUZE !

( totuși, nu mai cred în coincidențele virtuale)