ea, Lumina

de fiecare dată cînd aprind o lumînare îmi amintesc cuvintele lui Matei Vișniec

LUMINA le naște pe toate

este Săptămîna Luminată, cu sufletele mai tihnite, să ne bucurăm!

și sub semnul celor trei valori Dumnezeiești, ne vom regăsi valorile morale, prea ascunse în noi înșine și astfel, ne vom aminti mai bine străvechiul îndemn creștin: ”iubește-ți aproapele!”

Cristos a înviat!

LUMINA cuvîntului

lumina de PAȘTE

 

Ni s-a dat și am luat  lumină
oare pentru cît timp vom ști și vom reuși să o păstrăm?
noi suntem conduși spre depășirea duratei între oferta iubirii Sale și răspunsul nostru, deci spre depășirea timpului, acel Timp care este intervalul între chemarea lui Dumnezeu și răspunsul nostru
(Pr Prof Dr Dumitru Stăniloaie – Teologia Ortodoxă, vol I)
dar, oare fi-vom noi în stare să găsim un răspuns pe măsura miracolului Vieții?

dincolo de

am găsit la locul știut o legătură de chei făcută din frunze legată pe o coajă incredibil de subțire de mesteacăn, cu o castană coaptă și crăpată, ca breloc,
am deschis poata unui anoTIMP

 

 

Gates of Autumn by I Zenin

dincolo de care m-a învăluit blîndețea acelei deasupra stinsului pămînt
Lumina lină Logos sfînt; Lumina lină, nunta leac
tămăduind veac dupa veac, cel intristat si sărăcit, cel plîns si cel nedreptățit

(versuri de Ioan Alexandru)

 

Into The Light by Igor ZENIN

          

 

 

și am simțit toate cuvintele

e bine oare ?

nu, nu e bine pentru că eu obișnuiesc/ obișnuiam să încep zilele din Săptămîna Mare citind din cărticică două sau trei Stații sau Stări din Calea Crucii
de această dată, însă, am început săptămîna răvășindu-mi dezordinea (nedăsăvîrșind-o) în căutarea unei bacnote de 10 lei, de o necesitate acută în acele momente (dacă tot mă laud sau îmi închipui că scriu binișor de ced nu încerc să fac bani cu blogul? – pentru că bloggeritul serios are niște reguli cărora eu nu pot și nici nu vreau să mă supun)
am reușit să stau vreo patru-cinci zile fără să citesc ceva online și fără să îmi deschid blogul (ba da! am notat o aiureală răutăcioasă pe FILEle din acest an); am sunat-o pe Irina (pe Bily) ca să-i spun ce se mi întîmplă, de ce nu îmi merge bine [a părut singura pe care o interesa ”soarta mea”, deși aș fi nedreaptă față de Cella, Aghiuță, ori chiar de Gina și prietenul de suflet bun la toate și avînd mereu la îndemînă un leac spiritual, doar de aceea este amic de suflet, Andrei Pavel; hmmm– și cîți păreau a fi cîndva !…; de acolo de unde ești, Paul Gabor, precum și Domnia Voastră, Sir Dan, știu sigur că nu m-ați uitat… ] să nu-l nedreptățesc pe Bădia Culai ;
și tocmai pentru că sunt zile de limpezire interioară cu bunătate, resemnare și încredere, încerc să nu observ prea desele coincidențe cum ar fi căutarea unor postări de pe blogul meu și unele … idei… care apar mai mult sau mai puțin prelucrate în postări pe site-uri pe care le urmăresc, chiar dacă nu las vreun semn; trec puțin mai greu cînd regăsesc prin alte părți imagini(fotgrafii sau reproduceri din albumele personale primite sau cumpărate cu sacrificii uneori; da, știu și eu că arta este un dar pentru toți, dar cei care o respectă nu se molipsesc nevaccinați de boala vremurilor în care trăim, de copy&paste, mai există și site-uri de artă sau cu fotografii , iar eu, în ceeea ce mă privește, ar trebui să îmi amintesc și de anii, nu uțini, trăiți, hrăniți și respirați în informatică, atunci cînd lucram nu doar mă jucam în Corell, acum nu mă mai joc nici în photopaint, îi las pe alții, că prea a devenit o modă (Billy și Darius, nu este o aluzie la voi!…);

hey, Ană, ai grijă, începi să semeni cu cei văzuți cîteva minute pe sticla tv-ului, suficient, însă, pentru a te întreba dacă oamenii ăștia chiar se simt în Săptămîna Mare și dacă, după vorbele de ocară aruncate cu atîta ușurință se mai încumetă să meargă la Slujba  de Înviere, dacă vor simți o undă de fior atunci cînd își vor închipui că vor lua (cu adevărat…) lumină , ori atunci cînd se cuvine a saluta așa cum se cuvine în zilele care vor urma Marii Sărbători

ție ți-e greu și pentru că nu ai reușit, iar asta pentru că nu ai putut, să te pregătești așa precum ai dorit pentru taina și bucuria pe care o aduce de fiecare dată izbînda Vieții

tot ce se petrece în lumea ta interioară și în lumea asta mare care își caută anevoie reperele, chiar și în aceste zile, îți trimite – deloc întîmplător gîndul la un tablou pictat de Oleg Shuplyak, pictor ucrainean

 

oleg shuplyak - Isus

dar cred că ar fi mai bine să desschizi și o altă cărticică și să citești Întruparea Logosului
Cer coborît e pămînt,pămînt făcut Cer,
Fiu de Om-Dumnezeu și Dumnezeu Înomenit
Lumină nestinsă și Neatinsă dinainte de veac,
fără chip și mai presus de orice gînd sau închipuire omenească,
temelia întregii făpturi rin care toate s-au făcut,

E taina tainelor, cea care stă la rădăcina luminării întregii firi
și din care ne vom împărtăși abia după înviere
(fragment preluat din revista Lumea Monahilor)

cît ești de frumoasă!

maargareta

te-am așteptat, iar acum îți spun Bine ai venit!

te aștept în fiecare an și îmi redescopăr de fiecare dată copilăria;

știi? eu am multe copilării, le am pe toate, de fapt, cuprinse într-una singură, veselă,  jucăușă, neastîmpărată și adevărată; restul etapelor sau al vîrstelor nu mai contează;

tu esti aceeași pe care o vedeam, o admiram și cu care mă înfrumusețam și în grădina mare, cu nimășel, de lîngă Borsec și în parcurile sau pe cărăruile de sub Tâmpa și în poienița de lîngă izvor, cu apă limpede și rece, care, spre mirarea multora, ținea mereu proaspăt sufletul  meu și al celor din micul orășel cu negru de fum, Copșa-Mică

și ca și atunci, îmi împletesc codițele cu tine, te pun la  butoniere, te împrăștii pe fustă, te așez pe catarama de la pantofii de lac ori te leg la de șiretul tenișilor,

ești inelul cu care mă logodesc în fiecare an cu PRIMĂVARA

aș vrea – acum, poate mai tare, mai mult decît altădată- ca lumea mea mică, dar și lumea cea mare și zgomotoasă din jurul meu  să împrumute ori chiar să ia pentru totdeauna, lumina di miezul tău și seninătatea din petalele tale

 

BINE AI REVENIT!

jocul grabei și al răbdării

(din titlu lipsește prea personal, jocul, adică)

unul pentru o miecu vreo șase-șapte ani în urmă cineva îmi spunea că răbdarea nu e o virtute care arde ca lumînarea

mi s-a părut nu doar că ”sună” frumos sau că e o idee frumoasă, de reținut, dar am început să și cred; se întîmpla pe cînd  eram ademenită să ies din starea de izolare pe care mi-o impusesem și să aterizez pe diverse rețele de socializare, ajungînd, în cele din urmă, pe wordpress

între timp, răbdarea mai avea oscilațiile ei, dar lumînarea continua să ardă cu  o flacără plăpîndă

[ Na! hai, că am alunecat pe un limbaj de care mă feresc ca de cîinii care mușcă]

și poate că nu întîmplător imaginea sau figura dintr-o frumoasă librărie bucureșteană, Dacia, avea să mă urmărească multă vreme după ce înainte cu două zile ascultasem un fel de prelegere despre Andrė Brėton; uneori am avut senzația că o întîlnesc și aici, în lumea virtuală, mai exact, în blogosferă

alteori am convingerea că m-am înșelat

cît de ademenitoare, cuceritoare, înșelătoare și acaparatoare este blogosfera, am recunosct în ai multe rînduri, de mai multe ori, tot așa cum am recuoscut și recunosc și acum că am avut și am parte de surprize minunate, că am avut dezamăgiri și că am dezamăgit la rîndu-mi, că în unele cazuri am reușit să trec/ trecem linia  de granîță imperceptibilă în real, iar satisfacția a devenit bucurie

eu nu sunt de felul meu o fire rebelă, deși mi-ar fi plăcut ipostaza asta, dar regulile scrise sau nescrise de aici, ori cele impuse de alții nu le-am respectat și nu cred că voi reuși atîta timp cît voi mai sta pe aici

ziua mea nu se măsoară – din păcate, probabil- în  orele petrecute aici,  nu-mi permit nici programul și nici sănătatea

încerc să îmi păstrez blogurile și nu prea găsesc suficiente argumente să o fac în continuare, dar mă încăpăținez să tastez mai mult sau mai puțin satisfăcător pentru mine

așa cum încerc să nu jignesc sau să încomodez vreun blogger, oricîte bloguri și sub oricîte  nume sau/și gravataruri ar apărea

îmi amintesc o frază citită într-o revistă primită pe mail; sper să traduc cît mai corect

 

        ”decît să înjuri întunericul, mai bine aprinzi o lumînare”       lumînare

știu că nu sunt eu cea  mai îndreptățită să ”afirm”/ scriu rîdul care urmează, dar eu cred în ideea cuprinsă în el

sunt mii, zeci de bloggeri, se cunosc sau se intersectează întîmplător, dar poate că fiecare poate să aprindă lumina înspre și/sau către ceilalți

fără animozitate, fără ranchiună și fără patimă

SCUZE !

( totuși, nu mai cred în coincidențele virtuale)

Reformulare

…. mda,

Nu! Nu ești javră

și ca CEVA DĂRuit, ești minunată, ești frumoasă, ești generoasă ( mai mult față de unii, mai puțin fată de alții, nu de fiecare dată după ‚merit’ – uite că nu m-am putut abține)

ești frumoasă, ești cea mai frumoasă, dar cum nu te compari cu nimeni – cum să compari CREAȚIA  desăvîrșirea Creatorului- cu ceva, cu altceva?! nu ți se potrivește decît superlativul, iar pentru mine ești sublimă;

ești senină, dar și provocatoare, oferi cu ușurință și tăinuiești cu o griă sporită, ce seamănă a încrincenare, multe, ce anume? – nu știu să le găsesc un nume anume, dar sunt multe, multe și felurite [ se spune despre tine că ”ești plină de surprize”, o expresie care mie nu îmi place, a devenit tocită, chiar dacă se ‚dovedește’ a fi adevărată (acum chiar că nu mă gîndesc chiar și cu îndoială sau fără dacă adevărul, acela unic, se tocește), ori eu cam mulți ani la rînd am  crezut că surprizele pot fi doar plăcute, le asociam bucuriei și micilor-mari bucurii]; dacă TU ai fi mereu dreaptă cu fiecare, aș crede că doar celor buni le este îngăduit să le afle, să le descopere, însă…;

hey,

dar eu mi-am propus să cad la pace cu tine, să fac un fel de înțelegere onestă și de durată cu TINE, mai mult decît un armistițiu;

nu renunț eu atît de ușor la luptă, o știi prea bine, dacă TU, care ești o MINUNE de VIAȚĂ nu mă cunoști, oare de la cine aș mai putea pretinde înțelegere?

accept în continuare obstacolele, sincer,  mi-ar lipsi și nu ar mai avea rost și motivație ori justificare înțelegerea dintre noi, dar nu mă mai iau la harță cu tine, nu te mai jignesc iremediabil (?!?), nu mai răbufnesc necontrolat față de mesagerii tăi, sub orice formă mi s-ar înfățișa, fie chiar și mai marii wordpress-ului care continuă, observ resemnată (HA! Te miri, nu-i așa?) că îmi șterg toate tagurile, îmi trunchiază postări, dar nu voi renunța nici la ceea ce poate fi considerată o joacă, adică scrijelitul sau chinuitul tastaturii aici, pînă cînd nu mi se va șterge de către alții blogul

(hai, să-ți șoptesc în auzul tuturor cum cineva mi-a sugerat ieri, printr-o trimitere la o postare de a mea că ar fi …”recomndabil”, ”indicat”,”preferabil” să recunosc eu insămi că am un blog ratat; nu m-am supărat, nu m-am amuzat, doar m-am întrebat dacă, într-adevăr știind  cine și cum sunt, abia acum a găsit întîmplător acest paralelipiped subțire, unde eu am pomenit chiar de la începuturi despre teama de așa ceva, cînd semnam Sisifratat; probabil stînd mult timp printre gîndurile înțelepților vechi, niciodată învechiți, ajungem să confundăm fulgul de nea cu o avalanșă pe care unii (dintre noi) chiar au trăit-o sau e posibil ca să se  zbată pentru a nu se lăsa înghițiți de ea; atunci cînd ai avut șansa să cunoști succesul și împlinirea pe toate palierele vieții, jocul cu Sinele în căutarea aparentă a celuilalt ”partener” de conversație tăcută sau al unui tovarăș de drum virtual care să  rămînă mut de încîntare la erudiția incontestabilă, este sau poate părea un capriciu sau un exercițiu de metodă);

Da! – știu , nu e nevoie să îmi amintesti:  nu sunt rea, nu mă mai plîng de nimic, am deschis blogul ca să mă înțeleg cu TINE; draga mea prietenă, VIAȚĂ;

Nu știu exact dacă îți place să ți se aducă laude, ofrande – dar nu ești mai presus decît alți zei???-, să ți se facă compplimente, dar eu sunt chiar sinceră cînd spun că ești frumoasă și ciudată precum un paradox ; unul dintre mentorii mei spirituali, pentru cursurile căruia aș risca cu mintea de acum si repetarea unui an sau mai mult decît atît, Profesorul și criticul Eugen Simion scria sau definea la unul dintre cursurile la care mă strecuram clandestin,

Paradoxul ca fiind ”o finețe a gîndirii pe cale de a deveni viciu” – nu îmi amintesc foarte exact cum explica DomniaSa paradoxul ca finețe a gîndirii, dar era foarte convingător mai departe, arătind ”cît de ușor poate fi manipulată logica” și sfătuind că ”nu trebuie întîrziat mult în Paradox”;

Ești frumoasă, aproape perfectă precum cel mai frumos semn și ceea ce este dincolo de acel semn în matematica superioară – Integrala Beta: privesc instntaneu la un grafic de pe  masă, făcut aseară, cam ciudat, pentru că dintr-un punt de inflexiune, linia urcă, nu coboară, sunt cam de un an de zile sub axa orizotală..,urcă, deci, asimptotic, spre minus infinit.; să mă mai mir că noi, majoritatea majorității –în lumea și în societatea în care trăiesc acum există asa ceva- căutăm derivate(le), ele fiind mereu ceva  acel argument versatil al celui mai inofenasiv semn lăsat de noi pe hirtie, pe ecran sau pe nisip; uneori, reușim și noi să lăsăm chiar și pe apă, căci, oare ce-o fi o simplă picătură?

TU le cuprinzi pe toate, astfel că sau astfel încît nu mă mai mir cînd mi se pare că se confundă rafinamenrtul cu exhaustivitatea.

Pe fereastrsa deschisă pătrunde primăvara

și abia acum îmi dau seama că TU  ești lumina de care m-am lipsit prea mult timp;

în fiecare primăvară mă îndrăgosteam de aceleași lucruri și ființe sau de altele nou-nouțe; cam prea străină mi-a devenit această stare;

am o datorie față de TINE, față de Cea și față de cei, care, rămînîndu-mi aproape în lunile lungi și grele, mă ajută acum să reînvăț să trăiesc și să mă regăsesc, am o dastorie chiar și față de mine însămi

privesc una dintre lucrările unui pictor decoperit de curînd, cam tîrziu, recunosc și asemeni fetei din tabloul lui Vladimir Volegov, îmi iau cartea, pălăria și ies afară=== vreau să simt Soarele

vreau să te regăsesc, VIATĂ!

Trebuie să mă regăsesc

Iar înd voi reveni pe acest blog, curînd sper, dar fără a zăbovi mult, voi încerca să-mi explic de ce mereu am asociat primăvara cu impresionismul și cu simbolismul.si ce-i  dacă o vor face alții, înaintea mea ? eu o voi face în felul meu.

acest gînd alunecă de pe simple însemnări ?

nu cred, dar aș vrea să îl repet tot mai rar, oricît de apropiată mi-ar rămîne tristețea POETULUI:

tu, lume rea, ai fost vreodată și a mea ?

sunetele linștii sau linștea sunetelor ?

sincer, nu știu…

în gerul ceasului târziu al serii de ianuarie strălucește, mai altfel printre celelalte, o stea mare și frumoasă – cred că este Venus. E atâta liniște în jur și atât de  multă neliniște înlăuntrul meu pentru care acum, astăzi, nu știu  cau lec de ostoire – ar fidegeaba. Privesc stelele – cândva aveam și eu una care-mi surâdea deasupra muntelui meu- și aș vrea să reascult o emisiune în care R H Patapievici ne deslușea pe înțelesul tuturor sunetul mișcării astrelor; însă  și  acea casetă s-a  … pierdut, împreună cu multe, multele alte, altele…;

îmi amintesc, totuși, de vorbele profesorului de muzică din școală, Domnul profesor Frățilă, care ne spunea că cea mai frumoasă muzică, acea sublimă sublimă este muzica astrelor, ceea ce aveam să simt și să aud și de la alți maeștii, aevea sau daoar din felurite ;

și undeva, în arhiva aia a mea, pe care o mai deschid câteodată și pentru acest zid subțire, trebuie să fie și unele ”dovezi” care  ,atestă’  fără tăgadă prin și peste timp că  stabilitatea universului se pune și rezistă în fața   tulburelui haos tocmai  cu armonia ritmului  sunetelor în care  astrele se mișcă

aș găsi, poate, de la secvențele numerice ale lui Platon,

în care sunt dispuse planetele și care se mișcă pe orbite proporționale și colorate, însoțite sau ademenite de un cântec de sirenă

ori poate că dincolo de  vestitul și controversatul desen  centric al lui Ptolomeu

se află și modelul heliocentric al lui  Nicolas Copernic

dar și optica muzicală a lui  Newton, fascinat nu doar de alunecarea unui măr rotund, dar și de lumina Soarelui filtratăprintr-o prismă, , relevându-i/ni-se, astfel,  corespondența spectrul culorilor și notele muzicale

alături de minunata „armonie universală“  a lui J Kepler, unde acordul sunetelor  se bazează pe un anumit raport al numărului de vibraţii pe secundă, asemănător perioadelor de revoluţie, distanţelor şi vitezelor planetelor

astre, muzică, sunet, culoare – ating butonul veiozei și undeva, în încăpere toate se adună într-un semicerc, de  fapt, e doar un arc de cerc colorat și un album cu reproduceri ale unor picturi ale lui P Klee , cel pentru care la limita dintre terestru și spiritual se află curcubeul.

Gata! Azi nu vreau nici suprarealism, nici impresionism, nici simbolism, nu vreau nici expesionism, nici dadaism, nici postrealism, nici existențialism

[ ești sigură?  – cum rămâne cu ”cet énorme chant de grâces minéral qui se répercute aux quatre coins du ciel” ?–- nu! astăzi vreau doar liniște , liniștea interioară ]

‘ Lumina le naşte pe toate ‘

lumanareSe simte Primăvara, cu flori, cu soare, cu zîmbete, dar nu peste tot şi nu pentru toţi.
Şi totuşi ne pregătim de şi pentru Sărbătoare, fiecare aşa cum poate.
Este Sărbătoarea Luminii, a izbînzii Vieţii, de acea nu mă gîndesc la Marea Schismă, nci la cele două calendare, imi spun că ne naştem o singură dată, dar re-naştem de cite ori reuşim să ne învingem, asemenea LUI, pe noi înşine şi să înlăturăm lespedea pe care nu numai Timpul o aşează deasupra noastră.
Şi îmi pare bine că nu am reusit să scanez o imagine care pentru mine reprezintă o culme a cinismului – cea a unei bombe pecare scria ‘Paşte Fericit’ ; nici în această primăvară bucuria acelei Nopţi dintre toate nopţile nu va fi deplină…
Şi pentru a-mi fi mai uşor, îmi amintesc din nou cuvintele lui Matei Vişniec:
‘ Lumina le naşte pe toate ‘

Lumina lină din lumină — Tudor Gheorghe