Ezitări și sentințe de cinci stele

             Seara aceea a de/curs sau s-a desfășurat, totuși, fără surprize, după ritualul serilor obișnuite, cînd nu se organizau evenimente deosebite și nici nu se sărbătorea ceva anume, aceasta aveam să aflu a doua zi de la Elvira, dezamăgită că puținii care venisreră dintre obișnuiții ”casei” nu reușiseră să asigure atmosfera pe care i-o promisese și de care îl asigurase pe însoțitorul său.Cînd Elvira făcu prezăntările, am înțeles că Anton încă nu-l cunoscuse încă pe Vlad Zărnescu, iar cînd acesta mi s-a adresat cu zîmbetul cald, ca unei vechi cunoștinte, spunîndu-mi pe nume, înainte de a-i întinde eu întîi mîna, nu m-am mirat, doar o cunoșteam pe Elvira. Abia ne așezarăm din nou pe scaune, proaspeții veniți consultînd meniul, întrebîndu-ne apoi pe mine și pe Anton, ce dorim sau dacă avem vreo preferință, cînd mobilul meu se auzea din geantă; m-am scuzat și cred că bucuria a fost vizibilă pentru cei din jur cînd am zărit numele pe ecran Tanti Leonora, care tocmai sosise în gara, venise din capitala de județ, unde o lăsase pe aeroportul modest, avionul ce aterizase, fără escală, de la Roma.I-am spus că în zece minute sunt în gara aflată în renovare, apoi, pînă să se ridice unul dintre cei doi bărați să mă însoțească, am alergat neglijent spre ieșire, dar după ce mi-am luat de la garderobă haina, m-am întors ca să o rog pe Elvira să-i spună lui Dan, în cazul în care apare, că Tanti Leonora este la mine.; am intuit întrebarea nerostită din privirea ei mirată și am încuvințat din cap, părăsind localul, fără să fiu sigură că am salutat așa cum s-ar fi cuvenit.

Cu toată nerăbdarea de o îmbrățișa, am izbucnit în rîs cînd am zărit-o așteptînd în holul gării, lîngă cele douuă valijoare de voiaj, – avea ceva din neverosibilul eroinei lui Sebastian, în armosfera de sfărșit de iarnă care accentua și mai mult aerul cenușiu de provincie, în acea după amiază de Duminică umedă și rece. Severitatea din ținuta și atitudinea sa în orice el de împrejurare, ea pretindea că sunt urmele educației de la Școala de Maici din orășelul ”celor șapte coline”, unde învățase în primii ani după război, făcînd parte din ultima promoție care a mai prins cursurile acelei forme de învățămînt, în locul căreia, uneori, Tanti Leonora regreta că nu a putut să aleagă o alta, i-ar fi plăcut să fie învățătoare… Trecuse frumos și demn prin și peste vreme șivemuri; nu am încercat să aflu ce vîrstă are, de ani buni, nu chiar puțini, de cînd am cunoscut-o, eu am asemănat-o mereu cu Deborah Kerr, cea de după acel Bonjour Tristesse; Dan îi moștenise finețea trăsăturilor, distincția și semeția ținutei, dar ce minunat ar fi fost să-i semene mai mult, aproape intrutotul, dacă ar fi fost posibil….

last judegement - L Maitani

                          Last Judgement, Lorenzo Maitani

 Ajunse acasă, după o inspecție discretă a apartamentului, a remarcat, puțin surprinsă, că nu s-a schimbat aproape nimic, astfel încît cadoului adus din Italia, i-a găsit loc în sufragerie și a trecut direct în bucătărie, întorcîndu-se în camera de zi cu ceștile pline de cafea, un platou mic cu ceva pateuri care arătau a fi, indubitabil din peninsulă, o sticlă cu un design ciudat și două ziare din aceeși zi – La Stampa și L’Osservatore Romano, iar dupa felul in care s-a așezat și după expresia feței, am știu că pot să mă joc în voie cu rotocoloalele de fum de la țigări, urmărind-i acoladele si parantezele pe care reușea de fiecare dată să le închidă potrivit; eu nu am drept de vot, deși am proprietate acolo, în Lombardia, dar, oricum nu aveam cu cine să votez, rezonabil pare Renzi, dar stînga se cam prăbusește peste tot, deveniți siniștri, într-adevăr și e păcat pentru democrație, în general, nici centru deapta nu stă mai bine, dar avem sau ajungem deseară să fim valoroși de cinci stele, alături de alți pricopsiți, vai de noi, așa că am cumpărat din aeroport un coniac de 5 stele, ca să nu mi se reproșeze ceva; despre situația de aici nu te întreb pentru că o să văd eu de mâine, nu am lipsit decît două luni; ‘ of! Telefoanele astea! Scuză-mă, te rog! E nepotul meu- da, Dan, am venit de curînd și da, vreau să te văd, înțeleg, grăbit, ca de obicei, bine, cobor în zece minute, dacă ești cu mașina, ne vedem, pa!Ana, mergem?’ ‘nu, eu nu vin, te aștept cu un ceai cald și vreau să-mi spui cîte ceva despre darul minunat pe care l-ai adus’ – în sufragerie era așezată o reproducere aproape impecabilă, dacă există așa ceva, după Ultima Judecată, sculptată de către Lorenzo Maitani la Catedrala Orvieto; am ezitat o clipă să îl caut pe Tomas pe Facebook, apoi am renunțat; el ar fi putut să îmi explice așezarea blestemaților în dreapta, iar a celor mîntuiți în stînga; mi-am pus coniac într-un pahar și ascultînd știrile la radio, în timp ce priveam figurile închipuite de către unul dintre maeștrii Clasicismului timpuriu, m-am pomenit zicînd ’ cumpătați sau exaltați, nebuni sau normali, autoînobilați cu cinci stele sau refugiați pe/ la marginea drumului, ca pe o dungă a unui orizont ce nu există, toți ajungem acolo’

actualitatea unui text

 

     [variantă pentru blog]

   

 am încercat să nu observ inscripția zărită destul de aproape :”Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate”, chiar dacă nu am reușit să ajung la TIFF sau la SibFest, am izbutit să mă …sustrag… tînguirii prea des auzite și care se vrea mult prea familiară:

”Suntem ajunşi într-a durerii ţară/cu chinuite suflete apuse /   ce şi-au pierdut a minţii lor comoară.”

(Dante – Infernul, trad. G Pruteanu)

 

 

 

astfel că la îndemnul/sugestia Domnului Gogea, cam cu un an întîrziere, am început să caut printre cărți și reviste mai mult sau sau mai puțin vechi ori foarte vechi și nu știu dacă trebuie sau dacă pot să mă bucur că am ”material” ce depăsește suficientul (…?!?…) pentru un demers propus de ceva vreme, oarecum început , nu prea ușor corectat sau modificat – obișnuința de a nu folosi  radiera, bat-o vina- dar cu o finalizare atît de îndoielnică;

 

și printre atît de multele știute sau nu, uitate sau aduse mai aproape, am găsit un text, un articol minunat scris de către Profesorul Vasile Morar în anul 2008, cu adevărul ( care este unic –  așa am învățat de la Decartes) cuprins în frumusețea și nuanțele unor fraze ce respiră valențe greu de ignorat în lumea, în spațiul  în care trăim.

 

îmi permit să redau mai jos cîteva paragrafe din finalul articolului Spațiul Public și morala elementară

 

 

 

   Văzut de jos, de la nivelul său, spațiul public pare haotic, încă nerestructurat pe coordonatele valorice validate de o experiență  solidificată. Și totuși, dincolo de o mulțime de note de conținut de ordin negativ, nouă ni se pare că se întrezărește o schimbare una iminent, în anii care vin. Astfel, luăm la întîmplare cîteva semne. Primul dintre ele: se conturează o revoltă generalizată față de persistența perversă a stărilor de indeterminare a dreptului. Tot mai acut în spațiul public apare convingerea (corectă) că singurul criteriu  pentru judecător este legea  și că alte criterii sunt irelevante, ne conduc la ”indeterminarea dreptului”, sunt, prin urmare, ilegale și imorale și trebuie și ele sancționate. Tot mai des și legitim apare întrebarea : ”cine-i judecă pe judecători ?”

 Al doilea fapt: nevoia de etic în spațiul public este în creștere, nu numai în forme lamentative, ci și constructive. Au început, spontan,să apară comitete de etică,și, mai mult, ele se fac auzite cel puțin în orizontul practicilor medicale.

 Al treilea fapt demn de a fi măcar consemnat ține de o, deocamdată, puțin luată în seamă atitudine culturală. Există o vădită debalansare în orizont românesc între stînga și dreapta. Mai precisstînga solidară cu cea din America (acolo liberală) și  cea vest (dar și est) europeană(în acest caz social democrată sau socialistă), a îndrăznit prin intermediul unor gînditori să se afime curajos, ripostînd argumentat părții adverse. Deocamdată această stîngă culturală se află la primii pași.  (…) În ceea ce ne privește , nutrim convingerea că, la cotgituri-rupturi de tipul 1968, asemenea acte de îndrăzneală sunt nu numai necesare, dar și utile. Și  nu în ultiimul rînd, sunt un semn palpabil de moralitate elementară. Or, cine știe, poate că va veni momentul în care la temelia spațiului public să se pună nu morala minimă, ci morala elemtară.

(…)

   Oricum, o întrebare rămîne: care este, totuși, calea regală pentru instituirea spațiului public românesc în viitorul apropiat ?

 

–––––––

răspunsul, cu argumente și contraargumente, îl găsim nu doar în stările, pragurile sau virtuțile pe care ni le propune și –de fapt- ni le oferă cu o elegantă generozitate cărțile de un farmec copleșitor,ele, Cărțile Domniei Sale, ci și în gîndul și faptele  cotidiene sau chiar în lipsa lor, în cugetul și acțiunea fiecăruia dintre noi, mai mult sau mai puțin atenți la … o morală  elementară.

 

PRECIZARE pt fanii lui Mircea Badea

Am mai scris: ma consider un om cu vederi/optiuni de stinga si centru-stinga.

 

Nu cred ca aceasta ma impiedica  sa citesc  cu placere si chiar cu admiratie scrierile lui A Plesu, M Cartarescu, sa il ascult pe H R Patapievici sau pe alti intelectuali ‘de dreapta’

[la noi, se pare ca exista o  oarecare traditie… ]

Dar  a fi de stinga nu inseamna sa fii stigmatizat ca ‘extremist’; dreapta are si ea extremele sale, la fel de  periculoase ca si celelalte;

Da, citesc Dilema condusa de catre Mircea Vasilescu si fondata de Andrei Plesu, dar aceasta nu presupune de la sine ca sunt de acord cu tot  se scrie acolo.

Nici cu fraza scrisa de dl Plesu si citatade catre mine  ieri:

‘Păunescu e un calup de moralitate, iar ceilalţi intelectuali nişte scursori.’

Am pomenit de dl Gabriel Liiceanu, dar, sincer, prefer sa ii citesc cartile, decit sa il ascult in dialoguri salvate de catre interlocutorii domniei sale.

Si nu mi-a placut Apelul la Lichele din 1990, dar m-a afectat mai putin decit insigna de Golan pusa   pe rever de catre insusi distinsul Alexandru Paleologu [pe  atunci mai traiau, ,ca supravietuitori, carturari si intelectuali  cu adevarat aristocratici; acum doar Dl Balaceanu Stolnici si inca altii, putini, care prefera din bun simt sa taca]

In Italia L Visconti era numit ‘contele rosu’, la noi,  intelectualii cu vederi de stinga prefera sa nu apara in lumina reflectoarelor de tot felul;

 

Da, sunt de stinga si nu am carnet de partid.

 

Este Duminica,

Asa ca  Va doresc

TUTUROR (SI MIE) O ZI FRUMOASA SI LINSTITA!