greșit-am oare ?

micul coșar

locul unde am sprijinit scara ca să mă odihnesc nițel ?

mi se spune micul coșar și cred că ar fi trebuit să ajung pe un blog mai mic (ca titlu, cel puțin…)

aici e  prea greu de făcut curățenie, e negru aproape peste tot, iar durerea, tristețea, deznădejdea și năduful scăpat cîteodată cu ocară eu nu mă pricep să le oblojesc

pe celălalt ar fi mai simplu și de zăbovit că sunt poze mai mult sau mai puțin reușite sau frumoase (nu știu cum se spune corect pentru că eu nu mă pricep  la artă – văd și dacă îmi place mă simt bine pe moment, dacă nu, trec mai departe, fără a da cu pămătuful meu) și cîntece vechi, niște vechituri de pe vremea străbunicii, dar acolo se poate respira mai bine, parcă…

aici, colbul s-a așezat mai mult pe texte nepublicate și păstrate ca ciorne ori ca ”private” (habar nu am ce-i cu forma asta de privatizare, eu mi-s singurul patron și salariat și nu mă plîng deloc, îmi este chiar bine)

acolo, mai sus, scrie că o să fie altfel decît pînă acum, dar nu se simte nici o schimbare în bine, dimpotrivă, fotografii si vorbe lăsate într-un fel de  orînduială greu de priceput, cîte un of sau o jelanie care, oricît or fi ele de adevărate, nu au leac și nici doftor să le vadă

așa că m-am hotărît să dau olecacă  pe aici cu uneltele mele, poate, poate se va scrie și cîteva rînduri despre treburi mai serioase (am coborît cu scărița pînă mai jos, pe la începuturi, cînd parcă era altfel și altceva)

dar nu cred că va apărea curînd sau destul de repede  vreo schimbare față de ceea ce  este acum, cu toate că vine primăvara

ei, vedeți –cine să vadă? ăia sau Cei care trec/eau pe aici? pe unde am mai umblat eu am înțeles că ești citit și vizitat și chiar și lăudat dacă faci tu la rîndul tău asta, un fel de reciprocitate cum ar veni, că eu la școli nu  am apucat să merg ca să  șttiu cum e cu chestia aia de-i zice feedback, sunt liste cu nume, de unde se întîmplă să apari dar să și dispari într-un ceas, ori să aluneci din vîrf pe la subsol, așa că eu cred că se poate și fără, dar nu te alegi cu vreun cent – păi da, mă învîrt fără rost, ca și gîndurile de pe placa asta neagră ce seamănă mai mult a platoșă și uit ce vreau să zic

ziceam și zic și io ceea ce simt și alții, că uite – vine primăvara

acum ați înțeles de ce eu, micul coșar, sunt vesel ?

      (dar numai eu….) 

am fost rugat să las postarea de mai jos să apară prima, dar  în ungherele bloggeritului cu editări, setări, actualizări, eu nu cotrobăiesc, nu din teama că mătura mea ar fi cam aspră, dar…)

Decembrie, deja

pierzînd obiceiul de a număra Filele Zilelor -și e păcat!- am pierdut multe alte …metehne… la  care nu ar fi trebuit să renunț;

eh, asta e!

mai e o lună (sau aproape)  pînă ajungem iar la acea secundă de ”nou început”    –- m-a cam atins păllăvrăgeala inutilă

oricum, este o lună încăăcată, grea și pentru mine și pentru alții, diferit, desigur, încă nu mă gîndersc la Sărbători, nu am starea  pentru a le simți, iar într-o pauză de curățenie pe harduri, nu prea am cum să mă odihnesc

degeaba știu că trebuie să răspund la commentariile primite, să fac rondul, că mîna chiar cere odihnă

și cum aici plouă, e urit, rece, cu toată agitația de pe stradă și de peste tot,

m-am hotărît să merg într-un loc descoperit într-una din verile adolescenței mele

merg să ascult o serenadă în Valea Soarelui

și stiu foarte bine că voi avea parte de muzică -și ce muzică: Glenn Miller !-, de actori frumoși, de peisaje de basm, de balet pe gheață, de farmecul Sonyei Hennie, de toată bucuria unei comedii muzicale vechi și de calitate

uff! va dura puțin, curățenia trebuie terminată, mai ales că pînă acum am găsit lucruri (cum să le numesc altfel ?) care m-au surprins cu o curiozitate, dar și cu o nostalgie binefăcătoare