nu puteam să las Noiembrie să treacă

nu a fost o lună a răsfățurilor,

nu a fost și nu va mai fi o vară indiană,

pe lângă arborii înțepeniți și negri, doar glasul lui Machado

din cartea lăsată în scaunul-balansoar din balcon, se-aude tânguind încet : ce cauți, poete, în amurg?

eu n-am niciun răspuns , dar solarul și-atât de dragul tău Poet atinge tâlcul ce tu știi oricând atâtor lucruri să-mprumuți; când am primit fotografia de la prietenul meu din copilărie, Călin –Alin cel lin, făcută și trimisă anume în Noiembrie, am știut și am și înțeles că trebuie să te las pe tine să „brodezi” cuvintele acolo și așa cum  trebuie – de fiecare dată ai reușit mai bine și mereu ți-au plăcut fotografiile sale;

 

te rog, însă și acum ceva: cred că e răcoare și acolo, la tine, învelește-te bine în haina aia întunecat-înstelată și astfel ne vom asigura că vraja basmului mereu va arde

semnele unui anotimp pierdut

           

 

sursa L’Associazione Italia Liberty

                   Este ultima zi din ceea ce ar fi trebuit să fie, nu doar calendaristic, primul anotimp din fiecare an, Primăvara; după ce la jumătatea lui Martie am fost nevoită să mă obișnuiesc cu parfumul florilor din ghivecele de pe pervaz, a urmat un neobișnuit de întunecat April din care chiar nu vreau să țin minte ceva, cînd ieșeam din casă, atmosfera, mai degrabă pietrificată, ne reamintea refrenul unui cîntec fredonat in ultimii ani ai copilăriei și primii ani ai adolescenței (pe atunci se întîmpla să descoperim poezia prin muzică sau pe ambele în același fel…) „primăvară care-ai fost, nu veni, n-ai niciun rost” , iar ceea ce a urmat părea mai degrabă semăna cu brumărel, decît cu florar

despre ceea ce și cum a fost, nu vreau să îmi amintesc

repet ceea ce am mai scris in altă parte: eu cred că s-a mers prea departe cu ocultele, cu teoriile despre  conspirații, cu frustrările justificate pînă la o anumită limită, cu parodierea unor situații sau fapte care nu meritau așa ceva

și poate tocmai de aceea, dincolo de voința sau refuzul unora dinte noi, cei mulți și tăcuți, rămîn cîteva semne ale acestei perioade și care vor fi destul de greu de ignorat sau de înlăturat de către unii(sau „alții”): am descoperit gestul firesc de ajutor acolo unde ne așteptam mai puțin, am regăsit acea   nevoie de împărțim liniștea singurătății cu cineva, am înțeles să nu mai respingem agasați un semnal de pe telefon, am încercat și uneori chiar am reușit să îmblînzi știrile alarmiste și spaima strecurată dibaci, cu o carte, o lectură online, un film, o melodie și peste toate rămîne cu noi și prin noi acel sentiment, acea stare, acel CEVA definitoriu pentru noi – conștientizarea intr-un mod mai puțin dorit, al dreptului la libertate;

iar eu cred că tocmai pentru și în numele acestui drept, nu trebui să cedăm agresivității și radicalismului periculos al celor care propovăduiesc ocultismul și alte inepții; in aceste săptămîni unii am reascultat, alții au aflat acum puterea mesajului unor cîntece din toate genurile si în multe limbi, prin adaptarea unor cîntece mai vechi sau mai noi la dramatismul situației de pandemie; cînd auzeam o variantă updated, mă surprindeam repetînd refrenul din Final Countdown, cînd, intr-una din zilele trecute mi s-a replicat „eu am rămas cantonat sau carantinat în muzica clasică, dar tu, ca fan Beatles, mai bine ti-ai aminti ce spunea John Lennon ‘count your age by friend not by years,count your life by smiles not tears'”

prieteni, zîmbete, viață – nu era nevoie de asemenea nenorocită încercare, manifestată, desfășurată la limita absurdului, pentru a le regăsi adevărul pe care îl cuprind; depinde de noi să nu le uităm din nou prea repede, deși…

mâine este prima zi de vară și este una dinte cele mai frumoase zile de sărbătoare din an

                                                La Mulți Ani, Copilărie! La Mulți Ani, Viață!

                                                                       sursa Clip  ART