despre poezia Sufletului, altfel

L Euler , Suflet , poezia sufletului ,   

și aici este poezie ,

despre poezia Sufletului

(despre care nu te-am întrebat nciodată ce folosești în locul stetoscopului pentru a-l asculta și nici cu ce medicamente îl tratezi ; poate pentru că într-o oarecare măsură, am înțeles și de la tine)

sunt pagini disparate, dar, oricum, limba o stăpînești mai bine decît mine, doar nu oricine se poate lăuda că Villon îi este prieten

*

știi bine că nu am timp pentru mai mult și te rog să mă aștepți nu cu flori, ci cu o tartă cu cireșe și cu dulceață de vișine; am uitat ceva? Nu, încă nu te uita la postarea de mai sus

[ abbilbal a lăsat, cîndva, aici, pe blogul meu, un poem superb]

prolog pentru povestea din scrisoare

recunosc, scriu mai rar, nici nu răspund la scrisori sau la semnele lăsate și găsite unde mă aștept mai puțin

am recitit cu altă stare lăuntrică povestea despre care îți pomeneam, plăcerea lecturii a rămas aceeași, întrebările de altădată s-au accentuat, dorul de noi parcă doare mai tare (unde ai ascuns rețetarul,care nu cred că mi-ar fi fost de mare folos?)

ca să pot să leg din taste cîteva cuvinte despre cei doi nordici care se regăsesc pentru a se pierddde definitiv într-o țară unde frumusețea și iubirea sunt sau par nemuritoare, nu merg nici la Botticelli, nici la Bocaccio, nici la filmele lui Castellani, nu, pentru că astă seară, găsind poezia de mai jos, mi-am amintit că starea de bine și poate ceea ce alții numesc fericire, se află în lucrurile firești, acelea pe care noi le considerăm, pe nedrept, mărunte;

Primavera

de Diego Valeri

Una distesa d’orti. In primo piano,
selvette d’insalata ricciolina,
viali d’aglio, qualche testolina
di fagiolo che spunta a far cucù;
dietro: tappeto di varia verdura
distesi in simmetria, tende pezzate,
molli trapunte, scure, fiocchettate
di verze gialle e cavolfiori blu;
nello sfondo: robinie che la guazza
ha ingioiellate di puri diamanti,
un filare di pioppi palpitanti
e il cielo azzurro… la serenità.

si mi-am amintit că într-o dimineață m-ai întrebat dacă eu cred în fericire, iar răspunsul meu nu te-a surprins; în acea clipă mi-ai devenit drag, chiar dacă din difuzorul radioului se auzea:

am o săptămînă grea, așa că acum: Buongiorno!

în așteptare lui Moș Crăciun

1489089_267344940081147_646141351_n-snowglobe

 

 

Mic sau mare, sărac sau bogat, mai mult sau mai puțin întelepți peste an, cu toții ne pregătim să împodobim bradul sau măcar o crenguță în așteptarea lui Moș Crăciun

și chiar dacă unii dintre noi își amintesc, aproape fără voia lor, versurile

Un brad frumos, la poarta sunt ochi smeriti ce asteapta

Pomana, cînd privirea intrebatori si-ndreapta

Spre ceea ce nu vine pe om sa-l multumeasca

Ni s-a implinit sorocul, si altora si mie.

In alte vreri se-mbraca credința strămoșească

Si nu mai văd prin lume cu gînd curat sa vie

Trei regi, s-aduca aur si smirna si tamaie,

Cînd dragostea de oameni sortita-i să rămîie

Povestea ce se tese din cînd în cînd, pe fire

Ce-și torc amărăciunea din slove de-amintire.

( -Al Iacobescu-)

cred  că mai bine  începem să colindăm

E veselie și e cînt în casa ta acum,

dar nu uita cînd ești voios, creștine să fii bun

cumplit și cutremurător

cumplit este personajul -Președintele- și cumplite      sunt destinele oamenilor care se regăsesc în personajele din acest filme

cutremurător este mesajul care te urmărește și de care nu reusești să te desprinzi ușor – este prea actual în această lume globalizată pe alte coordonate decît cele ale axiologiei știute și valabile pînă acum

https://youtu.be/SbMOfJzqTtk

și filmul în sine, și scenariul și regizorul, totul sau toate m-au trimis/ determinat să caut într-o antoogie mică de poeți georgieni traduși de Dumitru MIon în anul 1985, la EdituraAlbatros, poeziile lui Vahtang Orbeliani, cel în a cărui creație rafinată și atît de atentă , de preocupată în/ pentru păstrarea or, după caz, a preluării și adaptării influențelor persane

oare-i omul născut

să nu poată-mplini

cereasca poruncă: fiți uniți, cumpătați, și din strîmbe dorinți

ei din pură mîndrie

dușman să se-arate printre semeni și frați?

oare-i omul născut

a soarelui rază, a zilei lumină,

a muntelui umbră,

al boltei azur, lucirea de stele și luna cea plină?

să pară mai dulce,

umplîndu-l de pizmă

avutul pe care l-a strîns vre un frate,

să-și pună ființa

în slujba dorinței

de-ajunge stăpînul a tot și a toate?

oare-i omul născut

pentru ca un popor

pe altul să-nfrîngă trecîndu-i prin spadă,

iar poprul învins,

pe drumuri și-n lacremi

iubita lui casă ruinată să-și vadă?

(Au de ce ne-am născut?)

( filmul l-am văzut într-o Duminică, cu cîteva ore înainte de o dezbatere/ confruntare electorală, iar dacă această a doua rundă m-a ajutat să nu mă mai indispun pînă la limita refuzului de vodevilul dîmbovițean, de la cel de al treilea episod aștept un dram de speranță că rezultatul final va aparține lumii nomale, atît cît a mai rămas)

vitraliile unor poeme postume

 

Stained Glass Sculpted Tree Beveled Glass Window

Copac

copac, mînă, soare.

și copacul a fost copac,

mînnă, mînă,

soarele, soare.

apoi degetul s-a cufundat

în sîngele cald

al caprei ucise,

a trasat semnul

și univesul și-a căpătat oglinda.

Dar în oglindă lucrurile

au rămas împrimate pentru totdeanua

drept mărturie a morții.

 

Tajwan -abandonated cuch

Enter a caption

Epitaf

… trebuie să existe

zone de liniște

unde să reînnozi

firele timpului.

Poeme postume scrise de Teresa Maria Moriglioni Drăgan

traduse de Florin Chirițescu, publicate îtnr-un volum de POEME apărut la Editura Uivers- 1989, cu o prefațăsemnată de Romul Munteanu

[este chiar un privilegiu atunci cînd îți permiți să cumperi mai multe cărți și -astfel- rearanjarea rafturilor bibliotecii îți reamintește bucurii aproape uitate….]

și singurătatea are Povestea ei

îl știu și mi-e drag de la inceputurile carierei sale și ale adolescenței mele

și tot el este și atunci și acum și oricînd (în)cîntă:

”uneori nu e nimeni care vrea să m-asculte,/sunt mulţi care ascultă ce nu vreau alteori”

[ nu puteam să o las doar pe FaceBook]

nici măcar nu-i PREAMBUL

s-a mutat la locul potrivit

acel Preambul era, este, de fapt, titlul unui poem scris de către Șerban Foarță; eu mă mai joc, uneori cu titluri de povesti citite auzite sau văzute; așa s-a întîmplat și cu rîndurile din penultimul comentariu; să fi uitat, oare Poetul proprile sale rime-contrarime? nu cred, dar am înțeles că doar unora le este îngăduit s-atingă tremolul baladelor sale; pentru mine rămîne bucuria mai greu de arătat acum, a întîlnirii cu scrisul celui care, traducînd sublim, ne amintește

cum totu-i trecere – pecetea

s-o poarte scurta melodie

a noastră, – care să ne-adie

și să ne-aline setea

așa, de dragobete

Adrian Paunescu – Prin tine

Mă-ntorc bolnav cu fața care stele,

Ma dau luminii lunii împrumut,

Dar pe deasupra gîndurilor mele

Acelasi gong de noapte a bătut.

*

Si orișicît m-as depărta de tine,

Povara amintirii e mai grea.

Să mă arunc in univers – imi vine,

Dar mă scufundă-n aer, umbra ta.

*

Nu-iț cer nimic, imi știu prea bine firea

Si simt că nu te pot instrăina

Si-acum, cînd mi-a rămas numai iubirea

 

Eu nu te chem : ci-ti spun : rămîi așa!

Imi răsucesc privirea printre astre,

Spinarea se pravale la pămînt

Si ca pe vremea armoniei noastre

Cînd mă gîndesc la tine… simt că sunt

Printre greșeli aproape ordinare

Dispar din calendar fără motiv,

Mereu te voi trăda pentru oricare

Ca să te pot iubi dfinitiv

.Căutare

de Veronica Porumbacu

Spune : știi tu ce-i dorul de duca ?

Nu știi.

Dac-aș fi pasăre, mi-aș lua zborul in stoluri,

să intru cu ele-n iernatic.

Urmele toate se sterg,

numai dorul mușcă sălbatic.

Dac-as fi gînd,

aș cutreiera toate țărînile.

De-aș fi cărăuș

aș bea apa din toate fîntînile.

Dac-as fi vers,

n-ar mai fi cînt necîntat.

De-aș fi catarg,

aș vrea mările sa le sparg.

Dar ce sunt ? Nu știu …

In mine e tot ce așteaptă să fiu.

Tu sau eu, sau orice

-Ilarie Voronca-

Ziua, distanţa-nchisă în pupilă

Aici, acolo-n amintire iarăşi

Ca două ape întâlnite care-şi

Topesc oglinzile pe-aceeaşi filă.

Uniţi sau dezuniţi. Duşmani. Tovarăşi,

Nu-s eu. Sunt tu. Obrazul de copilă

E-al meu. Sau nu e. Dragoste e? Milă?

Ca-n orice clipă sieşi altul pară-şi.

M-apropii sau mă depărtez? O tristă

Şi bucuroasă, laolaltă, voce,

Acuma e şi nu e. O batistă.

Şi-o iederă de fum suind pe roce

Sau sus pe pisc cât soare mai există

Şi versu-acesta-i eu sau tu. Sau orice.

Continuă lectura

preludiul unor cuvinte

nu știu dacă textierii, compozitorii și/sau interpretul acestui cîntec au citit Vara de Noiembrie a lui Blaga, nu știu nici dacă atunci (de curînd) cînd ai urcat sus, pe pisc, aveai în rucsac un volum de-al dragului tău Bacovia, dar acum, cu siguranță, gîndul meu va căuta cuvintele lăsate acolo

și chiar dacă Toamna lui Labiș îmi va fi mai … aproape…, ca să rezist mai bine, în iarna care se apropie voi fredona deloc melodramatic refrenul de culoarea verii indiene

atît știu