nu puteam să las Noiembrie să treacă

nu a fost o lună a răsfățurilor,

nu a fost și nu va mai fi o vară indiană,

pe lângă arborii înțepeniți și negri, doar glasul lui Machado

din cartea lăsată în scaunul-balansoar din balcon, se-aude tânguind încet : ce cauți, poete, în amurg?

eu n-am niciun răspuns , dar solarul și-atât de dragul tău Poet atinge tâlcul ce tu știi oricând atâtor lucruri să-mprumuți; când am primit fotografia de la prietenul meu din copilărie, Călin –Alin cel lin, făcută și trimisă anume în Noiembrie, am știut și am și înțeles că trebuie să te las pe tine să „brodezi” cuvintele acolo și așa cum  trebuie – de fiecare dată ai reușit mai bine și mereu ți-au plăcut fotografiile sale;

 

te rog, însă și acum ceva: cred că e răcoare și acolo, la tine, învelește-te bine în haina aia întunecat-înstelată și astfel ne vom asigura că vraja basmului mereu va arde

Nu ştiu dacă am dreptul, dar întreb :

în urmă cu… ani, la sfîrşitul unui spectacol frumos, ne-a lovit vestea morţii ei,

peste cîţiva ani, ne-a cutremurat sfîrşitul lui

Mihaela Runceanu & Ioan Luchian Mihalea

sunt capriciile Tale,  javră de viaţă, sau este absurditatea din noi ?

Mihaela Runceanu – Zborul vantului

acasă mă aştepta o surpriză  : Almanahul Cinema  – şi acesta avea să fie ultimul primit

ştiu, este Noiembrie, luna în care,  cîndva,   ştiam să simt, ştiam să spun şi să ascult poveşti; ştiam că pot să cer orice – aveam totul, aveam şi TIMP

DA!  tocmai în această lună  mă iau la harţă cu tine

foarte curînd