semnele unui anotimp pierdut

           

 

sursa L’Associazione Italia Liberty

                   Este ultima zi din ceea ce ar fi trebuit să fie, nu doar calendaristic, primul anotimp din fiecare an, Primăvara; după ce la jumătatea lui Martie am fost nevoită să mă obișnuiesc cu parfumul florilor din ghivecele de pe pervaz, a urmat un neobișnuit de întunecat April din care chiar nu vreau să țin minte ceva, cînd ieșeam din casă, atmosfera, mai degrabă pietrificată, ne reamintea refrenul unui cîntec fredonat in ultimii ani ai copilăriei și primii ani ai adolescenței (pe atunci se întîmpla să descoperim poezia prin muzică sau pe ambele în același fel…) „primăvară care-ai fost, nu veni, n-ai niciun rost” , iar ceea ce a urmat părea mai degrabă semăna cu brumărel, decît cu florar

despre ceea ce și cum a fost, nu vreau să îmi amintesc

repet ceea ce am mai scris in altă parte: eu cred că s-a mers prea departe cu ocultele, cu teoriile despre  conspirații, cu frustrările justificate pînă la o anumită limită, cu parodierea unor situații sau fapte care nu meritau așa ceva

și poate tocmai de aceea, dincolo de voința sau refuzul unora dinte noi, cei mulți și tăcuți, rămîn cîteva semne ale acestei perioade și care vor fi destul de greu de ignorat sau de înlăturat de către unii(sau „alții”): am descoperit gestul firesc de ajutor acolo unde ne așteptam mai puțin, am regăsit acea   nevoie de împărțim liniștea singurătății cu cineva, am înțeles să nu mai respingem agasați un semnal de pe telefon, am încercat și uneori chiar am reușit să îmblînzi știrile alarmiste și spaima strecurată dibaci, cu o carte, o lectură online, un film, o melodie și peste toate rămîne cu noi și prin noi acel sentiment, acea stare, acel CEVA definitoriu pentru noi – conștientizarea intr-un mod mai puțin dorit, al dreptului la libertate;

iar eu cred că tocmai pentru și în numele acestui drept, nu trebui să cedăm agresivității și radicalismului periculos al celor care propovăduiesc ocultismul și alte inepții; in aceste săptămîni unii am reascultat, alții au aflat acum puterea mesajului unor cîntece din toate genurile si în multe limbi, prin adaptarea unor cîntece mai vechi sau mai noi la dramatismul situației de pandemie; cînd auzeam o variantă updated, mă surprindeam repetînd refrenul din Final Countdown, cînd, intr-una din zilele trecute mi s-a replicat „eu am rămas cantonat sau carantinat în muzica clasică, dar tu, ca fan Beatles, mai bine ti-ai aminti ce spunea John Lennon ‘count your age by friend not by years,count your life by smiles not tears'”

prieteni, zîmbete, viață – nu era nevoie de asemenea nenorocită încercare, manifestată, desfășurată la limita absurdului, pentru a le regăsi adevărul pe care îl cuprind; depinde de noi să nu le uităm din nou prea repede, deși…

mâine este prima zi de vară și este una dinte cele mai frumoase zile de sărbătoare din an

                                                La Mulți Ani, Copilărie! La Mulți Ani, Viață!

                                                                       sursa Clip  ART

acum, altceva decât tristețe,Vă rog!

Cîțiva centimetrii mai jos îmi propusesem să îmi imaginez cum ar fi și cum am putea să facem noi, trăitorii, un an cu zîmbete și fără tristeți ori ca acestea sa fie mai puține

și mă tem că nu voi reuși

așa cum multe nu am reușit anul acesta care păsește pe o cărare lăturalnică tot mai obosit și tare împovărat de grijile și nevoile lăsate în urmă … și poate nu a fost vina lui…

atît i s-a îngăduit   a face

eu nu am reușit nici să schitez un ”bilanț”, care, oricît l-aș fi ‚aranjat’, tot cu minus ar fi fost    – și este!

de zîmbit, zîmbesc tot mai rar, dar uneori reușesc sincer, altfel nu o fac, de grimase se amuză doar idioții;

și totuși, ca sa nu  mă întristez  tot mi se sugereaza că am o ”aplecare” înspre tristețe,

îmi voi aminti  de acei oameni minunați și gîndurile lor născătoare și tămăduitoare, deopotrivă, care m-au ajutat să nu mă prăbușesc

și multe aș putea să înșir ca fiind ceea sau cele ce îmi doresc, dar nu prorocirile a tot felul de vizionari mă opresc să iau puncte, numere, liniuțe sau alte (în)semne,

ci grija pentru mîna care își dorește să mai scrie

dar mai altfel,

chiar dacă nu va regăsi   nici ritmul și nici ”felul” de odinioară, neaflat nicicum pe acest paralelipiped îngust, la care nu va renunța, chiar dacă va părea vetust, nu va încerca să facă bani pentru că știe că nu are cum, nu va lăsa mai multe amprente decît pînă acum, nu va închide ușa nimănui care va păși pe pragu’i cu gînd curat,

va încerca să nu-și mai neglijeze prietenii virtuali și reali,

eeiii, acum trebuie să mulțumească celor care au ajutat-o să treacă granița aceea imperceptibilă și știe că a avut dreptate atunci cînd scria despre nevoia de virtual,

și cum nu are nici timp permis și nici prea multe unități numărabile, nu cuantificabile în prezent, nu i-au mai rămas din această dimensiune,

ca semn care  să-i poarte noroc alege un As de treflă,

cuprinde gîndurile voastre intr-unul în care se va regăsi mereu cu recunoștiință

și Vă dorește UN AN MAI BUN !

(da, să ne bucurăm, să zîmbim, să iubim, să trăim… )

\”La Traviata\” – Angela Gheorghiu & Roberto Alagna