semnele unui anotimp pierdut

           

 

sursa L’Associazione Italia Liberty

                   Este ultima zi din ceea ce ar fi trebuit să fie, nu doar calendaristic, primul anotimp din fiecare an, Primăvara; după ce la jumătatea lui Martie am fost nevoită să mă obișnuiesc cu parfumul florilor din ghivecele de pe pervaz, a urmat un neobișnuit de întunecat April din care chiar nu vreau să țin minte ceva, cînd ieșeam din casă, atmosfera, mai degrabă pietrificată, ne reamintea refrenul unui cîntec fredonat in ultimii ani ai copilăriei și primii ani ai adolescenței (pe atunci se întîmpla să descoperim poezia prin muzică sau pe ambele în același fel…) „primăvară care-ai fost, nu veni, n-ai niciun rost” , iar ceea ce a urmat părea mai degrabă semăna cu brumărel, decît cu florar

despre ceea ce și cum a fost, nu vreau să îmi amintesc

repet ceea ce am mai scris in altă parte: eu cred că s-a mers prea departe cu ocultele, cu teoriile despre  conspirații, cu frustrările justificate pînă la o anumită limită, cu parodierea unor situații sau fapte care nu meritau așa ceva

și poate tocmai de aceea, dincolo de voința sau refuzul unora dinte noi, cei mulți și tăcuți, rămîn cîteva semne ale acestei perioade și care vor fi destul de greu de ignorat sau de înlăturat de către unii(sau „alții”): am descoperit gestul firesc de ajutor acolo unde ne așteptam mai puțin, am regăsit acea   nevoie de împărțim liniștea singurătății cu cineva, am înțeles să nu mai respingem agasați un semnal de pe telefon, am încercat și uneori chiar am reușit să îmblînzi știrile alarmiste și spaima strecurată dibaci, cu o carte, o lectură online, un film, o melodie și peste toate rămîne cu noi și prin noi acel sentiment, acea stare, acel CEVA definitoriu pentru noi – conștientizarea intr-un mod mai puțin dorit, al dreptului la libertate;

iar eu cred că tocmai pentru și în numele acestui drept, nu trebui să cedăm agresivității și radicalismului periculos al celor care propovăduiesc ocultismul și alte inepții; in aceste săptămîni unii am reascultat, alții au aflat acum puterea mesajului unor cîntece din toate genurile si în multe limbi, prin adaptarea unor cîntece mai vechi sau mai noi la dramatismul situației de pandemie; cînd auzeam o variantă updated, mă surprindeam repetînd refrenul din Final Countdown, cînd, intr-una din zilele trecute mi s-a replicat „eu am rămas cantonat sau carantinat în muzica clasică, dar tu, ca fan Beatles, mai bine ti-ai aminti ce spunea John Lennon ‘count your age by friend not by years,count your life by smiles not tears'”

prieteni, zîmbete, viață – nu era nevoie de asemenea nenorocită încercare, manifestată, desfășurată la limita absurdului, pentru a le regăsi adevărul pe care îl cuprind; depinde de noi să nu le uităm din nou prea repede, deși…

mâine este prima zi de vară și este una dinte cele mai frumoase zile de sărbătoare din an

                                                La Mulți Ani, Copilărie! La Mulți Ani, Viață!

                                                                       sursa Clip  ART

așteptîndu-l

image

se spune că ar vrea să ajungă la fiecare, însă nu reusește de fiecare dată,

cu toate că are mulți emisari destoinici și s-a adaptat vremurilor

și totuși, chiar dacă este întristat că nu ajunge și la cei singuri, putem să-l ajutăm chiar noi, cei la care nu va ajunge:

aprindem o lumînare nouă sau una din anii trecuți, spunem o rugăciune,

ne amintim un colind din copilărie,

căutăm cu privirea sau cu gîndul o stea, ne punem o dorință (poate ne sunt îngăduite chiar mai multe…)

să fim sănătoși, să ne păstrăm prietenii, să fim mai buni și mai sinceri cu noi înșine și cu ceilalți,

să ne acceptăm singurătatea mai mult ori mai puțin aleasă de către unii dintre noi,

să răspundem frumos fiecărui semn de binețe și de prietenie,

să încercăm să zîmbim,

și să fim recunăscători pentru aceste clipe de Sărbătoare

CRĂCIUN FERICIT!

Anunț mic și grăbit

de data asta chiar am zîmbit siner, cu plăcere cînd am găsit cele două imagini, cum să le numesc altfel ?…

nu știu dacă le găsești pe net sau te joci tu, dar în acest caz parcă aș prefera să nu le scrii în limba care îți place uneori mai mult decît o fată tînără și frumoasă

( într-o perioadă, aproape uitată, îmi mai … încercam… și eu imaginația –sunt cîteva ”mostre” pe blogurile astea două,  dar la un nimebni moment dat prea devenise – și a rămas, se pare- o modă, sau cam așa ceva)

adevărați prieteni

nu știu ce …nuanță.. să aleg pentru ”idiot”, iar să caut acum, Duminica pe la Domnii Bantaș sau Pruteanu, mi-e cam, anevoie, recunosc

totul va fi bine

și chiar dacă nu mai sunt o persoană atît de puternică pe cît mă credeam, mi-au mai rămas cîțiva, puțini, dar siguri, preieteni, dintre aceia cares e dovedesc la nevoie, a fi, într-adevăr prietenii adevărați, care mă ajută să zîmbesc și chiar să rîd în prezența lor, iar atunci cînd lipsesc, îmi este greu să mimez  ori să schițez o grimasă, iar în clipa aceea, da, întind mîna în gol nădăjduind că voi auzi o promisiune, ca o  asigurare, ca o certitudine, că totul va fi bine

imaginea de mai jos o am și o păstrez de cîțiva ani și zău că nu o împart cu nimeni

întoarcere sau drum întors

de fapt, locul lor este pe blogul mic, cărruia i-am schimbat adresaotografii , joacă

    http://blogmaiputinsaumaimultsimplu.blogspot.com

acesta este anunțul din… titlul postării, pentru cei cîțiva care îmi urmăresc aiurelile de pe blogul mic, cel mic și roșu

gata!

două articole, unul tipărit, altul găsit pe un site foarte drag mie, m-au trimis să văd un film scăpat anul trecut…. deh, la Cannes  nu am reușit să ajung, la Los Angeles, nici atît…

ce film?

data viitoare îți spun mai multe, acum doar atît: este vorba despre anumite evenimente politice ceva mai departe de noi, dar care entru mine au rămas o obsesie  … din adolescență   [au marcat o lume, istoria unei mari părți a acestei lumi care este și cea de azi, nu doar acea toamnă sud-americană]

Neînțelesuri scrise de ne-acasă

            Scriem mai devreme decît ar fi trebuit și decît ne-am propus.   Ar fi fost preferabil să o fac(em) la întoarcerea acasă;

dar

 Nu ne vom aminti nici de vremurile  frumoase și vesele ale copilăriei,

   Nici de adolescența și anii tinereții proapete, trăite intens, cînd iubeam marea și ne împlineam la munte, răstignindu-ne dragostea pe o anume Cruce – sau așa credeam pe atunci- nici că am cunoscut în real o lume, care aici, în virtual pare  ‘închisă’ pentru noi;

 

Nu ne vom gîndi că erau vremuri cînd visam să facem cercetare și am ajuns  să ștergem printr-o semnătură munca unor ani, care ar fi putut să ne dea iluzia că putem să ne apropiem prin perseverență și de ceeea am fi dorit să facem;

 Nu ne vom gîndi nici la sănătatea neglijată și pe care acum nu o mai putem recupera;

 Nu ne vom aminti nici bucuriile și nici tristețile strînse într-un suflet care este obișnuit, chiar dacă unii l-au îndrăgit și născocesc și acum tot felul de șiretlicuri pentru a  nu-l lăsa pradă deznădejdii și cîte alte posibile suflete nu ne-ar învidia dacă s-ar ști cu adevărat cine este acel mag al sufletelor prin cuvinte– dar nu se va ști niciodată!

 

[ pt a evita speculții ieftine: acel magician al vorbelor nu se află în blogroll-ul meu, ci doar în / pe blog]

    Nu ne vom gîndi nici la copilăria mamei, spulberată de război, nici la refugiul bunicilor care, rămași doar cu fetițele și cu o ladă cu  cărți ( pe cei care au spart vagoanele cu lucrurile înghesuite  acolo, se pare că nu îi preocupau cățile…) au reînceput o ‘altă viață’ pe care s-au străduit să o trăiască demn și fără resentimente;

 Nu ne vom amintri nici că mîine  este o zi în care tata poate a ajuns mai departe decît l-a impiedicat boala atunci cînd a fost nevoit să renunțe la pilotat;

 Nu ne vom aminti ca în urmă cu cîtva timp – nu mult- a fost un sertar, dar  și acel ‘ajunge’, însoțit de  scuze care nici acum nu au atenuat duritatea literelor-sunete;

 

  Ne vom închipui că scriem  de acasă,  cu spatele la bibliotecă, neobservî nd nici o carte lăsată aiurea prin cameră,

 Pentru că nu putem înțelege  cum s-au scris atitea jurnale și memorii, chiar dacă unele poate nu s-ar fi vrut a fi publicate și din care am citit și noi ceva-ceva fără să fi înțeles măcar vreo idee ;

 Nu am înțeles că nu toți au darul și îngăduința/permisiunea de a-și mărturisi deschis  trăirile, de a-și face cunoscute preocupările, de a dialoga cu sine însuși….

 

 și pentru că tot nu am înțeles enirea un ui blog, ajunsă acasă îl voi lăsa așa, nu îl voi șterge, nu îl voi peria de scamele sentimentale, îmi voi aminti, poate, că astăzi cineva mi-a spus că unora dintre noi, cei mai fericiti, Dumnezeu le dă un dar magnific: să rămină toată viața copii. Ferice de ei, căci nu văd răutatea lumii…

      sau, acasă fiind, îmi voi re-aminti, ceea ce citisem cîndva––- hmmm, pe un mail ;

    viața fără singurătate ar semăna  a  bîrfă ;

    nu îmi place bîrfa, aleg, așadar, singurătatea.

 

 

 

 

    Iar atunci cînd voi redeschide blogul pentru a scrie, îmi voi aminti, cu siguranță și de Speranță și de Omenirea omeniei dar și de Omenia  omenirii din cotidianul real sau așa cum apare în blogolumea din blogosferă.

 

    și cam atît.

 

 

 

–––––––––––––––––––––––––––-

 

    mi-a fost greu să aleg între cele  două posibile ‘semne’ din ”calendarul meu” și care cred că  s-ar putea regăsi în însemnările de mai sus

prolog pentru posibile aberatii despre singuratate

Este o stare sau o situatie care mi e imi place sa cred ca imi prieste. De multe ori o caut. Gandesc mai lejer , scriu mai lesne, lucrez mai cu spor si iubesc mai frumos in singuratate.
La sfirsitul unei veri si inceputul unei toamne, am fost curioasa sa vad cum este ea, Singuratatea in alt loc, ceva mai departe de casa mea.
Si am ajuns sa ma plimb pe strazile largi si curate ale unui mare si aristocratic oras, sa ma inchipui in saloanele largi ale palatelor imperial ca sunt intr-adevar personajele care ma fascinau in copilarie si adolescenta, am dat mana aevea cu Goethe si cu Schiller de la inaltimea soclurilor pe care erau asezati acum [nu doar cele din mintea mea], am auzit acordurile lui Mozart, in acea sala pe care pana atunci o stiam doar din diverse imagini, am inteles cum arata politetea si in metrou si cand traversezi bulevardul, ca si atunci, cand, cerand ceva intr-o alta limba, ti se ofera impreuna cu raspunsul, tot in aceasi limba, mai multe mostre sau expeml(ar)e din ceea ce ceri. Si m-am simtit bine, dar voiam acasa. Tot singura ma siteam.
Acasa, ma astepta, cuminte si rabdatoare, ea, singuratatea. Am simtit ca doare. Din nou si mai acut. Dar despre singuratatea sufletului solitar, alta data, dupa sarbatori, nu acum.
 Viena Schonbrunnviena-straus-denkmal
viena-opera

Les Valse de Vienne _ Fr Feldman