un fel de… intermezzo

sau timpul meu irosit -scuze!-  petrecut pe FaceBook…
” e imposibil sã retranscrii integralitatea realitãții, cuiva care n-a trãit-o, in fața acestei imposibilitãți… ,cei rãi fac jurnalism, cei buni scriu povești. iar geniile… fac teatru;se ia realitatea și se face din ea ceva: poveste’
inca după primele două sezoane ale serialului caut un cuvînt (parte de vorbire sau de propoziție) care să definească cît mai ‘fidel’ tot ceea ce este cuprins aici, în acest film și nu reușesc; aseară, tîrziu, la cîteva minute după genericul final al episodului cu nr-ul … din ultima serie, m-am auzit spunînd eu însămi ”colosal”; și totuși, ceea ce memoria mea a reușit să rețină (sper) din indatorata rememorare a celor 4 Maquis, nu este îndeajuns pentru ceea ce ESTE acest film serial (l-am desoperit intîmplător și tîrziu, recunosc)

Claude et les Maquis

   pGKvvasvybQLAvJAqOkNDovvqzd    un village fra -les tous...

Reclame

este nevoie de prezenta ABSENTILOR

Nu imi plac si nu parcip la comemorari; mie imi este greu sa nu imi amintesc plecarea lui Augustin Buzura dincolo de Zidul Mortii, exact in urma cu un an. Astazi am reusit pentru cateva minute sa rasfoiesc din nou volumul in care sunt … adunate … cateva dintre zecile de articole, de fapt, sutele de articole scrise si publicate de catre Domnia Sa. Chiar si daca as fi avut mai mult timp pentru lectura, nu cred ca as fi putut sa citesc mai multe – adevarul cuprins acolo astazi parca atinge si doare si mai cumplit; nu imi fac iluzii ca isi vor aminti multi de el, desi am o curiozitate pentru care, probabil, voi reveni cu un UPDATE, dar, nu cred ca va fi cazul (sunt alte evenimente stringente si poate si ordin de la … partid)

607913

Dupa aproape o suta de ani, nu mai avem nici o obsesie nationala, nici un model, nici o istorie, ci doar niste mediocri care, de dragul unor posturi trecatoare, negociaza totul, vând totul. Se comercializeaza limba, drapelul national, istoria si geografia, trecutul si viitorul. Dar, având asemenea lumini în frunte, nu se poate mira nimeni ca nu mai însemnam mare lucru în lume, ca suntem ocoliti si ironizati. Ma gândesc ca în viitor, cei ce se înghesuie sa ne conduca, pe lânga un control riguros al sanatatii mentale, ar trebui supusi si unui examen sever al cunostintelor de istorie în speranta ca vor descoperi un adevar simplu: ca am iesit din obscuritatea veacurilor datorita scolii. Si ca suntem mai dotati pentru performante din sfera cunoasterii, decât pentru meseria de ospatar, tinichigiu, bodyguard etc.

Decembrie este luna victoriilor noastre: Unirea si Revolutia. Daca nu mai suntem în stare de altceva, daca nu ne deranjeaza umilintele la care, clipa de clipa, suntem supusi de catre niste activisti aroganti si ignoranti, s-ar cuveni macar sa strabatem cu mintea drumul pâna la cele doua victorii. Poate ca astfel ne vom speria de pustiul în care ne-am ratacit.

*

Deocamdată se pune problema existenţei noastre, iar fără foarte multă educaţie nu putem spera la un loc mai bun sub soare. Pentru a exista cu adevărat trebuie să vedem cum s-a realizat cel mai important moment al istoriei noastre, Marea Unire, şi în ce au crezut artizanii ei. Au început cu cartea şi au avut o încredere uriaşă în forţa şi în destinul naţiei lor. Noi ar trebui să începem prin a ne întreba: de ce lipsim din propria istorie? Cum de ne-am ticăloşit atât?

cum???… eu cred ca dupa ce am invatat libertatea de a trage cu pusca prin versuri inspirate, dupa ce am cunoscut libertatea de a huidui, de cativa an suntem”dresati” din toate partile, prin metode parsive, sa cunoastem libertatate de a ne uri; ma tem ca nu avem anticorpii necesari; si totusi!!!

DA! Eu il astept si-l voi astepta mereu pe Helgomar sa vina cu acea candela care sa sparga intunericul fricii si al deznadejdii

ESTE MARE NEVOIE DE PREZENTA DUMNEAVOASTRA, DOMNULE AUGUSTIN BUZURA!

Boabe de cafea dintr-un teribil an – 1968 (2)

– și totuși, dezamăgirea sau resemnarea să fi fost atît de mari, încăt nu au reacționat prea puternic la drama din 5 iunie din America, sau cînd , în aprilie era împușcat Martin L King, iar apoi, în estul Europei pericolul luase forme și dimensiuni alarmante, sunt curios cum au reacționat, continuă Vlad

– Reacțiile oficiale au fost mai mult decît prudente, abia discursul, celebrul discurs al lui Ceaușescu în Piața Palatului se pare că i-a trezit, dar i-a și amagit, iar oamenii din Occident erau preocupați de problemele interne din țările lor, calmul părea că se instalase acolo, la noi au fost patru-cinci ani care nouă atunci ni se păreau incredibili de buni, de plini de speranțe care nu păreau să fie iluziile înșelate prea devreme și dureros.

– Da, Domnule Liviu, dar cu ocazia vizitei lui De Gaulle la București, în plină criză pariziană, noi ne-am ales cu Dacia 1 100 și cu calculaorul IRIS părintele dragului Felix, spun drag, pentru că noi eram mîndri de el, chiar dacă pierdusem contractul sau sansa de a contracta cu IBM, spuse cu un ușor oftat Matei.

Ionel întrebă fără să se adreseseze cuiva anume: ”e adevărat că se spunea că dacă ne-ar fi atacat rușii, pe noi ne-ar fi ajutat chinezii?”

– Mai degrabă cred că e o legendă, spuse Anton, apăruse doctrina Nixon, iar în Orientul apropiat erau ostilitățile dintre Egipt și Israel, palestinienii se organizau și se afirmau pe plan internaional, era o lume frămîntată peste tot.

– De parcă acum ar fi mai liniștită, ce să spun?!! aproape concluzionă Elvira

– Mda! se auzi vocea calmă și joasă a lui Toma, se simțea că e obosit. La plecare Dan a spus că dacă ar fi întebat, pentru el acel an’68, mai mult decît politica, înseamnă Brel cu al său J’arrive și apariția volumului lui Ionesco, cu un titlu teribil, trebuie să recunosc și eu, este vorba de Past Present, passé present

-Chiar așa, spuse Liviu cu un ton mai ridicat decît de obicei, despre arte, nimic?

– În acest caz, cred că discuția ar trebui reluată altfel, răpunse Tomas, dar vă propun să o reluăm altfel, altădată, cînd sper că vor fi prezenți și Sergiu și Virgil, cît pe ce să spun și eu Orsino sau Mercutio, fără să o supăr pe Anya; by the way, Anya, pe tine nu te-am auzit deloc, tu, cu o colecție de ziare, cărți citite din acea vreme, nu spui ceva? nu e nevoie să îți dai jos lentilele fumurii de astăzi.

Oare de unde știa că am ochii umezi? am tras aer în piept și am continuat să agit cu paiul băutura din pahar, lansîndu-mă într-o aiureală de tiradă, de care mă voi mira eu insămi, multe zile

– zilele trecute, după ce am văzut un film difuzat ca film de artă, am realizat câte au fost. eu aveam în minte doar Cerbul de aur, acel mai cu Sorbona și acel august cu Cehoslovacia.…, în film e și ziarista cehă’ este vorba de filmul Bobby, un film produs de A Hopkins și regizat de spaniolul Emilio Estevez, un film excelent gândit, chiar dacă ideea nu e deloc originala, cu o distribuție mare, dar ceea ce mă împinge să-l revăd și chiar să caut să am DVD-ul cu acest film despre drama nu doar a Americii, ci, poate a lumii întregi, este sau sunt scenariul în cea mai mare parte a sa foarte bun, dar mai ales coloana sonoră, am reauzit „Never Gonna Break My Faith”, cîntat de Aretha Franklin, ”Mary J. Blige” și The Boys Choir of Harlem, „The Sound of Silence” de Simon & Garfunkel, „Hurdy Gurdy Man” by Donovan, nu mi le amintesc pe toate, dar știu că asemenea cîntece și versuri nu se mai aud astăzi, în vremurile cu maai mulți nebuni buni de pus la propriul lor zid.

– Iată o posibilă temă viitoare, spuse cineva, nu am auzit bine cine, pentru că abia atunci am început să plîng cu adevărat.