în fiecare ZI avem nevoie de ei

(nu doar astăzi, de ziua lor, a Scriitorilor)

pentru a putea sa rezistăm mai ușor intr-o lume care pare că își pierde coordonatele axiologice și nu numai …

Oricât de tristă ar fi lumea în care trăiește și indiferent cât de apropiată salvarea mai sus pomenită, unui scriitor nu-i rămâne decât o singură soluție: să scrie. Adică să salveze de la moarte câteva din infinitele fațete ale lumii în care trăim, în speranța că urmașii, la rândul lor, vor dezlega măcar o parte din misterul numit viață. Scrisul este, în ultimă instanță, o neîncetată tentativă de amânare a morții, o încleștare permanentă la hotarele necunoscutului și nespusului, o cursă solitară în care nu vei ști niciodată dacă ai câștigat sau ai pierdut. Iar în înfruntarea cu puținătatea cuvintelor cine se poate crede învingător? Dincolo de ele începe muzica, și când nici ea nu te mai ajută, ne rămâne, cum spunea Shakespeare, doar tăcerea. The rest is silence. Și ascultând-o, învățând să ne bucurăm de ea, trăind ceea ce cuvintele nici măcar nu pot să sugereze, ne eliberăm, fie și pentru o clipă, de mizeria lumii, de diletanții care ne terorizează cu ignoranța și agresivitatea lor, uităm de șobolanii ciumei camusiene care devastează cu consecvență un spațiu – al nostru, din păcate – ce cunoaște râsul, de orice și oricând, dar nu bucuria, liniștea și demnitatea.

                                                                                                                                        Augustin Buzura (august 2006)