…. și totuși

    după câteva ezitări (m-am) hotărît să deschid blogul intr-un an care nu știu cum va fi, un an în care și/sau de la care nu îmi doresc altceva decît sănatate și limpezimea gîndului, a minții, iar dacă va fi să fie un dram de Bine în plus, recunoștința va fi rostită și -atît cît se va putea- exprimată tacit;

 nu știu nici cum va arăta blogul meu pentru că nu știu cum și cît voi reuși să scriu/ să tastez; mi-ar plăcea, desigur, să am și să simt acea dorință și nevoie din anii de început, cînd învățam bloggeritul cu o plăcere și o conștinciozitate pe care care le credeam cel puțin uitate, dar nici eu, nici ceea ce este în jurul meu nu mai suntem cum eram atunci și este firesc, dar nu și mai bine: eu nu mai sunt atât de senină și de încrezătoare, lumea , planeta asta cu viața ce o animă, totul și toate s-au schimbat si nu neapărat peste ani, ci mai degrabă aproape peste noapte, în câteva luni, zile , ore, clipe

 nu am ales o ‘temă’ pe blogul meu pentru anul acesta, nu știu când, cât și cum voi apărea, dar cu siguranță nu voi putea să mă desprind sau să mă depărtez de unele dintre obsesiile și preocupările mele mai vechi; la fel de bine știu că se va simți mai mult sau mai puțin felul în care întîmplările, evenimentele pe care le voi percepe, fie că vreau eu sau nu, mă vor … „atinge” (sîc!)

 

  și pentru că nu am ales cea mai bună zi de „ieșire” pe blog, adică în lume, cum s-ar zice, cred că mai bine ar fi sa las harul celor doi mari artişti să afle răspunsuri la (im)posibile întrebări

 

 

semnele unui anotimp pierdut

           

 

sursa L’Associazione Italia Liberty

                   Este ultima zi din ceea ce ar fi trebuit să fie, nu doar calendaristic, primul anotimp din fiecare an, Primăvara; după ce la jumătatea lui Martie am fost nevoită să mă obișnuiesc cu parfumul florilor din ghivecele de pe pervaz, a urmat un neobișnuit de întunecat April din care chiar nu vreau să țin minte ceva, cînd ieșeam din casă, atmosfera, mai degrabă pietrificată, ne reamintea refrenul unui cîntec fredonat in ultimii ani ai copilăriei și primii ani ai adolescenței (pe atunci se întîmpla să descoperim poezia prin muzică sau pe ambele în același fel…) „primăvară care-ai fost, nu veni, n-ai niciun rost” , iar ceea ce a urmat părea mai degrabă semăna cu brumărel, decît cu florar

despre ceea ce și cum a fost, nu vreau să îmi amintesc

repet ceea ce am mai scris in altă parte: eu cred că s-a mers prea departe cu ocultele, cu teoriile despre  conspirații, cu frustrările justificate pînă la o anumită limită, cu parodierea unor situații sau fapte care nu meritau așa ceva

și poate tocmai de aceea, dincolo de voința sau refuzul unora dinte noi, cei mulți și tăcuți, rămîn cîteva semne ale acestei perioade și care vor fi destul de greu de ignorat sau de înlăturat de către unii(sau „alții”): am descoperit gestul firesc de ajutor acolo unde ne așteptam mai puțin, am regăsit acea   nevoie de împărțim liniștea singurătății cu cineva, am înțeles să nu mai respingem agasați un semnal de pe telefon, am încercat și uneori chiar am reușit să îmblînzi știrile alarmiste și spaima strecurată dibaci, cu o carte, o lectură online, un film, o melodie și peste toate rămîne cu noi și prin noi acel sentiment, acea stare, acel CEVA definitoriu pentru noi – conștientizarea intr-un mod mai puțin dorit, al dreptului la libertate;

iar eu cred că tocmai pentru și în numele acestui drept, nu trebui să cedăm agresivității și radicalismului periculos al celor care propovăduiesc ocultismul și alte inepții; in aceste săptămîni unii am reascultat, alții au aflat acum puterea mesajului unor cîntece din toate genurile si în multe limbi, prin adaptarea unor cîntece mai vechi sau mai noi la dramatismul situației de pandemie; cînd auzeam o variantă updated, mă surprindeam repetînd refrenul din Final Countdown, cînd, intr-una din zilele trecute mi s-a replicat „eu am rămas cantonat sau carantinat în muzica clasică, dar tu, ca fan Beatles, mai bine ti-ai aminti ce spunea John Lennon ‘count your age by friend not by years,count your life by smiles not tears'”

prieteni, zîmbete, viață – nu era nevoie de asemenea nenorocită încercare, manifestată, desfășurată la limita absurdului, pentru a le regăsi adevărul pe care îl cuprind; depinde de noi să nu le uităm din nou prea repede, deși…

mâine este prima zi de vară și este una dinte cele mai frumoase zile de sărbătoare din an

                                                La Mulți Ani, Copilărie! La Mulți Ani, Viață!

                                                                       sursa Clip  ART