jargon

lecturile mele au rămas, în foarte mare parte, cele pe foi tipărite (consevatoare, deh!…), iar acum nu mă repet în explicații

zăbovesc sporadic și destul de grăbit prin paradoxalul inefabil care poate și se cere a fi atins, urmăresc cinci-șase bloguri, fără a respecta regulile bloggeritului, pe cele ale FB-ului le ignor într-un mod aproape scandalos, dar nu îmi place pincipiul ”dau ca să-mi dai”

zilele trecute, după ce am răsfoit un blog, lăsat fără voie, aproape în uitare, m-am surprins spunînd o expresie știută din copilărie ”cel mai tare din parcare”

în acea zi, îmi amintesc că primisem de la mama o cutie de vișine trase în ciocolată și un penar la/ după care tînjeam de vreo cîteva săptămîni, cu multe compartimente și o oglindă mică; la replica mea ‘uau! ești cea mai tare din parcare!’, tonul mamei s-a schimbat

– nu așteptam neapărat un mulțumesc, dar sunt curioasăă de cînd și de unde ai împrumutat jargonul ăsta

– adică? ce jargon?

– expresia de acum cîteva clipe

– am auzit-o și eu pe afară, dar de ce nu-ți place și ce-i aia , mă rog, ce înseamnă jargon?

– mergi și consultă-ți dicționarul preferat

și m-am îndeptat spre tata-mare

– Forsyte (avea atîtea în comun cu Soames Forsyte), ce înseamnă jargon?

– depinde de situație, de context, de cel care vobește, dar de ce întrebi?

– păi, cine-i cel mai tare din parcare

– nu este o expresie academică

– pînă ajung eu la academie m-ai lămuit buștean!

– nu sesizez virgula….

– poate e în jargon

– obrăznicuță ?!?

– eu? nuuuuu! te rog fumos să îmi dai trei lei pentru film

– iată cinci, ca să îți iei și pachețel cu actor, păstrezi fotografia, dar lama de gumă o dai altcuiva, bine?

– săru’mîna!! îți spun la întoarcere dacă se vorbește în jargon

despre film, acum nu îmi amintesc prea bine, nu mă dădeam în vînt după westenuri, dar știu, da!, acum știu că acea fotogafie în care Alain Delon avea zîmbetul cel mai frumos, el care zîmbește atît de rar în filme, acea fotografie o aveam din acea colecție, dar va trebui să caut și să să aleg o altă fotografie cu ”îngerul (de)căzut” pentru a-mi aminti cum se îmbinau cîndva matematica și structuralismul…….

cu jargonul vitualului m-am familarizat, cît de cît, regulamentul scris și nescris îl respect mai greu;

în spațiul virtual ,destul de restrîns, în care mă mișc eu am întîlnit două site-uri, fiecare putînd fi considerat cel mai tare din parcare – nu le voi numi, nu doar pentu că blogrollul meu nu este la vedere, ci pentru că nu vreau să nedeptățesc pe cineva

un coleg de clasă primise din srăinătate un penar cu totul deosebit, semăna cu o cutie muzicală, iar uneori se auzeau fragmente scurte dint-un cîntec vesel, cîmpenesc

cîntec vesel, cîmpenesc? privesc pe calendarul monitorului și îmi dau seama că încă este august și este încă vară,

sunt frumoase poveștile de august

frumoase și dureroase

blog de împrumut

Domnul Jourdain, consecvent cu sine și cu ambițiile sale a dorit să cunoască spațiul virtual. Iar pentru a accede în High-life-ul blogosferei, pentru a se famiariza mai bine  cu blogolumea s-a hotărît să își creeze un blog, apelînd la Maestrul său de filozofie.

Domnul Jourdain:- Da, o să fie ceva foarte galant!

Maestrul de filozofie:- Nu  mai încape vorbă. Doriți să scrieți în versuri ?

–        nu, nu, fără versuri…

–        nu vreți decît proză.

–        Nn vreau nici proză, nici versuri.

–        Nu, dar trebuie să fie ori una, ori alta.

–        Da’de ce ?

–        Fiindcă, domnule, ca să ne exprimăm, există doar proza și versul.

–        Nu există decît proza a și versul?

–        Desigur. Tot ce nu e proză e vers și invers.

–        și cum vorbește omul, ce e ?

–        proză

–        Pe legea mea, de patruzeci de ani spun proză, fără să știu! Îți sunt îndatorat!

(…) dar vorbele astea le-aș dori mai galante, mai bine întoarse.

–        Trebuie spuse mai pe larg lucrurile.

–        Ți-am spus nu!nu vreau decît cuvintele astea, dar întoarse după modă, așezate cum trebuie. Te rog să-mi spui feluritele chipuri în care le-am putea turna.

 

(Moliėre – Burghezul gentilom, editura ESPLA)

Celui inițiat în Logică și dicție, în morală și în fizică, chiare dacă sunt, oarecum, întortocheate, cel care a învățat că în muzică aria trebuie potrivită cu textul, celui care a plătit lecțiile de dans și de scrimă, i s-a părut destul de ușor să se miște prin lumea asta încă nouă pentru el, să se strecoare   printre bloguri și să își amintească de seratele ori de recepțiile care  se organizează miercurea sau joia, respectînd noile cerințe

respectîndu-și (re)numele, de care nu era foarte sigur dacă îl cîștigase/ obținuse pe deplin, voia să facă și să aibe un blog altfel, deosebit de cele pe care le văzuse cam superficial, aspect care nu avea importanță din moment ce și el intrase în rîndul lumii: nu voia povești în proză, nu voia lirisme sentimentale, nu voia nicidecum să-si însemneze zilele într-un soi de jurnal, așa, în văzul tuturor, deși știa că asta l-ar fi ajutat, iar Maestrul de filozofie i-a explicat că blogul este    tot un fel de jurnal.

Bine, bine, dar dacă nu e nici proză, nici versuri, ce mai rămîne?

Maestrul de filozofie a pomenit de ceva ce s-ar numi retorică și că de aici pînă politică este mai puțin decît o jumătate de pas; la  nu prea l-a interesat asta pînă acum, dar –se pare- că în chestiunea aceasta toată lumea își dă cu părerea și dacă îi este de folos, de ce nu ?

acum, că are un ecran ultramodoern, pe care și prin care poate să vadă și să observe totul în 3D, cum a auzit că se spune, este superformidabil.

trebuie să înceapă la modul serios, cum le face pe toate celelalte, treaba asta cu bloggeritul; cum se descurcă alții, el de ce nu ar reuși ?

–––––––––––––

așadar, un nou blogger , cu un blog ce pare a fi inedit.

nu sunt convinsă că merită, dar, cînd și cît voi putea, îl voi urmări și pe acesta, doar aparține unui gentilom…!…

și –cine știe?- poate îl voi împumuta.

numai  de nu s-ar auzi  prea des ”dara, dara, bastonnara”

pînă una, alta

oricăt de dragă mi-ar fi – și îmi este- poezia lui Frank O’hara, nu am plecat să caut asemenea lui, fericirea în vînt

am-plecat-sa-caut5

am înțeles  destul de bine –prea bine, poate- și pentru totdeauna că reîntoarcerea la inocență este imposibilă

drum-interzis1

pentru că prostiile – cît de ușor mi-ar fi dacă le-aș putea considera astfel….-

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2013/03/06/m-ai-invins-tirg-nenorocit/

rămîn valabile,

pentru că mai cred că  acest adevăr este al meu

adevarul_meu

(îmi place uneori mai mult Pascal decît Descartes cu al său –universal, cred și eu, de aemenea,- adevăr unic…)

mda, ”una-alta” sau de  mai multe ori ..”nada personal”…

plec într-un oraș frumos și drag mie, unde pe vremuri, fugeam la teatru, plătind amenzi pentru că traversam peste rondurile cu trandafiri

acum merg cu speranța că mă voi regăsi pe mine însămi – și am suficient de muncit  la propriu, nu glumă!-, iar dacă voi reuși, mă voi întoarce acasă – și aici, pe  blogurile mele, reluînd lectura unor bloguri  familiare și a altora noi, decoperite cu o surpriză aducătoare de bucurie

și trecînd                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          cu un nevinovat, deși nepolticos, je m’en fiche, peste toate neplăcerile din …proximitatea… reală, voi începe, probabil să scriu un scenariu – de teatru, de film, încă nu știu; loc pentru maculatură este suficient

(m-am ”molipsit”de la vizitele lui Darius –o fi regele persan ?1?- și îmi …scapă un haha; mulțumesc, vizitatorule care mi-ai ținut și starea și mintea pe linia de plutire!!!)

în ultimul timp am redescoperit în fonoteca radioului o piesă mai puțin … discutată și disputată a lui T Williams : Vară și fum

varianta radiofonică este remarcabilă, cu totul  și întru totul deosebită

dar cum  este vară, e vremea vacanțelor și este timp pentru lectură ( scrisullui Tennessee  Williams nu este pentru lectura ușoară, recunosc), înainte de a se asculta înregistrarea de la Radio ori de a viziona filmul cu Laurence Harvey (preferatul mamei mele), eu aș reciti mai întîi piesa (textul piesei)

summer and smoke

TUTUROR – PRIETENI, CUNOSCUȚI MAI MULT ori MAI  PUȚIN  SAU DELOC,

Vă doresc o vara așa cum și-o închpuie fiecare

pe curînd?

voi reveni aici atunci cînd mi se va părea- nu neapărat cînd voi simți- că starea mea  …lăuntrică …este aproape ok

nu știu de ce las comm deschise, dar cred că likurile lăsate se cuvin a primi mulțumiri, dar așa, fără să știu pentru ce anume…,  ( fără răutate, dar unii care trec pe aici, din ce în ce mai rar și tot mai puțini –de parcă, eu aș face altfel …!!!- mai lasă un rînd pe ici, pe colo, prin alte părți, adică; nu! nu mă voiu adapta pe deplin regulilor bloggeritului, cu răsunsuri si like pentru  cenți și nici din …. amiciție; citesc,   îmi place, dacă sunt logată, las un semn și trec mai departe)

[ști(Ț)i ceva?–- mi-am propus să învăț o limbă străină, încă nu am dat cu zarul ca să o aleg]

… s-a vrut a fi, cîndva, un blog serios și rămas cu adevărat amestecat (și) de-a valma

*

Interogație

de Horia Lupu

schimbăm atîtea vorbe într-o zi

înfipți în gînduri…

ori dincolo de-aceste-ntinse vînturi

și dincolo de vînturi, ce-o mai fi ?

(din volumul Marginea Verii, 1983)

și este vară...

greșit-am oare ?

micul coșar

locul unde am sprijinit scara ca să mă odihnesc nițel ?

mi se spune micul coșar și cred că ar fi trebuit să ajung pe un blog mai mic (ca titlu, cel puțin…)

aici e  prea greu de făcut curățenie, e negru aproape peste tot, iar durerea, tristețea, deznădejdea și năduful scăpat cîteodată cu ocară eu nu mă pricep să le oblojesc

pe celălalt ar fi mai simplu și de zăbovit că sunt poze mai mult sau mai puțin reușite sau frumoase (nu știu cum se spune corect pentru că eu nu mă pricep  la artă – văd și dacă îmi place mă simt bine pe moment, dacă nu, trec mai departe, fără a da cu pămătuful meu) și cîntece vechi, niște vechituri de pe vremea străbunicii, dar acolo se poate respira mai bine, parcă…

aici, colbul s-a așezat mai mult pe texte nepublicate și păstrate ca ciorne ori ca ”private” (habar nu am ce-i cu forma asta de privatizare, eu mi-s singurul patron și salariat și nu mă plîng deloc, îmi este chiar bine)

acolo, mai sus, scrie că o să fie altfel decît pînă acum, dar nu se simte nici o schimbare în bine, dimpotrivă, fotografii si vorbe lăsate într-un fel de  orînduială greu de priceput, cîte un of sau o jelanie care, oricît or fi ele de adevărate, nu au leac și nici doftor să le vadă

așa că m-am hotărît să dau olecacă  pe aici cu uneltele mele, poate, poate se va scrie și cîteva rînduri despre treburi mai serioase (am coborît cu scărița pînă mai jos, pe la începuturi, cînd parcă era altfel și altceva)

dar nu cred că va apărea curînd sau destul de repede  vreo schimbare față de ceea ce  este acum, cu toate că vine primăvara

ei, vedeți –cine să vadă? ăia sau Cei care trec/eau pe aici? pe unde am mai umblat eu am înțeles că ești citit și vizitat și chiar și lăudat dacă faci tu la rîndul tău asta, un fel de reciprocitate cum ar veni, că eu la școli nu  am apucat să merg ca să  șttiu cum e cu chestia aia de-i zice feedback, sunt liste cu nume, de unde se întîmplă să apari dar să și dispari într-un ceas, ori să aluneci din vîrf pe la subsol, așa că eu cred că se poate și fără, dar nu te alegi cu vreun cent – păi da, mă învîrt fără rost, ca și gîndurile de pe placa asta neagră ce seamănă mai mult a platoșă și uit ce vreau să zic

ziceam și zic și io ceea ce simt și alții, că uite – vine primăvara

acum ați înțeles de ce eu, micul coșar, sunt vesel ?

      (dar numai eu….) 

am fost rugat să las postarea de mai jos să apară prima, dar  în ungherele bloggeritului cu editări, setări, actualizări, eu nu cotrobăiesc, nu din teama că mătura mea ar fi cam aspră, dar…)

OK! – crudul adevăr al bloggeritului

(habar nu am dacă este sau a devenit o meserie, dar am înțeles asta, adică ceea ce scriu/tastez mai jos)

dacă nu ești văzut, citit, clicik-ăit (aici am probleme cu verbul !!!)  ș.a.m.d.,

nu exiști ;

lumea din jur și de prin împrejurimi se schimbă – și ce-i cu asta? e bine și normal că (se) mișcă, nu și cum o face, nu se mai respectă rețetele tradiționale,

chiar dacă ingredientul, ca formă, este obligatoriu prezent;

și cum nici problemele mele nu par a să se fi rezolvat așa cum aș fi vrut,

chiar dacă nuam timp sufficient,

încerc să revin

cum unde? – pe foaia asta neagră ( era să tastez ”lespede” – premoniție ?!? … ei, și….)

și ce-i dacă mîine/astăzi se  pare că voi avea o zi deloc ușoară?

cu gîndul la bloggerit – mai puțin la îndatoririle  pe care acesta le presupune, sper să treacă mai ușor- adică suportabil

 deocamdată, dintre sute de restanțe, încerc acum să rezolv una, față de Domnul T Orășanu

    (și nu am ales întîmplător poemul, chiar dacă la acea data mă gîndeam la altceva)

Alone

By Edgar Allan Poe

From childhood’s hour I have not been

As others were; I have not seen

As others saw; I could not bring

My passions from a common spring.

From the same source I have not taken

My sorrow; I could not awaken

My heart to joy at the same tone;

And all I loved, I loved alone.

Then- in my childhood, in the dawn

Of a most stormy life- was drawn

From every depth of good and ill

The mystery which binds me still:

From the torrent, or the fountain,

From the red cliff of the mountain,

From the sun that round me rolled

In its autumn tint of gold,

From the lightning in the sky

As it passed me flying by,

From the thunder and the storm,

And the cloud that took the form

(When the rest of Heaven was blue)

Of a demon in my view.

-0–––––––– (punct de iunflexiune pe o dreaptă (aici TOTUL e posibil )

(cu cîteva minute mai devreme, trecerea CELLEI pe aici mi-a amintit -NE-a  amintit de primăvara lui Traian Coșovei

”bîntuie la noi o primăvară
că pe cine-l prinde
singur –îl doboară!”

mă amuz

în vremuri și (nu pe)în vreme de criză

globalizată (sau aproape)

Mă  amuz că simt cum trece timpul pe lîngă mine, fără să încerc să fac ceva cu folos

[și la ce bun ?!? – cînd îți năruiești munca printr-o semnătură, în timp ce îți permiți să lezezi personalitatea superiorului direct, sperînd că sentimentul de dreptate, ca și cel de camaraderie este același în care credeai, chiar dacă niciodată nu ai regretat acea răbufnire de orgoliu…]

Mă  amuz că reușesc să văd două sau trei filme pe zi, fără să rămîn cu ”impresii notabile” și fără dorința de a le revedea

Mă  amuz că printre reviste cvasi-mondene (nu dau titluri, dsar nu sunt nici Can-Can, nici Libertatea ori Taifas – ei na, iată că am habar de așa ceva!!!) mai deschid și chiar citesc cîteva pagini din căți greu de alăturat ca gen,

Mă  amuz că, la o privire grăbită sau nu, adică absolut întîmplătoare, se poate crede că stau ceasuri/ore întregi cu privirea pe sticla televizorului, cînd, de fapt, sunt zile în care butonez telecomanda pentru a afla ce se mai întîmplă prin lumea noastră, mai mare și mai mică,iar televiziunile de știri  mă  trimit tot la ziare și la net

Mă  amuz că în plină invazie sau ”explozie”  a e-book-lui Tîrgurile de Carte devin suverane

Mă  amuză gîndul că mă  prefac a nu ști de ce nu pot să trec în lista fluxului RSS de pe blogul meu un anume sau mai multe bloguri, dar parca am învățat demult, în școală, despre o legatură biunivocă

*(aici am atins o problemă  cam delicată, pentru că eu am rămas în lista multora dintre cei care la mine nu mai apar și le sunt recunăscătoare)

Mă  amuz amintindu-mi că voiam să-mi cumpăr ….”domeniu”, cînd eu acum citsc majoritatea blogurilor nefiind logată, cît despre comentarii, ce să mai zic? Bloggertitl are și el – ca orice domeniu care se respectă- legile sale, pe care eu, acum, nu mă  simt în stare să le respect

Mă  amuz pînă la bucurie maximă  că lumea virtuală se întrepătrunde cu adevărat cu cea reală și ne regpsim în diverse forme de comunicare prieteni virtuali care sunt dispuși să se ajute (să mă  ajute î) în situații și probleme reale

Mă  amuză –oare?…- că am vreo patru proiecte începute și aproape abandonate nu doar din comoditate, ci și din lipsă unui imbold mai categoric și a unei ”susțineri”mai sincere, dar uit cam des în ce fel de lume , de societate trăiesc și că bună-voința, dorința și chiar bunul simț nu sunt suficiente și se nimerește să bat total neinspirat la uși nepotrivite, altminteri foarte dăgăstoase și binevoitoare

Mă  amuză spam-urrile simpatice, mai ales cînd observ ă fac ”referire” la asa-numitele postări sau texte la care eu țin și atunci chiar mă  gîndesc puțin mai serios să mai inbcerc să mă  aplec altfel decît pînă acum asupra intențiilor mele mai vechi, deși…

Mă  amuză, chiar dacă nu ar trebui, neputința mea de a renunța la blog

Mă  amuză pînă și speranța că așș mai putea recupera ceva din mine însămi,cea care mă  știam a fi  înanitee ca boala să muște perfid

Mă  amuză pină la încîntare – amuzamentul se poate transformsa în recunoștiință ???- atunci cîn un fost coleg de serviciu îmi răspunde pe blogul său că Dumnezeu mă  iubeşte  şi acesta este lucrul cel mai important pe această lume, că aș avea o inimă  mare, un suflet mare,…”, dar oare sufletul său generos știe cît de mult schimba un om optimist și încrezător în viață nu atît boala, cît izolarea și insingurarea într-un mediu ostil?

iar retragerea, refugiul în spatiul virtual nu suplinește viața adevărată

Mă  amuz că am avut curajul săp scriu toate acestea, chiar dacă mă  încearcă sau simt o necruțătoare jenă față de toți aceia pe care îi respect

[ s-a vrut o ”schimbare de registru”, dar nu mi-a reușit]

primul meu UPDATE

nu am reușit încă să învăț să scriu si să citesc -sau invers- corect, dar tot scotocind prin arhiva de aici, am găsit asta:  Jurămîntul  de la Strasbourg, care, se pare că a marcat naşterea limbii franceze

și nu pomenesc despre Charles le Chauve și Louis le Germanique, sau fratele lor mai mare,Lothaire,  pentru că nu vreau să las  imprsia că  în pasagera și scurta trecere pe aici, fac pe grozavul;
ei, Ana Deleanu, ce zici? te provoc? ieși pe blogul tău mic șli liniștit cu ceva?

oh, am uitat, tu te pregătești să pleci la Clluj pt 2 zile grele,  dar sper să revii cu bine pt că eu am obosit deja; greu e blogggeritul ăsta….

un cuvînt doar despre ne-ritualul meu de bloggerit

ceea  ce s-ar putea numi ”activitatea mea de boggerit” este prea puțin ordonată și fără
o peridiocitate bine stabilită și respectată, pntru a putea indeplini un ritual – se observă
și din  întîrzierea cu care răspund. acum… 🙂

    incep să mă uit pe blogul meu și pe urmă pe ale celorlalți din blogroll și nu numai,
fie dimineața, în  pauze, sau minute furate, fie seara tîrziu;
dar fie stau în blogosferă pînă  spre zori, fie că trebuie să mă mulțtumesc doar cu cel de peste zi,
 după ce văd dacă sunt comm în așteptare, dau o  raită   pe cele cîteva, ”preferate”, apoi răspund, 
dacă este cazul  și mă simt foarte împăcată în zilele-serile în care reușesc să citesc cît mai multe,
 chiar dacă nu las vreun semn sau vreun comm;
în ultimele zile am citit putin, dar încerc să recuperez….
 și cam atît, despre restul  am mai scris …. cu greșeli și nu doar din cauza grabei…

 mulțumesc pt gîndu-ntrebare și am răspuns pt că nu am considerat a fi o leapșă

 și tu, împreună cu cel mic, al tău, să aveți zile frumoase  🙂

   si de ficare dată mă întreb:”oare de ce o mai fac ?”