răspuns întârziat 

și gîndit în pripă

din timpu-n care nu exiști

cînd pulberea noastră e doar pămînt și argilă, tu vezi în zarea purpurie paduri albe de liliac și codrii cu crini seculari și uiți că mie nu îmi place mult prea puterniîmbătătoarea lor aromă; e cam tîrize clipa cea îndelung așteptată, pentru un trandafir sau doi ori trei,

iar cînd din taina ferigilor, printre tenebre se înalță, tîrziu și adînc, șoapta unui psalm, începi să-ngîni un cîntec vechi

sub trandafirul alb

iubita mea stă dreaptă

de mii de ani icoana’i

în ochiul meu așteaptă

dar pentru că în al său, al tău, al vostru (al nostru??…) Elogiu al nopții se simte Frica Morții, copilăreștile umbre ți-au arătat Cărarea de roze

download

fotografii din colectiassfinxxx -Andrei Pavel

o întreită roză cules-am în țara lui Gaal:     download (1)

cea albă este moartea, cea roșie viața

iar roza’ndoliată – imperiul din adînc

se-ntunecă și simt răcoarea toamnei și vreau să strig, să simt, să știu unde sunt unde suntem

nu ne mințim, nu ne-măgim, în curînd

vom uita Universul, pe noi înșine, unde vom fi?

Mai sunt, au mai fost, vor mai fi

lumi fără număr, ne vom regăsi, ne vom aminti?

mi-ai întins un sul subțire și i-ai spus: citește, acolo este adevărul și toată amăgirea

Eram Petronius si din nou îmi varsam sîngele între trandafiri. Pentru fiecare petală pătată stingeai câte o torță. Tii minte? Eram Petronius si nu te iubeam.

din sulul desfăcut a căzut, cu zgomot un cub curat, l-am luat în palmă și-am aruncat cu zarul și a căzut INFERN

rîsul tău satisfăcut: nu asta voiai – o toamnă suprarelistă? Cu neputința resemnării, am întrebat timid și-nfrigurt/ă: unde ți-e flanela? ; pe mine, o port, nu vezi? și nu m-atinge, căci nu simți; nu asta, ci de cealaltă întrebam, cea e culoarea nisipului; oooo, oh, întreabă Timpul, eu te aștept într-un alt anoTimp și nu uita- ad lectorem! Ad Lectio scripturae et

Anunțuri

pălăria de turtă dulce

era cald și frumos, în curte și prin grădini ghioceii tîrzii se amestecau printre frunzele de iarbă cu toporașii, zambilele și alte flori. Hansel și Gretel se hotărîseră să meargă pînă la casa aceea pe care nu puteau să o uite – cum ar fi putut uita o asemenea aventură?!? Cînd ajunseseră în apropierea casei se opriră: căsuța aceea părea și mai misterioasă. Grăbit, Hansel trecu pragul, în timp ce Gretel se uita aproape fascinată la covorul verde, mătăsos din jurul casei: erau lujeri mici și subțiri cu trei sau chiar patru frunze, toate de verde intens, aparte; desprinse cu grijă un fir pentru a-l privi mai bine, apoi, ca dintr-o obișnuință, îl gustă: avea gust de turtă dulce. Hans ieșise din căsuță, întinzînd spre Gretel o pălărie verde pe care era prins un bilet: ”pentru Gretel și Hans, un dar dulce de la Sfîntul Patrick

– Gretel, pălăria asta înaltă este tot din turtă dulce. Oare cine este Sfîntul Patrick și de unde ne cunoaște?

– nu știu, dar cu siguranță este o ființă bună. Haide să-l întrebăm pe tata.

 

the hat of ST Patrick

uite-așa!

…da, cam așa dintr-un fel de răzbunare mi-a venit cheful să deschid calculatorul și blogul după aproape două zile de pauză
răzbunare pe ce sau pe cine și pentru ce? păi aseară am luat o trîntă/căzătură zdravănă de s-a simțit pînă la apartamentul de la etajul următor ca numărătoare inversă, genunchii au scăpat fără urme, nu s-a vărsat nici o picătură de ceai din ceașcă, m-am ridiicat fără sprijin, doar colțul mochetei a rămas nearanjat; dimineața, însă, am atins toate lemnele din casă, pentru a mă trezi așa cum se cuvine; aiurea! fără cafea, fără fursec, cu un calmant puternic și un pansament gastric, nu sunt sigură dacă ambăut apă plată sau de la robminet; si iac’așa mi-am propus să văd cine rezistă mai bine: tastatura sau coloana (vertebrală);:
am hălăduit peste cîteva bloguri, apoi, am clickăit la întîmplare
și cum astăzi chiar nu am chef să mă uit pe vreun calendar, iar la o …inventariere… rapidă nu am găsit nimic în agenda memoriei cu posibilii mei cunoscuți, pun pe seama durerii de spate aiureala de mai jos

am găsit cu cîte un simplu click două imagini care cred că s-ar potrivi unei ”posibile și eventuale” aniversări a cuiva, habar nu am a cui,, dar, mai știi?, blogosfera cu blolumea ei este imensă, iar ciudați care să se amuze, cînd or vedea din întîmplarre, sunt destui

așa că (nicidecum ”așadar”)

cîteva flori, alături de o reflexie în ale cărei potrive3li nu ne adîncim prea mult

poza4ptcineovrea

iar aici, lîngă acest uriaș se însiră de toate, dar nu mai mult de două ori și fără sfadă sau ocheadă: sticlă, lut, porțelan, tablă cositorită sau emailată, cristal și omnipotent-prezentul pet

cu porția

de-o gustare n-am găsit? – nimic/
e vară și pe mesele din curte, e terase, ori sufragerii luxoase se întrec în arome, forme și culori trezind ispite mai greu de stăpînit ca la Verlaine

dar muzică ?
între un tango argentinan și un ländler. German , alegem un fado
(că tot vom rămîne curînd cu manele)

mîine e 13 iulie și mi-am amintit brusc-instantaneu-și-dintr-o-dată,
că e ziua celui cu atîtea heteronime
ce bine s-ar simți Fernando Pessoa lumea virtuală, chiar dacă știm că nu ar recunoaste….

am uitat ceva ?
nu cred;

LMA

…. și se voia cîndva a fi un blog serios!….

zile, săptamîni amăgit(oar)e

( O, nu! prea sună sau pare a titlu de cu totul altceva decît de un simplu titlu de blog !…)

amăgite de la amăgind, care… de la a amăgi

de fapt, ce am vrut să amăgesc? Timpul , cel de imposibil de prins, dar atît de ușor de risipit ?

orice  sau aproape orice

facturile de/cu regularizările trimestriale – plătite pînă la ultimul bănuț – cu jenantul rest de pe card – un bonus autoacordat într-un magazin în care nu am înaintat spre raioanele scumpe ;

flacoanele cu pastile și siropuri, cu fructe și ierburi  pe cît de bine știute, pe atît de mult timp …neglijate… și ‘redescoperite’ ca o nouă ramură a farmacologiei (sîc !) – nu scriu/pomenesc de tratament ”naturist” ori homeopat(ic?…) pentru că sună prea modern sau cel puțin actual ;

neputința de a citi o carte pînă la ultima pagină cu răsfoirea revistelor mondene, dintre care unele chiar își merită prețul cam exagerat și ”indicația” pentru femei deștepte ( doar voiam să mă  amăgesc, nu-i așa ? ) ;

evitarea răspunsului la inevitabila întrebare ”cu cine votezi ?” cu resemnarea calmă că mai este timp pînă ajung la urnă;

inexplcabila mea lipsă de interes pentru politica autohtonă, cu toate schimbările din ultimele săptămîni și căutarea pe diverse căi (este mai corect ”prin diverse mijloace” ?) a evenimentelor din Franța sau de pe alte meridiane mai mult sau mai puțin îndepărtate, cu propria-mi nedumerire : unde este stînga politică modernă, nu cea făcută/altoită nu doar la noi, ca hibrid ?

dorința de a citi reviste  la noi sau străine, care, dacă se găsesc, sunt inaccesibile venitului meu mediu, cu răbdarea mea extinsă aproape de limita timpului meu pentru net (despre noua revistă Historia și vechiul Magazin Istoric, ori despre Foreign Policy, alături de diverse … suplimente cu caracter ce se vrea politic și revista din alte vremuri, Lumea, altă dată, poate…)

și uite-așa din film în film tot mai dulce și ușure, (rog frumos a nu mi se aminti de teatru, deoarece eu anul acesta nu…), cu înghețată și apă plată sau de la robinet, am ajuns din nou pe blogul ăsta negru, cel mic este mai răbdător, fiind mai …. special…[aiurea ! ]; cît și cum voi sta pe aici, zău că nu știu;

dacă aș fi ascultat de sfatul sau de semnale astrelor, cred că ar fi fost mai înțelept să nu fi scris astăzi vreun cuvînt

astfel că celor care trec și celor care nu au traiectoria clickului pe aici, TUTUROR Vă doresc o Duminică de florar așa cum V-o doriți

–––––––––

(încă mai caut apa de izvor, iar ieri am putut să îmi amintesc HASTA SIEMPRE! )

FLORAR

Nu se află lucru în care să nu mă găsesc; nu numai vocea, mea cîntă, totul răsună…

                 …  e, începînd cu micuțele tale flori de ciuboțica-cucului pot să o iau iarăși de la capăt;

Risipei se dedă florarul

             de Lucian Blaga

Ne-om aminti cîndva tîrziu

de-această întîmplare simplă,

de-această bancă unde stăm,

tîmpla fierbinte lînga tîmplă.

 

De pe stamine de alun,

din plopii albi, se cerne jarul.

Orice-nceput se vrea fecund,

risipei se dedă florarul.

 

Polenul cade peste noi,

în preajmă galbene troiene

alcătuieşte-n aur fin.

Pe umeri cade-ne şi-n gene.

pictura de   Lovis  Corinth

Ne cade-n gură cînd vorbim,

şi-n ochi, cînd nu găsim cuvîntul.

Şi nu ştim ce păreri de rău

ne tulbură, pieziş, avîntul.

 

Ne-om aminti cîndva tîrziu

de-această întămplare simplă,

de-această bancă unde stăm,

tîmplă fierbinte lîngă tîmplă.

 

 

latente-n pulberi aurii-

păduri ce ar putea să fie,

şi niciodata nu vor fi.

 

 

   Cu adevărat nimic nu mă împiedică să găsesc că toate lucrurile sunt inepuizabile, intacte;

     … unde și-ar aflapunctull de plecare arta dacă nu în această tensiune a unui început infinit ?     –text  de R M Rilke-

 

… și poate în acel loc-semn de întîlnire a Începutului cu Ne-sfîrșitul ase imbie uneori toamna cu primăvara

 

… dar nu, nu este nevoie sămă necăjesc pt că nu am găsit decît lăcrămioare –sunt printre preferatele mele, totuș,…- mîine de dimineață voi merge, așa cum m-a învățat prietenul Prévert, la Piața de flori și voi găsi ceece voi dori – flori de cîmp

Proaaspete, cu roua dimineții pe ele, așa cum se cuvine unui nou început

 

   

Hasta Siempre!