– frappée și răutăți

th (3)Hey, cu nasu-n cafea, cu capu-n ecuații, cu sufletul prin filme? Ți-am adus un frappé, are multă frișcă adevărată, dar pentru mine există un suc rece?

– Da, în frigider, te descurci singură, scuză-mă, te rog, termin în două minute.

– Trebuie să te avertizez că dacă nu apari mîine la Cafenea, ți se retrage legitimația și ca urmare și dreptul de membru al Clubului.

– Zău?! Și cine hotărește, care forum statutar? Serios, Elvira, nu am dispoziție de astfel de glume,iar dacă nu este doar o glumă, asta e, mă resemnez. Nu îmi rezolvă nici unul de acolo problemele, nu îmi clarifică porcăriile apărute în factura de gaz, nu îmi inlesnește schimbarea furnizorului de cablu tv și internet, nu merg în locul meu la fizioterapie și nu ma ajută la zugrăvitul, mai degrabă șantierul din garsonieră.

– Dar cum și cine să te ajute femeie, dacă tu nu spui nimic ? Iar nesuferitul ăla nu scoate o vorbă, vine, abia salută, își cumpără fructe de mare, dintralea aduse și ținute pentru el, bea apă sau ceva coniac și pleacă, abia îmi răspunde la salut; te muți tu și rămîne el?

– Nu. Vindem. Dan mă ajută atît cît poate.

-Aha, o veste de care trebuie să ținem seama, avea dreptate Vlad.

Cînd am ridicat privirea spre ea, s-a apropiat, cu un aer preocupat, de laptopul de pe măsuță

– Eu te iert pentru toate, ai pus ca fundal poza cu mine facută vara trecută în Grecia, anul ăsta nu merg singură în Cipru, oh, scuză-mă, sunt nesimțită, recunosc….

– Deloc, nu-ți face probleme pentru mine.

– Eram curioasă ce mai scrii, ce mai citești online, pentru că nu te mai găsește omul pe nicăieri, nici pe FaceBook, nic i comentînd pe diverse site-uri, iar blogul e în letargie.

– Nu am nici timp și nici dispoziție pentru așa ceva, s-au adunat prea multe și prea urîte, nu vezi cum arată brațul și umărul stîng? asta trece, dar răutățile altora, lasă cicatrici adînci.

_Adică?

– Te vei lămuri și ți se vor confirma unele bănuieli în viitorul aproiat.

– Deci, mergem la FITS! Uraaaa!, aduc o inghetată mare , cu ciocolată și frișcă, de care-ți place ție. Jură că nu te vei răzgîndi și vom sta la hotel, în Centru, așa, ca să știe unii că orașul este pentru toți.

– Dacă deinde de mine, nu mă răzgîndesc, dar ție chiar îți merge mintea, ceeea ce știam, de fapt și îți funcționează bne instinctele, doar mă cunoști de o viață; ieri am avut o zi de coșmar

– De ce pui tu totul la suflet? știu că e geu, că anii noști frumoși nu se mai întorc, iar cei care nu au fost cu noi, atunci, nu pot înțelege anumite lucruri, cu tine ea se poartă ca și cînd acum te-ar de mînă duce la grdiniță și te-ar ajuta să înveți alfabetul, partea rea este că tu rabzi cît rabzi, dar dintr-o dată devii,vorba mamei tale, sodă caustică; tocmai de aceea, eu îți propun să citești, să scrii, să te plimbi, să ieși în lume ca să se vadă că nu ești atît de izolată pe cît cred unii; după ce plec eu, te așezi aici, pe scaunul ăsta și tastezi ce-ți trece prin minte, ne-am înțeles, clar?

– La ce bun? Eu nu pun poze de pe unde merg și nu fac selfie pentru FaceBook, nici abonată la vreun site cu vorbe ințelepte nu sunt, am un rînd întreg de asemenea antologii în bibliotecă, nu am nici cîine nici pisică, vizitele nu prea le întorc, iar eu dau puține Like-ri, citesc destul de puține bloguri, cam mereu aceleași, pare ciudat, dar cei care vin pe blogul meu sunt din alte țări, chiar de pe alte meridiane, deși blogul este în română, nu este înregistrat ca trafic, nu concurez cu nimeni, nu mă înec în metafore, nu scriu despre suflet răvășit și inimă albastră, nu alătur fraze cu imagini sau imagini cu fraze care să șocheze, o dată, într-o postare am pomenit din neatenție, cred, despre reultatul unui examinări RMN, ca apoi să mă pomenesc că o prietenă virtuală, vecină pe wordpress. mă compătimea pentru o boală mult mai gravă decît era și este actuala formă, în realitate; seara, fiind de serviciu, Dan a citit , apoi o săptămînă a încuiat laptopul în biroul său, știind că pe mobil, pe wordpress, în direct, mă descurc mai greu, așa că…., iar la Cafenea, crede-mă mai ales după ziua de ieri, simt nevoia de pauză.

– Nu cred că nu vii dacă îți spun că este săptămîna în care se alege cel mai interesant an al fiecărui deceniu, pentru mîine s-a convenit, cu largă majoritate, să fie anul1968, ce spui?

– Interesant!

– OK! Așa deci și prin urmare, mâine ne vedem acolo. Uau! Ce balcon frumos ai! De unde ai luat florile și cele din ghivece și perdeua superbă de pe zid?

– a trecut alatăieri Alin pe la mine, este în vizită la rudele lui, dar mai stă în țară două săptămîni.

-Abia aștept să-l revăd pe cel mai bun prieten al tău din copilărie și nu mă tem că-mi ia locul. Te-am pupat. Ne auzim la telefon. A, m-am întors să mai privesc incă o dată freziile, sunt superbe,dar perdeaua cea roșie este o minune. Pup și să fi cuminte!

După ce am auzit-o pe Elvira coborînd grăbită scările, am deschis ușa balconului și am privit florile de la Alin, amintindu-mi că de dimineață,cu ceșscuța de cafea în mînă, am rostit încet ceea ce credeam că uitasem, versurile lui Robert Duncan

You have carried a branch of tomorrow into the room

Its fragrnce awakened me

received_1515870328464799.jpeg

Reclame

de Armindeni și de 1 Mai

Dimineața era frumoasă, senină, cu o răcoare încă plăcută la acea oră, ca o dimineață de Armindeni. Eu eram puțin supărată pe mine însămi și în același timp rușinată pentru că mă trezisem cam tîrziu, fetele, probabil ajutate de băieți, puseseră prin curtea mare mai multe ghivece cu flori, împodobiseră poarta cu flori de și crengi verzi, de la salcîm pînă la brad, iar acum se pregăteau să aranjeze masa; se pare că se hotărîse(ră) pentru o masă lungă, cu scaune așezate de o parte și de alta.

neața, somnorilă, îți priește aerul de aici, aseară te lăudai că te vei trezi prima, mă luase deja Elvira la rost.

– Ana, vino să bei o cafea sau un suc natural, făcut de mine, îmi spuse Aura.

M-am așezat pe scaunul de lemn, făcut de Titi, lîngă Ada, fata lor, care venise de la Lyon, pentru cîteva zile, neputînd să fie acasă de Paște, dar mi-a trimis și mie două fotografii din croaziera făcută impreună cu colegii; uneori era expansivă ca tatăl ei, dar semăna mai mult cu Aura, nu avea nevoie de ruj, rimel sau altceva, ceea ce remarcase, fără invidie, chiar și Elvira. Ada ma întrebat dacă am văzut mesteacănul mic, plantat în zori, în spatele porții, iar după ce l-am privit, am întrebat-o, așezîndu-mă din nou, de unde îl aduseseră și mi-a răspuns că l-au găsit, ea și tatăl ei, în pădure.

Gata cu pălăvrăgeala, fetelor, noi începem să pregătim cărbunii, răsunase vocea lui Titi., în timp ce se apropia Vlad de masa noastră, cerînd un pahar cu apă și gheață, admirîndu-l cu glas tare pe Titi pentru ceea ce reușise să facă la cabana cu un etaj, două apartamente și opt camere de oaspeți, Elvira temperîndu-i elanul: ‘lasă, nu a fost singur, fără Aura nu ar fi reușit nimic din toate astea’ ‘și totuși, a reușit să își impună conservatorismul sau ce-o fi, gîndindu-se, poate la noi, la copii, camere și bai separate pentru fete și băii’ adăugă cu un zîmbet ironic Ada. Poarta fusese îminsă și lipită de gard, iar Virgil, cu două sacoșe mari, îi anunță pe cei prezenți că tocmai a sosit vinul dulce și galben ca mierea din recolta veche de cîțiva ani buni de la Jidvei. S-a aigurat că sticlele sunt puse la rece, apoi s-a îndreptat spre masa noastră, cerînd o cafea rece ‘hey, salut, Ana, nu te-am văzutde un veac, mi-a fost dor de tine!’ ‘ Nu mai tare decît mie de tine, Orsino!’ (cînd îi spuneam Mercuțio, cînd îi spuneam Orsino) ‘apare și Mara, plătește taxiul, doar nu era să venim cu mașina, dacă e chef, păi, așa să fie, nu-i așa?’ și a rugat-o pe Aura să aibă grijă de o plasă alb cu negru, adusă anume pentru Dan. ‘ Mda! Preferații lui…’ nu m-am abținut eu, dar i-am auzit vocea în dreapta ‘Exact! Ce bine le știi tu pe toate; mulțumesc, Virgil!’ ‘ Acum a fost responsabilul cu dulciurile și ai făcut o treabă grozavă, serios, Dan’ a precizat Aura, îndreptîndu-se spre noi și amintindu-ne de farfurii, tacîmuri, pahare și celelalte.

Masa a fost pe gustul fiecăruia, eu după ce am luat de la Titi două bucăți de frigărui, m-am întors cu pofta din copilărie la micii bine prăjiți și cu muștar , am preferat berea neagră vinului adus de Virgil , încercînd să îi explic lui Vasile, vărul lui Titi, venit din Banat pentru cîteva zile, de ce Dan ne-a anunțat ca pe un ton de avertisment, că el va pleca peste o oră cu propria sa mașină, deoarece i-a promis unui coleg că îi va ține locul peste noapte și cred că aștfel au înțeles cu toții de ce nu se atinge nici de berea blondă și ușoară. ‘Bine, frumosule, dar noi cu ce ne întoarcem? ’ a întrebat Elvira. ‘ Există trenuri, autobuze, sunteți majori,aveți buletine…’ , dar amestecul de bunătățuri îl făcuse pe Vlad nervos: ‘Bine si nu puteai să ne spui din timp?’ ‘NU! Nu am vrut și am văzut acel zîmbet care mie îmi interzicea orice replică. La așa pretinsa siestă s-au reauzit ultimele glume virale și nu numai și s-a ascultat muzică, începînd de la cîntecul lui Ciprian Porumbescu, adus de Vasile, fără textul bine-știut, pînă la melodiile lui Bregovici, cu iz de manea, dar care mie îmi plăceau, spre mirarea unora. Și deodată, glasul lui Titi- ‘Dacă vrea cineva să vorbească și să-l vadă pe Tomas, să vină pe terasa a doua’ și firește că ne-am repezit cu toții, fiecare cu propriul elan, spre moniorul indicat.

Salutare, tuturor! Mă bucur că vă văd!

– Și noi, am răspuns fiecare, în felul său

– Ce sărbătoriți? Armindeni sau Întîi de Mai?

– Armindeni, au răspuns Vasile și Dan

– Și-și, m-am ”băgat” eu mai în față, iar toți au început să rîdă

– Amănunte despre cum vă distrați îmi dați peste zece zile cînd ajung în orașul vostru, ca să definitivez formularistica contractului de acolo, luna viitoare plec în Argentin și Chile, dar pînă atunci, mai este….

– Chiar ne părăsești, întrebă Elvira, în timp ce eu mă sprijineam de Titi – Nu chiar, să nu dramatizăm, așa că vă întreb și eu ceea ce m-a întrebat bunica mea, în această dimineață – cui aparțin versurile: Azi e zi întâi de mai,

– Nu chiar, să nu dramatizăm, așa că vă întreb și eu ceea ce m-a întrebat bunica mea, în această dimineață – cui aparțin versurile: Azi e zi întâi de mai,

Azi e ziua de Armindeni:

Eu te cat, draguta mea,

Eu te caut pretutindeni.

După cîteva clie bune de tăcere, Vasile a răspuns

– Cred că sunt scrise de Eminescu, un fel de cîntec de Armindeni…

– -Este Vasile, vărul lui Titi, a făcut Aura prezentările

– Încîntat de cunoștiință, a răspuns Tomas, recunosc, eu nu am știut să răspund

-Tomas, unde ești acum? Am întrebat eu

– Acasă, cu copiii, cu toată familia, în Zurich. Anya, tu știi că astăzi este ziua de naștere a unui mare cărturar,la care tu ții enorm?

– Oh, da! Mulțumesc, Tomas! Și față de toți de aici, am curajul azi, mai ales astăzi, să îmi amintesc cu aproximație cuvintelele profesorului Ion Ianoși – acum stînga este marginală și o vreme așa va și rămine, dar nu-i un motiv suficient pentru ca un om de stinga sa-și renege asteptările, oricît ar fi ele de utopice.”

– este tot mai puțin pomenit, tu mai ții legătura cu acel Profesor de etică, unul dintre discipolii săi?

– Nu, nu am mai îndrăznit, dar îți explic atunci cînd ne vedem

Doarme și acum cu Internaționala lui Ianoși și cu Jurnalul parizian al lui Eugen Simion la cap, a zis Dan

– OK! Mă bucur că am reușit să vă văd și vă doresc o zi frumoasă în continuare. Pe curînd!

Și ziua s-a scurs peste noi liniștită și frumoasă, ca o zi de florar th

 

răspuns întârziat 

și gîndit în pripă

din timpu-n care nu exiști

cînd pulberea noastră e doar pămînt și argilă, tu vezi în zarea purpurie paduri albe de liliac și codrii cu crini seculari și uiți că mie nu îmi place mult prea puterniîmbătătoarea lor aromă; e cam tîrize clipa cea îndelung așteptată, pentru un trandafir sau doi ori trei,

iar cînd din taina ferigilor, printre tenebre se înalță, tîrziu și adînc, șoapta unui psalm, începi să-ngîni un cîntec vechi

sub trandafirul alb

iubita mea stă dreaptă

de mii de ani icoana’i

în ochiul meu așteaptă

dar pentru că în al său, al tău, al vostru (al nostru??…) Elogiu al nopții se simte Frica Morții, copilăreștile umbre ți-au arătat Cărarea de roze

download

fotografii din colectia  sssfinxxx -Andrei Pavel

o întreită roză cules-am în țara lui Gaal:     download (1)

cea albă este moartea, cea roșie viața

iar roza’ndoliată – imperiul din adînc

se-ntunecă și simt răcoarea toamnei și vreau să strig, să simt, să știu unde sunt unde suntem

nu ne mințim, nu ne-măgim, în curînd

vom uita Universul, pe noi înșine, unde vom fi?

Mai sunt, au mai fost, vor mai fi

lumi fără număr, ne vom regăsi, ne vom aminti?

mi-ai întins un sul subțire și i-ai spus: citește, acolo este adevărul și toată amăgirea

Eram Petronius si din nou îmi varsam sîngele între trandafiri. Pentru fiecare petală pătată stingeai câte o torță. Tii minte? Eram Petronius si nu te iubeam.

din sulul desfăcut a căzut, cu zgomot un cub curat, l-am luat în palmă și-am aruncat cu zarul și a căzut INFERN

rîsul tău satisfăcut: nu asta voiai – o toamnă suprarealistă? Cu neputința resemnării, am întrebat timid și-nfrigurt/ă: unde ți-e flanela? ; pe mine, o port, nu vezi? și nu m-atinge, căci nu simți; nu asta, ci de cealaltă întrebam, cea e culoarea nisipului; oooo, oh, întreabă Timpul, eu te aștept într-un alt anoTimp și nu uita- ad lectorem! Ad Lectio scripturae et