răspuns întârziat 

și gîndit în pripă

din timpu-n care nu exiști

cînd pulberea noastră e doar pămînt și argilă, tu vezi în zarea purpurie paduri albe de liliac și codrii cu crini seculari și uiți că mie nu îmi place mult prea puterniîmbătătoarea lor aromă; e cam tîrize clipa cea îndelung așteptată, pentru un trandafir sau doi ori trei,

iar cînd din taina ferigilor, printre tenebre se înalță, tîrziu și adînc, șoapta unui psalm, începi să-ngîni un cîntec vechi

sub trandafirul alb

iubita mea stă dreaptă

de mii de ani icoana’i

în ochiul meu așteaptă

dar pentru că în al său, al tău, al vostru (al nostru??…) Elogiu al nopții se simte Frica Morții, copilăreștile umbre ți-au arătat Cărarea de roze

download

fotografii din colectiassfinxxx -Andrei Pavel

o întreită roză cules-am în țara lui Gaal:     download (1)

cea albă este moartea, cea roșie viața

iar roza’ndoliată – imperiul din adînc

se-ntunecă și simt răcoarea toamnei și vreau să strig, să simt, să știu unde sunt unde suntem

nu ne mințim, nu ne-măgim, în curînd

vom uita Universul, pe noi înșine, unde vom fi?

Mai sunt, au mai fost, vor mai fi

lumi fără număr, ne vom regăsi, ne vom aminti?

mi-ai întins un sul subțire și i-ai spus: citește, acolo este adevărul și toată amăgirea

Eram Petronius si din nou îmi varsam sîngele între trandafiri. Pentru fiecare petală pătată stingeai câte o torță. Tii minte? Eram Petronius si nu te iubeam.

din sulul desfăcut a căzut, cu zgomot un cub curat, l-am luat în palmă și-am aruncat cu zarul și a căzut INFERN

rîsul tău satisfăcut: nu asta voiai – o toamnă suprarelistă? Cu neputința resemnării, am întrebat timid și-nfrigurt/ă: unde ți-e flanela? ; pe mine, o port, nu vezi? și nu m-atinge, căci nu simți; nu asta, ci de cealaltă întrebam, cea e culoarea nisipului; oooo, oh, întreabă Timpul, eu te aștept într-un alt anoTimp și nu uita- ad lectorem! Ad Lectio scripturae et

Anunțuri

un mail … cu o tăcere dorită în fiecare zi

Un mail; surpriză ? da! – era primul primit in anul acesta.

text- mesaj sec :

Mereu ți-a plăcut geometria, era greu să-l ”uiți” pe Keppler, care nu știu câtă dreptate are atunci când spune că :

”geometria a existat înainte de crearea lumii. Dumnezeu a luat-o drept model când a creat lumea”

Dar exzistă și altceva în geometrie, dar și dincolo de ea.

Ei bine, asta nu am înțeles decât după ce am deschis attach-ul și am găsit 16 (șaisprezece) imagini ale unui artist pictor chilian, GUstavo Poblete,  despre care nu știam și nu știu prea multe, decât  că i-am întâlnit numele  mai demult, când am aflat și eu de Grupul Rectangular  -curent sau mișcare artistică, nu îmi este limpede…- care  căuta să exprime lucrurile esențiale prin linii verticale și orizantale și prin culori … așa-zis primare;  poate de aceea îmi este greu să pricep sau să”percep” diferența dintre prima imagine din attach-ul răsfoit și aranjat în ordinea primită și celelalte imagini, am înțeles că sunt picturi, deși mie mi se par că seamănă, se apropie destul de bine cu cele din pictura-realistă, pe care eu adesea o disting greu de fotografia artistică ( este undeva, pe acest ”zid”=blog, picturi realiuzate de Iman Maleki și explicate de –X- și de Andi, așa am aflat și eu despre Bouguereau), însă pe tine nu  te știam un pasionat în ale picturii, precum sunt alții (.. .te încrunți degeaba, de citești, te asigur! …);

am privit și am tot privit îndelung fiecare ‘imagine’, dar mă voi ”documenta”, poate, atunci când voi avea timpul și dispoziția necesară; deocamdată am încercat să ”văd” și să simt ceva din atmosfera chiliană și trecând prin tine –cum s-ar fi putut altfel ?!?- mi-am amintit că

astă-seară pot să scriu cele mai triste versuri.

să scriu, de pildă:

‘Noaptea e înstelată, iar hăt, departe, pe cer dârdâie aştrii albaştri’.

eu am iubit-o, şi, uneori, chiar şi ea m-a iubit. ”

din nou jumătate de adevăr (adevărul înjumătățit? – sună a nedumerire! …)

privesc aceasta și aud

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã.

Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit.

Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.

Si sînt bucuros cã nu e adevãrat

O, da, ba da!, e-atît de-adevărat , doar auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge.

și ce să fac, oare, cu

acele emotii care fac ochii să

straluceasca, oftatul sa surîdă,

si care eliberează sentimentele inimii

….. ?…

din tãcerea ta luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel am aflat că

moare câte putin cine nu caălătorește;

cine nu citește;

cine nu ascultă muzica;

cine nu caută harul din el insusi.

și astfel înțeleg  -0de mai era nevoie…- cât de puțin ne trebuie să evităm moartea, că

totul depinde de cum trăim…

dacă va fi să te infierbînți, infierbântă-te la soare

dacă va fi sa înșeli, inșeală-ți stomacul

dacă va fi sa plângi, plângi de bucurie

dacă va fi să minti, minte in privința vârstei tale

dacă va fi să furi, fură o sărutare

dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica

dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire

dacă va fi să doresti sa fii fericit,

dorește-ti în fiecare zi…

(versuri  din poeziile scrise de Pablo Neruda)

”este ori ușor, ori imposibil” – spunea cineva, de care îmi amintesc văzînd aceste cuvinte pe un calendar, același calendar prețios pentru mine;

albumul cu Salvador Dali se deschide cu o mișcare neîndemînatecă a degetelor obosite și încă nerefăcute complet, la o pagină care îmi dă fiori

de fiecare dată când se întimplă să privesc această ‘imagine’ îmi vin instantaneu în minte cuvinele găste/citite la Maguerite Duras : ”disperarea noastră între dragoste și cruce”

surâzi ¿ – crezi că voi aalege un film  după vreo carte de-a sa? de data asta te înșeli: caut ceea ce nu am reușit să văd din nomimalizările pentru Oscar.

[e-mailul tău merita un răspuns mai puțin prozaic, recunosc. Gracias!]

astăzi chiar mi-aș fi dorit

        să nu mă doară mîna…    

     azi, de ziua Sa, cînd abia pot să deschid cartea pentru a atinge greșit tastele, azi, cind nu știu

    care anume cuprinde mai bine durerea-mi, doru-mi, căci dorințe nu mai am

 

 

Fecioara din Manchester - Michelangelo

     aceasta,

 

Lăsă norocul, iară sorţii roata,

a pus hazardul în plămada-mi nouă

şi m-a dat nopţii! Ca doi stropi de rouă

ne-asemănăm! Aşa mi-a fost lăsata…

                              *

        sau aceasta

 

O, ce alese desfătări procură

integrei minţi întâia dintre arte,

ce oglindeşte-n lut ori în stânci sparte

ce-avem mai viu în frageda faptura!

 

Iar dacă vremea aprigă şi dură

sluţeşte frumuseţea, avem parte,

din tot ce-n noi trezea plăceri deşarte,

de-ntâia amintire-n zona pură.

(în traducerea lui C. D. Zeletin)

 

 

         e bine că mă chinuie mîna, pentru că astfel nu mă îndur a crede, chiar dacă  scriu

                          blestemat fie realul și virtualul, deopotrivă,

 pentru că eu in aaceasta :

A reînceput jocul vieţii şi-al minciunii în adîncimile minţii;

dar în jocul tău e doar mintea mea;

iar miciuna este mai rea, mai crudă decît moartea, în care eu nu cred;

măştile sunt uzate, iar cele mai noi ( retuşate,parcă) sunt ale unui clown;

 încep să le recunosc!

Jucăm jocul pînă la capăt? ——— Fie!

ultima replică e scrisă demult….

ai epitaful pregătit ?

chipul celui care trage de şnurul cortinei nu poartă mască

                     (21  iulie 2009)

 nu mă mai prind în veci !

  • [mulțumesc pt mesajele lăsate, voi răspunde tuturor puțin, puțin mai tîrziu 🙂 ]