răspuns întârziat

și gîndit în pripă

din timpu-n care nu exiști

cînd pulberea noastră e doar pămînt și argilă, tu vezi în zarea purpurie paduri albe de liliac și codrii cu crini seculari și uiți că mie nu îmi place mult prea puternică îmbătătoarea lor aromă; e cam tîrize clipa cea îndelung așteptată, pentru un trandafir sau doi ori trei,

iar cînd din taina ferigilor, printre tenebre se înalță, tîrziu și adînc, șoapta unui psalm, începi să-ngîni un cîntec vechi

sub trandafirul alb

iubita mea stă dreaptă

de mii de ani icoana’i

în ochiul meu așteaptă

dar pentru că în al său, al tău, al vostru (al nostru??…) Elogiu al nopții se simte Frica Morții, copilăreștile umbre ți-au arătat Cărarea de roze

fotografii din colectia  sssfinxxx -Andrei Pavel

o întreită roză cules-am în țara lui Gaal:     

cea albă este moartea, cea roșie viața

iar roza’ndoliată – imperiul din adînc

se-ntunecă și simt răcoarea toamnei și vreau să strig, să simt, să știu unde sunt unde suntem

nu ne mințim, nu ne-măgim, în curînd

vom uita Universul, pe noi înșine, unde vom fi?

Mai sunt, au mai fost, vor mai fi

lumi fără număr, ne vom regăsi, ne vom aminti?

mi-ai întins un sul subțire și i-ai spus: citește, acolo este adevărul și toată amăgirea

Eram Petronius si din nou îmi varsam sîngele între trandafiri. Pentru fiecare petală pătată stingeai câte o torță. Tii minte? Eram Petronius si nu te iubeam.

din sulul desfăcut a căzut, cu zgomot un cub curat, l-am luat în palmă și-am aruncat cu zarul și a căzut INFERN

rîsul tău satisfăcut: nu asta voiai – o toamnă suprarealistă? Cu neputința resemnării, am întrebat timid și-nfrigurt/ă: unde ți-e flanela? ; pe mine, o port, nu vezi? și nu m-atinge, căci nu simți; nu asta, ci de cealaltă întrebam, cea e culoarea nisipului; oooo, oh, întreabă Timpul, eu te aștept într-un alt anoTimp și nu uita- ad lectorem! Ad Lectio scripturae et

să scriem

Să scriem

adică să scriu

orice

nu contează, să apară acele semene care să ”ateste” că sunt, că încă (mai) sunt

 

de parcă ar avea vreo importanță

ei bine, pentru mine, în toamna asta, are

pentru că vrea să mă urîțească și pe din(l)ăuntru, iar eu mă încăpățînez să-i rezist (deocamdată!)

și cum nu sunt înțeleaptă și nici dreapta măsură (cum exagerat scria cineva ca răsspuns pe un alt blog, ca pe orice exagerare am luat-o ca pe o glumă ori ca pe ironie …..subtilă….), deci/așadar, pentru că nu am măsură cumpătată în ceea ce fac,

am ales să reactivez vechea stare, adică prostia de  a avea un blog

și scriu

scriu orice nerozie care îmi  trece prin cap (habar nu am  prin care emisferă sau prin care lob)

că o fi original, adică formulat de și în  propriile sinapse, dezvăluindu-mi rușinos IQ-ul, că o fi vreo metaforă sau vreo parabolă rămasă într-o circumferință de pe undeva pe unde am întîlnit-o, eu cînd nu citesc bloguri mă plimb cam mult prin aer liber și pe pagini tipărite sau electronice

și ce-i dacă îi dezamăgesc pe cei care caută pe blogul meu lucruri cît de cît serioase – există, totuși și așa ceva- ?

ce-i dacă am să  cotrobăiesc prin cutiile mai de la îndemînă, nu prin lăzile prețioase din pod ? voi găsi poze și ilustrate comerciale (cum să le spun altfel ca să mă feresc de cuvîntul kitsch ?), le voi posta cu un citat celebru, fără a pretinde că sunt ale mele!!!, mă voi hazarda să ”explic” de ce nu îmi place cutare personaj politic(hiu), voi reîncepe să las comm de bon-ton pe blogurile pe care le citesc –dacă vor fi acceptate-, voi face cam tot ce se cere în bloggeritul obișnuit

și voi găsi –poate suficient curaj de a comenta articole pe care le caut si le citesc pentru confortul interior, care suplinesc lipsa  lecturii a vreo două reviste independente hiperpolitizate (articolele și cărțile semnate de Angelo Mitchievich sunt  pentru mine un astfel de adjuvant [cuvînt totalmente neinspirat]   binefăcător –adjectiv întru totul adevărat),

voi comenta, în felul meu, desigur, filme aici, pe blog, pentru că unele de specialitate par să parafrazeze un vers  dintr-o poezie de-a lui Mihai Ursachi, adică este un cerc care permite ochilor doar să admire

voi reîncepe să număr de la 1001 plus ceva, dar găsind și frămîntînd alte dileme, dar în altă parte decît pînă acum

voi trece peste regretul de a fi lăsat prea ușor să îmi fie luată de către vîntul de toamnă o scrisoare de pe un drum interzis ce a zburat, se pare, într-o direcție nu tocmai potrivită

și voi scrie p(r)oVEști(i)

tot se aprind focurile prin odăi care trebuiesc încălzite, lumina zilei se împuținează, vine repejor vremea torsului și a poveștilor

**

o poveste este și cea spusă de către copiii din postarea anterioară

cînd voi avea timp, dispozițiea necesară, o zi în care mîna va fi mai odihnită, poate o voi spune și în cuvinte

dar fiecare poate să o înțeleagă în felul său

și pentru că tot suntem amenințați cu o iarnă grea, eu mă gîndesc să plec în Kamceatka, unde sper să înțeleg cum se pot scrie în japoneză mailuri de pe site-uri rusești, ”căci” chiar cred că sunt  simpatice mesajele  pe cae le găsesc ca spam-uri

O Toamnă de poveste să aveți  (nu doar cei care treceți pe aici)

–––––––––––––

**    (reproducere  rămasă  de la mama, nu se disting decît inițialele R G )