– frappée și răutăți

– Hey, cu nasu-n cafea, cu capu-n ecuații, cu sufletul prin filme? Ți-am adus un frappé, are multă frișcă adevărată, dar pentru mine există un suc rece?

– Da, în frigider, te descurci singură, scuză-mă, te rog, termin în două minute.

– Trebuie să te avertizez că dacă nu apari mîine la Cafenea, ți se retrage legitimația și ca urmare și dreptul de membru al Clubului.

– Zău?! Și cine hotărește, care forum statutar? Serios, Elvira, nu am dispoziție de astfel de glume,iar dacă nu este doar o glumă, asta e, mă resemnez. Nu îmi rezolvă nici unul de acolo problemele, nu îmi clarifică porcăriile apărute în factura de gaz, nu îmi inlesnește schimbarea furnizorului de cablu tv și internet, nu merg în locul meu la fizioterapie și nu ma ajută la zugrăvitul, mai degrabă șantierul din garsonieră.

– Dar cum și cine să te ajute femeie, dacă tu nu spui nimic ? Iar nesuferitul ăla nu scoate o vorbă, vine, abia salută, își cumpără fructe de mare, dintr–alea aduse și ținute pentru el, bea apă sau ceva coniac și pleacă, abia îmi răspunde la salut; te muți tu și rămîne el?

– Nu. Vindem. Dan mă ajută atît cît poate.

-Aha, o veste de care trebuie să ținem seama, avea dreptate Vlad.

Cînd am ridicat privirea spre ea, s-a apropiat, cu un aer preocupat, de laptopul de pe măsuță

– Eu te iert pentru toate, ai pus ca fundal poza cu mine facută vara trecută în Grecia, anul ăsta nu merg singură în Cipru, oh, scuză-mă, sunt nesimțită, recunosc….

– Deloc, nu-ți face probleme pentru mine.

– Eram curioasă ce mai scrii, ce mai citești online, pentru că nu te mai găsește omul pe nicăieri, nici pe FaceBook, nic i comentînd pe diverse site-uri, iar blogul e în letargie.

– Nu am nici timp și nici dispoziție pentru așa ceva, s-au adunat prea multe și prea urîte, nu vezi cum arată brațul și umărul stîng? asta trece, dar răutățile altora, lasă cicatrici adînci.

_Adică?

– Te vei lămuri și ți se vor confirma unele bănuieli în viitorul aproiat.

– Deci, mergem la FITS! Uraaaa!, aduc o inghetată mare , cu ciocolată și frișcă, de care-ți place ție. Jură că nu te vei răzgîndi și vom sta la hotel, în Centru, așa, ca să știe unii că orașul este pentru toți.

– Dacă deinde de mine, nu mă răzgîndesc, dar ție chiar îți merge mintea, ceeea ce știam, de fapt și îți funcționează bne instinctele, doar mă cunoști de o viață; ieri am avut o zi de coșmar

– De ce pui tu totul la suflet? știu că e geu, că anii noști frumoși nu se mai întorc, iar cei care nu au fost cu noi, atunci, nu pot înțelege anumite lucruri, cu tine ea se poartă ca și cînd acum te-ar de mînă duce la grdiniță și te-ar ajuta să înveți alfabetul, partea rea este că tu rabzi cît rabzi, dar dintr-o dată devii,vorba mamei tale, sodă caustică; tocmai de aceea, eu îți propun să citești, să scrii, să te plimbi, să ieși în lume ca să se vadă că nu ești atît de izolată pe cît cred unii; după ce plec eu, te așezi aici, pe scaunul ăsta și tastezi ce-ți trece prin minte, ne-am înțeles, clar?

– La ce bun? Eu nu pun poze de pe unde merg și nu fac selfie pentru FaceBook, nici abonată la vreun site cu vorbe ințelepte nu sunt, am un rînd întreg de asemenea antologii în bibliotecă, nu am nici cîine nici pisică, vizitele nu prea le întorc, iar eu dau puține Like-ri, citesc destul de puține bloguri, cam mereu aceleași, pare ciudat, dar cei care vin pe blogul meu sunt din alte țări, chiar de pe alte meridiane, deși blogul este în română, nu este înregistrat ca trafic, nu concurez cu nimeni, nu mă înec în metafore, nu scriu despre suflet răvășit și inimă albastră, nu alătur fraze cu imagini sau imagini cu fraze care să șocheze, o dată, într-o postare am pomenit din neatenție, cred, despre reultatul unui examinări RMN, ca apoi să mă pomenesc că o prietenă virtuală, vecină pe wordpress. mă compătimea pentru o boală mult mai gravă decît era și este actuala formă, în realitate; seara, fiind de serviciu, Dan a citit , apoi o săptămînă a încuiat laptopul în biroul său, știind că pe mobil, pe wordpress, în direct, mă descurc mai greu, așa că…., iar la Cafenea, crede-mă mai ales după ziua de ieri, simt nevoia de pauză.

– Nu cred că nu vii dacă îți spun că este săptămîna în care se alege cel mai interesant an al fiecărui deceniu, pentru mîine s-a convenit, cu largă majoritate, să fie anul1968, ce spui?

– Interesant!

– OK! Așa deci și prin urmare, mâine ne vedem acolo. Uau! Ce balcon frumos ai! De unde ai luat florile și cele din ghivece și perdeua superbă de pe zid?

– a trecut alatăieri Alin pe la mine, este în vizită la rudele lui, dar mai stă în țară două săptămîni.

-Abia aștept să-l revăd pe cel mai bun prieten al tău din copilărie și nu mă tem că-mi ia locul. Te-am pupat. Ne auzim la telefon. A, m-am întors să mai privesc incă o dată freziile, sunt superbe,dar perdeaua cea roșie este o minune. Pup și să fi cuminte!

După ce am auzit-o pe Elvira coborînd grăbită scările, am deschis ușa balconului și am privit florile de la Alin, amintindu-mi că de dimineață,cu ceșscuța de cafea în mînă, am rostit încet ceea ce credeam că uitasem, versurile lui Robert Duncan

You have carried a branch of tomorrow into the room

Its fragrnce awakened me