sărutările din cafea

în încăpere se mai simțea aroma plăcută și învăluitoare a cafelei

nuanța asta cu ce merge?’ ‘ e grena, merge cu negru, nu mai complica degeaba!’ ‘accesorii?’ ‘faci un story’ ‘dar oare nu mai am?’ ‘pam-pam!’ ‘ rime?’ ‘ numere prime’ ‘ versuri? ‘ ‘n-avem timp pentru eresuri’ ‘al no´s timp unde s-a dus?’ ‘ cerc închis, fără zori și fără apus’ ‘am pomenit cumva de zgură și pustiu?’ ‘nici să nu încerci!‘ ‘te a dor!‘ ‘aaaa mor!’ ‘tu?’ ‘ei’ ‘eu?’ ‘voi…’ ‘semn bun, începi să-ți revii’ ‘zău?! de unde?’ ‘eu intreb: pînă cînd și pînă unde?’ ‘pînă ajung la Marea cea mare’ ‘trișezi? nu e de bine…’ ‘nu crezi în chemări? e vremea lui Răpciune’ ‘urmezi, deci, glasul vagabondului cu har, cel pentru care ~o plută despletita profetizează-n vînt~’ ‘ vine o vîrstă, vine o veste, vine o vreme’ ‘care te dezleagă de orice legămînt’ ‘vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă, pleacă, vine, este …’oh, nu!’ ‘oh, da! – cea mai frumoasă poveste’ ‘și vrei să crezi chiar tu că nu trișezi, că nu te amăgești?’ ‘ știu să păstrez clipa fiecărei povești’ ‘povești trăie și povrști uitate- știi cu cee rimează?’ ‘ei bine, nu! Cu ce?’ ‘ cu sărutările uzate’ ‘hai că te-a lovit o dambla, vorba celui mai demn de invidiat și de admirat, deopotrivă, supraviețuitor ficționar sonatist cu cap limpede, dar despre asta, altă dată; hai, fuguța că ne așteaaptă Tomas’ ‘ești sigură de dambla? și dacă mai jos, în arhivă găsești un șuvoi?’ ‘posibil, oricum, nu sunt uzate, cred că mai păstrează aroma, asemeni unei cafele bune și nu sunt zațul din cafea’

în clipa cînd am răsucit cheia mi-am dat seama că nu știam și nu știu nici acum din care boxe se auzea

Reclame

– frappée și răutăți

th (3)Hey, cu nasu-n cafea, cu capu-n ecuații, cu sufletul prin filme? Ți-am adus un frappé, are multă frișcă adevărată, dar pentru mine există un suc rece?

– Da, în frigider, te descurci singură, scuză-mă, te rog, termin în două minute.

– Trebuie să te avertizez că dacă nu apari mîine la Cafenea, ți se retrage legitimația și ca urmare și dreptul de membru al Clubului.

– Zău?! Și cine hotărește, care forum statutar? Serios, Elvira, nu am dispoziție de astfel de glume,iar dacă nu este doar o glumă, asta e, mă resemnez. Nu îmi rezolvă nici unul de acolo problemele, nu îmi clarifică porcăriile apărute în factura de gaz, nu îmi inlesnește schimbarea furnizorului de cablu tv și internet, nu merg în locul meu la fizioterapie și nu ma ajută la zugrăvitul, mai degrabă șantierul din garsonieră.

– Dar cum și cine să te ajute femeie, dacă tu nu spui nimic ? Iar nesuferitul ăla nu scoate o vorbă, vine, abia salută, își cumpără fructe de mare, dintralea aduse și ținute pentru el, bea apă sau ceva coniac și pleacă, abia îmi răspunde la salut; te muți tu și rămîne el?

– Nu. Vindem. Dan mă ajută atît cît poate.

-Aha, o veste de care trebuie să ținem seama, avea dreptate Vlad.

Cînd am ridicat privirea spre ea, s-a apropiat, cu un aer preocupat, de laptopul de pe măsuță

– Eu te iert pentru toate, ai pus ca fundal poza cu mine facută vara trecută în Grecia, anul ăsta nu merg singură în Cipru, oh, scuză-mă, sunt nesimțită, recunosc….

– Deloc, nu-ți face probleme pentru mine.

– Eram curioasă ce mai scrii, ce mai citești online, pentru că nu te mai găsește omul pe nicăieri, nici pe FaceBook, nic i comentînd pe diverse site-uri, iar blogul e în letargie.

– Nu am nici timp și nici dispoziție pentru așa ceva, s-au adunat prea multe și prea urîte, nu vezi cum arată brațul și umărul stîng? asta trece, dar răutățile altora, lasă cicatrici adînci.

_Adică?

– Te vei lămuri și ți se vor confirma unele bănuieli în viitorul aproiat.

– Deci, mergem la FITS! Uraaaa!, aduc o inghetată mare , cu ciocolată și frișcă, de care-ți place ție. Jură că nu te vei răzgîndi și vom sta la hotel, în Centru, așa, ca să știe unii că orașul este pentru toți.

– Dacă deinde de mine, nu mă răzgîndesc, dar ție chiar îți merge mintea, ceeea ce știam, de fapt și îți funcționează bne instinctele, doar mă cunoști de o viață; ieri am avut o zi de coșmar

– De ce pui tu totul la suflet? știu că e geu, că anii noști frumoși nu se mai întorc, iar cei care nu au fost cu noi, atunci, nu pot înțelege anumite lucruri, cu tine ea se poartă ca și cînd acum te-ar de mînă duce la grdiniță și te-ar ajuta să înveți alfabetul, partea rea este că tu rabzi cît rabzi, dar dintr-o dată devii,vorba mamei tale, sodă caustică; tocmai de aceea, eu îți propun să citești, să scrii, să te plimbi, să ieși în lume ca să se vadă că nu ești atît de izolată pe cît cred unii; după ce plec eu, te așezi aici, pe scaunul ăsta și tastezi ce-ți trece prin minte, ne-am înțeles, clar?

– La ce bun? Eu nu pun poze de pe unde merg și nu fac selfie pentru FaceBook, nici abonată la vreun site cu vorbe ințelepte nu sunt, am un rînd întreg de asemenea antologii în bibliotecă, nu am nici cîine nici pisică, vizitele nu prea le întorc, iar eu dau puține Like-ri, citesc destul de puține bloguri, cam mereu aceleași, pare ciudat, dar cei care vin pe blogul meu sunt din alte țări, chiar de pe alte meridiane, deși blogul este în română, nu este înregistrat ca trafic, nu concurez cu nimeni, nu mă înec în metafore, nu scriu despre suflet răvășit și inimă albastră, nu alătur fraze cu imagini sau imagini cu fraze care să șocheze, o dată, într-o postare am pomenit din neatenție, cred, despre reultatul unui examinări RMN, ca apoi să mă pomenesc că o prietenă virtuală, vecină pe wordpress. mă compătimea pentru o boală mult mai gravă decît era și este actuala formă, în realitate; seara, fiind de serviciu, Dan a citit , apoi o săptămînă a încuiat laptopul în biroul său, știind că pe mobil, pe wordpress, în direct, mă descurc mai greu, așa că…., iar la Cafenea, crede-mă mai ales după ziua de ieri, simt nevoia de pauză.

– Nu cred că nu vii dacă îți spun că este săptămîna în care se alege cel mai interesant an al fiecărui deceniu, pentru mîine s-a convenit, cu largă majoritate, să fie anul1968, ce spui?

– Interesant!

– OK! Așa deci și prin urmare, mâine ne vedem acolo. Uau! Ce balcon frumos ai! De unde ai luat florile și cele din ghivece și perdeua superbă de pe zid?

– a trecut alatăieri Alin pe la mine, este în vizită la rudele lui, dar mai stă în țară două săptămîni.

-Abia aștept să-l revăd pe cel mai bun prieten al tău din copilărie și nu mă tem că-mi ia locul. Te-am pupat. Ne auzim la telefon. A, m-am întors să mai privesc incă o dată freziile, sunt superbe,dar perdeaua cea roșie este o minune. Pup și să fi cuminte!

După ce am auzit-o pe Elvira coborînd grăbită scările, am deschis ușa balconului și am privit florile de la Alin, amintindu-mi că de dimineață,cu ceșscuța de cafea în mînă, am rostit încet ceea ce credeam că uitasem, versurile lui Robert Duncan

You have carried a branch of tomorrow into the room

Its fragrnce awakened me

received_1515870328464799.jpeg

burnița, Davidoff și umbra lui Mondiano

                 coffe_cup_book sculpture by wetcanvasDe cîțiva ani prefer iernile blînde și totuși, parcă nu voiam să treacă și aceasta fără să simt gustul zăpezii și încordarea mușchilor pe luciul gheții de pe troutarele necurățate. În ziua aceea, însă, o rafală neașteptată de burniță și țepii unui frig usturător mi-au schimbat traseul obișnuit al orelor de după amiază spre casă și am deschis  ușa unei cafenele în care nu obișnuiam să intru. Localul, cu un interior destul de comun pentru specificul afișat de la intrare și pînă deasupra barului, era plin de cei care, probabil, se refugiaseră de vremea de afară, iar acum păreau că își regăsesc calmul și destinderea. Am zărit o singura masă liberă și care, spre liniștea mea, avea doar două scaune; am ezitat o clipă, eliberîndu-mă doar de strînsoarea fularului, dar în clipa următoare am pus haina pe spteaza scaunului. La întrebarea de o amabilitate firească a celui care venise să preia comanda, am răspuns: o brioșă, simplă și un espresso dublu, iar dupa scuza și regretul sincer că nu mi se poate oferi Davidoff, a trebuit să mă mulțumesc cu Illy espresso. Am scos cu emoție din plasa subțire cele două cărți și ziarele, temandu-mă să nu le fi atins fulgii mărunți, dar erau în stare bună. Căldura și aroma cafelei începuse să își facă efectul, astfel încît am încuvințat aproape mecanic, fără să ridic privirea de pe ziar atunci cînd am fost întrebată politicos dacă se poate ocupa celălalt scaun. Abia la schimbarea paginii am observat figura vecinului meu de partea cealaltă a messei, căruia i-am răspuns la salut, nu cred că și la zîmbet; abia în clipa în care am sorbit atent din cafea am observat mai bine fața senină și privirea caldă a a unor ochi căprui spre verde ori, mai degrabă, de un verde închis, care se armoniza/u bine cu părul grizonat cam prea devreme și tuns îngrijit. Noul partener de masă comandasee între timp un espresso Milano și două degete de coniac, iar acum privea cu interes cărțile din stînga mea, întrebîndu-mă unde am găsit ziarul străin, cînd la noi presa tipărită este ca și inexistentă, eu nefiind sigură dacă impresia unui posibil dialog despre forma clasica a presei și cea digitală este reală sau nu, am răspuns sec- din căsuța postală, le primesc prin poștă. La remarca sa cu privire la asocierea ciudată sau, cel puțin curioasă, a genurilor de carte, am dat din umeri, terminînd în liniște mica brioșă. I-am satisfăcut, oarecum, curiozitatea în privința prețului, spunîndu-i că romanul polițist – o reeditare așteptată- l-am cumpărat din librărie, iar albumul de artă de la un anticariat. Remarca sa la varietatea sortimentelor de produse ale cafenelei mi-a confirmat bănuiala dorinței de a face conversație și nici acum nu înțeleg de ce am pomenit de pliculețele de Davidoff din geantă și pe care nu am îndrăznit și nici nu aș fi putu să le dau pentru a mi se servi cafeaua dorită; bineînțeles, curiozitatea a fost sporită de unde am pliculelțele de cafea, atît de greu de găsit în provincie și am mărturisit că este un schimb reciproc avantajos cu un bun prieten, căruia eu îi ofer trabuc de calitate, cubanez sută la sută. De teama unor alte întrebări, am format pe mobil un număr și am comandat un taxi. Sincer, nu m-a mirat eleganța mișcărilor cu care mi-a ținut haina să mă îmbrac și nici lejeitatea mersului cînd m-a condus spre ieșire, dar am replicat nemeritat de nervos cînd mi-a pomenit de o cafenea unde știe sigur că se poate bea Davidoff, unde se poate asculta muzică, se poate citi și chiar se poate vedea un film: ‘prefer taverna, unui Mall’, abia a apucat să îmi spună că nu este vorba de așa ceva, că eu i-am luat aproape smucind, pachetul cu cărți și ziare din mîna sa. totuși, stabilim o zi? Și eu fumez cu plăcere trabuc de calitate” ’posibilitatea unor surprize există’ „vă plac romanele polițiste și cultivați misterul” și dacă în acea clipă nu ar fi apărut taxiul, cred că m-aș fi blocat rău de tot, căci am simțit cum mă atinge umbra din cărțile lui Mondiano – nu cu mult timp în urmă mi se amintise ‘cînd iubesti intr-adevăr pe cineva e musai să-i accepți și partea de mister’, iar acum, Nu! nu părăseam Cafeneaua tinereții pierdute.

Acasă, pe măsuța din cameră, lîngă vaza cu flori, fata unei prietene îmi lăsase cartea împrumutată să o citească – ~Oamenii fericiți citesc și beau cafea~ scrisă de Agnès Martin-Lugand, care nu este o ”carte mare”, dar care, în numite situații face bine sufletului.

Hmmm! Eu nu cred în fericire, dar cărțile, filmele și cafeaua îmi plac. Și oamenii civilizați