misterul pasiunii și al cruzimii (d)in dansul celor șapte voaluri

am găsit această minunăție de fotografie, de neprețuit, într-un sipet plin, ce pare inepuizabil, al unui Domn cu care cred că ne-am intersectat  privirile și pașii și în foaierul și pe culoarele mai inguste ale teatrului aflat la câțiva pași de clădirea de unde mergeam spre locul- lăcașul unde șopteam eliberîndu-mă: Et în Arcadia ego!

[am lăsat comentariul Domniei-sale, tocmai pentru ineditul și bogăția de informații]

MARIOARA VOICULESCU si-a pus valurile Salomeei,mai intai,in cadrul Companiei Davila,in ianuarie 1911,inainte de a juca acelasi rol la Circul Sidoli,in cadrul Companiei Marioara Voiculescu,in noiembrie 1923. Piesa „SALOMEEA” fusese scrsia de Oscar Wilde,in limba franceza si,acesta i-a oferit Principesei Maria(viitoarea Regina) un exemplar..Ei bine,Principesa,care era prietena si admiratoare a tinerei actrite,i-a sugerat lui AL.Davila,sa includa in repertoriu,pentru Marioara,piesa lui Wilde,care s-a jucat impreuna cu „Grengoire” a lui Theodore de Banville. Cum,Principele Ferdinand si Principesa Maria tineau sa fie prezenti la reprezentatii ,Davila,nu a pus bilete la vanzare,ci a trimis invitatii.Spectacolul bucurandu-se de un imens succes,mai ales din cauza actritei principale,care avea pe langa ea pe Lucia Costescu(inca,necasatorita cu Tony Bulandra,purta numele primului sot),pe Romald Bulfinsky(Irodiada si Irod)si pe Alexandru Economu(Jokanaan),dupa spectacolele jucate in Bucuresti,a pornit intr-un triumfal turneu prin Tara.In „Gringoire” au jucat Ion Manolescu si Al.Davila,care a fost si regizorul. Spectacolul s-a jucat la Teatrul Modern din preajma Bancii Nationale,care va pieri intr-un incendiu in noaptea de 12 spre 13 octombrie 1920,in timp ce teatrul era inchiriat Companiei Excelsior. Colectia MIHAI SARCA.

(Un grand bras noir, le bras du bourreau, sort de la citerne apportant sur un bouclier d’argent la tête d’Iokanaan. Salomé la saisit. Hérode se cache le visage, avec son manteau. Hérodias sourit et s’évente. Les Nazaréens s’agenouillent et commencent à prier.) Ah ! tu n’as pas voulu me laisser baiser ta bouche, Iokanaan. Eh bien ! je la baiserai maintenant.(…) Ah ! Iokanaan, Iokanaan, tu as été le seul homme que j’aie aimé. Tous les autres hommes m’inspirent du dégoût. Mais, toi, tu étais beau. Ton corps était une colonne d’ivoire sur un socle d’argent. C’était un jardin plein de colombes et de lis d’argent. C’était une tour d’argent ornée de boucliers d’ivoire(…)Ah ! pourquoi ne m’as-tu pas regardée, Iokanaan ? Derrière tes mains et tes blasphèmes tu as caché ton visage. Tu as mis sur tes yeux le bandeau de celui qui veut voir son Dieu. Eh bien, tu l’as vu, ton Dieu, Iokanaan, mais moi, moi… tu ne m’as jamais vue. Si tu m’avais vue, tu m’aurais aimée. Moi, je t’ai vu, Iokanaan, et je t’ai aimé. Oh ! comme je t’ai aimé. Je t’aime encore, Iokanaan. Je n’aime que toi… J’ai soif de ta beauté. J’ai faim de ton corps. Et ni le vin, ni les fruits ne peuvent apaiser mon désir. Que ferai-je, Iokanaan, maintenant ? Ni les fleuves ni les grandes eaux, ne pourraient éteindre ma passion. J’étais une Princesse, tu m’as dédaignée. J’étais une vierge, tu m’as déflorée. J’étais chaste, tu as rempli mes veines de feu… Ah ! Ah ! pourquoi ne m’as-tu pas regardée, Iokanaan ? Si tu m’avais regardée, tu m’aurais aimée. Je sais bien que tu m’aurais aimée, et le mystère de l’amour est plus grand que le mystère de la mort. Il ne faut regarder que l’amour.
HÉRODE
Elle est monstrueuse, ta fille, elle est tout à fait monstrueuse. Enfin, ce qu’elle a fait est un grand crime. Je suis sûr que c’est un crime contre un Dieu inconnu.
HÉRODIAS
J’approuve ce que ma fille a fait, et je veux rester ici maintenant.
HÉRODE, se levant
Ah ! l’épouse incestueuse qui parle ! Viens ! Je ne veux pas rester ici. Viens, je te dis. Je suis sûr qu’il va arriver un malheur. Manassé, Issachar, Ozias, éteignez les flambeaux. Je ne veux pas regarder les choses. Je ne veux pas que les choses me regardent. Éteignez les flambeaux. Cachez la lune ! Cachez les étoiles ! Cachons-nous dans notre palais, Hérodias. Je commence à avoir peur.
(Les esclaves éteignent les flambeaux. Les étoiles disparaissent. Un grand nuage noir passe à travers la lune et la cache complètement). La scène devient tout à fait sombre. Le tétrarque commence à monter l’escalier.

imagini din spectacolul din cel mai frumos oras din Romania

spectacolul este regizat de catre Toma Hogea, cea mai frumoasa Voce pe care eu am auzit-o in viata asta

imaginile sunt preluate de pe contul sau de FaceBook

(inca nu am incuvintarea, dar daca timp de peste 30 de ani nu s-a suparat vreodata pe mine… 🙂 )

 

 

 

 

 

 

                           

 

 

 

 

 

 

eveniment de exceptie

Premiera națională a spectacolului “Alegerea”, piesă de teatru scrisă de Regele Mihai I şi Regina Ana

Ateneul din Iasisala mare 19 octombrie 2017 19:00 20/15 lei

Ateneul din Iași vă invită la Premiera Națională a spectacolului “Alegerea”, piesă de teatru într-un act scrisă la Versoix în anul 1960 de Majestăţile lor Regele Mihai I şi Regina Ana. Evenimentul va avea loc joi, 19 octombrie 2017, la ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole a Ateneului.

Piesa Alegerea constituie o tulburătoare meditaţie despre om, despre spiritul şi pasiunile lui, despre ispitele de tot felul care-l încearcă şi despre locul fiinţei umane în univers. Personajele alegorice rostesc replici filosofice, încărcate de semnificaţii, astfel încât textul devine o confesiune, redactată cu luciditate, sensibilitate şi fină capacitate de sesizare a slăbiciunilor firii omeneşti, dar şi a zonei de lumină care există în fiecare dintre noi.

Contrastul dintre Uşurinţă şi Amar, cele două personaje care caută să-l ispitească pe Om şi să-i canalizeze faptele şi năzuinţele, astfel încât acesta să înfăptuiască o alegere, este pus în pagină cu profunzime, spirit analitic şi fineţe psihologică. Amintita dispută dintre „cele două puteri fundamentale ale acestei planete, numită Pământ” nu se poate încheia altfel, decât cu ideea că refugiul în credinţă şi în iubire reprezintă unica salvare a fiinţei umane.

Distribuție: Emil Coșeru: Omul; Pușa Darie: Ușurință; Daniel Onoae: Amar; Dragoș Maftei: Prietenul. Regia: Toma Hogea. Scenografia: Marfa Axenti. Coregrafia: Sergiu Cotorobai. Conducător muzical: Costică Stavrat. Light design: Adrian Buliga

<Textul ,,ALEGEREA “această filă de istorie, ne trimite cu gândul, la opera fundamentală a lui Goethe, FAUST, datorită temei, ideilor şi frământările sufleteşti, ale personajului principal -OMUL. Atât la Goethe dar, şi, în textul ,,ALEGEREA “, LUMINA ,,conversează” cu ÎNTUNERICUL ! Dacă FAUST, şi-a depăşit gravele rătăciri prin aspirația către ceva mai bun, mai înalt, prin lupta sa interioară, OMUL ( personajul principal) luptă între cele două mari forțe/personaje (UŞURINȚĂ şi AMAR ), cu ,, povara rasei umane ” ce apasă pe umerii săi. Textul ,, ALEGEREA ” se prezintă ca un eseu, de ce nu, ca un monolog (interior) a personajului, OMUL. Stilul în care sunt aşternute cuvintele pe hârtie, derularea acțiunii, din punct de vedere dramaturgic/scenic, ne provoacă spre a ,,inventa”, a explora, un anume spațiu de joc, original şi modern ( Luminos şi Întunecat), dar în consens cu vorbele, cu ideile si trăirile fiecărui personaj. ,, ALEGEREA ” – ESTE POEMUL OMULUI, într-o luptă chinuitoare cu tentațiile celor din jur, cu armonia şi haosul vieții, cu agresivitatea umană, cu sine. Textul, regia, scenografia, muzica, coregrafia, light desing-ul şi, nu în ultimul rând, ACTORII, avem privilegiul dar şi, responsabilitatea de a insufleți această ,,PAGINĂ DE ISTORIE”, în premieră națională, la Ateneul din Iaşi, pentru Majestățile Regale, pentru publicul ieşean … şi nu numai!> Toma Hogea, regizor

fragilitatea anilor

și nici anii fragili nu pot să-i număr pentru că nu vreau

seara trecută te-am văzut și te-am auzit rostind cuvintele lui Tom, un personaj pe care cred că eu îl îndrăgesc ma mult… și aș lua acele cuvinte și le-aș împrăștia peste tot, în fața celor care, nu puțini, au spus vrute și nevrute despre tine

Tu spui că ai atâtea lucruri în suflet, pe care nu mi le poţi destăinui. La fel se întâmplă şi cu mine. Sunt lucruri pe care nu ţi le pot mărturisi ţie. Aşa încât, să ni le respectăm reciproc.

 

(sursaa foto – TVR)

eu am avut șansa să beau de două ori cafea și să fumez o țigară cu tine, de fiecare în trei; nu știu dacă am dreptul să mă întreb dacă este drept că voi doi ați plecat dincolo de cinematograful din spatele atelierului de pictură și ceramică, iar eu acum încerc să mă mențin cu încăpăținare, pe linia de plutire

îmi lipsiți amîndoi, iar atunci cînd se întîmplă să mă întreb unde sunteți și ce mai faceți, promit să îmi amintesc cuvintele lui Tom, reauzie în această seară

Nu m-am dus în lună, m-am dus mult, mult mai departe … căci timpul este cea mai lungă distanţă între două locuri. Puţin după aceea, am fost dat afară din slujbă pentru că scrisesem o poezie pe capacul unei cutii de pantofi. Am plecat de acasă, am coborât pentru ultima oară treptele scării de incendiu şi de atunci am mers pe urmele tatălui meu, încercând să regăsesc în mişcare ceea ce pierdusem în spaţiu … Am călătorit foarte mult. Oraşele treceau prin faţa mea ca nişte frunze moarte, frunze viu colorate, dar rupte de pe ramuri. Aş fi vrut să mă opresc, dar parcă mă urmărea ceva. Ceva care venea întotdeauna pe neaşteptate. Uneori era un cântec cunoscut, alteori doar un ciob de sticlă străvezie. Merg câteodată noaptea singur, pe străzile unui oraş străin, — când nu găsesc pe nimeni să-mi ţină de urât. Trec pe dinaintea vitrinelor luminate ale unei parfumerii. Vitrina este plină cu sticluţe transparente, irizate ca cioburile unui curcubeu sfărâmat.

rămîneți acolo, departe, aici, astăzi lumea este luminată de fulgere …

al treilea Gong – o nouă Poveste

m-am trezit cu un îndemn sau cu o dorință care nu-mi era străină, dar la acea oră matinală îmi era greu- și îmi este și acum! (o stare care nu cred că se va schimba)- să o definesc cu precizie și nu știam cum și de ce tocmai ace(e)a

”La Moscova! La Moscova!”

dezmeticită de-a binelea, cum trebuie pentru ca așa trebuie să fiu eu în prima zi din săptămînă, rîvnitul ”relache” ar fi posibil pe la mijlocul șirului de șapte, am căutat cu privirea spre raftul al doillea, din stînga, dar, rîndul al doilea nu se zărea, iar timp pentru a ajunge la monoclul de pe una dintre coperți sau pagini, nu aveam suficient;

în clipa următoare zăresc pliantele primite – mai bine nu ajungeau pînă în tîrgul ăsta căruia cîțiva sufletiști luminați la minte se străduiesc să-i păstreze o urmă de medieval- [ răutatea este doar pentru mine!], de la locul unde aș fi vrut să fiu, acolo, la Palatul Dacia din București, unde aș fi putut să aflu cum se face un poem dadaist și pentru că nici o scuză nu este destul de solidă, degeaba simt neputința de a ajunge acolo, la Art Safari 2016 , ca pe o prăbușire între limitele mele tot mai îngustate dureros, pînă la strivire, pedeapsa o merit din plin pentru lipsa de voință dusă pînă la acel capăt unde aș fi  putut regăsi priceperea de a mă strecura printre piedici reale și ‘opreliști’ imaginare, prea mult invocate –– mai îndrăznesc să pretind că eram, nu că aș fi, obsedată de suprarealism ?!?…

și cu realismul cum rămîne? nicicum! realismul nu-i totuna cu realul, sau cel puțin…; și uite-așa îmi duc grijile cele multe și bucuriile puține printre sloganuri și postere electorale, scandaluri vechi cu refrenuri actualizate, updat e/at te, adică, prin ploile înghețate, care nu izbutesc, totuși, să răpună de tot mugurii ce vor să rodească, printre temerile șoaptelor și speranța rîsetului sincer, printre tragedie și comedie, în toată meloDrama asta îmi amintesc că cineva era întrebat de ce a scris, împăciutorist vodeviluri despre lucruri simple și firești; ´(de la cel care întreba eu am învățat că ”stinghereala conferă normalității un merit” -Radu Cosașu)

și astfel, am înțeles obsesia (cu) care m-a(m) trezit în această dimineață:

în această seară merg la teatru, într-un mod cum o fac de aproape un sfert de veac, nu la un bilet în plus, nu cu invitație, fără emoția acelui aevea, dar cu bucurie (uneori ne mulțumim cu atît de puțină amăgire…)

așadar, deseară, la un alt teatru, cu alte nume și chipuri decît cele cu care prea ne obișnuiserăm, dar cu același Pino, fără de care mie mi-ar fi greu să văd Gala UNITER ( și nici un alt Prinț ”în vremuri ce și-au ieșit din matcă”)

se-aude Gongul de trei ori

și vom asculta o nouă Poveste