un alt început, totuși

🙂

….. și totuși…. nu am ratat ”apariția” pe blog în ultimele zile ale primei luni din acest an… totuși…ce aș fi ratat, de fapt, ce aș fi pierdut? mă întreb dacă timpul conjugării este cel potrivit pentru o stare care, în afara blogului, s-a prelungit mai mult sau mai puțin cu voia mea; cînd nu pot să-mi controlez și să-mi stăpînesc stările (unele tot mai dependente de altele) ce rost mai are să pomenesc despre ratări? și după ce am pierdut, cu un refuz politicos, spectacolul unor artificii și convenționalul urărilor printre sărutări și licori de tot felul, liniștea dorită nu a izbutit să amîne mai mult de două zile amestecul de speranțe ale unui (nou) început cu grijile și nemulțumirile concrete, alături de toate cele rămase neterminate dintr-un an trecut, deja, din teancul de pe măsuță, din fișierele virtuale sau din dosarele și caietele reale dintre care prea puține au reușit să își schimbe locul; nu a fost nici bucuria unui cîntec nou, neauzit de mine pînă acum, nu a fost binefăcătoarea respirare a unui poem încă necitit, însă revederea unor filme mai vechi și atît de greu de găsit, a mai calmat ceva din neliniștile aflate din sursele de știri rămase credibile, dar și din disperarea unor breaking news-uri care trimit problemele grave la periferia ridicolului; sincer, fără vreun motiv anume, acum, la sfîrșit de ianuarie, am eșuat într-o încercare pe care mai demult o evitam – aceea de a prelungi un somn mai lung

image1

iată-mă trezită și cu simțurile treze, dezmorțite bine de tot, cu problemele mele care mi-au rămas fidele, trecînd alături de mine dintr-un an într-altul, privind de la înălțimea unui început peste zarea, încă încețoșată, la zbuciumul unei lumi bulversaNte și îmi spun că va fi un an interesant, totul este ca sateliții să funcționeze, conexiunile să fie bune, cerneala din stiloul clasic, tusul din pixuri și din cartuș să fie în cantități suficente, căci fiecare zi, fiecare oră, fiecare clipă, fiecare întîmplare putînd să fie … o poveste

și așa, ca pentru început ( deși începuturile mele se aseamănă cam prea mult între ele), încerc să mă desprind de neajunsurile cotidiene, de aspectele tot mai perfide sub care lumea se lasă prea ușor acaparată sau copleșită de rău, mă rotesc odată cu Pămîntul, căutînd ceva, un punct de reazem cît voi mai rezista pe acest colț de spațiu de refugiu, cam întunecat (punctul acela -sentință al lui Arhimede, pentru mine a rămas în caietele vechi…) și dintr-o dată vreau să fiu la mare

magig....

dar locul este deja ocupat, o siluetă înaltă la marginea plajei, profilată pe întinderea valurilor într-o lumină greu de intuit pentru mine dacă este răsărit sau apus, este de o frumusețe care trimite gîndul la dunele deșertului; dar oare nu spuneau grecii că frumusețea este aspră? și mă întreb cum arată insula Thassos iarna

la mine și începuturile sunt ca niște ratări

dar altfel cum aș fi putut să nu pierd ocazia de a mulțumi celor care au trecut (și vor mai trece, poate) în lipsa-mi, pe aici?

și se preling cuvinte

dintr-un an în altul,

iar cînd secunda și minutul strivesc printr-o atingere eternitatea,

unii au idealuri,

alții au curajul să viseze

și fiecare își pune o dorință,

cărarea este aceeași, dar trebuie să pară alta, mai netedă și mai aproape de lumină,

punctele de inflexiune le simt cei singuri pentru care sensul traiectoriei nu prea contează

și totuși trebuie să (a)pară și chiar este un nou început;

un dar real ce se va dovedi a fi o amăgire?

nu știu să-l merit pe deplin, dar nici să-l pierd nu vreau ca pe un basm visat aievea

Mie,-n geam, o stea-mi bătea, albastră.

Trecutul mi-l aduc aminte vag,

Ca pe un vis ce s-ar putea să mintă

căci, da, e-adevărat:

eu început-am anul sub semnul lui Esenin;

cît despre celelalte surprinzătoare lucruri ce-am aflat, las anul ăsta nou să curgă lin și bun

UN AN BLÎND ȘI BUN, celor care treceți pe aici

unde încerc să caut, să adun,

închipuindu-mi că se aud

1a

început ratat

că tot am ratat revelionul și prima zi din noul an

am ratat și startul  pe blog

totuși îmi doresc să fie un an mai bun

un an al regăsirii

un an al regăsirilor rămase ca dorințe

regăsirea bucuriei lecturii

și cea a deschiderii de sine prin cuvîntul-gîndul scris

al recuperării unor rînduri lăsate pe anumite bloguri

(ca o împăcare cu mine însămi și ceva mai mult decît atît)

nu știu ce va fi pe  ”pagina principală”  a acestui blog

dar tristețile sau …jubilațiile… prea personbale

întîmplările cotidiene sau mai domestice,

împresiile care nu pot  fi stăpînite la/de primul impuls

și multe altele

își vor găsi loc în  FILE și  pe blogul mic

așadar, pentru început

UN AN BUN în ale bloggeritului

(și pentru  mine și  pentru ceilalți  oricîți sunt sau ar fi)

și fără ratări și fără rateuri

Amestecate dintr-un început

ca în recipentul robotului de bucatarie

și cam așa/astfel  au trecut pentru mine zilele primelor două săptămîni din anul acesta în care nu mi-am propus prea multe și deloc mărețe, doar să-l trec cu sănătate și să izbutesc a (mai) fi de folos

am răspuns la cîteva apeluri, fără a da vreunul, nu am trimis nici un mail…adecvat îmrejurărilor,

nu am deschis calculatorul, (unul dintre motive fiind cît se poate de serios: filme pe DVD-uri și pe noile canale TV (am schimbat firma de cablu) )

și  totuși, dintre atîtea ”oferte” sau chiar ”tentații” am rămas, atunci cînd dețineam puterea, vorba lui Moțu’ Pittiș, adică telecomanda,  pe canalele obișnuite

iar după ce m-am (auto)biciuit cu un film alb-negru, despre care ieri am aflat că a nul acesta face jumătate de veac, iar eu nu mai sunt sigură dacă zecile de ori cît l-am văzut începe cu 2 sau cu 3

și astfel aam revenit la vechile mele vicii pe care, oricum, nu aveam de gînd să le abandonez: am făcut o cafea bună (tot de la Moș rămasă_), am aprins o țigară, am luat calendarul meu drag și preșios, dar cu gîndul la concertul care umplea camera (cum care cameră? aia care se dschide și se închide cu self în cifru) am răsturnat din neateenție, una dintre cutiile cu vrute și revrute;

am găsit o imagine care credeam că este a unei pietre  mai mult sau mai puțin prețioase sau cam așa ceva: citind mai atent, am aflat că este Callisto, sateltul natural al lui Jupiter, descoperit de către Galileo Galilei și m-am întrebat dacă anul acesta pe care astrologii de profesie și tot felul de analiști proroci îl ”văd” înspăimîntător de greu, sistemul nostru solar va avea parte de ceva nou, la fel de frumos, dar de ce nu și planeta Pămînt?

puțin mai tîrziu am găsit faimosul text al lui Zola, un scriitor de car nu am reușit să mă apropii suficient de bine nici în școală și nici mai tîrziu;

în clipa în care am încercat să descifrez mărind după scnare fonturile, am deschis radioul,și am nimerit pe programul de știri, dar curm nu mă simțeam grozav, nu voiam să aud despre nedicamente puține și scumpe, despre programarea îmbolnăvirrii, despree alte lucruri deloc liniștitoare, alte știri păreau continuarea unor mai vehi;

am vrut să rămîn într-o stare de relativ calm interior și am continuat să răsfoiesc, iar cînd am dat peste o fotografie realizată de Dariusz Klimczak

mi-am spus, cred, cu voce puțin mai tare: continuă dansul pe sîrmă, este nevoie de antrenament;

în restul perioadei, lucruri și îndeletniciri obișnuite, ceva griji noi, doar și anul este nou….,

așa cum și blogul acesta se vrea a fi unl normal, pentru mine, firește, ca exercițiu de digitație și de a nu pierde de tot ”obiceiul” de a lega litere, silabe, cuvinte, propoziții, e și –mă încumet a a tasta gînd și sentiment.

și nu se vrea un blog …”pretențios”;

nu este nici un blog intelectual și nici unul politic ;

trecerea de la un an la altul sau în celălalt m-a găsit cu o carte a lui Vladimir Nabokov, dar  de cîteva zile citesc sau recitesc Noi, scrisă de Evgheni Zamiatin și nu este greu de înțeles– mi-am amintit de carte, aproape făără să vreau.

Mda, am înțeles: mîine mă reîntorc la filme, la albume, la poezie.

Da! mîine la POET