🙂
….. și totuși…. nu am ratat ”apariția” pe blog în ultimele zile ale primei luni din acest an… totuși…ce aș fi ratat, de fapt, ce aș fi pierdut? mă întreb dacă timpul conjugării este cel potrivit pentru o stare care, în afara blogului, s-a prelungit mai mult sau mai puțin cu voia mea; cînd nu pot să-mi controlez și să-mi stăpînesc stările (unele tot mai dependente de altele) ce rost mai are să pomenesc despre ratări? și după ce am pierdut, cu un refuz politicos, spectacolul unor artificii și convenționalul urărilor printre sărutări și licori de tot felul, liniștea dorită nu a izbutit să amîne mai mult de două zile amestecul de speranțe ale unui (nou) început cu grijile și nemulțumirile concrete, alături de toate cele rămase neterminate dintr-un an trecut, deja, din teancul de pe măsuță, din fișierele virtuale sau din dosarele și caietele reale dintre care prea puține au reușit să își schimbe locul; nu a fost nici bucuria unui cîntec nou, neauzit de mine pînă acum, nu a fost binefăcătoarea respirare a unui poem încă necitit, însă revederea unor filme mai vechi și atît de greu de găsit, a mai calmat ceva din neliniștile aflate din sursele de știri rămase credibile, dar și din disperarea unor breaking news-uri care trimit problemele grave la periferia ridicolului; sincer, fără vreun motiv anume, acum, la sfîrșit de ianuarie, am eșuat într-o încercare pe care mai demult o evitam – aceea de a prelungi un somn mai lung
iată-mă trezită și cu simțurile treze, dezmorțite bine de tot, cu problemele mele care mi-au rămas fidele, trecînd alături de mine dintr-un an într-altul, privind de la înălțimea unui început peste zarea, încă încețoșată, la zbuciumul unei lumi bulversaNte și îmi spun că va fi un an interesant, totul este ca sateliții să funcționeze, conexiunile să fie bune, cerneala din stiloul clasic, tusul din pixuri și din cartuș să fie în cantități suficente, căci fiecare zi, fiecare oră, fiecare clipă, fiecare întîmplare putînd să fie … o poveste
și așa, ca pentru început ( deși începuturile mele se aseamănă cam prea mult între ele), încerc să mă desprind de neajunsurile cotidiene, de aspectele tot mai perfide sub care lumea se lasă prea ușor acaparată sau copleșită de rău, mă rotesc odată cu Pămîntul, căutînd ceva, un punct de reazem cît voi mai rezista pe acest colț de spațiu de refugiu, cam întunecat (punctul acela -sentință al lui Arhimede, pentru mine a rămas în caietele vechi…) și dintr-o dată vreau să fiu la mare
dar locul este deja ocupat, o siluetă înaltă la marginea plajei, profilată pe întinderea valurilor într-o lumină greu de intuit pentru mine dacă este răsărit sau apus, este de o frumusețe care trimite gîndul la dunele deșertului; dar oare nu spuneau grecii că frumusețea este aspră? și mă întreb cum arată insula Thassos iarna
la mine și începuturile sunt ca niște ratări
dar altfel cum aș fi putut să nu pierd ocazia de a mulțumi celor care au trecut (și vor mai trece, poate) în lipsa-mi, pe aici?
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 