un fel de joacă

cînd ți se retează  joaca, așa, deodată,
iar ușa unei case  aflate într-un spațiu ce nu=l mai frecventezi, ți se trîntește zgonmotos cu toată greutatea zăgazurilor puse absurd, de nu ar fi ridicol, in proporțiile unui amărît și nebănuit de el însuși c-ar putea fi, un fel de
idiom

(pentru curiozitate,  dacă ea există, se poate vedea pagina UN FEL DE  JOACĂ -din meniul blogului)
scuze respectuoase, Maestre, dar mă reîntorc la filmul ce rulează impasibil la dezamăgirile mele….
de vină-i doar naivitatea mea copilărească
si scuze, acum,  nu cred că am pentru ce să cer
=======================================================
Tandem. Descriptio pinacis

„… se vorbeşte mult de «l’homme augmenté» prin tot felul de mijloace tehnologice. E nevoie însă de hiper­umanism, şi nu de transumanism, care e doar performativ: cantitativ, iar nu calitativ.“
Tudor Banuş

Patru personaje principale
plus un altu,-n umbră, pteromorf, –
despre care n-am să ciripesc,
fi’ndcă nu ştiu puştiu-al cărui, oare,
dintre ceilalţi patru va fi fi’nd,
ba mă tem şi că e, el, acela
care strânge capetele-n coşul
ghilotinei, – ajuns, azi, lighean
ieftin, strâmb şi fără demnitate…
Revenind, în fine, la cei patru
care domină patrulaterul
doldora de căpăţâni hilare,
ne rămâne să vedem că au:
unul, frunze proaspete, nu pale,
drept podoabă capilară; altul,
o frizură-n chipul unei semi-
lune,-n pliuri ca un evantai,
pe când lacrimi i se scurg din ochiul
stâng, pentru că suferă supliciul
de neîndurat al unei treceri
lente-a groasei cozi a unei coase
prin urechea-i stângă. – Personajul
terţ este compus din doi comparşi,
nu dintr-unul singur: e un duo
(ca,-ntr-o piesă, Pozzo şi cu Lucky,
care-i este knouk celui dintâi):
cel de jos, ajuns un soi de sanie,
roagă-se de cestălalt: „Condu-o
cât mai lin, – această formă stranie
nu-i a mea: du mécanique plaqué,
domnule, sur du vivant, nu e,
nici a fost, vocaţia mea, şi nu mi-i
gândul să ajung de râsul lumii,
ca acum când, parcă, bucuros,
eşti că,-n neaua de culoarea humii,
braţele-ochelarului meu gros,
cel prin care văd ca prin lucarne
tulburi, au ajuns, iată-le, coarne-
le ghidonului acestui snowboard,
iar lentilele ajuns-au faruri,
în pofida faptului că ochii
mi-i închid discret şi-mi împreun
degetele-a rugăciune… Nu ştiu
dacă,-n timp ce eu îngân un psalom,
nu-l îngână,-n limba lui, şi puştiu’
păsăroi, cu coleretă bej,
căruia-i ignor sorgintea,-n vreme
ce snowboard-ul lunecă la vale
tot mai grabnic sau agale,-n slalom,
către hăul destinaţiei sale“.

Comentarii utilizatori

Silv.-Dumitru aprilie 16, 2016 la 5:16 pm
La data de 13.06.15 , mi-am îngăduit stabilirea de facto a stării de lucruri ce l-ar privi numai pe dl.Breban. Nu are nimeni chef să răscolească ca nouă această temă? Nici sub noua adresă de E-Mail nu mă va contacta nimeni! Domnul Breban
a fost lăsat în pace nu pentrucă n-ar fi avut dreptate… dar astfel de indivizi, ca cei care l-au acuzat pe nedrept, au avut
armate de predecesori româno-fobi. Tineretul contemporan evenimentului „Politice” nu poate fi păcălit de alde Patapievici, Liiceanu & Co. Semidoctul care vorbea de patibularitatea poporului ar face bine a căuta o DR.Barbara Deppert-Lewitz, DR Marija Gimbutaş, Miceal Lwith… şi aş mai putea două trei duzini de cunoscători (toare) ai (ale) adevărului despre care nimeni altul împăratul Iosif al II-lea „Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt , fără îndoială, cei mai vechi şi cei mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de chinuiţi şi încercaţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi, este într-adevăr de plâns.”

CHARLIE aprilie 16, 2016 la 3:56 am
CEI PATRU EVANGHELISTI SUNT … TREI LUCA SI MATEI

boris marian mehr aprilie 15, 2016 la 11:04 am
Foarță este o forță

anamariadeleanu aprilie 15, 2016 la 8:29 am
Să mă cobor față de mine însămi?
de data asta., iată, o fac:
când geometria nu este greu de inteles, nai anevoie pare de aflat distanța dintre Om si Ohmi
nu Multi rezistă la diverse socuri când soclurile se prabusesc
AMEN!
( mulțumesc pentru eventuala publicare)

P. G. ( „celălalt Paul Goma”) aprilie 14, 2016 la 10:29 pm
erratum : „în AL Lor (e)Stabilişmient”

P. G. ( „celălalt Paul Goma”) aprilie 14, 2016 la 10:09 pm
Simpatici şi pinaclici îs cei care Stabilesc,
şi-s siguri în a Lor (e)Stabilişmient încît,
confirmă că-i bătută-n cuie stabilitatea-aceea care
ca-ntr-un desen cu coasa pe deasupra-a-orice şi-oricui, HÎRŞ (pe loc !) !
De nu ! capul, (care din ele ?) nici nu mai contează !
poate cădea oricînd
căci,
eşafodajul Stabilit, O Dată stabilit, îi stabililit pe veci,
nu iartă-n niciun sens,
şi-indiferent de idiom nepriceput şi/sau ne-nţeles
e, îi, şi tare stat-bilit, şi mai ales, rămas !

Şerban Foarţă aprilie 14, 2016 la 11:16 am
Rămâne cum am stabilit.

P. G. ( „celălalt Paul Goma”) aprilie 13, 2016 la 9:14 pm
Din TREI s-au fost făcut doi, idi-OM-uri,
cam ca cei 4 vanghelişti din scara scriipturii, cică !
O Doamne, dar oare ce Daimon să fi fost croşetat împieliţat în fibra scripcăi secerînde roşiatec
şi scrijelit din vîrful cel peren, de-oţel şi d-aur, al peniţei ?
Atenţie-i, doar o referire, stranie socotită tresărire, şi ca atare-o simplă corectare-n socoteli, o balalaică !
Mişterul persistînd [p.m.],
rămîne-ntreg cel doar nespus ( supărător nedescifrat concret şi clar ca la „dosar” de însuşi CEL….)
al celor două-trainice idio-sincrazii de dincolo de sincere omagii-adică TREI, plus UNU, 4
minus …………… egal : 2 !

anamariadeleanu aprilie 13, 2016 la 6:25 pm
P.S.2!! : și chiar mă întreb de se vor publica!!!!

anamariadeleanu aprilie 13, 2016 la 6:22 pm
un P.S. – dacă se permite: abia acum am observat dojana Dumneavoastă!
Timpul meu nu-i măsurat de-al forumurilor și ici dee-al netului, în general, ingrate, dar suverane unități
(pentru o asemenea rezistență nu am avut răgazul să caut un omolog al unui OHM…)

anamariadeleanu aprilie 13, 2016 la 6:15 pm
ideea prinsă-n ”comentariu” a pornit dintr-un imbold ce naște-acum regrete că s-a lăsat prins într-un mai vechi obicei, deprins pe-aici; luat doar aminte: nu se va repeta … curînd
idiom? eu nu sun pricepută la așa ceva, prefer să le găsesc și să le nvăț cu bucurie, pe ale Domniei Voastre, Maestre Foarță!

cum capului mei meu, fragilul gît nu-i prea permite să se aplece, cu mintea și cu firea, deopotrivă, treze, observ că tocmai Dumneavoastră ați pomenit de trei
(sper să nu îmi dați o ”temă” legată de 2 sau 3 ”căci” mă declar de pe acum respinsă la … examen; mda! respinsă sunt, oricum și mă trezesc în iureșul nebun al zilei iuureș, unde suferă supliciul neputinței de a se bucura fără rimelări, intr-o brumă de paiete și confetti, prozaic prinsă între afinități efectiv-selective
(doar gîndul meu își permite cuvenit-respectuoasa aplecare …)

Şerban Foarţă aprilie 13, 2016 la 1:16 pm
Atenţie: mă refeream la comentariile semnate livia & anamariadeleanu, – iar nu la al dlui Daniel StPaul (căruia-i mulţumesc cordial).

Şerban Foarţă aprilie 12, 2016 la 11:28 pm
În ce idiom sunt scrise, oare, comentariile acestea, trei ?

anamariadeleanu aprilie 12, 2016 la 9:35 am
inspiraț(ional)ă ideea prismei, chiar dacă nu-i tocmai originală, pe-aici,
dar eu în mare și neiertătoare grabă-n ce mă aflu, nu-mi pot opri o intrebare: oare dacă nemiloasa coasă va reteza transversal, după o linie doar de ea știută, voi, fiecare ce sau care parte din cele două trunchiuri veți alege?
și de-o fi prismă …piramoidală, forma bazei și spectrul de culori în care ni se-arată, sunt mai bine cunoscute doar de Tandem și de acel puști de sorginte voit ascunsă nouă
degeaba căutăm ironic subtile înțelesuri helenistice, se-aud doar ciripituri, iar trilururile rămase le-auzim doar în amonte

––
de-abia cu-o jumatate de oră-n urmă am deschis revista din plicul adus cu poșta și s-a deschs, firesc, la pagina impricinată; sunt multe altele pe care trebuie să le strecor -vai mie!- printre atîtea lucruri ce aparțin corvoadei zilnice ce nu pot fi ignorate (vorba bietului Pozzo: ”du mécanique plaqué”

livia aprilie 10, 2016 la 5:41 pm
Piramidă, piramidoidă! Suna-va-ţi ceasul şi ţie, oricât de bine îţi sunt unse rotiţele!… S-ar părea, iscusitul cosaş nu iartă! Aşa că a ta scăfârlie-bombă (hippasosească, homericească sau horaticesc mălăească întru nehohoho…tire) ciripeşte ea, ciripeşte! Pare ea, scăfârlia, preamărita, pare! Dar chiar crezi că nu-ţi va suna ceasul, cu toată încrengătura şerpuitoarelor, crestatelor, cocoşeştilor arcuiri?! Cu plecăciune, în faţa acestor ingeniozităţi (desen + text poetic)! O preaminusculă ţeastă

Daniel StPaul aprilie 10, 2016 la 3:56 am
Ceva face sa ma uit la pinax-ul tandemic printr-o prisma…piramidala. De fapt, vad o piramida rasturnata (linga Luvru, pe linga cea “chinezeasca”, este pe undeva un gen de structura care cred ca se intituleaza chiar asa , La pyramide inversée ), o piramida continua ce relativizeaza spatiu si timp , pune laolalta egipteni si renascentisti, neaparat si pe Lapusneanul negruzzian, piramida rasturnata a training-ului autogen etc. si nu stiu daca se opreste la/in Communication Technology. Cu atitea avenide, posibil sa nu-ti pierzi capul, poate, totusi, firea…
=================================

Cântecul CaprifoiuluiMarie de France
(fragmente)

Cunosc un cântec drag şi voi

Să-l murmur, despre Caprifoi,

Şi să vă spun povestea lui

Aievea: cum, de dragul cui,

Cu ce prilej a fost compus, –

Căci ştiu, pentru că mulţi mi-au spus.

Tristan, nepotul Rigăi Marc,

Îl supărase pe monarc,

Încât acesta, foc şi pară,

Îl va fi alungat din ţară

În Southwalesu-i natal, – de vină

Fi’nd dragostea-i pentru Regină.

Acolo, petrecu un an

De zile, tânărul Tristan.

Ci, trist cum nu pot să v-arăt,

Voia să vină îndărat

În Cornwall, unde l-adăsta

Regina şi stăpâna sa.

Umbla prin codri, fără scut,

Nici coif, – de nerecunoscut.

Trăia aşa de azi pe mâine,

Dormind prin şuri, – aceeaşi pâine

Şi din acelaşi blid mâncând

Cu sărăcanii; până când

Aude, de la ei, şi el,

Cum că baronii,-n Tintagel,

Sunt aşteptaţi, căci Riga va

Să-şi ţie-acolo Curtea sa.

Ci Marc pornind la drum, – Tristan

Se-ntoarse-n codri nepristan,

Pe-un şleau pe care ştia el

Că duce către Tintagel.

Acolo, dintr-un ram de-alun,

Cioplit de el, îşi face un

Toiag pe care-şi scrie-anume,

Cu o custură, propriu-i nume,

Încât Regina, pe silhuie

Cărări, să ştie-ndat’ al cui e.

Iar dacă inima-i în doliu-i,

Iubirea precum caprifoliu-i,

Când el înlănţuie alunul, –

Adică „nu se poate unul

Fără de celălalt, – noi, una

Fi’nd, draga mea, pe totdeauna!”

Regina, iat-o, pe cărare,

Cum trece zveltă şi călare;

Iar când, cu ochii dă de lemnul

Toiagului, îndată semnu-l

Pricepe; şi,-n pădurea sumbră,

Dispare-n cea mai deasă umbră,

Acolo unde-adastă cel

Mai drag din toţi; iar ea şi el

Se bucură, în crâng, nespus,

Spunându-şi ce aveau de spus;

Dar începură,-atunci când lângă

Nu-şi mai putură sta, să plângă.

În Ţara Galilor, Tristan

Se-ntoarse, aşteptând un an

De zile sau mai mulţi, ca unchiul

Să-l cheme înapoi… Ci junghiul

Din inimă, să şi-l aline,

Tristan, cântând la harfă bine,

Făcu alt viers: al revederii

Cu Doamna,-n faptul primăverii,

În umbra tainiculului crâng;

Gotelef în anglă,-n graiul frânc

Zis Caprifoiul. – Ăsta-i, făr’

De dubiu, purul adevăr.

Comentarii utilizatori

lucid martie 23, 2016 la 9:10 pm
@Daniel StPaul: Uluitoare transformarea lui moult din old French in beaucoup! Cred ca doar o investigatie detectivistica ar lamuri-o. Multumesc pentru link-ul care mi l-a readus in amintire pe celebrul rege-cavaler. Prima oara l-am intalnit in Talismanul lui Walter Scott (Ivanhoe a venit mai tarziu) in copilarie. Apoi am pasit pe urmele lui pe faleza din Jaffo unde ai sai cavaleri au zdrobit literalmente cu armurile pe sarazinii care se intalneau pentru prima oara cu oamenii de fier. Ulterior am trecut pe la poalele castelului din Duernstein coborand pe Dunare de la biblioteca din Melk re-nemurita in anii 80 de regretatul Eco. Ce elita regalo-poetica! Richard Coeur-de-Lyon, Marie de France, Charles d’Orleans – din care a tradus splendid de villonesc maestrul Foartza. Adevaratele radacini ale Europei. Ce uriasi aristocrati si azi ce jalnici avortoni pretins oameni politici.
Da, mi-amintesc de cateva inregistrari Brailoiu-Brauner, mai ales din Ardeal. Erau aproape de pe alta planeta pentru al meu auz. Dar fiind 75% oltean se poate explica

Daniel StPaul martie 22, 2016 la 8:01 pm
@lucid

Se pare ca tulburarea naprasnica a zilei nu vine spre a ne ingadui detasare si oarecum otioase consideratii care, vrem-nu vrem, tin de subiectivitate (deci nu neaparat de “gust”, ori chiar “realitati” acustice, caci la acestea imi pare ca va referiti in principal)… De aceea , cred ca e intelept a sti ce inseamna eufonia ori phonogenia in termeni personali (va referiti la aspectul oral al limbii, nu?) si de a intelege cit relativism e in perceptia personala. A propos de limba noastra, unde vechimea e mai bine pastrata in variantele regionale, de preferinta din comunitati mai izolate, ati incercat sa ascultati inregistrari etnografice spre a va testa reactiile? In ce priveste franceza medie ( stiu, totusi, foarte putin despre ea), desi s-au facut si se fac eforturi spre a ne o ( de fapt, nu e “o”, sint mai multe variante regionale care pun in chestiune aspectul lingvistic unitar) apropia (oarecum in sensul descoperirilor arheologice accesibile publicului) vom ramine cu nemingaierea: ce n’est pas du vécu . Spre consolare, nicicum edificare, va puteti face o farima de idee ascultind reconstituiri cintate (creatia unor truveri –limba din partea de nord- ca Adam de la Halle, Gace Brulé etc. vezi youtube ) Va pun un link spre o creatie a lui Richard Inima de Leu, in anglo-normand/a, cu texte paralele si clip audio, in josul paginii .

http://lyricstranslate.com/en/ja-nus-hons-pris-jamais-nul-prisonnier.html

lucid martie 21, 2016 la 10:08 pm
@Daniel StPaul: chiar daca doar diletant in subiect, asa cum va declarati, v-as intreba cum percepeti le vieux francais fatza de limba actuala literara, nu cea vorbita pe strada. Mi-atzi indicat mai demult o inregistrare Moliere in limba in care se vorbea in secolul XVII. Ca si le quebecois sunetul era straniu – mai aspra, mult mai aproape de latina ca astazi, si deci de spaniola, italiana si chiar romana, dar fara eleganta, muzicalitatea, sharmul, dulceatza limbii actuale vorbite – ca sa exemplific – de De Gaulle, Mitterand, Hollande sau Jean Marie Le Pen, oratori foarte buni, chiar daca si actori. La limba romana impresia mea este opusa: limba vechilor cazanii si a cronicarilor mi se pare mai miezoasa, mai dulce decat ce vorbim astazi. In fond doar consecintele evolutiei limbilor ca organisme vii aproape la propriu.

serbanfoarta1 martie 21, 2016 la 9:27 pm
Stimate domnule Daniel StPaul,
şi eu prefer naivitatea/inocenţa portretelor miniate ale suavei poetese; dar m-am temut de reproducerea (riscantă) ale acestora într-un atelier foto de gazetă, pe hârtie, nu prea scumpă, de gazetă.
Din scrupul tehnic, dacă vreţi, am preferat portretul acesta anacronic.

Multe mulţumiri şi Dvs, şi celorlalţi doi „utilizatori” !

Daniel StPaul martie 21, 2016 la 6:28 pm
@lucid
Stimate domn, ca sa merg in sensul clarviziunii dv. (ca as fi un specialist in literatura franceza veche) voi admite asta in masura in care audierea unui unic curs de français moyen (cu multi ani in urma -Doamne, cind or fi trecut atitia?-) ma valideaza pentru asa ceva si, mai ales, in masura in care iau in serios sensul etimologic al conditiei de cititor dillentantist , bucurindu-ma fara rest de lectura ca sa-i pot spune cesteia cu sinceritate , in tristanesti cuvinte caprifoiesti: “Bele amie, si est de nus:/ Ne vus senz mei, ne jeo senz vus!”

anamariadeleanu martie 21, 2016 la 1:59 pm
am ezitat să scriu și-acum mi-e greu să ”vin și eu” după două semnături ce sunt mai mult de-atît,
ele fiecare dată ele înnobilează textul și subiectul, bucurîndu-l pe poetul meșter tălmăciuitor, lăsîndu-ne pe noi, cei simpli cititori, mai bogați, dar și mai întristați pentru-ale noastre margini greu de schimbat dintr-a lor formă.
e prima zi din săptămînă și prima zi din anotimpul ce drag rămîne tuturor, oricum el ar fi invocat; era, a fost cîndva o primăvară cînd am ascuns cu grabă poemul Reginei printre desene și figuri ciudate, rugîndu-mă, așa cum mă pricepeam mai bine pe atunci decît acum, să nu fiu întrebată ce văd prin ochelarii aceia prin care puncte și linii se uneau în sfere și prisme, desfăcîndu-se invers. și cum n-am putut să mă abțin, priviti prin anluminumul trigonometriei analitice, i-am zărit pe cei doi îndrăgostiți, Tristan și-a lui Regină lîngă o harfă, pe-o carare, într-un crîng
eu, de fapt și-n fapt, atît am vrut să spun: cu-n Caprifoi, aici, m-a găsit al primăverii simplu adevăr
[e primăvară! e timpul bucuriei și-al iubirii, nu cel pentru sfadă și jalncă’mpărțeală]

lucid martie 21, 2016 la 11:53 am
Splendida imbinare de scriituri strans imbibate de marea cultura: – poemul propriu-zis, splendida traducere si eruditul comentariu (e clar ca e specializat in literatura franceza veche) al lui @DanielStPaul. Revin mai pe seara. Pana atunci remarc neasteptata comparatie dintre sherpii acelui preot pedepsit de Apollo (splendida statuie din Muzele Vaticanului) si caprifoiul celebrei iubiri, precum si strania frumusete a lui ” le vieux francais”: ki bien saveit harper. Iata ca si delicatul instrument davidian se poate lega de poveste, nu numai sabia dintre protagonisti.
PS Maestre Foartza, tocmai am cumparat editia din 2015 a „textelor” pentru Phoenix si m-a uimit cat de mallarme-an puteti fi in unele poezii – afinitatea se vede si in traducerile de mare clasa facute celui care-l canta pe Vasco da Gama.

Daniel StPaul martie 20, 2016 la 8:35 pm
Ah, si inco o nota de gust personal: prefer inocentsa/naivitatea portretelor miniate ale Mariei de France in scriptorium, din anluminuri (quasi) contemporane, cu ea „exactitatii” reconstituite „realist” din imaginatie secole mai tirziu, cum mai sus.

Daniel StPaul martie 20, 2016 la 8:06 pm
Momentul “Cântecul Caprifoiului “ in oferta Traducerilor aminte e unul memorabil nu doar prin prezentsa unei autoare precursoara a unei directii ce azi pare normala, cea de parte a spiritului european (confederarea resurselor filonului multiplu al traditiilor celtice, franceze timpurii si germanice), ci si prin insasi selectarea specifica a bucatii literare. Caci acest Lai du chevrefeuille incita prin umbra parfumului primordial (si, hélas, irecuperabil, al sonului unei limbi pastrat doar in grafia francezei medii a poetesei – oare cum ne-ar suna ipoteticul parfum al limbii române contemporane epocii Plantagenetilor transpunator al versurilor poetesei medievale?-). Intelectualmente, Cântecul Caprifoiului e o sinteza culturala , un motiv artistic esential revizitat in literatura , desigur, dar si in arta imaginii, de la anluminuri la Dali , Bunuel ori Truffaut, precum si in muzica, de la Trubaduri, la Elisir d’amore si Isoldes Liebestod . Nici teoreticienii de toate stirpele nu au a se plinge, serpuirea inlantuitoare a vitsei caprifoiului (in jurul nuielei de alun) e prefigurarea viziunii sincretismului artelor din imaginea Laocoönului lessingian tot asa cum repovestirea, de catre Marie de France, a “purului adevar” scris mai inainte de insasi mina lui Tristram (ki bien saveit harper…) e o clasica imagine speculara (de mise en abyme ) . Ca sa nu pomenesc deliciile procurate celor amatori de decriptari psihanalitice: azi, studentul anglofon se amuza copios citind in engleza: „She’ll recognize it, easy, quick,/As soon as she sees her lover’s stick”, transpunere a versurilor originale (la reïne/Yseut) ‘De son ami conuistra/ le baston quant el le verra’ (altre feiz li fu avenu/que si l’avait apercëu), aidoma’ “terminalistilor” francezi chicotind la citirea unui alt vers feminin celebru din tineretea liricii franceze ‘Baise m’encor, rebaise-moi et baise’ (Louise Labé).

Dincolo de posibila ariditate a unei dispersari pe considerente cultural-intelectuale, mai minunat imi pare faptul ca, pentru mine, din Cintecul caprifoiului se degaja deja, realmente, balsamul unei unde invaluitoare de rafinata fragrantsa florala ce doar va sa vie.


20 noiembrie 2016

270 +

18-11-2016 Radu JÖRGENSEN  Politic 2 Comentarii

detroit-free-pressReflectînd la aceste rezultate [electorale] cruciale, ca şi la raportările şi sondajele de opinie din ultimele luni, ne propunem acum să ne rededicăm misiunii fundamentale a jurnalismului de tip Times. Adică, să scriem despre America şi despre lumea întreagă cu onestitate…

 

Arthur Sulzberger Jr.,

publisher New York Times

 

Dean Baquet, executive editor

New York Times, 13 moiembrie, 2016

 

 

 

Poţi cîştiga dacă duci o campanie deşteaptă şi disciplinată, dacă eşti atent să nu spui nimic, nimic care să-ţi creeze neplăceri, care să fie luat drept o gafă, nimic care să arate că gîndeşti ceva greşit, nimic care să arate că gîndeşti pur şi simplu. Dar asta n-ar fi demn de noi, nu-i aşa? N-ar fi demn de noi şi n-ar fi demn de America.

 

Preşedintele Bartlet

în The West Wing, serial TV,

Warner Bros/NBC 1999-2006,

scenariu Aaron Sorkin

 

 

 

Rezultatele alegerilor prezidenţiale americane 2016 nu sînt cîtuşi de puţin surprinzătoare. Cel puţin nu pentru cei care, făcînd abstracţie de manipulările de un an şi jumătate ale mass‑me­diei, şi-au tras pe ei salopeta, costumul de jeanşi sau cel de gală, s-au urcat la volan şi, împreună cu cei obosiţi, prăfuiţi, transpiraţi, cu nodul cravatei lărgit, abia coborîţi din metrou, s-au aşezat, marţi 8 noiembrie, la coadă, la secţiile de votare. Asta chiar şi în state în care experţii de la New York Times şi Washington Post le spuseseră că Hillary Clinton e ca şi cîştigătoare deja, priviţi sondajele noastre, va fi o victorie la scor, nu vă mai osteniţi. Dar ei (şi mai ales ele!) s-au ostenit. Femeile americane, în numele cărora (dar fără mandat) presa aruncase cu (tone de) roşii într-unul din cei doi candidaţi, făcînd pîrtie celuilalt, s-au dus curioase la urne, să vadă dacă într-adevăr votul lor, al celor din afara Mişcării!, nu va mai avea nici o importanţă, aşa cum le preziseseră analiştii sfidători de pe ecran, la CNN, ABC şi NBC. 60 de milioane de astfel de (imprevizibili cică) alegători de dreapta, bazîndu-se doar pe flerul lor şi pe informaţiile culese de oriunde altundeva decît din presă, au pariat senini pe sparring partner, şi nu pe favorită. Împărtăşindu-i aceluia programul şi ignorînd avertizările şi ameninţările pseudoelitelor. Iar cîteva ore mai tîrziu, cînd urnele s-au închis şi statele de pe Coasta de Est au început să anunţe rezultatul, au realizat că şi alţii, mulţi, pariaseră la fel ca ei. Invitînd, pare-se, la Casa Albă un candidat căruia barometrul electoral de invenţie şi producţie New York Times îi oferea în chiar dimineaţa alegerilor o şansă de cîştig de doar 15%.

 

Redutele de necucerit ale democraţilor

Harta electorală a început să-şi schimbe pe ecran culorile foarte devreme. Georgia, căreia experţii îi preziseseră patru ani de azur democrato-liberal, s-a înroşit printre primele; au urmat Florida şi Carolina de Nord, iar vreo oră, două mai tîrziu, pe harta CNN, însăşi Pennsylvania a schimbat bleul pe un roz pal. Cît despre Ohio, trecuse de mult de roşu carmin şi bătea deja în vişiniu! Aşa încît acul numitului barometru, care abia de anunţase, sfidător, CLINTON 85% şanse de cîştig, a început să se învîrtă spre dreapta, TRUMP 60%, TRUMP 82%, TRUMP 97% şanse la 270 electori sau mai mulţi, producînd valuri de furie în unele campusuri universitare radicalizate şi consternare în redacţiile marilor cotidiene aservite (în ultimile 18 luni) democraţilor. Consternare şi indignare: cum adică, domnule, puteau ele Pravda şi Izvestia să manipuleze pe vremuri cu aşa succes, şi noi, astăzi, cu tot efortul… iată, nimic!

 

La trei dimineaţa – după ce căzuseră şi Iowa şi Wisconsin, iar Arizona dădea, deja, semne –, ignorîndu-şi, cum altfel, suporterii, candidata democraţilor şi-a recunoscut înfrîngerea (doar) într-o convorbire telefonică directă cu Donald Trump. Speechul de învingător al acestuia, la New York, a fost echilibrat, promiţînd uniune naţională, dar fără vorbe mari. Aşa cum echilibrate au fost toate apariţiile lui de atunci încoace, de la întîlnirea cu liderul republican Paul Ryan, purtătorul de cuvînt al Camerei De­putaţilor, la vizita la Casa Albă, unde o discuţie formală cu preşedintele Obama, planificată pentru 15 minute, s-a transformat într-una serioasă, punct cu punct, de o oră şi jumătate, despre tranziţia puterii, Orientul Mijlociu, Coreea de Nord şi reforma din domeniul asigurărilor medicale, şi, în fine, pînă la interviul oferit la CBS celor de la 60 minutes, duminică, 13 noiembrie. Unde Trump, cel încondeiat de mass-media atîta vreme ca un capitalist rapace şi un profitor, a declarat, printre altele, că nu intenţionează să accepte mai mult de 1 dolar pe an salariu, din cei 400.000 dolari cît i s-ar cuveni ca preşedinte. Dacă îşi va ţine promisiunea, în 2017 Trump se va alătura în felul acesta lui Kennedy şi lui Hoover, care amîndoi şi-au donat salariile de preşedinte unor societăţi caritabile.

 

Republicanii controlează jocurile

În afara Casei Albe, republicanii au cîştigat în această toamnă două alte victorii foarte importante: ei au majoritatea în Senat şi în Camera Deputaţilor. Mai mult, locul vacant de la Curtea Supremă va fi ocupat de un candidat propus de un preşedinte conservator. Prin urmare, puterea executivă, cea legislativă şi cea judiciară vor fi toate controlate, pentru cel puţin doi ani, de conservatori. Un moment foarte bun pentru ei şi proiectele lor.

 

Deşi strigătele de protest – cel mai frecvent fiind „Not My President!“– au început să se audă în stradă, încă din noaptea alegerilor, strigăte echivalate pe bună dreptate de publicaţiile şi site-urile conservatoare cu „Not My Constitution!“, preşedintele ales Donald

  1. Trump pare să-i deziluzioneze încă o dată pe militanţii de profesie. Deşi, fără nici o bază, fusese descris de adversarii politici, printre altele, şi ca duşman al minorităţii sexuale LGBT, Trump a declarat încă o dată, zilele acestea, că nu crede ca în timpul mandatului său persoanele homosexuale să-şi piardă drepturile cucerite prin deciziile Curţii Supreme în ultimii ani. De fapt, dintre cei doi foşti candidaţi, liberala Clinton era cea care, printr-o pivotare foarte tîrzie, se distanţase de poziţia de apărătoare neînfricată a familiei tradiţionale. Asta în timp ce Trump îl felicita public pe Elton John pentru căsătoria cu partenerul său: „Avem multe de sărbătorit anul acesta – scria Trump în decembrie 2005 deja – printre altele căsătoria lui Elton John cu David Furnish. Îi cunosc pe amîndoi, se înţeleg minunat. Este o căsătorie care va rezista în timp“.

 

„Rămîneţi furioşi!“

În noaptea alegerilor, cîteva zeci de studenţi de la University of Michigan au pornit prin campus, furioşi de înfrîngerea în alegeri a doamnei Clinton, strigînd lozinci la ore mici ale dimineţii, ameninţînd să ardă steaguri americane, dînd buzna în biblioteca unde alţii îşi pregăteau examenele, insultînd bibliotecarele şi chiar pe oamenii legii care voiau să-i calmeze. Profesorii – alţi deziluzionaţi – cu care se întîlniseră pe aleile campusului nu încercau să-i pună la punct, ci… să-i ajute să treacă cu bine peste momentul dificil. Tot pentru evitarea depresiilor, în faţa tragediei de neacceptat că aleasa lor pierduse alegerile, conducerea de la St Mary’s University îşi invita studenţii în safe space-urile create ad-hoc, unde, conform publicaţiei Campus Reform, urmau să fie trataţi cu ciocolată fierbinte şi gustări. Ce sînt safe space‑urile? Ultima invenţie a campusurilor radicalizate, inclusiv sau în primul rînd unele din Ivy League: zone unde nimeni nu are voie să te contrazică, să te streseze, să-ţi opună rezistenţă intelectuală. Pentru punerea sub semnul întrebării a acestor aberaţii, unii profesori, dintre puţinii care nu se declară stîngişti ca să scape, au fost nevoiţi, în ultimii ani, fie să-şi dea demisia, fie să accepte marginalizări.

 

La Yale, situaţia e de-a dreptul tragicomică. Manipulaţi să creadă că pierderea unor alegeri, într-o democraţie, trebuie să fie luată ca o catastrofă personală, studenţilor li s-au făcut tot felul de concesii post-electorale. Un profesor de Studii Economice, Steven Berry, a anulat examenul din ziua de după alegeri, fiindcă studenţii erau… şocaţi şi înspăimîntaţi de ideea de a trăi în America lui Donald Trump. Washington Post i-a dat imediat dreptul la cuvînt şi, într-un articol demn de o piesă ionesciană, profesorul şi-a declarat studenţii – care au venit totuşi la examen, deşi el le dăduse şansa să sară peste el – eroi. Tot Washington Post publica în urmă cu trei zile un material al unui „senior fellow in culture and policy“, demn de… Troţki, cu titlul „Stay Angry!“ .

 

Toate acestea din partea unui electorat de stînga care, în ultimele luni de dinaintea alegerilor, îşi făcuse o temă preferată din acuzarea (cu anticipaţie!) a lui Donald Trump şi a dreptei că nu vor accepta elegant rezultatul alegerilor. Manipulaţi de militanţi de profesie, radicalizaţi sau chiar plătiţi, unii dintre tinerii „educaţi“ ai Americii au provocat un tsunami al cărui efect îl simţim încă, şi tare mă tem că ne va urmări şi în 2017. Pînă una, alta, la Casa Albă se va muta un chiriaş despre care nu ştim mare lucru, mass-media americană fiind prea ocupată să-i lipească pe spate abţibilduri cu texte acide, în loc să-i investigheze neutru, corect şi atent trecutul şi să-i ghicească mutările viitoare. Vom trăi şi vom vedea.

 

Taguri: Alegeri SUA

 

 

 

Comentarii utilizatori

 

anamariadeleanu             noiembrie 20, 2016 la 7:33 pm

Cu reminescențe rămase din adolescență, cînd citeam revista LUMEA, mai apoi cu ceea ce prezumțios s-ar numi, cred eu dar și unii-alții, ”convingeri”, ani și ani am urmărit alegerile din Statele Unite; cu interes și opțiune pentru tabăra democrată, cea albastră, adică, pînă la a doua candidatuă a lui Obama, cînd mi-a fost indiferent cine cîștigă și asta pentru modul în cae a tratat administrația sa, în primul mandat, relația cu România. Dezbaterile și confruntările electorale din acest an mi-au dat uneori fiori, dar au reușit să-mi alunge refuzul pînă la limita față de vodevilul authton, deși ….

americanii au ales, întrebările, nemulțumiile, îngrijorările încă rămîn și nu sunt puține, nu doar pentru americani; am citit articolul semnat/scris de Dl Radu Jörgensen cu interesul, atenția și acea plăcere pe care ți-o dă (mi-o dă, o găsesc) nuanța potrivită și verbul chibzuit, cu care îi citesc și cărțile și aticolele, fără a-i împărtăși de fiecare dată opiniile; la noi vom ști peste cîteva săptămîni cine va fi sau vor fi cîștigătorii în alegerile parlamentare; dincolo de unele ”apecte”/ situații precum ‘ valuri de furie în unele campusuri universitare radicalizate şi consternare în redacţiile marilor cotidiene aservite’ or ’militanţi de profesie, radicalizaţi sau chiar plătiţi, unii dintre tinerii „educaţi“ ai Americii ’, pe care Domnu R Jörgensen le cunoaște prea bine, trăindu-le, simțindu-le cu propria ființă în anii ‘90; atît cît am reușit să citesc în presa americană ( N Y Magazine își afișase la vedere, deschis, spijinul față de D Tump) eu nu am găsit o frază jignitoae la adresa americanului simplu, de condiție modestă, în schimb în mass-media românească etichetările pentru toate categoriile sociale sunt într-o cursă care le depăsește pe cele ale candidaților. Și chiar dacă nu putem ignora ceea ce se petrece pe valea Potomacului, pentru binele nostru soluția ne aparține mai ales dacă în geanși, în costum de firmă sau ”obosiţi, prăfuiţi, transpiraţi, cu nodul cravatei lărgit, abia coborîţi din metrou” vom merge la vot și îl vom respecta, oricum sau oricare va fi rezultatul final.

 

Anunțuri