preludiul unor cuvinte

nu știu dacă textierii, compozitorii și/sau interpretul acestui cîntec au citit Vara de Noiembrie a lui Blaga, nu știu nici dacă atunci (de curînd) cînd ai urcat sus, pe pisc, aveai în rucsac un volum de-al dragului tău Bacovia, dar acum, cu siguranță, gîndul meu va căuta cuvintele lăsate acolo

și chiar dacă Toamna lui Labiș îmi va fi mai … aproape…, ca să rezist mai bine, în iarna care se apropie voi fredona deloc melodramatic refrenul de culoarea verii indiene

atît știu

vinovații

    În apropierea solstițiului de iarnă, a celei  mai scurte zile și a celei mai lungi  nopți, reapare, se aude, se vede și se simte  din ceața deasă și   grea a neliniștii zbuciumate de îndoieli, de întrebări și de speranțe zădărnicite un geamăt ce-a fost cîndva un strigăt

 

 

   iar printre sinceritatea cicatricilor atinse din ce în ce mai puțin de ceara lumînărilor și a petalelor ce rezistă cu greu în gerul iernii, ori printre clamări idioate și  demagocice se (mai) caută vinovați

 

dincolo de strălucirea podoabelor de sărbătoare ori a luminilor fosforescente din zilele obișnuite din an, tristețea, durerea, deziluziile aruncă la vedere nemilosul răspuns

 

   vinovații ???

 pentru ceea ce  este acum:

 și ei

și voi

și noi

 

  și ei și tu și eu

 

 

iar peste tot și pentru toți

 s-arată zorii,

 voci tragice pe vânturi se aprind

 treziţi-vă, vă vin colindătorii,

 acuzatorii, asprul lor colind

 

(Zurgălăul – Nicolae Labiș)