gone through the time

 

more or less temporarily?

No!
but how long will it take to keep this site

 

 

                                                       

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

              

 

   

 

 

 

 

 

 

 

un fel de… intermezzo

sau timpul meu irosit -scuze!-  petrecut pe FaceBook…
” e imposibil sã retranscrii integralitatea realitãții, cuiva care n-a trãit-o, in fața acestei imposibilitãți… ,cei rãi fac jurnalism, cei buni scriu povești. iar geniile… fac teatru;se ia realitatea și se face din ea ceva: poveste’
inca după primele două sezoane ale serialului caut un cuvînt (parte de vorbire sau de propoziție) care să definească cît mai ‘fidel’ tot ceea ce este cuprins aici, în acest film și nu reușesc; aseară, tîrziu, la cîteva minute după genericul final al episodului cu nr-ul … din ultima serie, m-am auzit spunînd eu însămi ”colosal”; și totuși, ceea ce memoria mea a reușit să rețină (sper) din indatorata rememorare a celor 4 Maquis, nu este îndeajuns pentru ceea ce ESTE acest film serial (l-am desoperit intîmplător și tîrziu, recunosc)

Claude et les Maquis

   pGKvvasvybQLAvJAqOkNDovvqzd    un village fra -les tous...

Boabe de cafea dintr-un teribil an – 1968 (2)

– și totuși, dezamăgirea sau resemnarea să fi fost atît de mari, încăt nu au reacționat prea puternic la drama din 5 iunie din America, sau cînd , în aprilie era împușcat Martin L King, iar apoi, în estul Europei pericolul luase forme și dimensiuni alarmante, sunt curios cum au reacționat, continuă Vlad

– Reacțiile oficiale au fost mai mult decît prudente, abia discursul, celebrul discurs al lui Ceaușescu în Piața Palatului se pare că i-a trezit, dar i-a și amagit, iar oamenii din Occident erau preocupați de problemele interne din țările lor, calmul părea că se instalase acolo, la noi au fost patru-cinci ani care nouă atunci ni se păreau incredibili de buni, de plini de speranțe care nu păreau să fie iluziile înșelate prea devreme și dureros.

– Da, Domnule Liviu, dar cu ocazia vizitei lui De Gaulle la București, în plină criză pariziană, noi ne-am ales cu Dacia 1 100 și cu calculaorul IRIS părintele dragului Felix, spun drag, pentru că noi eram mîndri de el, chiar dacă pierdusem contractul sau sansa de a contracta cu IBM, spuse cu un ușor oftat Matei.

Ionel întrebă fără să se adreseseze cuiva anume: ”e adevărat că se spunea că dacă ne-ar fi atacat rușii, pe noi ne-ar fi ajutat chinezii?”

– Mai degrabă cred că e o legendă, spuse Anton, apăruse doctrina Nixon, iar în Orientul apropiat erau ostilitățile dintre Egipt și Israel, palestinienii se organizau și se afirmau pe plan internaional, era o lume frămîntată peste tot.

– De parcă acum ar fi mai liniștită, ce să spun?!! aproape concluzionă Elvira

– Mda! se auzi vocea calmă și joasă a lui Toma, se simțea că e obosit. La plecare Dan a spus că dacă ar fi întebat, pentru el acel an’68, mai mult decît politica, înseamnă Brel cu al său J’arrive și apariția volumului lui Ionesco, cu un titlu teribil, trebuie să recunosc și eu, este vorba de Past Present, passé present

-Chiar așa, spuse Liviu cu un ton mai ridicat decît de obicei, despre arte, nimic?

– În acest caz, cred că discuția ar trebui reluată altfel, răpunse Tomas, dar vă propun să o reluăm altfel, altădată, cînd sper că vor fi prezenți și Sergiu și Virgil, cît pe ce să spun și eu Orsino sau Mercutio, fără să o supăr pe Anya; by the way, Anya, pe tine nu te-am auzit deloc, tu, cu o colecție de ziare, cărți citite din acea vreme, nu spui ceva? nu e nevoie să îți dai jos lentilele fumurii de astăzi.

Oare de unde știa că am ochii umezi? am tras aer în piept și am continuat să agit cu paiul băutura din pahar, lansîndu-mă într-o aiureală de tiradă, de care mă voi mira eu insămi, multe zile

– zilele trecute, după ce am văzut un film difuzat ca film de artă, am realizat câte au fost. eu aveam în minte doar Cerbul de aur, acel mai cu Sorbona și acel august cu Cehoslovacia.…, în film e și ziarista cehă’ este vorba de filmul Bobby, un film produs de A Hopkins și regizat de spaniolul Emilio Estevez, un film excelent gândit, chiar dacă ideea nu e deloc originala, cu o distribuție mare, dar ceea ce mă împinge să-l revăd și chiar să caut să am DVD-ul cu acest film despre drama nu doar a Americii, ci, poate a lumii întregi, este sau sunt scenariul în cea mai mare parte a sa foarte bun, dar mai ales coloana sonoră, am reauzit „Never Gonna Break My Faith”, cîntat de Aretha Franklin, ”Mary J. Blige” și The Boys Choir of Harlem, „The Sound of Silence” de Simon & Garfunkel, „Hurdy Gurdy Man” by Donovan, nu mi le amintesc pe toate, dar știu că asemenea cîntece și versuri nu se mai aud astăzi, în vremurile cu maai mulți nebuni buni de pus la propriul lor zid.

– Iată o posibilă temă viitoare, spuse cineva, nu am auzit bine cine, pentru că abia atunci am început să plîng cu adevărat.

ratările iernii

De dimineță a trecut Elvira pe la mine ca să îmi lase cartea cu Sonetele lui Shakesspeare, traduse d Violeta Popa, carte pe care voia să o ia cu sine miercuri seara la reuniunea bisăptămînală de la club sau de la cafenea, mai exact. Cum eu băusem, deja, cafea, s-a descurcat mai bine singură, în bucătărie, în timp ce eu încercam să fac loc pentru ceașca ei cu cafea și scrumieră, adunînd hîrtiile risipite peste tot, ca de obicei. După ce i-am repetat motivele pentru care nu am însoțit-o miercuri seara – frigul, problemele mele cervicale și teama de viroze, mi-a făcutt un fel de raport a ceea ce s-a întîmplat la reuniunea din acea seară, amintindu-i pe cei cîțiva absenți și spunînd că au apărut cîteva figuri noi, pe care eu, care nu mai fusesem pe acolo de aproape un an, nu le cunoșteam; la muzică s-au cam înțeles, s-a ascultat ceva muzică preclasică, dar ea, nefiind familiarizată cu acest ”gen”, nu a știut să spună compoztorul; s-a recitat și s-a citit, după talentul fiecăruia mai mult din clasici și simboliști englezi, francezi și americani, irlandezi nefiind sigură dacă au fost amintiți, precizînd ca în trecăt, dar fixîndu-mă cu privirea ochilor săi negri, impecabil rimelați; discuțiile și problemele au apărut la alegera filmului, hotărîndu-se să fie tot ceva clasic, sau ceva mai vechi. Și cum fiecare avea o preferință, într-un moment mai calm, Anton, scriitorul prolific și de succes, a pus pe masă un DVD cu Love Story, ecranizarea lui Arthur Hiller după povestea lui Erich Segal; ‘Ana îi spune filmul majorității tăcute’ a adăugat Anton; fără entuziasm sau curiozitate, dar din respect pentru Anton, s-a urmărit filmul, fără pop-corn sau alune, dar cu cîte o bucățică de ciocolată; i-am amintit Elvirei că expresia aceea eu o găsisem în tăieturi rămase de la ai mei din presa vremii, cea de la începutul anilor’70 și chiar nu aveam dispoziție de contraargumente sau de schimburi de opinii mai simple, așa/ astfel încît la întrebarea ei cam nervoasă dacă cei care protestau atunci în diverse forme, nu erau și ei foarte mulți, m-am mulțumit să-i răspund că trebuie să se țină comt de îmtregul și complicatul context de atunci; ‘acum e mai bine? și la ei, dar și la noi? Lămurește-mă tu, cea care citești presa, urmărești știrile și dacă ai stat acasă, poate îmi spui și mie cum au fost cele două conferințe de presă care au inflamat și mai tare spiritele și datul cu părerea ?’ a spus Elvira ‘mu știu prea bine pentru că m-am uitat la patinaj artistic, proba de perechi, de la Pyeongchang și m-am săturat să-i tot întîllnesc zilnic pe Euclid, BolYai și Lobabcevski în același puct de inflexiune și cum a fost?’ ‘sincer, pentru mine, sub așteptări, pînă acum, perechi și simplu băieți’, dar am văzut cîteva dintre nominalizările pentru Oscar, la categoria filmul străin, iar la tv am revăzut ”Night train to Lisbon”, care mi-a plăcut și mai mult acum’ ‘ nu e ok, pe la televiziuni se vorbește mai abitir decît în mahala, iar ei îi arde de călătorii cu trenul și de poezie sau ce-o fi găsit pe acolo; mai ai poezia aceea a ta, Spirala morții, dacă tot este sezonul?’ ‘da, dar este și pe blog, deși… nimic …, da, este’. După plecarea Elvirei mi-am amintit că am pierdut o emisiune la radio, dar cîte nu am pierdut chiar și în ultimele săptămîni- Carnavalul de la Veneția, Festivalul San Remo, unele evenimente interesante din oraș; ”dorință fantomatică și nostalgică”, am auzit-citit în filmul german Trenul de noapte spre Lisabona și amintintindu-mi de O poveste din Lisabona, mi-am spus cu voce tare, imperativ: anul acesta trebuie să văd Lisabona!

o aroma aparte

bscap0008

daca as incerca sa scriu despre acest Film ( dar nu o fac, sau nu aici nu acum) as pleca de la aceasta imagine care ma urmareste obsesiv si obsedant de vreo doua saptamani; cine a avut sansa sa simta acel miros al plumbului topit si sa nu alerge sa curete de petele de pe haine sau de pe maini dupa ce isi vedea munca, uneori si numele insemnat cu acel tus negru, mai valoros decat aurul, cred ca imi va da dreptate pentru o clipa, ca, oricat de atractiva este generatia Touchscreenului si de fabuloasa era digitala, generatia sau Galaxia Gutenberg trece si ramane dincolo de nostalgie
[ despre acest film eu indraznesc sa cred ca TREBUIE VAZUT si nu doar de catre simplii cinefili!..]

si -cine stie?- poate voi duce cu mine, intr-o cafenea, DVD-ul primit, prima oara l-am vazut “luat” de pe net

chiar asa- cine stie ?…

cumplit și cutremurător

cumplit este personajul -Președintele- și cumplite      sunt destinele oamenilor care se regăsesc în personajele din acest filme

cutremurător este mesajul care te urmărește și de care nu reusești să te desprinzi ușor – este prea actual în această lume globalizată pe alte coordonate decît cele ale axiologiei știute și valabile pînă acum

https://youtu.be/SbMOfJzqTtk

și filmul în sine, și scenariul și regizorul, totul sau toate m-au trimis/ determinat să caut într-o antoogie mică de poeți georgieni traduși de Dumitru MIon în anul 1985, la EdituraAlbatros, poeziile lui Vahtang Orbeliani, cel în a cărui creație rafinată și atît de atentă , de preocupată în/ pentru păstrarea or, după caz, a preluării și adaptării influențelor persane

oare-i omul născut

să nu poată-mplini

cereasca poruncă: fiți uniți, cumpătați, și din strîmbe dorinți

ei din pură mîndrie

dușman să se-arate printre semeni și frați?

oare-i omul născut

a soarelui rază, a zilei lumină,

a muntelui umbră,

al boltei azur, lucirea de stele și luna cea plină?

să pară mai dulce,

umplîndu-l de pizmă

avutul pe care l-a strîns vre un frate,

să-și pună ființa

în slujba dorinței

de-ajunge stăpînul a tot și a toate?

oare-i omul născut

pentru ca un popor

pe altul să-nfrîngă trecîndu-i prin spadă,

iar poprul învins,

pe drumuri și-n lacremi

iubita lui casă ruinată să-și vadă?

(Au de ce ne-am născut?)

( filmul l-am văzut într-o Duminică, cu cîteva ore înainte de o dezbatere/ confruntare electorală, iar dacă această a doua rundă m-a ajutat să nu mă mai indispun pînă la limita refuzului de vodevilul dîmbovițean, de la cel de al treilea episod aștept un dram de speranță că rezultatul final va aparține lumii nomale, atît cît a mai rămas)