același, mereu

             textul de mai jos l-am scris aici, pe blog, în urmă cu zece ani; ca și în alte dăți, chiar dacă aș încerca sa schimb ordinea cuvintelor sau să adaug altele, acum, da!- și acum, esența sau ideea ar rămîne aceeași

poate că ar fi fost mai ”înțelept” să nu-l readuc din arhivă, însă sunt zile, sărbători, evenimente pe care memoria mea le ‘reclamă’, de care are nevoie, asemenea moleculei de oxigen fără de care ea, memoria mai mult sau mai puțin afectivă, împreună cu ființa-mi, ele două susținîndu-se intrinsec, ar rămîne două substantive într-un posibil răsfoit dicționar;

iar de data aceasta nu fac Mea Culpa , ci sper într-o Primăvară minunată pentru toți

 

 

aș vrea să pot crede și astăzi că cele două fire, împreunate într-unul singur, sunt atit de firave și de rezistente, deopotrivă și că nu se pot separa și nici rupe

– cum să separi Dragostea de Speranță și cum să le frîngi?-

fiecare îl va purta simplu sau va prinde de el ceea ce are sau ceea ce își dorește:

un trifoi cu patru foi sau un țechin de argint, o floare sau o vergea de aur, o ancoră sau o cruce

purtați-l cu grijă: poate că  nu se vede, dar cu siguranță se simte –  între cele două fire este o fărîmă din sufletul fiecăruia – al nostru, al tău, al meu

 

așa mi-am amintit în zorii primăverii că mi-a spus bunica mea atunci cînd m-a învățat să îl port frumos și la vedere

                                                                                                                                                              (1 Martie 2010)

un fel de… intermezzo

sau timpul meu irosit -scuze!-  petrecut pe FaceBook…
” e imposibil sã retranscrii integralitatea realitãții, cuiva care n-a trãit-o, in fața acestei imposibilitãți… ,cei rãi fac jurnalism, cei buni scriu povești. iar geniile… fac teatru;se ia realitatea și se face din ea ceva: poveste’
inca după primele două sezoane ale serialului caut un cuvînt (parte de vorbire sau de propoziție) care să definească cît mai ‘fidel’ tot ceea ce este cuprins aici, în acest film și nu reușesc; aseară, tîrziu, la cîteva minute după genericul final al episodului cu nr-ul … din ultima serie, m-am auzit spunînd eu însămi ”colosal”; și totuși, ceea ce memoria mea a reușit să rețină (sper) din indatorata rememorare a celor 4 Maquis, nu este îndeajuns pentru ceea ce ESTE acest film serial (l-am desoperit intîmplător și tîrziu, recunosc)

Claude et les Maquis

   pGKvvasvybQLAvJAqOkNDovvqzd    un village fra -les tous...

Băsescu și Boc au nevoie de lecitină, cavit, glutacid

sau altele pe care eu nu le cunosc pentru că stau bine cu memoria.

aș avea nevoie, poate, de o injecție letală, ceea ce nu m-ar mira să primesc;
credcă în situația de acum ar fi preferabil.

nu aș mai auzi două cuvinte pe care  cei care le rostesc ‘emfatic’ nu prea cred în sensul lor
‘decență și ‘român

și acum am învățat și eu să înjur:

șă  ajungeți într-o prăpastie sau o gaură portocalie   toți cei care l-ati votat și îl/îi sustineți

las comentariile deschise, de data aceasta, pentru a putea fi eu, la rîndul meu înjurată, deși, sincer, nu cred că va fi vreunul.

a, da, o precizare:
dacă blogul nu îmi va fi șters, cînd voi putea voi scrie din nou normal….. ”normal”