sărutările din cafea

în încăpere se mai simțea aroma plăcută și învăluitoare a cafelei

nuanța asta cu ce merge?’ ‘ e grena, merge cu negru, nu mai complica degeaba!’ ‘accesorii?’ ‘faci un story’ ‘dar oare nu mai am?’ ‘pam-pam!’ ‘ rime?’ ‘ numere prime’ ‘ versuri? ‘ ‘n-avem timp pentru eresuri’ ‘al no´s timp unde s-a dus?’ ‘ cerc închis, fără zori și fără apus’ ‘am pomenit cumva de zgură și pustiu?’ ‘nici să nu încerci!‘ ‘te a dor!‘ ‘aaaa mor!’ ‘tu?’ ‘ei’ ‘eu?’ ‘voi…’ ‘semn bun, începi să-ți revii’ ‘zău?! de unde?’ ‘eu intreb: pînă cînd și pînă unde?’ ‘pînă ajung la Marea cea mare’ ‘trișezi? nu e de bine…’ ‘nu crezi în chemări? e vremea lui Răpciune’ ‘urmezi, deci, glasul vagabondului cu har, cel pentru care ~o plută despletita profetizează-n vînt~’ ‘ vine o vîrstă, vine o veste, vine o vreme’ ‘care te dezleagă de orice legămînt’ ‘vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă, pleacă, vine, este …’oh, nu!’ ‘oh, da! – cea mai frumoasă poveste’ ‘și vrei să crezi chiar tu că nu trișezi, că nu te amăgești?’ ‘ știu să păstrez clipa fiecărei povești’ ‘povești trăie și povrști uitate- știi cu cee rimează?’ ‘ei bine, nu! Cu ce?’ ‘ cu sărutările uzate’ ‘hai că te-a lovit o dambla, vorba celui mai demn de invidiat și de admirat, deopotrivă, supraviețuitor ficționar sonatist cu cap limpede, dar despre asta, altă dată; hai, fuguța că ne așteaaptă Tomas’ ‘ești sigură de dambla? și dacă mai jos, în arhivă găsești un șuvoi?’ ‘posibil, oricum, nu sunt uzate, cred că mai păstrează aroma, asemeni unei cafele bune și nu sunt zațul din cafea’

în clipa cînd am răsucit cheia mi-am dat seama că nu știam și nu știu nici acum din care boxe se auzea

Reclame

prolog pentru povestea din scrisoare

recunosc, scriu mai rar, nici nu răspund la scrisori sau la semnele lăsate și găsite unde mă aștept mai puțin

am recitit cu altă stare lăuntrică povestea despre care îți pomeneam, plăcerea lecturii a rămas aceeași, întrebările de altădată s-au accentuat, dorul de noi parcă doare mai tare (unde ai ascuns rețetarul,care nu cred că mi-ar fi fost de mare folos?)

ca să pot să leg din taste cîteva cuvinte despre cei doi nordici care se regăsesc pentru a se pierddde definitiv într-o țară unde frumusețea și iubirea sunt sau par nemuritoare, nu merg nici la Botticelli, nici la Bocaccio, nici la filmele lui Castellani, nu, pentru că astă seară, găsind poezia de mai jos, mi-am amintit că starea de bine și poate ceea ce alții numesc fericire, se află în lucrurile firești, acelea pe care noi le considerăm, pe nedrept, mărunte;

Primavera

de Diego Valeri

Una distesa d’orti. In primo piano,
selvette d’insalata ricciolina,
viali d’aglio, qualche testolina
di fagiolo che spunta a far cucù;
dietro: tappeto di varia verdura
distesi in simmetria, tende pezzate,
molli trapunte, scure, fiocchettate
di verze gialle e cavolfiori blu;
nello sfondo: robinie che la guazza
ha ingioiellate di puri diamanti,
un filare di pioppi palpitanti
e il cielo azzurro… la serenità.

si mi-am amintit că într-o dimineață m-ai întrebat dacă eu cred în fericire, iar răspunsul meu nu te-a surprins; în acea clipă mi-ai devenit drag, chiar dacă din difuzorul radioului se auzea:

am o săptămînă grea, așa că acum: Buongiorno!

și singurătatea are Povestea ei

îl știu și mi-e drag de la inceputurile carierei sale și ale adolescenței mele

și tot el este și atunci și acum și oricînd (în)cîntă:

”uneori nu e nimeni care vrea să m-asculte,/sunt mulţi care ascultă ce nu vreau alteori”

[ nu puteam să o las doar pe FaceBook]