capricii de Marte

în primele zile din martie a fost și soare mai puțin generos, a fost și ploaie ușoară dar încăpățînată, a fost și vînt rece și tăios și peste toate s-a simțit freamătul acela de început, de trezire, de chemare spre și pentru ceva Nou, adeseori intuit și de fiecare dată surprinzător;

ieri mă gîndeam cum să mă pregătesc pentru o întimpinare potrivită și (cam timid) așteptată a unei alte Primăveri,

astăzi mi-am amintit, poate nu chiar întîmplător, de vorbele lui Nichita:

la primăvară, odată cu dezghețul, aș putea să mă topesc și eu.

or fi, poate, capriciile începutului de lună a lui Marte…

…. parcă mai altfel sună asta

în martie, de dor de ZOBAR….

     Aseară, în timp ce încercam să alung frigul care mă pătrunsese pe drumul spre casă, printr-o amăgire de somn, știind că în seara aceasta sau miercuri va trebui să plec la drum, a sunat telefonul– un prieten, intrigat de bucuria mea pentru The Hurt Locker, m-a ”somat”, aproape, să caut și să citesc o frază sau două despre cîștigătorul din anul 2000 – American Beauty; cam fără chef, am căutat și am găsit și am citit cu glas la telefon.

    Dar dintr-un caiet vechi a căzut/ a  alunecat asta     

 și oricît m-ar durea mîna o transcriu, așa cum am găsit-o, tot cu scrisul meu de atunci  

    Maxim Gorki însuși și-ar putea  sfărîma luleaua de o șa de lemn, iar inima de ciudă de a nu fi țiganul îndrăgostit  de libertate și de dragoste, așa cum furtuna se îndrăgostește de ceea ce distruge cu o clipă înainte de a muriîntr-o ploaie banală , cu farmecul stins…

 

”Ai Zobar, Zobar! ”

 

 

 

 

 

…. știu îmi îngînă cîntecul o gură roșie și sălbatecă, mușcînd o crenguță de măceș pitic

 

 

                                – Adrian Pintea  – SLAST-

    și mi-am amintit cum într-o zi de 8 Martie, l-am privit tîrguindu-se atît de frumos de natural  cu florăresele țigănci, aproape pe limba lor, încît cîteva clipe mai tîrziu, cind  am fost întrebată cu o oarecare mirare dacă floarea pe care tocmai o primisem rămăsese floarea mea preferată; am răspuns mulțumind și am pornit la pas în doi,  eu mai întorcînd pentru o clipă capul înapoi.

     Aș fi putut să las textul găsit pentru o dată mai potrivită, dar cum nu știu ce planuri are cu mine javra asta de viață cu care sunt în război declarat, m-am grăbit să o ‘pun/las’ acum ;

    Partenerei mele de luptă – cum să o numesc ‘dușman’?!?- îi reamintesc că nu îmi place să rămîn cu temele nefăcute sau neterminate,

 Iar Vouă , tuturor, poftă bună la mucernici !   

🙂

 Aghiuță, dacă treci pe aici, nu mai plăti satelitul închiriat, îți dau eu semn sau semnal, dacă pot; hai, pa!

 în rest, celalti, sau unii din real,  catre trec ușor și pe aici,  dacă vor, știu cum să mă găsească