ceea ce nu am spus vreodată

Încă nu s-a sfîrșit ziua acesta în care totul și toate au luat forma aceea a părții din noi, fără de care noi, oamenii, nu am putea să existăm – și stropii de ploaie și fulgii răzleți de zăpadă, razele dimineții și umbra înserării, și zîmbetul și lacrima oprită între pleoape, căutarea din privire și regăsirea în împletirea brațelor, totul a stat sub semnul său, al acelei stări care ar trebui să fie fără de sfîrșit; ar trebui…

Și nici astăzi nu ți-am spus acel „te iubesc”, nu l-am rostit; m-a speriat mereu înercarea de a cuprinde inefabilul în acele doua sau trei cuvinte; de fiecare dată când simțeam sa o spun mă ajutam cu versuri din poezii si din cântece cu Poezia, iar acum ce mai pot eu sa fac în câteva minute?

Și in care dintre limbile pe care le vorbești as putea sa ma încumet, când eu cunosc cât de cât doar…? Tocmai te-ai întors de la a doua ta casă și din a doua ta țară, cum îți place să spui, așa că îți întind o ceașcă cu ceai si o aud pe Ana Ahmatova „iarăși ai venit, dar nu ca un iubit”, iar de aici până la Andrei Mitckievichi, alături de care să șoptesc „sa ma desprind de tine, nicand n-aș fi in stare„, nu este prea departe ; pe la anglo-saxoni nu opresc, îmi sunt dragi mie, mai puțin ție, dar acolo, ar trebui să de altfel peste tot este suveran marele Will, de la care ar trebui să auzi „but never doubt my love”; fac un salt cam mărișor pentru că nu vreau să îți ating teritoriul fără îngăduință și cu poemele lui Pessoa, trec peste întinderea de apă și acea licoare mai limede ca apa, a Emilliei Dickinson o beau/bem în iarba lui Wordworth, doar cunoaștem prea bine urmarea; e greu sa reziști.tentatiei cănd ești destul de mare aproape de Cortazar, iar noi mereu suntem asemeni celor care merg fără , știind caă se vor întâlni „; nu mai este timp pentru o cană de vin persan, nici pentru un hai ku; se aude, învălutor, o melodie pe care o asculți adeseori, tu, latin incurabil și conservator în ale muzicii

Am trecut deja într-o alta zi și am apăsat pe butonul de programare, asa ca nu știu dacă și cam cât se va vedea din aiurelile tastate în miez de noapte

Și până ne reîntâlnim de Dragobete, îți repet și acum, tot în felul meu ca te iubesc : ai grija de tine ❣️

clivaje

O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! …

cam demult nu m-a mai atins atît de dur/eros abandonul bacovian între normal și ispite

dar dacă va fi un alt normal, voi păstra ispitele de acum

*

nu am ”asociat” niciodată, pînă acum primăvara sau cel puțin începutul ei cu suprarealismul, alta era perioada din an cînd sunt sau eram bîntuită, căutîndu-l eu însămi

într-una din săptămînile care părea a fi printre ultimele ale unei ierni care se încăpățînează să mă chinuie pînă obosim defintiv amîndouă, dar nu împreună, într-o astfel de săptămînă am găsit-o cu bucurie, cu surpriză și cu o curiozitate firească pe Nadja lui André Breton; am încercat să o cunosc, m-am apropiat destul de …atent …, dar la glasul acelei santinele cu întrebările care îmi redimensionau realul, am pus cartea deoparte, pentru mai tîrziu, cînd răspunsul, cu siguranță nu va veni, va fi mai ușor de acceptat : ”întreaga lumede dincolo se află în această viață,? nu vă aud . cine-i acolo? sunt doar eu singur? sunt eu însămi?”

*

pe lîngă problemele personale sau generale, ori, mă rog, globale și care rămîn la fel de apăsătoare, spectacoleoricît de mare sau mică ar părea suprafața pe care ele o cuprind sau chiar o stăpînesc/copleșesc, a existat intersesul sau indiferența față de alegerea unui nou Papă; vestea am aflat-o la un buletin de știri, la radio, apoi am deschis televizorul, nu știu exact ce reacție am avut cînd am auzit ce nume are, dar un amic, aflat în vizită, mi-a spus: tocmai de aceea îți doresc să nu fii dezamăgită, iar atunci am răspuns simplu – după privire și primele gesturi ale mîinilor pare bun și apropiat de ceea ce vrea să fie; am urmărit sporadic, cu ….neutralitatea … unui creștin ortodox, reacțiile care au urmat: pe lîngă bucuria și entuziasmul unora, analiza și explicațiile privind mai mult implicațiile geo-politice și sociale decît cele religioase, au apărut și dezvăluiri despre apartanența Cardinalului Jorge Mario Bergoglio la organizații mai mult sau mai puțin oculte, despre presupusa sa colaborare tacită cu dictatura militare a generalului Videla; văzîndu-l, atît cît am reușit să prind la tv sau pe net imagini de la slujba din Piața San Pietro, deocamdată, eu mi-l închipui pe cardinalului Jorge Mario Bergoglio citind sau spunînd în orele petrecute în afara zidurilor de rugăciune (de parcă ruga trebuie spusă/ simțită doar într-un anume spațiu…) nu Psalmul 140, ci fragmente din Cartea de nisip – oare Captivul ? U– a lui Borges, în timp ce bea un ceai maté și admiră florile de pe terasa lui Julio Cortazar

*

am văzut-o mai întîi într-o fotografie alb-negru dintr-o revistă, apoi la televizor în piese de teatru și acum îmi dau seama că erau/au rămas foarte puține; în film, am văzut-o, alături de Liviu Ciulei, tot la televizor, pe Sonia o așteptam de mult timp, cam de prin clasa a șaptea, cînd citisem Străinul, dar depășisem vîrssta sa, a personajului, cînd am reușit să văd filmul lui Mihai Iacob; am avut norocul să o văd aevea, pe scenă și să descopăr personaje atît de diferite unele de altele, dar toate și fiecare în parte(-i) avînd acea distincție proprie ființei sale (tatăl meu spunea că nu este o femeie frumoasă, ci este o femeie distinsă) : am recunoscut-o atît de ușor în Margot din Dimineața pierdută,

am cunoscut-o în năpăstuita Milordino, în acel hotar dintre basm si realitate, a lui Pirandello, am auzit-o spunînd de sub clopotul lui Sartre că se moare ori prea devreme, ori prea tîrziu, într-unul din cele mai ”asortate” spectacole -precum personajele- a lui Mihai Mănuțiu, într-un trio care cu greu va putea fi re-închipuit/reîncercat: alături de Mirela Gorea și Marcel Iureș, neștiind că după Maria Voinițkaia din Unchiul Vanea a trebuit să mă mulțumesc doar cu imaginea de pe celuloid sau cu puținele interviuri ale sale pe care le găseam…;

distincție și discreție – cred că prin asta și-a dorit să fie și să …impună…; distincția –a reușit, discreția, doar în parte și nu din vina sa, ci pentru că așa ceva nu este ”firesc”, nu se poate în lumea pe care a ales-o; iar dacă click-ul din butonul camerei foto sau video, ori cel al tastaturii nu pot fi oprite, se cuvine s-ar cuveni a fi strunite întru respectarea adevărului

*

am auzit povestindu-se printre ai mei despre o emisiune ce se difuza Duminica la televizor în perioada copilăriei mele, emisiune pe care îmi era imposibil să o știu, să o văd – duminica eram cu trupa la cinema si la cofetărie; din cîte îmi amintesc din cele povetite și auzite, două ediții au avut rating mare (nu cred că pe atunci se vîna așa ceva) : una i-a avut ca invitați pe Ana Blandiana și Prof. Ștrefan Milcu, cealaltă, pe Irina Petrescu și Prof. Grigore Moisil

acum eu mi-aș dori să o aud pe Irina Petrescu spunînd o poezie de-a Anei Blandiana, mai ales că ieri Cineva a pus un fir de iarbă să crească in colţul ştiut al grădinii

*

altceva? astăzi oare ce se mai desprinde ca o lamă subțire? am obosit de instalații stricate, de lucruri căzute, de bugete proprii re-recalculate, de teama că au diispărut celelate anotimpuri

și decît să ascult Antiprimăvara –cîndva îmi plăcea pentru că nu simțeam rănindu-mă cu adevărat -mai bine curăț morcovi uitîndu-mă la … habar nu am la ce privesc