… probabil vor fi, însă nu știu cum; în vremuri care par iremediabil ieșite din matca lor firească, când oamenii încearcă cu greu să se adapteze unor condiții venite, parcă, din altă galaxie sî se încăpățânează să trăiască și să simtă la limita normalului,
când intr-un Decembrie in care aud despre magia sărbătorilor, despre bucuria de a oferi și a primi daruri, când omătul pare să curețe, fie și pentru puțin timp, tot jeģuĺ făcut și întreținut de noi, pentru mine s-a surpat ultimul pilon rezistent pe care se sprijinea universul meu
colinde trebuie să se cânte și să se audă atât în aceasta ĺume, cât și dintr-o altă ĺume despre care se spune că ar fi mai dreaptă și mai bună–-și chiar asa trebuie să fie, altfel, totul ar fi nu o dureroasă amăgire, ci o cumplită nedreptate
acum, aici, fără explicații care nu‐și au rostul, las din nou asta
Greta s-a întors de la joacă mai devreme decît de obicei. Cu obrajii roșii, cu mînuțele reci, cu mănușile atîrnînd pe sub mînecile paltonașului, s-a dezbrăcat în grabă, a mîncat tot ce-i pregătise mama, a mai răsfoit cărțile colorate, s-a uitat cu un aer plictisit la desene, a mînuit cu îndemînare tableta, neterminînd nici un joc, apoi, spre mirarea celor din jur, a hotărît să doarmă somnul de amiază; întrebată dacă se simte bine, Greta i-a liniștit- voia ca ziua să treacă mai repede, să vadă cînd vine Moșu’. Seara, ghetuțele pe care Greta le pregătise meticulos, cu ajutorul mamei, așteptau, deja, pe pervazul ferestrei. Dimineața, fetița cu ochii negri și veseli le va găsi pline, bucurîndu-se de darul Moșului.
Greta, nuielușa găsită alături nu este o dojană sau un „avertisment” pentru tine, ci o poți folosi pentru a îndruma căluții de la săniuța ta fermecată. Și să nu fi supărată dacă acum nu ai găsit schiurile și nici patinele pe care le doreai atît de mult – le vei primi, cu siguranță, iarna viitoare, cînd tu vei fi și mai frumoasă și mai înaltă și vei putea concura cu mama pe patinoar și cu tata pe pîrtia de schi.
Pînă atunci, bucură-te de darul primit, joacă-te cu fanteziile iernii. Zîmbește mereu, copil fumos și vesel. Tonifiant și binefăcător este zîmbetul tău!
aseară, tîrziu, mai bine apreciat ca timp, în cumpăna nopții, am fost într-un oraș pe care îl trecusem la început de an printre dorințele pe care speram să mi le ”satisfac” sau să mi se îndeplinească
am fost acolo doar 127 minute
dar am descoperit bucuria și durerea unor cuvinte care se materializau într-o stare pe care puteam să o ating și puteam și să o simt atingîndu-mi ea, aproape biciuindu-mă, fiecare fibră
dar despre acest oraș voi vorbi/scrie/povesti după ce mă întorc după amiază de la tratament
și nu o fac pe pe FILELE Răzlețite, ci aici, pe pagina principală
am, totuși, 2 urgențe:
să dau telefon la agenția de turism cu care călătoresc eu, de obicei, să îmi rezev de pe acum o călătorie, acolo, deși Timpul meu…,
și să îi rog pe Mr Wpress și pe Mr Google să nu mai îmi lase mesajele Ginei și ale Dlui Orășanu la … alerte
La redeschiderea după aproape un deceniu , cît timp au durat lucrările de renovare, celebrull Muzeu Rijksmuseum au avut o idee năstrușnică, pe cît de originală, pe atît de incitantă si provocatoare de impresii și discuții
ideea este generoasă : ”să aducem arta către oameni și apoi, sperăm că vor veni tot mai mulțipentru a vedea mai multe la muzeu”
au ales personajele din vestitul tablou al lui Rembrandt –– Rondul de Noapte: Compania Căpitanului Frans Banning Cocq și le-au adus de pe pînza pictată î ulei în aglomeratția unui mall din Breda; reacția sau reacțiile celor de acolo se pt vedea în videoclip 🙂
compatrioții de peste timp ai lui Harmenzoon Van Rijn – publicul de acum, aflat în inedita locație- par a fi mai îngăduitori și chiar încîntați, în comparație cu cei contemporani dintr-un an nefast pentru cel care cunoscuse și simțise din plin gustul gloriei și al dragostei împărtășite, dar care avea să piardă totul;
consilierul municipal Căpitanul Frans Banning Cocq , căpitan al gărzii civile, împreună cu cei cincisprezece archebuzieri ai săi/ din compania sa, nu mai par atît de scandalizați
nici de învălmășeala în care sunt ”cuprinși”, nici de anturajul pitoresc și considerat altădată nedemn pentru rangul și demnitatea lor, iar lumina uriașei incinte este aceeași în oricare moment al zilei, chiar dacă nu este neeevoie să se șteargă colbul cu raze infraroșii pentru a fi mîngîiați de lumina aceea aparte de la asfințitul soarelui (oare ei nu știau că tocmai lumina aceea care la Rembrandt maestrul pe care l-au plătit consistent pentru a-i picta, da, llumina aceea, plină de spiritualitate, care cade peste stofe, podoabe, armuri, bijuterii și peste chipuri le conferă o bucurie lăuntrică ?…)
după acrobațiile prin aer sau printre cei prtezenți, mai mult sau mai puțin ocazional, de toate vîrstele, acolo, călare sau alergînd cu arma sa pe jos, nestinghiriți de găina care a scăpat de la brîul unei tinere femei care nu ar prea aveea ce căuta pe lîngă figurile lor solemne, par a fi atinși de sunetele și de cuvintele melodiei ce se aude de peste tot, se adună în acel cadru solemn, dar cu detaliile date și lăsate de către pictor;
și iată cum tabloul a ajuns din muzeu în mijlocjul mulțimii, spre surpriza multora sau a unora care, poate, nu vor avea nevoie de o noapte amuzeelor pentru a redescoperi și alte … personaje
în ceea ce mă privește, eu nu mi-o pot închipui pe Saskia pe scările rulante, nici pe Faust căutînd cu privirea formulele de pe un hexagon știut doar de el, pe pereții cu cu material modern, iar pe David ori pe Iov nu-i caut lîngă o vitrină sau vreun stand, nici pe Betsabeea la un raion de haine;
mă urc într-un mijloc de transport, aleg în minte un mall ștut de către mine și odată ajunsă acolo, voi comanda un suc de piersici și mă voi uita cu o seninătate demult pierdută la bucuria (celor din) jur
de după o reclamă zăresc expresia mirată, dar stăpînită a unui tînăr în plină glorie
se spune că pașii spre vindecare ar fi sau chiar sunt
Credința, voința, acceptarea, iertarea și iubirea
dar cum să îi faci pe toți, urmîndu-l pe fiecare, în parte, atunci cînd nu te poți accepta pe tine însu(ă)ți, tocmai pentru că nu te poți ierta, iar neputința de a te ierta depăsește refuzul de a-ți accepta situația ?
rămîn, totuși, Credința și Iubirea
mi-am reamintit –după mult timp- cuvintele lui Eysenk și aș vrea, mi-aș dori să (mai pot să ) le simt profunzimea
”nu lucrurile care ni se intîmplă contează , ci felul în care reacţionăm noi faţă de ele – de aceasta depinde dacă ne simţim în al nouălea cer sau in ultimul subsol nenorocit al infernului”
(locul acestor rînduri este pe FILE, nu aici, dar acum…, deocamdată….)
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 