Cizmulița Gretei

Greta s-a întors de la joacă mai devreme decît de obicei. Cu obrajii roșii, cu mînuțele reci, cu mănușile   atîrnînd pe sub mînecile paltonașului, s-a dezbrăcat în grabă, a mîncat tot ce-i pregătise mama, a mai răsfoit cărțile colorate, s-a uitat cu un aer plictisit la desene, a mînuit cu îndemînare tableta, neterminînd nici  un joc, apoi, spre mirarea celor din jur, a  hotărît să doarmă somnul de amiază;   întrebată dacă se simte bine,  Greta i-a liniștit- voia ca ziua să treacă mai repede, să vadă cînd vine Moșu’.  Seara, ghetuțele pe care Greta le pregătise meticulos, cu ajutorul mamei, așteptau, deja, pe pervazul ferestrei. Dimineața, fetița cu ochii negri și veseli le va găsi pline, bucurîndu-se de darul Moșului.

 

cizmulite

 

Greta, nuielușa găsită alături nu este o dojană sau un „avertisment”  pentru tine, ci  o poți folosi pentru a îndruma căluții de la săniuța ta fermecată. Și să nu fi supărată dacă acum nu ai găsit schiurile și nici patinele pe care le doreai atît de mult – le vei primi, cu siguranță, iarna viitoare, cînd tu vei fi și mai frumoasă și mai înaltă și vei putea concura cu mama pe patinoar și cu tata pe pîrtia de schi.

 

Pînă atunci, bucură-te de darul primit, joacă-te cu fanteziile iernii.  Zîmbește mereu, copil fumos și vesel. Tonifiant și binefăcător este zîmbetul tău!    bucuria-darului

 

 

 

 

 

Anunțuri

cuvintele unui oraș

aseară, tîrziu, mai bine apreciat ca timp, în cumpăna nopții, am fost într-un oraș pe care îl trecusem la început de an printre dorințele pe care speram să mi le ”satisfac” sau să mi se îndeplinească

am fost acolo doar 127 minute

dar am descoperit bucuria și durerea unor cuvinte care se materializau într-o stare pe care puteam să o ating și puteam și să o simt atingîndu-mi ea, aproape biciuindu-mă,   fiecare fibră

dar despre acest oraș voi vorbi/scrie/povesti după ce mă întorc după amiază de la tratament

și nu o fac pe pe FILELE Răzlețite, ci aici, pe pagina principală

am, totuși, 2 urgențe:

să dau telefon la agenția de turism cu care călătoresc eu, de obicei, să îmi rezev de pe acum o călătorie, acolo, deși Timpul meu…,

și să îi rog pe Mr Wpress și pe Mr Google să nu mai îmi lase mesajele Ginei și ale Dlui Orășanu la … alerte

o zi frumoasă și cu sănatate să aveți!

rondul de noapte în mall

La redeschiderea după aproape un deceniu , cît timp au durat lucrările de renovare, celebrull Muzeu Rijksmuseum au avut o idee năstrușnică, pe cît de originală, pe atît de incitantă si provocatoare de impresii și discuții

ideea este generoasă : ”să aducem arta către oameni și apoi, sperăm că vor veni tot  mai mulțipentru a vedea mai multe la muzeu”

au ales personajele din vestitul  tablou al lui Rembrandt –– Rondul de Noapte: Compania Căpitanului Frans Banning Cocq și le-au adus de pe pînza pictată î ulei în    aglomeratția unui mall din Breda; reacția sau reacțiile celor de acolo se pt vedea în videoclip   🙂

compatrioții de peste timp ai lui Harmenzoon Van Rijn – publicul de acum, aflat în inedita locație- par a fi mai îngăduitori și chiar încîntați, în comparație cu cei contemporani dintr-un an nefast pentru cel care cunoscuse și simțise din plin gustul gloriei și al dragostei împărtășite, dar care avea să piardă totul;

consilierul municipal Căpitanul Frans Banning Cocq , căpitan al gărzii civile, împreună cu cei cincisprezece archebuzieri ai săi/ din compania sa, nu mai par atît de scandalizați

nici de învălmășeala în care sunt ”cuprinși”, nici de anturajul pitoresc și considerat altădată nedemn pentru rangul și demnitatea lor, iar lumina uriașei incinte este aceeași în oricare moment al zilei, chiar dacă nu este neeevoie să se șteargă colbul cu raze infraroșii pentru a fi mîngîiați de lumina aceea aparte de la asfințitul soarelui (oare  ei nu știau că tocmai lumina aceea care la Rembrandt maestrul pe care l-au plătit consistent pentru a-i picta, da, llumina aceea, plină de  spiritualitate, care cade peste stofe, podoabe, armuri, bijuterii și peste chipuri le conferă o bucurie lăuntrică ?…)

după acrobațiile prin aer sau printre cei prtezenți, mai mult sau mai puțin ocazional, de toate vîrstele, acolo, călare sau alergînd  cu arma sa pe jos, nestinghiriți de găina care a scăpat de la brîul unei tinere femei care nu ar prea aveea ce căuta pe lîngă figurile lor solemne, par a fi atinși de sunetele și de cuvintele melodiei ce se aude de peste tot, se adună în acel cadru solemn, dar cu detaliile date și lăsate de către pictor;

și iată cum tabloul a ajuns din muzeu în mijlocjul mulțimii, spre surpriza multora sau a unora care, poate, nu vor avea nevoie de o noapte amuzeelor pentru a redescoperi și alte … personaje

rembrandt_rondul-de-noapte-1642

în ceea ce mă privește, eu nu mi-o pot închipui pe Saskia pe scările rulante, nici pe Faust căutînd cu privirea formulele de  pe un hexagon știut doar de el, pe pereții cu cu material modern, iar pe David ori pe Iov nu-i caut lîngă o vitrină sau vreun stand, nici pe Betsabeea la un raion de haine;

mă urc într-un mijloc de transport, aleg în minte un mall ștut de  către mine și odată ajunsă acolo, voi comanda un suc de piersici și mă voi uita cu o seninătate demult pierdută la bucuria (celor din) jur

de după o reclamă zăresc  expresia mirată, dar stăpînită a unui tînăr în plină glorie

”DA! BUCURAȚI-VĂ pînă la capăt.”

🙂

pași spre tine însuți

se spune că pașii spre vindecare ar fi sau chiar sunt

Credința, voința, acceptarea, iertarea și iubirea

dar cum să îi faci pe toți, urmîndu-l pe fiecare, în parte, atunci cînd nu te poți accepta pe tine însu(ă)ți,    tocmai pentru că nu te poți ierta, iar neputința de a te ierta depăsește refuzul de a-ți accepta  situația ?

rămîn, totuși, Credința și Iubirea

 

dificultate și oportuniate (sursa net)

mi-am reamintit –după mult timp- cuvintele lui Eysenk și aș vrea, mi-aș dori să (mai pot să )  le simt  profunzimea

nu lucrurile care ni se intîmplă contează , ci felul în care reacţionăm noi faţă de ele – de aceasta depinde dacă ne simţim în al nouălea cer sau in ultimul subsol nenorocit al infernului”

 

 

  (locul acestor rînduri este pe FILE, nu aici, dar acum…, deocamdată….)

început ratat

că tot am ratat revelionul și prima zi din noul an

am ratat și startul  pe blog

totuși îmi doresc să fie un an mai bun

un an al regăsirii

un an al regăsirilor rămase ca dorințe

regăsirea bucuriei lecturii

și cea a deschiderii de sine prin cuvîntul-gîndul scris

al recuperării unor rînduri lăsate pe anumite bloguri

(ca o împăcare cu mine însămi și ceva mai mult decît atît)

nu știu ce va fi pe  ”pagina principală”  a acestui blog

dar tristețile sau …jubilațiile… prea personbale

întîmplările cotidiene sau mai domestice,

împresiile care nu pot  fi stăpînite la/de primul impuls

și multe altele

își vor găsi loc în  FILE și  pe blogul mic

așadar, pentru început

UN AN BUN în ale bloggeritului

(și pentru  mine și  pentru ceilalți  oricîți sunt sau ar fi)

și fără ratări și fără rateuri

Decembrie, deja

pierzînd obiceiul de a număra Filele Zilelor -și e păcat!- am pierdut multe alte …metehne… la  care nu ar fi trebuit să renunț;

eh, asta e!

mai e o lună (sau aproape)  pînă ajungem iar la acea secundă de ”nou început”    –- m-a cam atins păllăvrăgeala inutilă

oricum, este o lună încăăcată, grea și pentru mine și pentru alții, diferit, desigur, încă nu mă gîndersc la Sărbători, nu am starea  pentru a le simți, iar într-o pauză de curățenie pe harduri, nu prea am cum să mă odihnesc

degeaba știu că trebuie să răspund la commentariile primite, să fac rondul, că mîna chiar cere odihnă

și cum aici plouă, e urit, rece, cu toată agitația de pe stradă și de peste tot,

m-am hotărît să merg într-un loc descoperit într-una din verile adolescenței mele

merg să ascult o serenadă în Valea Soarelui

și stiu foarte bine că voi avea parte de muzică -și ce muzică: Glenn Miller !-, de actori frumoși, de peisaje de basm, de balet pe gheață, de farmecul Sonyei Hennie, de toată bucuria unei comedii muzicale vechi și de calitate

uff! va dura puțin, curățenia trebuie terminată, mai ales că pînă acum am găsit lucruri (cum să le numesc altfel ?) care m-au surprins cu o curiozitate, dar și cu o nostalgie binefăcătoare